Decizia civilă nr. 5396/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5396/R/2011
Ședința publică din data de 21 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă J UDECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA"; B. și S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA"; - S. T. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 1620 din 19 septembrie 2011, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta P. S.-M. , având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
14 decembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1620 din 19 septembrie 2011, pronunțată de T. B.-N., au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T., a fost admisă în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul P. S.-M., prin S. „. Căi F. C., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. M. „. M. SA B., cu sediul în B., și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA-S. T., și în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma ce reprezintă echivalentul a 6(șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada (...)-(...), echivalentul zilelorlucrătoare prestate de reclamantă x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de M. „. M.
SA"; S. T. nu este fondată, deoarece are calitatea de angajator, chiar dacă nu are personalitate juridică, dar are organe proprii de conducere conform art. 41 alin.(2) C.pr.civ.
Excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 1. a
T. B.-N. a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât în prezenta acțiune se solicită drepturi pentru altă perioadă decât prin acțiunea anterioară soluționată definitiv.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, deoarece lipsa procedurii prealabile nu împiedică liberul acces la justiție conform art. 21 alin. (4) din Constituție.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, față de termenul de prescripție prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) și e) Codul muncii și de perioada pentru care au fost solicitate drepturile bănești.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit art. 30 din contractul Colectiv de M. pe anii 2007-2008 și contractul Colectiv de M. pe anii 2009-2010, art. 236 alin. (4) Codul muncii, art. 30 alin. (1) din L. nr.
130/1996 și art. 24 alin. (4) din statutul societății pârâte, reclamanta este îndreptățită să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care a fost efectiv angajata pârâtei, pentru anii 2007,
2008 și 2009, actualizate cu indicele inflației. În acest sens sunt și prevederile art. 3 alin. (1) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Ajutorul material pentru sărbătorile de P. 2009, C. 2009 și premierea pentru Z. feroviarului 2009, este convenit în baza art. 71 alin. (1) și (2) din
CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
A. a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, este cuvenită față de concedierea dispusă în baza Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA și a Proiectului de concediere colectivă, aprobate prin hotărârile AGA nr. 3., nr. 1., nr. 3. și H. CA nr. 1., fiind emisă decizia de concediere în baza art. 58, 65 și 68 Codul muncii.
Capătul de cerere având ca obiect acordarea tichetelor de masă a fost respins, întrucât aceasta reprezintă o posibilitate determinată de resursele financiare proprii conform art. 1 alin. (2) din L. nr. 142/1998 și de statuările deciziei nr. 14/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și J.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele.
I. În recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA"; B., s-asolicitat în principal casarea sentinței, iar în subsidiar schimbarea ei în parte
și pe fond respingerea în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., întrucât după ce din dos. nr. (...) al T. B.-N. au fost disjunse 105 acțiuni, pârâta nu a fost citată și nu i s-au comunicat copii după acțiuni, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, iarhotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate. N. noul număr al dosarului, s-a încălcat și principiul contradictorialității.
A mai fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8
C.pr.civ., întrucât în mod greșit prima instanță a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială, când în speță erau incidente dispozițiile art. 159 alin. (2) Codul muncii, ca și cele ale art. 229 alin. (1) din Codul muncii republicat. Drepturile salariale au la bază exclusiv munca depusă de salariați, or prin contractele colective de muncă se acordă drepturi bănești dar nu în temeiul muncii efectiv prestate, ci doar exclusiv în baza altor drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, prin negociere.
De asemenea, pârâta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., susținând că prima instanță a admis cererea fără a analiza calitatea de reprezentant al organizației sindicale, fiind necesară consultarea prealabilă și acordul membrilor săi, aspect remediat în prezent prin art. 28 alin. (2) din L. nr. 62/2011.
Instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea retroactivă a ajutoarelor anuale de Z. F., P. și C. pentru anul 2009, fără a avea în vedere voința părților exprimată în art. 64 din CCM pe anul 2009, art. 977 Cod civil, art. 31 din L. nr. 130/1996.
Este criticabilă soluția primei instanțe referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, întrucât nu a avut în vedere prevederile art. 229 alin. (4) Codul muncii.
Nu trebuia admis capătul de cerere privind plata compensatorie în valoare de 6 salarii de bază, deoarece decizia de concediere s-a întemeiat pe prevederile O. nr. 9., care cuprinde măsuri complete de protecție socială, având caracter derogator de la prevederile generale ale CCM la nivel de ramură transporturi. În acest sens sunt și deciziile nr. 194/2004 și nr.
351/2006 ale C. Constituționale.
În ceea ce privește salariul suplimentar, față de prevederile art. 30 din
CCM la nivel C. M. pe anul 2009-2010, există posibilitatea, iar nu obligativitatea acordării lui.
Ajutoarele materiale de P., C. și de Z. F. pentru anul 2009, se pot acorda conform art. 64 alin. (1) - (2) din CCM, doar în baza unei hotărâri a Consiliului de A., în cazul în care situația financiară a societății permite acest lucru. Fondul necesar acordării lor se constituie din veniturile realizate după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului potrivit art. 20 din același CCM
În lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților înafara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă.
II. În recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA"; S. T., s-asolicitat admiterea recursului și casarea sentinței tribunalului cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În motivarea recursului său, pârâta a susținut că față de prevederile art. 89 C.pr.civ., nu a fost citată în prezenta cauză.
Necesitatea citării în proces este consacrată în termeni imperativi prin art. 85 din același cod, citarea părților implicate într-un proces civil reprezintă una dintre garanțiile procesuale cele mai importante pentru respectarea dreptului fundamental la apărare garantat de art. 24 din Constituție, consacrat de tratate și convenții internaționale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că măsura citării în proces a tuturor părților este de natură a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a D. O. și explicat de jurisprudența C. E. a D. O. ca fiind dreptul ca fiecare parte să își pledeze cauza în aceleași condiții.
Intimata prin întâmpinare depusă la dosar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor formulate, curteareține următoarele:
Cu privire la motivele de recurs vizând: incidența în cauză a prevederilorart. 304 pct.5 C.pr.civ., rap. la art. 89, art. 86, art. 85, art. 107, art. 105
C.pr.civ.; necomunicarea cererii introductive de instanță cu recurenta S. C. M.
S. B.; încălcarea dreptului la apărare.
Cererea introductivă de instanță a fost înregistrată inițial pe rolul T. C., sub nr. 971/117/(...) (f. 24 dosar fond), instanță care și-a declinat competența de soluționare în favoarea T. B.-N., pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată sub nr. (...).
În dosarul nr. (...), T. B.-N. i-a adresat T. C. solicitarea de a înainta către T. B.-N. copia acțiunii introductive, toate actele anexate acțiunii care se referă la reclamanții din prezenta cauză; alte acte depuse de reprezentantul reclamanților pentru susținerea acțiunii, pentru dovedirea calității de membru de sindicat și dovedirea domiciliului acestora; eventualele întâmpinări efectuate de pârâte și actele anexate acestora (f. 6 din dosar (...), vol. I).
La data de (...), pentru termenul de judecată din (...), S. C. M. S. B., a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei în vedere comunicării unui exemplar din acțiunea formulată de reclamanți, precum și a copiilor de pe înscrisurile depuse de aceștia în susținerea acțiunii (f. 118 din dosar nr. (...), vol. I).
Pentru termenul de judecată din data de (...), procedura de citare a fost legal îndeplinită atât cu S. C. M. S. S. T., aceasta primind dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin S. R. încă la data de 10 iunie 2011 (f.
117 dosar nr. (...), vol. I), cât și cu S. C. M. S. B., aceasta primind dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin S. R. încă la data de 14 iunie 2011 (f.
116 din dosar nr. (...), vol. I).
Se constată astfel, de către Curte că pentru termenul de judecată din
(...) în fața T. B. N., procedura de citare a fost legal îndeplinită cu cele două pârâte, respectându-se termenul prevăzut de art. 89 alin. 1 C.pr.civ.
Totodată, Curtea constată că cele două pârâte au luat termen în cunoștință, prin primirea și semnarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de către funcționarul de la S. R. însărcinat cu primirea corespondenței, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. 1 pct. 51
C.pr.civ., coroborat cu art. 153 C.pr.civ., astfel încât nu se mai impunea citarea ulterioară a celor două pârâte în fața instanței de fond.
Art. 88 alin. (1) pct. 51 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin L. nr.
2., prevede că prin înmânarea citației, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Este adevărat că la termenul de judecată din 13 iulie 2011, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la fiecare dintre reclamanți, dar în raport de prevederile art. 153 C.pr.civ., coroborat cu art. 88 alin. (1) pct. 51 C.pr.civ., pârâtele nu mai trebuiau citate în dosarele nou-formate în urma disjungerii, având în vedere, pe de o parte, că acestea aveau deja termen în cunoștință, conform celor mai sus precizate, iar pe de altă parte, împrejurarea că textul art. 153 alin. (2) C.pr.civ. impune o nouă citare a părții, chiar dacă partea respectivă avea deja termen în cunoștință, doar în următoarele ipoteze: în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată,; în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu; în cazul când procesul se repune pe rol; în cazul militarilor în termen și al deținuților.
Prin urmare, codul de procedură civilă nu prevede necesitatea citării părții care are termen în cunoștință după disjungerea cauzei, ceea ce înseamnă că și după disjungere s-a păstrat termenul în cunoștință pe care pârâtele îl aveau conform art. 88 alin. (1) pct. 51 C.pr.civ.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei S.
C. M. S. B., precum și întreg recursul pârâtei S. C. M. S. S. T., vizând nelegala lor citare în fața primei instanțe, sunt nefondate, impunându-se a fi respinse ca atare.
Pentru termenul de judecată din (...), reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere în completare prin care au solicitat instanței obligarea celor două pârâte în solidar la plata către reclamanți a sumelor reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii actualizate cu rata inflației la data plății (f. 121-122 dosar nr. (...), vol. I).
Tot pentru același termen de judecată au depus cerere de intervenție în interes propriu intervenienții Cota Octavian, Bolfa Iuliu, Ilioaie Ștefan, Urs
Achim, I. Costan și Ambrus R. (f. 128 dosar (...), vol. I).
Prin adresele datate (...) (f. 136, 137 dosar nr. (...), vol. I), T. B.-N. a dispus comunicarea cu cele două pârâte, a completării de acțiune și a cererii de intervenție în interes propriu.
Prin adresa datată (...), emisă în dosar nr. (...), Curtea de A. C. i-a comunicat T. B.-N. toate actele solicitate, respectiv copia acțiunii introductive din dosar nr. (...) al T. C., actele depuse de reclamanți în susținerea acțiunii și pentru dovedirea calității de membri de sindicat, întâmpinările formulate de pârâte și actele anexate (f. 143-161 dosar nr. (...), vol. I).
Pârâta S. C. M. S. S. T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru termenul de judecată din 13 iulie 2011 (f. 162-163 dosar nr. (...), vol. I), iar pârâta S. C. M. S. B. a depus întâmpinare față de acțiunea introductivă, precum și față de completarea de acțiune, tot pentru termenul de judecată din (...) (f. 164-179 dosar nr. (...), vol. I), ceea ce echivalează cu faptul că pârâtele aveau cunoștință despre petitele cererii introductive de instanță și a completării de acțiune, prin conținutul celor două întâmpinări pârâteleexprimându-și în mod clar poziția procesuală față de pretențiile reclamanților și făcându-și apărările pe care le-au considerat necesare.
Drept urmare, sunt vădit nefondate susținerile pârâtei-recurente, în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și că nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, impunându-se și respingerea acestor motive de recurs ca vădit nefondate.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă nedovedirea calitățiiorganizației sindicale, de reprezentant al reclamanților.
Din adresa nr. 7/(...), depusă la fila 232 în dosar nr. (...) a T. C., precum și la fila 147 din dosar nr. (...), vol. I, emisă de S. L. Căi F. C., în conformitate cu prevederilor art. 28 din L. Sindicatelor nr. 54/2003, coroborată cu tabelele nominale aflate la filele 148-160, rezultă faptul că reclamanții sunt membri de sindicat, fiind astfel dovedită calitatea S.ui L. Căi F. C., de reprezentant al reclamanților.
Așa fiind, Curtea urmează să respingă ca nefondat și acest motiv de recurs.
Referitor la acordarea celor 6 salarii compensatorii curtea constată în mod legal au fost acordate de către instanța de fond. A. acestor măsuri de protecție socială s-a făcut în baza CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care la art. 80 al. 1 a prevăzut că la desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate. Or, clauzele menționate în contractele colective de muncă la nivel de ramură se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă , potrivit art.
241 lit. c din Codul Muncii (în forma din 2010). Măsurile de protecție prevăzute de OG 9., conferă mai puține drepturi decât cele menționate în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, situație în care sa dă eficiență dispozițiilor CCM împrejurare ce rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 8 al. 4 din L. nr. 130/1996. Pe de altă parte, aceste măsuri compensatorii prevăzute de OG 9. nu au fost acordare reclamanților.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect acordarea în favoarea reclamanților a salariului suplimentar pentru anii (...), aajutorului material de P. și C. pentru anul 2009 și a ajutorului material de Z. F.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond, întrucât art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Acest salariu suplimentar, prevăzut în mod expres de art. 32 alin. (1)
și (3) și art. 33 din C.C.M., reprezintă practic un salariu acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, având natura juridică a unui al 13-lei salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în timp de ajutoarele de P., C., Z. F., reprezintă un ajutor material reglementat în mod expres în art. 69 din contractul colectiv de muncă, stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Art. 55 alin. (1) C. fiscal consideră venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care acestea sunt acordate, incluzând în această noțiune și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin urmare, în raport de acest text legal, toate drepturile solicitate prin petitele cererii pendinte, reprezintă în realitate venituri asimilate salariului.
Având caracter salarial, în speță își găsesc incidență dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, text legal care reglementează un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor ce au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori a unor despăgubiri bănești către salariatul îndreptățit, același termen de prescripție de 3 ani fiind aplicabil și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajatori.
În speță, acest termen de 3 ani a fost respectat, având în vedere că pentru anul 2007, termenul de prescripție începe să curgă la (...) și se epuizează în (...), pentru anul 2008, termenul începe să curgă la (...) și seepuizează la (...), pentru anul 2009, termenul începe să curgă la (...) și se epuizează la (...).
Cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pentru prima dată pe rolul T. C. la data de (...), astfel încât, este evident că aceasta a fost formulată în termenul legal de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește premiul cuvenit cu ocazia Zilei Ceferistului sau a Zilei F., zi care se sărbătorește în fiecare an în data de 23 aprilie, este de menționat că pentru anul 2007, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2007, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu- se în luna mai 2010; pentru anul 2008, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2008, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu-se în luna mai 2011; pentru anul 2009, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2009, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu-se în luna mai 2012.
În speță, s-a solicitat acordarea ajutorului material cuvenit pentru Z.
F. numai pentru anul 2009, fiind deci evident că cererea înregistrată la (...), având acest obiect este înăuntrul termenului de prescripție extinctivă.
Drept urmare, cererea introductivă de instanță, formulată la data de
(...), sub aspectul petitelor având ca obiect acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), acordarea premiului anual de Z. feroviarilor pentru anul
2009 și acordarea ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009, este introdusă în termenul legal de prescripție extinctivă.
Așa fiind, se impune respingerea ca nefondat a motivului de recurs prin care se invocă excepția prescripției.
Nu se aplică în speță, așa cum nefondat susține pârâta-recurentă, termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii, având în vedere că acest termen a fost reglementat doar pentru a asigura restabilirea cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, prin prisma naturii specifice a acestora.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, respectiv nelegala acordare de către instanța de fond în favoarea reclamanților asalariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009 și a ajutorului material de Z. F.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că în conformitate cuprevederile art. 243 alin. (1) din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) si (3) din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010:
";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (…). Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa
6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocate anterior, nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. (2) din L. nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. (1) s-a prevăzut că „salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții, al art. 30 alin.(3) din CCM, rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se apreciază că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
În mod corect prima instanță a dispus obligarea la plata salariului suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată, prin prisma faptului că părțile semnatare ale CCM au avut în vedere acordarea acestui adaos în raport de perioada în care persoana și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul societății.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.(2) din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din L. nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta-recurentă nefiind o asemenea instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un premiu pentru Z. F..
Acordul colectiv menționat se aplică potrivit art. 4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...).
Curtea constată că salariații reprezentați în cauză sunt îndreptățiți să beneficieze și de acest adaos, potrivit raționamentului deja expus.
De asemenea, aspectele privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În plus, recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune, deși potrivit art. 21 din C.C.M. invocat în cauză, și-a asumat această îndatorire de a constitui fondurilor necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantei, de acordare a salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, de Z. F. pentru anul 2009.
Așa fiind, în temeiul acestor considerente anterior expuse, Curtea constată că toate criticile din recursul pârâtei, care vizează acordarea acestor drepturi în favoarea reclamanților, sunt vădit nefondate, impunându-se a fi respinse ca atare.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor argumentelor de fapt și de drept mai sus-precizate și a prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri.
În recurs nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA B. și S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA - S. T. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din 19 septembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. M. C. V.
GREFIER M. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: R.B.
| ← Decizia civilă nr. 1252/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3095/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
