Decizia civilă nr. 77/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 77/R/2011
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. A. împotriva sentinței civile nr. 4669 din 21 iunie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC W. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. M. Letiția, în substituirea av. Gavrilă A. și reprezentanta pârâtei intimate, av. P. E., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 decembrie 2010, s-a depus la dosarul cauzei, din partea pârâtei intimate, întâmpinare, împuternicire avocațială și chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial.
De asemenea, se constată că la data de 7 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă a depus un memoriu cuprinzând completarea motivelor de recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial.
Se comunică reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinare, iar reprezentantei pârâtei intimate un exemplar din memoriul cuprinzând completarea motivelor de recurs.
Reprezentantele părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul real indexat, majorat și reactualizat și toate celelalte drepturi de care a fost lipsită în toată perioada suspendării unilaterale a contractului de muncă din inițiativa pârâtei, respectiv la plata tuturor contribuțiilor aferente acestor venituri către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale pentru perioada cuprinsă între 11 iunie 2008 și până la data pronunțării. În susținerea recursului arată în esență că din actele și lucrările dosarul a reieșit conduita culpabilă a pârâtei care a refuzat în mod abuziv încadrarea reclamantei, aceasta fiind împiedicată să realizezevenituri, astfel că este îndreptățită la despăgubirile solicitate. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinarea formulată. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr.4669 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul B istrița Năsăud în dosarul nr. (...), s-a respins excepția tardivității acțiunii,invocată de pârâta SC W. T. S. B.
S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S. A. M. împotriva pârâtei SC W. T. S. B. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei interne nr. 364/11 iunie 2008 emisă de pârâtă.
S-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
P. a pronunța această hotărâre, s-a reținut în esență că reclamanta a fost angajata pârâtei cu CIM, pe perioadă determinată de 3 luni, iar prin act adițional, s-a modificat durata CIM din perioadă determinată în perioadă nedeterminată începând cu data de 1 noiembrie 2005. Prin actul adițional nr.
3049 din 31 martie 2006, s-a modificat funcția reclamantei din agent de turism în director de agenție.
La cererea reclamantei, înregistrată la pârâtă sub nr. 3605/17 iulie
2006, i s-a acordat concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani începând cu data de 22 iulie 2006. La cererea reclamantei, din 21 decembrie 2009, pârâta a emis decizia nr. 671/21 decembrie 2009 prin care s-a desfăcut CIM al reclamantei în temeiul art. 79 alin. 7 din Codul muncii.
În data de 11 iunie 2008, conform înscrisului, reclamanta și-a reluat activitatea. Prin decizia internă nr.364/11 iunie 2008 emisă de pârâtă, reclamanta a fost trecută în concediu fără plată, până la data la care angajata se va prezenta la lucru, motivat de faptul că, aceasta nu s-a prezentat la sediul firmei pentru a-și relua activitatea, după expirarea concediului pentru îngrijirea copilului până la 2 ani. Faptul că reclamanta s-a aflat în concediu fără plată din 11 iunie 2008 până în 22 decembrie 2009 rezultă și din fișele de pontaj anexate la dosar în care reclamanta apare pontată ca fiind în C.
Reclamanta a criticat această decizie internă solicitând constatarea nulității acesteia, determinat de faptul că a fost emisă în mod unilateral de pârâtă și nu i-a fost comunicată invocând și faptul că pârâta a împiedicat-o să- și reia activitatea, cu consecința plății de despăgubiri echivalente cu salariile cuvenite, majorate și indexate, precum și plata contribuțiilor la bugetul de stat și de asigurări sociale.
Critica este parțial întemeiată. În ceea ce privește excepția tardivității atacării deciziei nr.364/4 iunie 2008 privind acordarea CFS, prin probatoriul administrat în cauză pârâta nu a putut face dovada că decizia a fost comunicată legal reclamantei.
Potrivit art.41 coroborat cu 54 din Codul muncii, suspendarea CIM în cazul CFS poate fi făcut numai prin acordul părților. P. a dovedi acest acord pârâta trebuia să prezinte o cerere formulată de reclamantă, ceea ce nu a făcut, iar din declarațiile martorilor nu a reieșit faptul că părțile ar fi avut odiscuție cu privire la acordarea C. A. că, tribunalul a constatat că decizia a fost luată unilateral cu încălcarea disp.art.41 și 54 din Codul muncii, fiind lovită de nulitate absolută.
În ceea ce privește acordarea drepturilor și despăgubirilor solicitate, s-a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat.
Reclamanta nu a putut face dovada că a solicitat revenirea la locul de muncă după încetarea concediului pentru îngrijirea copilului până la 2 ani. Nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte dorința reluării activității, iar din declarațiile martorilor nu a reieșit faptul că după data de 11 iunie 2008 până în 22 decembrie 2009 s-a prezentat la lucru. Î. reclamantă și pârâtă au avut loc doar două discuții. Prima în luna septembrie 2006, când aceasta a solicitat să-i fie schimbat locul de muncă de la A. B. la C.-N., fapt nematerializat deoarece locul de muncă propus de pârâtă, A. din Aeroportul C.-N., nu i-a convenit reclamantei. A doua discuție a avut loc în luna decembrie 2009, când și-a depus cererea de demisie. De asemenea, reclamanta nu a putut face dovada faptului că a insistat pe lângă pârâtă să-și reia lucrul sau că aceasta i- a refuzat reluarea activității. Dimpotrivă, pârâta a dat dovadă de bună- credință, respectând normele legale cu privire la reîncadrarea în muncă, făcând demersurile necesare reluării activității, fapt ce rezultă din înscrisul de la poziția 24 din carnetul de muncă.
Potrivit situației de fapt și art.154 din Codul muncii s-a apreciat că reclamanta nu poate pretinde a fi plătită atât timp cât nu a prestat muncă din culpa ei, neputând dovedi că angajatorul ar fi împiedicat-o să lucreze.
Nefiind admis acest capăt de cerere a fost respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
T. a respins și capătul de cerere privind efectuarea cuvenitelor înscrisuri în carnetul de muncă chiar dacă a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.364/11 iunie 2008, întrucât din copia carnetului de muncă depusă la dosar nu rezultă ca aceasta să fie înscrisă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta S. A. M. prin carea solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariul real indexat, majorat și reactualizat și toate celelalte drepturi de care a fost lipsită pe toată perioada suspendării unilaterale a contractului de muncă, respectiv la plata tuturor contribuțiilor aferente acestor venituri, către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada cuprinsă între data de (...) și până la data pronunțării hotărârii instanței.
În motivarea recursului, s-a arătat că soluția privitoare la acordarea drepturilor și despăgubirilor solicitate este nelegală și netemeinică, deoarece s- a putut proba faptul că reclamanta a luat legătura cu societatea pârâtă, comunicându-le hotărârea sa de a se întoarce la muncă. La data de (...) s-a deplasat la sediul societății, unde a solicitat reluarea postului, dar răspunsul pe care l-a primit a fost unul negativ. I s-a comunicat că ar fi bine să mai aștepte câteva luni până i se va asigura un loc de munca la C.-N. sau B.
Instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că reclamanta nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte dorința ei de a-și relua activitatea, deoarece din carnetul de muncă se poate observa nu numai ca a dorit să-și reia activitatea, ci faptul că chiar și-a reluat activitatea la societatea pârâtă "reluat activitate din îngrijire copil până la doi ani,,. Din cartea de muncă se observă că funcția pe care a avut-o la societatea pârâtă a fost aceeași cu cea pe care a avut-o anterior suspendării activității pentru îngrijirea copilului,respectiv director agenție de turism. R. la acest aspect consideră că instanța în mod eronat a apreciat că proba cu carnetul de muncă este suficientă pentru a se concluziona că pârâta a fost de bună credință, că nu s-a aflat în culpă și că reclamanta a fost de rea credință neprestând muncă la societatea pârâtă.
Susținerile pârâtei că i-ar fi oferit un post în cadrul Aeroportului C.- N. nu sunt reale, i s-a făcut o promisiune verbală, care însă nu s-a concretizat niciodată, societatea pârâtă nu a probat prin nici o modalitate că ar fi făcut o asemenea ofertă, iar astfel cum reiese din dispozițiile art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Mai mult consideră că din decizia nr. 364 din iunie 2008, decizie luată unilateral, cu încălcarea dispozițiilor legale și care i-a fost comunicată la o dată mult ulterioară luării acestei decizii se poate observa reaua credință a pârâtei.
Prin această decizie a fost trecută în concediu fără plată motivat de faptul că reclamanta nu și-ar fi reluat activitatea după expirarea concediului de creștere a copilului, fapt contrazis de carnetul de muncă din care reiese că la data de (...) și-a reluat activitatea la societatea pârâtă.
Consideră că în situația în cazul în care ar fi avut o atitudine culpabilă sancțiunea care s-ar fi impus a-i fi aplicată în această situație ar fi fost una dintre cele prevăzute de art. 264 din Codul muncii, pârâta nefăcând nici o dovadă că ar fi fost sancționată într-un asemenea mod.
Prin faptul că a fost trecută în concediu fără plată, reclamanta a fost grav prejudiciată, în sensul că în această perioadă aceasta nu a beneficiat de nici un venit, fiind în asemenea situație nu a putut beneficia nici măcar de ajutorul de șomaj, indemnizația aferentă și toate drepturile care decurg din această calitate.
În aceste condiții, este evidentă conduita culpabilă a pârâtei, care a refuzat în mod abuziv să o încadreze în muncă, și prejudiciul suferit de reclamantă - faptul că pentru întreaga perioadă a acestui refuz a fost împiedicată să realizez venituri și că în această perioadă nu i-au fost plătite contribuțiile către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Prin urmare, consider că sunt îndeplinite condițiile art. 269, din care reiese că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC W. T. S. a solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Potrivit prevederilor art. 154 alin. 1 și 2 din C.muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, dispozițiile legale stabilind că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
Față de aceste reglementări legale, instanța de fond a reținut în mod corect în considerentele hotărârii pronunțate că reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat revenirea la locul de muncă după încetarea concediului pentru îngrijirea copilului până la 2 ani, sens în care nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte dorința reluării activității, iar din declarațiile martorilor a reieșitfaptul că după data de 11 iunie 2008 până în 22 decembrie 2009 nu s-a prezentat la lucru, condiții în care s-a apreciat este de necontestat că nu se cuvin reclamantei despăgubiri de la data revenirii din concediul pentru creșterea copilului.
Este real că reclamanta recurentă nu și-a exprimat acordul în privința acordării concediului fără plată, anterior emiterii deciziei de către pârâtă, acesta fiind și argumentul principal care a condus la anularea deciziei respective, dar în același timp nu și-a reluat nici activitatea în cadrul societății pârâte, cu toate că societatea nu și-a exprimat opoziția sau refuzul continuării activității de către acesta după expirarea concediului pentru creșterea copilului.
Într-adevăr, la poziția 24 din carnetul de muncă, este menționată reluarea activității după concediul de îngrijire a copilului începând cu data de (...), însă acesta nu dovedește decât buna-credință a pârâtei care a respectat normele legale cu privire la reîncadrarea în muncă, și a emis o decizie în acest sens, în baza căreia a și fost înscrisă această mențiune, însă nu confirmă intenția reclamantei de a face demersurile necesare reluării activității.
Curtea reține că această mențiune din cartea de muncă nu a fost făcută ca urmare a demersurilor reclamantei, și contrar susținerilor acesteia din cererea de recurs, instanța de fond în mod just a reținut faptul că reclamanta nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte dorința ei de a-și relua activitatea.
Într-un litigiu de muncă sarcina probei - în speță a neprezentării la muncă după expirarea cauzei de suspendarea a contractului de muncă - revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii, însă în speță societatea pârâtă a prezentat probele care au dus la concluzia că salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă după expirarea suspendării contractului, interesându-se telefonic de situația contractului său de muncă doar în luna septembrie 2009, fără ca pârâta opună revenirii în cadrul societății.
Din cuprinsul considerentelor hotărârii reiese faptul că tribunalul și-a întemeiat și argumentat în mod temeinic soluția pe toate probele administrate în cauză - înscrisuri și martori, astfel încât acest probatoriu a confirmat pasivitatea reclamantei care timp de 1 an și 6 luni nu a prestat în muncă în folosul societății pârâte.
Nu se poate concluziona că prin emiterea decizia de trecere în concediu fără plată a fost produs un prejudiciu în patrimoniul recurentei, deoarece lipsirea sa de venituri pe această perioada nu s-a datorat emiterii acestui act, ci a fost consecința conduitei sale pasive, în contextul în care nu s-a prezentat la locul de muncă și nu a solicitat nici în scris reluarea activității.
Recurenta a mai susținut că în situația în care ar fi avut o atitudine culpabilă sancțiunea care s-ar fi impus a-i fi aplicată în această situație ar fi fost una dintre cele prevăzute de art. 264 din Codul muncii, însă Curtea reține faptul că potrivit art. 263 alin. 1 din C.muncii sancționarea disciplinară a angajaților este un drept al angajatorului, iar nu o obligație, astfel că neexercitarea acestei prerogative disciplinare față de recurentă nu echivalează cu o atitudine culpabilă a pârâtei și nici nu semnifică refuzul primirii la muncă al salariatei.
P. aceste motive, Curtea reține că este lipsită de orice critici soluția primei instanțe de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri reprezentând drepturi salariale pentru perioada cuprinsă între încetarea concediului pentru creșterea copilului și data între care contractul individual de muncă a încetat ca urmare a înaintării demisiei, în cauză nefiindaplicabile dispozițiile art. 269 din C.muncii, ca urmare a neîntrunirii condițiilor specifice antrenării răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat.
Ca atare, și în ceea ce privește respingerea cererii de obligarea a pârâtei la plata contribuțiilor aferente salariului către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, se impune menținerea hotărârii tribunalului, acesta fiind cea corectă, în condițiile în care cererea de obligare la plata salariilor majorate și indexare s-a dovedit a fi nefondată.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând cont de culpa procesuală a recurentei, aceasta va fi obligată să plătească intimatei SC W. T. S. suma de
800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la fila 12 din dosar.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. A.-M. împotriva sentinței civile nr. 4669 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei SC W. T. S. suma de
800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.S.C.B.
Dact. Sz.M./2 ex. (...)
Jud.fond: C. I./I. S.
| ← Decizia civilă nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3684/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
