Decizia civilă nr. 635/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 635/R/2011
Ședința publică din data de 18 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, recursul declarat de reclamantul M. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1914 din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC Z. S. C.-N., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 februarie 2010, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi reprezentantul reclamantului recurent a depus dovada achitării onorariului avocațial.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1914 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul M. M. B. în contradictoriu cu pârâta S. Z. S. C.-N., având ca obiect un litigiu de muncă.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâta- reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional M. M. B. și în consecință a fost obligat reclamantul-pârât reconvențional să-i achite pârâtei-reclamante reconvențional suma de 380,64 lei reprezentând prejudiciu patrimonial.
A fost obligat reclamantul-pârât reconvențional să-i achite pârâtei- reclamantă reconvențional suma de 3079,57 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a avut calitatea de angajat al societății pârâte în calitate de jurist pe o perioadă nedeterminată începând cu data de (...). Raporturile de muncă au încetat la data de (...) conform D. nr. 1.(...) emisă de către pârâtă.
Anterior acestei date, respectiv în data de (...)8, reclamantul a depus o cerere înregistrată sub nr. 51/(...), prin care solicită demisia începând cu data de (...) cu respectarea termenului de preaviz. R. pârâtei si-a dat acordul cu privire la cererea reclamantului la data depunerii cererii, respectiv (...).
Potrivit prevederilor art. 79 alin.7 din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează la data încetării termenului de preaviz sau la data renunțării totale sau parțiale de către angajator, a termenului respectiv.
În cazul de față, tribunalul a apreciat că manifestarea de voință a celor două părți cu privire la încetarea contractului individual de muncă echivaleazăcu acordul acestora și nu poate fi considerată o demisie deoarece termenul de preaviz nu a început să curgă și evident nu putea să expire, iar angajatorul nu a renunțat la acest termen.
Prin urmare, cererea reclamantului de anulare a D. nr. 1. (...) de încetare a C. individual de muncă în baza art. 55 lit.b din Codul Muncii și obligarea pârâtei de a înregistra la I. o decizie de încetare a C. individual de muncă conform demisiei si de a-i elibera o asemenea decizie cu notă de lichidare și adeverință cu stagiu de cotizare C. este nefondată si urmează să fie respinsă.
În ceea ce privește drepturile salariale solicitate de către reclamant instanța a reținut că acestea au fost făcute prin mandat poștal la data de (...), motiv pentru care cererea privind plata drepturilor salariale aferent perioadei 01-
(...) a fost respinsă ca lipsită de obiect.
În ceea ce privește plata orelor suplimentare instanța a reținut că cererea reclamantului cu privire la plata acestor ore este nefondată și a fost respinsă deoarece din declarațiile martorilor K. M. și Man M. C. a rezultat că reclamantul a efectuat ocazional ore suplimentare pentru care a avut câte două zile de luni libere pe luna plătite.
Reclamantul a avut contract individual de muncă cu pârâta în perioada
(...)-(...) și conform fiselor colective de prezență a beneficiat de 3 zile de concediu de odihnă, respectiv in 24 si 25 aprilie si 2 mai, beneficiind de respectivele zile proporțional cu perioada lucrată, cererea acestuia privind compensarea în bani a zilelor de concediu legal neefectuate a fost respinsă deoarece nu au fost întrunite condițiile art. 141 alin.4 din Codul Muncii.
În luna iunie 2008 când a încetat Contractul individual de muncă așa cum rezultă din situația analitică a tichetelor de masă, distribuită salariaților, reclamantul a primit un număr de 19 tichete de masă, astfel că cererea privind contravaloarea acestora a fost nefondată și a fost respinsă.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța a retinut că potrivit referatului din (...) privind achiziționarea unei coli de pal de stejar F. închis H
1137 aferent comenzii Cotcoan E., mobilier living, s-au constatat diferențe în modul de construcție a unui corp între desenul de ansamblu al proiectului și debitarea executată pe componente pentru fiecare corp în parte și s-a constatat că este vorba despre o greșeală de debitare din partea pârâtului reconvențional. Potrivit referatului din data de (...), s-a constatat conduita culpabilă a pârâtului reconvențional pentru finalizarea proiectului pentru clientul Chiorean Sima în sensul că în momentul deplasării la domiciliul acestuia în vederea efectuării montajului mobilei s-au constatat diferențe între modul de construcție al unui corp, desenul de ansamblu al proiectului și debitarea executată pe componente pentru fiecare corp în parte.
Pentru achiziționarea colii de stejar F. închis H1137 societatea a emis factura fiscală nr.10626/(...), în valoare de 195 lei, iar pentru refacerea materialului si anume o jumătate de coală pal „alb neted"; si a unei jumătăți coli de pal U., societatea a emis factura fiscală nr. 10641/ (...) în valoare de 185,64 lei.
Din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, a rezultat că pe parcursul derulării contractului de muncă au existat greșeli comise de către reclamant pârât reconvențional în ce privește materialul, nuanțele acesteia, dimensiunile și debitările de material.
Prejudiciul total de 380,64 lei cauzat de către reclamantul pârât reconvențional în timpul muncii nu este recuperat, este produs din vina acestuia,
și în temeiul art. 270 alin.l din Codul Muncii a fost obligat la plata acestei sume către pârâta reclamantă reconvențională ca urmare a admiterii cererii reconvenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. M. B. solicitând modificarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive de instanță, așa cum a fost precizată; suspendarea executării hotărârii recurate în temeiul prevederilor art.300 C.pr.civ.; obligarea intimatei-pârâtă reconvențională S. Z. S. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, într-un cuantum ce va fi ulterior precizat.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod proc. Civ., conform cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
De asemenea reclamantul apreciază totodată susținerile instanței de fond ca fiind netemeinice și nelegale, în ceea ce privește încetarea contractului individual de muncă. În cauză a existat un act unilateral de voință, o demisie, înregistrată sub nr. 51/(...) (fila 10-Note de ședință/(...)), ce prevedea și o perioadă de preaviz, preaviz ce a fost impus de angajator și respectat de către salariat, încetarea raporturilor de muncă realizându-se doar după expirarea acestui termen. Prin urmare, nu înțelege cum anume se putea întâlni "acordul de voințe", din moment ce demisia, este un act unilateral.
A ignora faptul că în cauză a existat un act unilateral de voință, o demisie, nu înseamnă altceva decât a se reține o situație juridică inexistentă, anume desfacerea contractului individual de muncă prin acordul părților. F. că pârâta nu s-a opus opțiunii reclamantului nu recalifică denunțarea unilaterală a contractului într-o desfacere prin acordul părților, un acord presupunând întâlnirea a două voințe concordante, or voința sa nu a fost niciodată în sensul desfacerii contractului în maniera reținută de instanța de fond.
Referitor la obligarea pârâtei de a elibera o serie de documente (decizie de încetare a contractului individual de muncă, nota de lichidare, adeverință din care să rezulte stagiul de cotizare la C., fișă fiscală), s-a depus la dosarul cauzei D. civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C.- Secția civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie reclamantul înțelegând să invoce în susținerea motivelor de recurs considerentele acesteia.
Se arată de asemenea că pârâta reconvențională nu a remis recurentului- reclamant fișa fiscală, deși are obligația legală fie de a remite organului fiscal competent o copie a fișei respective, fie de a remite angajaților în funcție sau nu acest document.
Documentele solicitare în fața instanței de fond îi sunt necesare la noua firmă angajatoare, al cărei Departament de O. și R. U. le-a solicitat și le solicită în vederea completării dosarului personal al recurentului-reclamant.
Din documentele depuse la dosar se poate observa că plata drepturilor salariale restante s-a făcut ulterior acționării în instanță a pârâtei, acțiunea fiind înregistrată în data de (...), în timp ce plata drepturilor salariale s-a făcut, prin mandat poștal, în data de (...), lucru acesta având deosebită importanță pârâta fiind în culpă procesuală.
Totodată se arată de către recurent, cu privire la plata orelor suplimentare, faptul că instanța de rejudecare nu a ținut seama de declarațiile martorilor care au evidențiat că prestarea orelor suplimentare nu avea caracter ocazional, iar cele două zile de luni libere pe lună plătite a fost recunoscută de reclamant.
Reclamantul mai învederează instanței, atitudinea contradictorie a pârâtei manifestată în privința acestui capăt de cerere.
Consideră dovedit cuantumul orelor suplimentare, având în vedere dispozițiile art. 287 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În ceea ce privește compensarea în bani a zilelor de concediu legal neefectuate, soluția instanței o consideră netemeinică și nelegală având în vedere faptul că recurentul-reclamant a fost angajat al intimatei-pârâte 116 zile ((...)- (...)), durata concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare, în raport cu durata muncii, conform contractului individual de muncă încheiat între părți, astfel că din coroborarea acestor date ar rezulta că ar fi trebuit să beneficieze de 7 zile de concediu.
În privința admiterii cererii reconvenționale a pârâtei, soluția o consideră vădit neteminică și nelegală, în condițiile în care existența unei fapte ilicite și personale a celui încadrat în legătură cu munca sa nu este dovedită.
Astfel, simpla depunere a unor referate și facturi fiscale de achiziție a unor materiale nu poate dovedi existența faptelor ce sunt atribuite reclamantului, cu atât mai mult cu cât respectivele documente sunt realizate de pârâtă și prepușii săi, nu sunt semnate de reclamant și nu i-au fost aduse acestuia la cunoștiință decât cu ocazia depunerii întâmpinării și a cererii reconvenționale la instanța de fond.
Mai mult consideră că i s-a solicitat reclamantului să răspundă pentru fapta altuia, din probatoriul administrat în cauză nu s-a pus în evidență că reclamantul ar fi săvârșit faptele invocate de pârâta reconvențională (erori în debitarea materialelor pentru clienții Câtcoan și Chiorean), reliefându-se doar că recurentul a săvârșit abateri în mai multe rânduri (susținerile martorilor Man M. C. și I. V.), dar niciunul din martori nu a indicat în mod clar comenzile în care s- au efectuat erori, toate sustinerile având caracter de generalitate.
Nici cerința legii ca fapta să fie săvârșită de angajat în legătură cu munca sa nu este dovedită de intimata-pârâtă reconvențională.
Astfel, contractul individual de muncă nr. 105/(...), înregistrat la ITM C. sub nr. 71365/(...), încheiat între părți prevede la litera E ca fel al muncii funcția de jurist, indicându-se în acest sens și codul aferent din COR, iar punctul F
/modelul-cadru al contractului individual de muncă, aprobat prin O. M. nr. 6., modificat și completat precizează că atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă.
Având în vedere complexitatea fluxului tehnologic, ce presupunea parcurgerea mai multor pași și implicarea mai multor sarcini, responsabilități și raporturi ierarhice ce nu erau reglementate prin fișe ale posturilor, face imposibilă determinarea persoanei responsabile de săvârșirea presupusei fapte. În lipsa fișei postului nu se pot evidenția care erau atribuțiile ce reveneau recurerrtului-reclarnant, nu se pot evidenția raporturile de colaborare, subordonare și coordonare. Mai mult decât având în vedere raporturile de subordonare dintre recurent și martora Man M. C., din moment ce obligația de verificare a îndeplinirii sarcinilor de serviciu subzista în sarcina acesteia, neîndeplinirea sau îndeplinirea ei în mod defectuos conduce la ideea exonerării reclamantului de orice răspundere, răspunderea fiind în exclusivitate a martorei.
Mai mult, chiar și caracterul ilicit al faptei poate fi pus în discuție în condițiile în care din situația prezentată de societatea reclamantă rezultă că unitatea nu a suferit o pierdere efectivă prin micșorarea patrimoniului, ceea ce rămâne în discuție fiind câștigul sau beneficiul nerealizat care reprezintă sporul patrimonial pe care l-ar fi realizat dacă salariatul ar fi executat întocmai obligațiile de serviciu prevăzute.
Chiar dacă pârâtă reconvențională a achiziționat materialele la care face referire, ea nu a suferit o pierdere efectivă prin micșorarea patrimoniului, ci doarun eventual efort material, cauzat de achiziționarea în avans a materialelor pentru o altă comandă. Ceea ce ar fi putut rămâne în discuție sunt cheltuielile legate de costurile suplimentare generate de acest fapt (manoperă, transport...), însă tocmai la solicitarea acestor costuri pârâta a renunțat în mod expres în cererea reconvențională depusă la instanța de fond.
Mai mult decât atât, admiterea cererii reconvenționale ar produce un grav dezechilibru, căci intimata s-ar îmbogăți în mod injust, pe de o parte refolosind materialul pretins înlocuit, iar pe de altă parte încasând de la recurentul- reclamant contravaloarea materialelor folosite pentru refacerea corpurilor de mobiler.
Referitor la condiția existenței prejudiciului recurentul înțelege să invoce în susținerea poziției sale procesuale practică judiciară și doctrina de specialitate.
Apreciază că pârâtă reconvențională nu a făcut altceva decât să susțină suferirea unui prejudiciu, nedovedindu-l în nici un fel, nemaivorbind de faptul că nu s-a evidențiat nici o modalitate de calcul.
În concret, patrimoniul intimatei nu a suferit o diminuare negativă a patrimoniului său, căci nicio bucată de material nu era aruncată, ci era refolosită pentru alte comenzi.
În privința raportului de cauzalitate dintre faptă (care din cele anterior expuse nu este dovedită de către pârâtă a fi ilicită, personală sau săvârșită în legătură cu munca reclamantul) și prejudiciu (a cărui existență/întindere nu au fost dovedite), acesta nu poate fi stabilit.
Și în privința vinovăției salariatului, consideră că aceasta nu a fost dovedită.
Intimata SC Z. S., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefundat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivarea poziției procesuale se arată de către intimată, cu privire la temeiul desfacerii contractului de muncă, faptul că intimatul nu justifică un interes în ceea ce privește acest capăt de cerere din moment ce temeiul legal privind acordul părților nu i-a cauzat nici un prejudiciu.
Se mai arată de asemenea faptul că recurentul a beneficiat de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2008, prin mandat poștal, și de asemenea a beneficiat de trei zile de concediu de odihnă, proporțional cu perioada lucrată.
În ceea ce privește plata presupuselor ore suplimentare efectuate și neplătite, se arată faptul că recurentul reclamant a beneficiat de două zile de luni libere pe lună, aspect recunoscut de reclamant.
Referitor la cererea reconvențională, se precizează de către intimată faptul că au fost dovedite în cauză condițiile prevăzute de art. 270 C. privind antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatului pentru prejudiciul cauzat angajatorului prin faptele sale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Motivul de recurs referitor la temeiul încetării contractului individual de muncă al reclamantului recurent, se constată a fi fondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 1 C., „prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz"; iar potrivit alin. 7 al textului legal menționat „contractulindividual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale sau parțiale de către angajator la termenul respectiv";.
Din economia prevederilor legale anterior expuse reiese natura juridică a demisiei, ca modalitate de încetare a contractului individual de muncă, în sensul că aceasta reprezintă un act unilateral de voință, irevocabil al salariatului, ce nu presupune un acord din partea angajatorului, acesta având obligația doar să ia act de demisie și să o înregistreze, nefiind necesară emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă dintre părți.
Cum din partea recurentului reclamant a existat înregistrată la societatea pârâtă cererea nr. 51/(...) din conținutul căreia reiese manifestarea de voință a reclamantului privind încetarea raporturilor de muncă ca urmare a demisiei, pârâta intimată ar fi trebuit doar să ia act de această demisie și să constate încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. c C., și nicidecum să emită D. nr. 130 din (...), a cărei anulare se cere în prezenta cauză, prin care a constatat încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b C., ca urmare a acordului părților.
Din decizia menționată nu reiese manifestarea de voință a reclamantului privind încetarea contractului individual de muncă în această modalitate, iar faptul că societatea pârâtă nu s-a opus demisiei reclamantului, dimpotrivă a inserat mențiunea „aprobat"; în conținutul cererii depusă de reclamant, nu o îndreptățea să considere încetat contractul prin acordul părților. De altfel pârâta nici nu avea posibilitatea, față de prevederile legale imperative conținute de art. 79 C., de a se opune demisiei reclamantului salariat, astfel că acordul ei nu poate determina schimbarea temeiului juridic al încetării raporturilor de muncă.
Pe de altă parte pârâta nu poate invoca lipsa de interes a reclamantului cu referire la temeiul încetării contractului individual de muncă motivat de faptul că acestuia nu i s-a produs niciun prejudiciu, în condițiile în care interesul nu vizează doar aspecte de ordin patrimonial, având un conținut mai larg cuprinzând și elemente de ordin subiectiv.
Contractul individual de muncă a încetat, în conformitate cu prevederile art. 79 alin. 7 C., la data expirării termenului de preaviz, în lipsa renunțării angajatorului la acest termen, care, potrivit contractului individual de muncă este de 15 zile lucrătoare, termenul împlinindu-se astfel la data de (...).
Totodată se găsesc a fi fondate criticile recurentului sub aspectul soluției date de instanța de fond în ceea ce privește cererea de obligare a societății pârâte la eliberarea unor acte din evidențele sale, respectiv nota de lichidare și o adeverință privind plata contribuțiilor CAS aferente perioadei lucrate.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. art. 40 alin. 2 lit. h C., angajatorul are obligația de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Or, din moment ce actele solicitate de reclamant vizează aspecte ce țin de derularea raporturilor sale de muncă la societatea pârâtă, aceasta nu poate refuza, în raport de prevederile legale anterior menționate, eliberarea unor documente care să conțină date ce rezultă din evidențele ei în legătură cu munca presată de reclamant.
Referitor la criticile aduse hotărârii atacate în ceea ce privește plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate, aferente perioadei lucrate, Curtea le apreciază de asemenea ca fiind fondate în raport cu prevederile art. 141 alin. 4 C., potrivit cărora compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este posibilă numai în cazul încetării contractului de muncă.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți, încheiat și înregistrat sub nr. 105/(...), durata concediului anual de odihnă pentru reclamant era de 21 de zile lucrătoare.
Proporțional perioadei lucrate (...)-(...) reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de un concediu de odihnă de 7 zile lucrătoare din cele 21 aferente unui an întreg, însă potrivit fișelor colective de prezență, depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, a beneficiat doar de 3 zile de concediu de odihnă, respectiv 24 și
25 aprilie și 2 mai, rămânând un număr de 4 zile de concediu de odihnă neefectuat și, cum contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, nemaifiind posibilă efectuarea acestora în natură, se impune compensarea lor în bani.
În ceea ce privește plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2008
Curtea constată, în acord cu concluziile primei instanțe, faptul că plata acestora s-a realizat prin mandat poștal la data de (...) (f.36 dosar fond) iar suma plătită de societatea pârâtă vizează perioada efectiv lucrată din această lună, respectiv 1-25 iunie 2008. De altfel recurentul reclamant nu contestă îndeplinirea acestei obligații din partea societății pârâte, înțelegând să sublinieze faptul că pârâta și-a îndeplinit obligația privind acordarea drepturilor salariale cu întârziere, după introducerea cererii de chemare în judecată, aspect ce prezintă importanță din punct de vedere al culpei procesuale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
și 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în limita motivelor de recurs considerate a fi fondate potrivit celor ce preced.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate de reclamant, acestea se găsesc a fi nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește plata orelor suplimentare pretins a fi efectuate de reclamant, se constată a fi nefondate criticile aduse de recurent soluției primei instanțe.
Recurentul reclamant a înțeles să invoce o atitudine contradictorie a pârâtei în ceea ce privește recunoașterea efectuării lor de către reclamant și, de asemenea, consideră recurentul că efectuarea acestora se probează în condițiile art. 287 C. potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
Poziția procesuală a societății pârâte, sub aspectul analizat, concordă cu probatoriul administrat în cauză, depozițiile martorilor audiați și fișele colective de prezență, din care reiese faptul că reclamantul a efectuat ocazional ore suplimentare pentru care a beneficiat de zile libere plătite.
Prin urmare pârâta în calitate de angajator, în conformitate cu prevederile art. 287 C., a prezentat dovezi cu privire la orele suplimentare efectuate de reclamant, iar dacă acesta înțelege să conteste concluziile rezultate din probatoriul administrat avea posibilitatea să facă dovada contrarie, ceea ce nu s- a întâmplat. Prin urmare reclamantul nu a dovedit temeinicia pretențiilor sale sub aspectul analizat.
Prevederile art. 165 C., invocate de către recurent, nu au incidență în speța dedusă judecății, întrucât nu se pune problema renunțării salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, ci probarea efectuării orelor suplimentare într-un număr mai mare decât cel care rezultă din probatoriul administrat. În ceea ce privește valoarea probantă a foilor colective de prezență, nu pot fi primite criticile recurentului în condițiile în care acestea se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.
Referitor la cererea reconvențională, Curtea constată că aceasta în mod corect a fost admisă de prima instanță, recurentul reclamant fiind obligat la repararea prejudiciului patrimonial cauzat societății pârâte.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 C., salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale,pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză rezultă faptul că reclamantul avea printre atribuțiile sale de serviciu și activități în legătură cu debitarea materialului lemnos iar pe parcursul derulării contractului de muncă au existat greșeli comise de către acesta în ceea ce privește materialul, nuanțele, dimensiunile și debitările de material.
În concret faptele imputate reclamantului sunt cele reținute potrivit referatelor întocmite la data de (...) și, respectiv, (...) ocazie cu care s-a constatat existența unor diferențe între modul de construcție al unor corpuri de mobilier, desenul de ansamblu al proiectului și debitarea executată pe componente pentru fiecare corp în parte, ceea ce a determinat refacerea acestora și implicit achiziționarea de materiale noi potrivit facturilor fiscale nr. 10626/(...), în valoare de 195 lei și nr. 10641/(...) în valoare de 185,64 lei, prejudiciul total ridicându- se la suma de 380,64 lei.
Prin urmare sunt întrunite în cauză toate condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale a reclamantului în sensul existenței unei fapte ilicite și personale a acestuia în legătură cu munca sa, a vinovăției acestuia, prejudiciul creat societății pârâte și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Nu se pune problema reținerii unei răspunderi pentru fapta altuia, cum eronat susține recurentul, răspunderea sa neputând fi înlăturată prin faptul că activitatea sa era verificată de soția administratorului, martora Man M. C., existând astfel un raport de subordonare, iar în ceea ce privește depunerea în dosarul de recurs a ofertei reale de plată privind suma de 380,64 lei realizată de numitul P. M. și comunicată pârâtei prin executor judecătoresc, prin care acesta înțelege să-și asume responsabilitatea pentru prejudiciul creat pârâtei, arătând că, în realitate, el este cel care a realizat activitățile de debitare a materialului lemnos, a executat fazele de măsurare, schițare și proiectare, de asemenea nu poate conduce la înlăturarea răspunderii reclamantului, o astfel de operațiune putând fi calificată cel mult ca o delegație imperfectă care, în lipsa acceptării din partea pârâtei, în calitate de creditoare, a schimbării debitorului, nu-l liberează pe reclamant de obligația reparării prejudiciului. De altfel recurentul are o poziție contradictorie prin încercarea de a plasa responsabilitatea faptelor imputate în sarcina persoanelor menționate anterior, fie nu a realizat în concret activitatea de debitare, fie a realizat o astfel de activitate dar răspunderea ar trebui să aparțină persoanei cu atribuții de verificare.
Pretinsa inexistență a prejudiciului datorită faptului că pârâta nu a suferit o pierdere efectivă prin micșorarea patrimoniului întrucât colile de pal debitate greșit erau refolosite la alte comenzi, nu poate fi reținută, susținerile recurentului în acest sens reprezintă o ipoteză probabilă nesusținută de probele administrate în cauză și, chiar reale de ar fi, recurentul recunoaște faptul că și într-o astfel de situație, pârâta ar fi nevoită să suporte cheltuieli suplimentare legate de manoperă, transport etc..
Deși recurentul a invocat ca motiv de recurs nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., nu a arătat în concret în ce fel nu au fost respectate în rejudecare, îndrumările date de instanța de recurs prin
D. civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 276 C.pr.civ., având în vedere limitele în care pretențiile deduse judecății au fost admise pentru fiecare dintre părți, se va dispune compensarea integrală a cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul M. M. B. împotriva Sentinței civile nr. 1914 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. B. în contradictoriu cu pârâta SC Z. S. C.-N., și în consecință:
Dispune anularea D. nr. 1.(...) de desfacere a contractului individual de muncă, emisă de pârâtă.
Constată încetarea la data de (...) a contractului individual de muncă, ca urmare a demisiei reclamantului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 4 zile de concediu de odihnă neefectuate, aferente perioadei lucrate.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului nota de lichidare și o adeverință privind plata contribuțiilor CAS aferente perioadei lucrate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Dispune compensarea integrală a cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: P. U. și E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4454/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1981/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
