Decizia civilă nr. 747/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 747/R/2011
Ședința publică din data de 25 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamanta recurentă G. C. M. împotriva sentinței civile nr. 2274 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe pârâtele intimate B. T. SA și B. T. SA - S. Z., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 22 februarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.4055/84/(...) pe rolul T. S., reclamanta
G. C.-M. a contestat decizia nr.80/27 noiembrie 2009 prin care B. T. Z. a dispus concedierea acesteia în temeiul art.65 C. Muncii ca urmare a desființării postului de R. M. din cadrul C.ui „ C. B..
În motivarea contestației, s-a arătat că în realitate, desființarea postului cu consecința reducerii de personal nu este efectivă, determinată de motive obiective, din rațiuni economice, ci un pretext pentru înlăturarea unor persoane și înlocuirea lor cu altele. C. C. B. nu a lucrat în pierdere.
S-a mai susținut că, ulterior emiterii deciziei, pârâta a angajat un director adjunct, pe lângă cei doi existenți și a dispus promovarea secretarei directorului pe post de consilier juridic asistent.
De asemenea, reclamanta a arătat că măsura concedierii a fost dispusă în perioada în care se afla în concediu medical, contrar dispozițiilor art.60 alin.1 lit.a din C. Muncii.
Prin precizările formulate ulterior, reclamanta a susținut că la data emiterii deciziei, exista un post de administrator credite vacant, care ar fi trebuit să i se ofere ei, nu să fie ocupat prin transferul unei persoane de la A.
„.. Oricum, s-a arătat că, în felul acesta, a rămas un post vacant la această agenție, care trebuia să-i fie oferit.
Totodată, reclamanta a arătat că decizia este lovită de nulitate absolută pentru că nu au fost respectate disp.art.74 lit.d C. Muncii în sensul de a-i fi comunicată lista tuturor locurilor de muncă disponibile.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a contestației arătând în motivare că, prin H. C. de R. U. al B. T. SA s-a desființat
C. C. B., respectiv posturile ce formau acest compartiment și anume: R. M. și
A. C. C.
Deci, s-a arătat că desființarea acestor posturi este efectivă și are la bază cauze reale și serioase.
Nu au fost încadrări ulterioare, iar postul de consilier juridic era vacant
și a fost ocupat de o persoană care deținea studii superioare de specialitate.
S-a mai susținut că, la data la care s-a emis decizia de concediere reclamanta a fost la serviciu, i s-a comunicat decizia la ora 14,03, iar ulterior s-a prezentat la medic, respectiv la ora 14,30, pentru concediu medical, astfel încât nu sunt aplicabile în cauză disp.art.60 alin.1 lit.a C. muncii.
De asemenea, se arată că în speță nu sunt aplicabile nici disp.art.64 alin.2 privind obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, deoarece această obligație vizează situațiile prevăzute de disp.art.64 alin.1 C. muncii.
Prin sentința civilă nr. 2274 din (...), Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată contestația formulată de G. C.-M. împotriva deciziei de concediere nr.80 din 27 noiembrie 2009 emisă de intimata B. T. S. - S. Z. a B. T., a respins ca nefondată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 11226,18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta G. C.-M. a fost încadrată la B. T. S. - S. Z. pe post de R. M. în cadrul C.ui C. B..
În urma analizei de ansamblu efectuate de C. de M. al B. T. SA, s-a elaborat P. de eficientizare a activității S. Z..
Având în vedere că pe primele 10 luni ale anului 2009 activitatea la C. „.
B. din cadrul S. Z. a scăzut cu peste 27% și se estimează că potențialul de creștere pe acest segment este limitat, s-a decis desființarea acestui compartiment, respectiv a posturilor de R. M. și A. C. C., portofoliile acestor clienți urmând a fi preluate de directorul adjunct Persoane Juridice, de directorul S. Z., împreună cu compartimentul analog de la S. regională coordonatoare, BT O..
Scăderea activității la C. „. B. justifică acțiunea de reorganizare a activității la nivelul sucursalei, echilibrarea încărcăturii de sarcini pe post și realocarea resurselor umane.
Pentru realizarea acestui scop - eficientizarea activității la nivelul S. Z. și scăderea activității la C. „. B., care exprimă dificultățile economice ale sucursalei, s-a hotărât desființarea acestui compartiment, respectiv a posturilor de R. M. și A. C.
Așadar, s-a reținut că desființarea locului de muncă ocupat de reclamantă este efectivă și are o cauză reală și serioasă, adică este impusă de dificultățile economice constatate în urma unui studiu temeinic vizând îmbunătățirea activității.
Activitatea specifică acestui compartiment a fost preluată de alte persoane încadrate în cadrul sucursalei și compartimentul analog de la S. regională coordonatoare.
Analizând organigrama sucursalei în parte și după desființarea celor două posturi de la compartimentul C. B., prima instanță a constatat că la nivelul sucursalei era vacant un post de consilier juridic care a fost ocupat depersoana cu studii juridice care a funcționat pe post de recepționistă, post desființat prin reorganizare, și a fost înființat un post de analist credite I.
Postul de analist credite IMM, nou înființat, a fost oferit numitei M. M.-
A., care la data respectivă era analist credite corporate și se ocupa și de analiza financiară pentru clienții C. (f.49).
S-a mai reținut că, din H. C. de R. U. nu rezultă că numita M. M. -. a ocupat acest post prin transfer de la A. P.
Întrucât postul respectiv a fost preluat de o persoană care era încadrată la pârâtă nu se pune problema selecției personalului. De altfel, reclamanta nu a invocat anumite criterii de selecție care să nu fi fost respectate.
La agențiile Autogara și P. au fost desființate posturile de administratori de cont, însă au fost înființate posturi de ofițer front-office care au fost oferite celor care au ocupat posturile desființate.
Din adresa pârâtei, prima instanță a reținut că la data emiterii deciziei de concediere era un post de analist credite IMM liber, însă acesta este postul nou înființat prin H. C. de R. U.- fapt ce rezultă din compararea organigramei (f.55-
56)- care a fost oferit numitei M. M.-A. care era încadrată la pârâtă.
S-a mai reținut că susținerea pârâtei din adresa de la fila nr.66 în sensul că postul de analist credite nu este compatibil cu experiența profesională a reclamantei nu este legală, deoarece disp.art.64 C. Muncii se referă la pregătirea profesională ( nu la experiența profesională).
Legat se selecția personalului, prima instanță a reținut că acesta este atributul exclusiv al angajatorului, cu condiția respectării condițiilor sau criteriilor legale, aspecte care nu au fost invocate de reclamantă.
S-a mai reținut că decizia de concediere nu este lovită de nulitate absolută deoarece conține toate elementele și informațiile prevăzute de art.74
C. muncii.
În consecință, întrucât reducerea locului de muncă al reclamantei este efectivă, contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.80 din 27 noiembrie 2009 a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta G. C. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenta susține că, în realitate, desființarea postului său nu a fost dictată de rațiuni de ordin economic, că, la data emiterii deciziei era vacant postul de administrator credite din cadrul C.ui Suport-Administrativ, post pentru care avea pregătirea și experiența profesională necesare și că, prin transferarea unui alt salariat de la A. „., s-a vacantat un alt post, pentru care îndeplinea toate condițiile.
Se susține că, în dovedirea acestor susțineri a fost solicitat proba cu efectuarea unei expertize bancar-contabile și s-a solicitat depunerea de către intimată a fișei postului pentru funcția de administrator credite și pentru cea care s-a vacantat la A. „., organigrama la nivelul întregii unități și lista tuturor posturilor libere pe unitate.
Recurenta arată că prima instanță a ignorat aceste solicitări, nemotivând considerentele avute în vedere, încălcând astfel disp.art.261 alin.1 pct.5 Cod. proc. civilă
Prin completările și notele depuse la dosar recurenta a invocat nulități ale deciziei contestate în temeiul disp.art.76, 78, 74 și 64 din C. muncii.
Recurenta consideră că prima instanță a ignorat toate cererile sale, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Astfel, se arată că prima instanță ajunge la concluzia că desființarea postului său a fost efectivă și determinată de o cauză reală întemeindu-șiaceastă concluzie tocmai pe un raport întocmit de către pârâtă, fără a face nicio referire la proba cu expertiză solicitată în acest sens.
Se mai arată că o asemenea analiză presupunea verificarea activității întregii unități, nu numai a celei de la nivelul sediului central.
Recurenta mai arată că prima instanță a fost în eroare cu privire la postul în privința căruia a susținut că îndeplinea toate condițiile și care trebuia să-i fie oferit de către angajator.
Astfel, arată că acest post era cel de administrator credite în cadrul C.ui
Suport-Administrativ, nu cel de consilier juridic sau de analist I.
În acest sens recurenta mai arată că instanța de fond a trecut fără vreo motivare peste cererea sa de probațiune menită să elucideze situația.
De asemenea, se susține că prima instanță nu a analizat temeinic și nu a motivat niciuna dintre excepțiile privind nulitatea deciziei pe care recurenta le- a invocate în cauză.
O altă critică a sentinței recurate privește refuzul intimatei de a preciza dacă concedierea este individuală sau colectivă, astfel încât trebuia să se facă aplicarea art.76 din C. muncii.
Se mai susține că, instanța fondului, atunci când a stabilit cheltuielile de judecată în sarcina sa a omis să observe că apărarea intimatei în instanță a fost făcută în baza unui contract de asistență juridică datat (...), dată anterioară emiterii deciziei de concediere.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.9 și 3041 Cod. proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată, B. T.-S. Z. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de reclamanta G. C. M., în temeiuldisp.art.3041Cod. proc. civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.80/(...), s-a decis concedierea recurentei, începând cu data de (...), în temeiul disp.art.65 din C. muncii, avându-se în vedere H. C. E. de M. al B. T. S. din data de (...) privind implementarea „ P.ui de eficientizare a activității S. BT Z."; începând cu data de 1 ianuarie 2010, H. C. de R. U. a B. T. S. din (...) privind desființarea C.ui „. B. din cadrul S. Z. și centralizarea acestei activități la S. R. BT O. și H. C. de R. U. a B. T. S. din (...) privind desființarea postului de R. M. din cadrul C.ui „. B. din cadrul S. Z..
Se reține ca fiind nefondate motivele de recurs invocate de către recurentă privind nulitatea deciziei de concediere pentru vicii de formă, aceasta cuprinzând toate mențiunile prevăzute de legislația muncii în situația unei concedieri individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel, se reține că lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate nu este necesar a fi prevăzută în decizia de concediere, astfel cum rezultă din disp.art.74 alin.1 lit.d) din C. muncii, decât în situațiile prevăzute la art.64 din cod, respectiv în cazul în care încetarea contractului se dispune în temeiul disp.art.61 lit.c), d) și art.56 lit.f) din C. muncii.
În ceea ce privește nerespectarea de către angajator a disp.art.64 din C. muncii, respectiv a obligației de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, se rețin următoarele:
La data emiterii deciziei de concediere contestate în cauză nu exista în d omeniu o preveder e legală sau conven țională accesibilă și previzibilă care să oblige angajatorul ca, în cazul unei concedieri individuale întemeiate pe d isp.art.65 din C. muncii, să ofere salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa prof esională, motiv pent ru care acesta nu p oate fi sancționat, cu constatarea nulit ății concedierii, conf orm disp.art.76 și
78 din codul muncii, pentru nerespectarea procedur ii „ prev ăz u te de lege"; .
În acest sens, art.64 din cod prevede această obligație doar în cazul în care încetarea contractului se dispune în temeiul disp.art.61 lit.c), d) și art.56 lit.f) din C. muncii.
Se mai reține că art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, prevede că, în situația în care disponibilizările de personal nu pot fi evitate, conducerea unității va comunica în scris fiecărui salariat al cărui post urmează să fie desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate.
În primul rând, această prevedere face parte din reglementarea procedurii concedierilor colective, nu a celor individuale, astfel încât nu se aplică în cauză.
În acest sens, în articolele 79-82, partenerii sociali au stabilit procedura
și măsurile de protecție în cazul concedierii colective, astfel încât art.80, cu certitudine, se aplică doar în aceste cazuri de concediere.
În al doilea rând, chiar terminologia utilizată în art.80, de „. de personal"; nu poate fi interpretată decât în sensul că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul în care se concediază în mod izolat un lucrător, ci doar atunci când este afectată structura personalului prin concedieri colective.
Relevantă din punct de vedere al utilizării acestei terminologii este legislația de acordare a măsurilor de protecție socială în cazul restructurării, reorganizării și privatizării unor unități, cum ar fi O. nr.98/1999, O. nr.8/2003, O. nr.116/2006, în înțelesul căror disponibilizarea de personal vizează concedierile colective .
În al treilea rând, partenerii sociali, chiar și prin acest articol nu auprevăzut obligația angajatorilor de a propune celor disponibilizați alte locuri demuncă vacante în unitate, astfel cum legiuitorul a stabilit expres în art.64 din C. muncii, ci au reglementat doar obligația acestuia de a comunica în scris salariatului al cărui post urmează să fie desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă.
Între aceste formulări există o mare deosebire, întrucât prevederea contractului colectiv de muncă la nivel național, astfel cum a fost negociată, nu obligă la oferirea unui loc de muncă vacant, ci doar la ef ectu are a une i co mun ic ăr i scrise adresate salariatului, prin care i se poate aduce acestuia la cunoștință că i se oferă sau nu un alt loc de muncă.
Atunci când legiuitorul a considerat că, în cadrul măsurilor de protecție a salariaților în cazul concedierilor, angajatorii au obligația de a oferi angajaților alte posturi, au prevăzut în mod expres această îndatorire, astfel încât angajatorii să-și poată orienta conduita în sensul acestor prevederi.
În acest sens erau prevederile art.133 din vechiul Cod al muncii, care instituia obligația unității de a oferi persoanelor al căror contract de muncă ar urma să fie desfăcut pentru motivele prevăzute de art.130 alin.1 lit.a)-c), e) și f)
trecerea în altă muncă corespunzătoare sau de a l ua măsuri pentru recalificarea sa, solicitând în acest scop, sprijinul organului ierarhic superior și al direcțiilor de muncă și protecție socială.
Se mai reține că, prin decizia nr.356/2005, Curtea Constituțională a reținut că Statul de drept, democratic și social este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică, obligație ce decurge nemijlocit din prevederile art.41 alin.2 din Constituție. Pentru ca aceste măsuride protecție socială să își găsească efectiv aplicare, în mod necesar ele trebuie să fie instituite pe calea unor norme imperative.
De asemenea, urmărind modificările din ultimii ani a legislației în domeniu, reiese în mod evident intenția legiuitorului de a înlătura din reglementarea măsurilor de protecție pentru salariații ce urmează a fi concediați individual chiar și obligația de diligență a angajatorilor de a înștiința agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului.
Astfel, dacă inițial Legea nr.76/2002 prevedea în art.49 că:";În cazul unor restructurari ale activității care pot conduce la modificări substanțiale ale numărului si structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligația sa înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de munca in vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea somajului si prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurari", în urma modificării acestui articol prin O. nr.144 din 18 octombrie 2005, legiuitorul a considerat necesar să stabilească cu certitudine că: "În cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.";
Mai mult, chiar și în situația în care s-ar considera că angajatorului i-ar reveni obligația de a oferi salariatului un alt loc de muncă vacant compatibil cu pregătirea sa profesională, intimata a dovedit, în recurs, că postul invocat de către recurentă prin motivele de recurs, cel de administrator credite din cadrul C.ui Suport-Administrativ, i-a fost oferit la data de (...) salariatei V. R., fiind acceptat la aceeași dată, conform adresei depuse la fila nr.89 dosar recurs, astfel încât acesta nu mai era vacant la data desființării postului reclamantei, (...).
Se mai reține că la A. P. nu a mai rămas un post vacant, în urma plecării numitei V. R., întrucât, astfel cum rezultă din extrasul din H. C. de R. U. al BT
S. din (...), postul acesteia de consilier bancar IMM la A. P. fusese desființat.
De asemenea, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că încetarea contractului de muncă al recurentei a fost legală și temeinică, fiind probată în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de disp.art.65 alin.2 din C. muncii, respectiv că desființarea locului de muncă al recurentei a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, prin H. C. de R. U. a B. T. S. din (...) privind desființarea C.ui „. B. din cadrul S. Z. și organigramele S. BT Z. din datele de (...) și (...) ( filele nr.55 și 56 dosar de fond), angajatorul a probat că postul reclamantei, de R. M. din cadrul C.ui „. B. al S. Z., a fost desființat în mod efectiv, respectiv a fost suprimat din organigrama și statul de funcții al societății.
Portofoliile clienților C.ui„. B. al S. Z. au fost preluate de D. adjunct persoane juridice, respectiv de D. S. Z., împreună cu compartimentul omolog de la S. regională coordonatoare, BT O..
În recurs s-a depus la dosar în acest sens și procesul-verbal întocmit la data de (...), cu ocazia preluării coordonării activității corporate din cadrul S. Z. de către S. regională coordonatoare O., din care rezultă că abordarea clienților corporate, prezentarea produselor și serviciilor specifice, ofertarea și toate celelalte demersuri legate de vânzare și analiză, vor fi efectuate de către directorul adjunct PJ P.a Cornel și director sucursală Ardelean V..
De asemenea, din fișele de post ale Directorilor adjuncți persoane juridice din cadrul S. regionale coordonatoare O., Birinyi Melinda A. și Cartiș M. Ovidiu, semnate la data de (...), rezultă că aceștia au în atribuțieconducerea și coordonarea activității persoanelor juridice ( corporate și IMM) din S. O. și Z. în condiții de maximizare a profitului și minimizare a riscului.
De asemenea, s-a probat de către angajator că desființarea postului recurentei, în urma desființării compartimentului în care aceasta își desfășura activitatea, a avut la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității societății, că aceasta a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, prin P. de eficientizare a activității S. BT Z. adoptat prin H. C. E. de M. al B. T. S. din data de (...), s-a observat, la analiza plasamentelor corporate pe primele 11 luni ale anului 2009 o scădere cu peste 27% a soldului plasamentelor realizate de departamentul corporate din sucursală, în condițiile în care plasamentele corporate totale realizate de BT Z. au crescut cu 17,8 % datorită activității din agențiile arondate.
S-a mai constatat că, în cele 6 luni analizate s-au vândut numai 6 carduri de business și s-a semnat o singură convenție de plată salarii pe card.
În urma acestei analize s-a concluzionat că evoluția din ultimele 6 luni a activității C.ui „. B. din cadrul S. Z. este insuficientă.
De asemenea, s-a estimat că potențialul de creștere pe acest segment în perioada următoare este limitat, astfel încât s-a decis desființarea C.ui „. B. din cadrul S. Z., portofoliile clienților urmând a fi preluate de D. adjunct persoane juridice, respectiv de D. S. Z., împreună cu compartimentul omolog de la S. regională coordonatoare, BT O..
În consecință, angajatorul a probat, conform disp.art.287 din C. muncii, caracterul real și serios al măsurii luate, iar reclamanta nu a reușit să dovedească susținerile formulate prin contestație, astfel cum a fost precizată și prin cererea de recurs.
Recurenta nu a solicitat în termenul procedural de propunere a probelor efectuarea unei expertize bancar-contabile în cauză, iar din teza probatorie și obiectivele acesteia detaliate prin cererea formulată abia la data de (...), respectiv verificarea predării lucrărilor compartimentului desființat, verificarea fișei postului contestatoarei și ale persoanei care i-a preluat atribuțiile, verificarea portofoliului de clienți ai compartimentului înainte și după data emiterii deciziei, verificarea organigramei la data emiterii deciziei și la data de 1 ianuarie 2010 și verificarea situației angajărilor începând cu data de (...), Curtea reține că această probă nu era nici admisibilă, nici necesară, întrucât în cauză, toate aspectele asupra cărora se cereau verificări de specialitate puteau fi dovedite cu înscrisuri, care în cea mai mare parte se aflau la dosar sau au fost depuse ulterior.
Prima instanță, la termenul de judecată din data de (...), a respins această cerere de probe.
Curtea mai reține că în mod corect au fost stabilite de către prima instanță cheltuielile de judecată efectuate la judecarea fondului cauzei, ordinul de plată nr.1674 din 2010, în sumă de 11226,18 lei purtând mențiunea că suma plătită reprezintă onorariu conform facturii nr.VD 180 din (...), factură ce precizează că acest onorariu a fost achitat pentru dosarul nr.(...).
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. C. M. și se va menține sentința civilă pronunțată de către prima instanță.
În temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei B. T. SA și B. T. SA-S. Z. suma de 4500 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată suportate în recurs, dovedite cu ordinul de plată nr.5886/2010 și factura VD 275/(...), în urma aprecierii asupra cheltuielilor ce au fost necesare și utile soluționării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. C. M. împotriva sentinței civile nr. 2274 din (...) a T. S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei B. T. SA și B. T. SA - S.
Z. suma de 4500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECATORI,
D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Sălaj:-B. A.;
-D. P..
MOT.EA OPINIEI CONCORDANTE
Îmi însușesc soluția și considerentele deciziei, cu excepția celor ce privesc aplicabilitatea dispozițiilor art. 80 alin 2 în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, unde se statuează că „în
cazurile în care salariaților nu li se pot oferi alte locuri de muncă ori aceștiarefuză locul de muncă oferit sau cuprinderea într-o formă de recalificare, conducerea unității le va comunica în scris termenul de preaviz, în condițiile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă";.
Acest text trebuie coroborat cu prevederile alin. 1 din același articol, unde se arată că „în situația în care disponibilizările de personal nu pot fi evitate, conducerea unității va comunica în scris fiecă rui sal ariat al cărui post
urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate.";
Rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale obligația angajatorului de a oferi locurile de muncă disponibile din cadrul societății în situația în care procedează la „. de personal";, indiferent dacă acestea iau forma unei concedieri colective sau individuale, cum a fost în situația pârâtei (această concluzie reiese din lectura integrală a art. 80 din menționatul contract colectiv demuncă, unde la alin. 3 și 4 se fac o serie de distincții pentru situația concedierilor colective, fapt care impune interpretarea în sensul de mai sus, anume că alineatele anterioare, unde nu se face trimitere expresă la concedierile colective, se aplică în general în cazul concedierilor, indiferent dacă sunt colective sau individuale).
Art. 79 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010 reglementează situația concedierilor colective, dar art. 80 se referă la disponibilizările de personal în alin. 1 și la concedierile colective în alin. 3 și
4; art. 81 face vorbire în alin. 1 despre reducerea de personal, iar în alin. 2 de măsura desfacerii contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, la fel ca și art. 82 din acest contract colectiv.
Or, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este reglementată ca o concediere individuală, în secțiunea a 4-a din Capitolul V Titlul II din C. muncii, pe când concedierea colectivă ocupă secțiunea a 5-a din același capitol și titlu, astfel încât în opinia mea, dispozițiile art. 79-82 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 vizează, în funcție de specificațiile fiecărui articol sau alineat, exact acel gen de concediere la care se referă, iar acolo unde nu se face nici o precizare, dispozițiile sunt aplicabile tuturor tipurilor de concedieri, întrucât unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
În plus, rațiunea legii este aceeași, anume, evitarea, acolo unde este posibil, a concedierilor, prin oferirea unui alt loc de muncă și doar în condițiile în care aceasta nu este posibilă din motive obiective, a se ajunge la concediere.
Având în vedere însă că s-au administrat probe ce au dovedit inexistența unor posturi care să poată fi oferite reclamantei, consider neîntemeiat recursul.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 311/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
