Decizia civilă nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 124/R/2011
Ședința din 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. R. E. și V. E. împotriva sentinței civile nr. 2085 din 10 iunie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C. I. S., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți T. R. E. și V. E., avocat G. I. D., și reprezentantul pârâtei intimate SC C. I. S., avocat H. G., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamanților recurenți.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării, întrucât a solicitat la arhivă dosarul la studiu, dar dosarul era la judecători în vederea studierii.
Reprezentantul pârâtei intimate consideră că nu se impune amânarea cauzei, deoarece întâmpinarea a fost depusă la dosar la data de 11 ianuarie
2011, cu cinci zile înainte de termenul de judecată fixat, dar se poate lăsa cauza la a doua strigare în vederea studierii acesteia.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentanta reclamanților recurenți, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la dosar în termenul legal prevăzut de art. 1141
C., iar la dosar nu se regăsește nici o cerere de studiere a dosarului.
Consideră că amânarea cauzei ar fi fost justificată doar în măsura în care s-ar fi făcut dovada formulării unei cereri de studiere a dosarului formulată de către reprezentanta reclamanților recurenți, care să fi fost respinsă. De asemenea, Curtea arată reprezentantei reclamanților recurenți că și în condițiile în care dosarul se află la studiu la judecători, eventualele cereri de studiere formulate de către părți, chiar și cu 48 ore înainte de termenul de judecată, sunt soluționate favorabil.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termen precum și asupra excepției tardivității recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți consideră că recursul este formulat în termen, întrucât hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată în mod procedural la adresa indicată de către reclamanții recurenți, respectiv la domiciliul procesual ales din C.-N., C. D. nr. 113 ap.
35, jud. C.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că din actele existente la dosar, rezultă că a solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate la domiciliul procesual ales indicat mai sus, astfel că termenul de recurs curge de la data înregistrării recursului și nu de la data comunicării sentinței recurate.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea cererii de repunere în termen ca neîntemeiată și în consecință respingerea recursului ca tardiv formulat, susținând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
În replică, reprezentanta reclamanților recurenți arată că prin precizarea contestației a indicat domiciliul procesual ales și prezintă spre vedere instanței o altă sentință pronunțată de Tribunalul Cluj care i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales și precizează că a formulat cerere de repunere în termen datorită faptului că în practică i s-a reproșat că nu a formulat o atare cerere.
La solicitarea instanței, cu privire la aspectele invocate în întâmpinare, respectiv că nu s-a indicat în sensul art. 93 Cod de procedură civilă persoana căreia să îi fie comunicate actele de procedură, reprezentanta reclamanților recurenți arată că din actele de la dosar rezultă că domiciliul procesual ales este la cabinetul avocațial, iar adresa din acțiune este cea a cabinetului avocațial, iar punctul de lucru este în altă parte.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției tardivității recursului.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanții T. R. E. și V. E., în contradictoriu cu pârâta SC C. I. S. și în consecință, s-a dispus anularea deciziilor de imputare nr. 5/(...) și nr. 6/(...).
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului T. R. E. suma de
1.469 lei și reclamantului V. E. suma de 1.473 lei, reținute nelegal în temeiul deciziilor de imputare.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
S-a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențional SC C. I. S. în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvențional T. R. E. și V. E. și în consecință, fiecare reclamant pârât reconvențional a fost obligat să achite pârâtei reclamantă reconvențional suma de 6.579,67 lei reprezentând prejudiciu produs în patrimoniul societății.
Reclamanții au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.000 lei în favoarea pârâtei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
S-au reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții T. Rau
E. și V. E.
Pârâta a emis deciziile de imputare nr.5 și nr. 6 din data de (...) prin care se impută suma de câte 6579,67 lei fiecărui reclamant ca urmare a înregistrării pagubelor produse în perioada mai 2008 - februarie 2009, facturile fiscale nr.2362/(...) și nr.2364/(...) și chitanțele nr.2 și 3/(...) din care rezultă că s-a primit suma de 1120 lei de la T. R. E. reprezentând c/valoare factură nr.2363/09 și suma de 1201,50 lei de la V. E. reprezentând c/valoare factură nr.2364/09. Ulterior a emis alte dispoziții de plată.
Potrivit prevederilor art.164 alin.2 Codul muncii, reținerile din salariu cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Daunele cauzate de către reclamanți pârâtei nu sunt constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, situație în care pârâta nu era în drept să emită cele două decizii de imputare.
În consecință, deciziile de imputare nr.5 și 6/(...) au fost anulate, deoarece sunt nelegale, iar pârâta a fost obligată să restituie reclamantului T. R. E. suma de 1469 lei și reclamantului V. E. suma de 1473 lei reținute ilegal în baza deciziilor de imputare.
Pârâta a emis deciziile de suspendare a contractelor individuale de muncă ale reclamanților nr. 3 și 4/(...), prin care a dispus suspendarea acestor contracte pe durata cercetării disciplinare prealabile în condițiile legii. După emiterea acestor decizii, reclamanții nu s-au mai prezentat la serviciu până în data de (...), respectiv (...), când reclamantul T. a solicitat demisia.
Contractul individual de muncă al reclamantului V. E. a încetat în baza acordului părților începând cu data de (...), iar al reclamantului T. R. E. a încetat în baza art.61 lit. a Codul muncii începând cu data de (...), conform deciziei nr.11/(...) care a făcut obiectul dos. nr.(...) aflat pe rolul T. C.
Deoarece reclamanții au avut suspendate contractele individuale de muncă în condițiile legii, nu au contestat aceste decizii în termenul legal și nu au prestat muncă după expirarea termenului de suspendare a C. până în data de (...) V. E. și (...) T. R. E., cererea lor privind acordarea drepturilor salariale și a bonurilor de masă pe perioada 12.02 -(...) este nefondată, fiind respinsă.
De asemenea, nu poate fi vorba de a neplată a salariului sau de o plată cu întârziere a acestuia câtă vreme reclamanții au avut C. suspendat și apoi nu au prestat muncă. În această situație, cererea lor privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 1000 lei este nefondată, fiind respinsă.
Cererea reconvențională.
Reclamanții pârâți reconvențional au fost angajați de către societate ca vânzători cu atribuții de gestiune și vânzare la magazinul de băuturi alcoolice de pe str. E. nr.35 împreună cu numitul B. A.
În perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009 s-a efectuat un inventar la care au participat cei 3 angajați, în urma căruia s-a constatat un minus de 20.225,57 lei. Acest inventar a fost repetat în (...), când s-a stabilit o diferență de 19.739,83 lei fără participarea reclamantului T. R. E.
Participarea reclamanților la inventarul din decembrie 2008 - ianuarie
2009 este confirmată de semnăturile acestora pe listele de inventar și de răspunsurile la interogator din care rezultă semnarea listelor fără obiecțiuni.
Prejudiciul de 19793,83 lei cauzat de către reclamanții pârâți reconvențional există și a fost cauzat de către aceștia prin nerespectarea obligației de a răspunde de gestiunea punctului de lucru în care și-au desfășurat activitatea.
Celălalt vânzător B. A., audiat în calitate de martor, a declarat că magazinul de pe str. E. era deschis non-stop, marfa și banii din magazin de predau din tură în tură cu întocmirea unui raport în cursul serii și că la depozitul din spatele magazinului aveau acces el și cei doi pârâți reconvenționali și că, cei doi pârâți au fost surprinși de camerele video sustrăgând bani din casa de marcat.
Martorii A. M. și G. M. au confirmat existența depozitului de băuturi și faptul că cei trei aveau acces în acel loc.
În temeiul art. 270 alin.1 C. muncii, cererea reconvențională a fost admisă și în consecință, a fost obligat fiecare reclamant-pârât reconvențional să achite pârâtei reclamantă reconvențional suma de 6.579,67 lei reprezentând prejudiciu produs în patrimoniul societății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. R. E. și V. E., solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii.
Recurenții au formulat o cerere de repunere în termenul de recurs, în conformitate cu prevederile art. 103 al. 2 C.proc.civ., justificată de faptul că hotărârea instanței de fond nu le-a fost comunicată în mod legal, respectiv la domiciliul procesual ales.
Arată că, deși în absolut toate actele existente la dosar, au solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate avocatului care le reprezintă interesele și au indicat în acest sens adresa cabinetului avocațial, totuși hotărârile au fost expediate doar la adresele recurenților.
Motivul pentru care recurenții au ales un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură este determinat tocmai de faptul că exista o mare posibilitate de a nu intra în posesia actelor comunicate, ceea ce de altfel, s-a și întâmplat.
Arată, de asemenea, că au formulat prezentul recurs studiind hotărârea instanței de fond la arhiva T.
Consideră că au fost încălcate prevederile art.92 C.proc.civ., astfel că solicită comunicarea hotărârii instanței de fond si în conformitate cu prev. art.103 al.2 C.proc.civ., repunerea în termenul de recurs.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenții subliniază că prima instanță a procedat în mod complet eronat și nu a înțeles nici situația concretă si nici situațiile în care se aplică prevederile art. 52 alin. 2 Codul muncii, de care s-au prevalat. Potrivit acestui text legal, în cazul în care, în urma cercetării disciplinare se constată nevinovația celui in cauza, salariatul își reia activitatea anterioară plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de munca.
Acest drept operează automat ca urmare a constatării nevinovăției și tocmai pentru a proteja interesele salariaților care au fost lipsiți de anumite venituri fără a se face vinovați de vreo abatere disciplinară.
Or, în speță, cercetarea disciplinară s-a finalizat cu formularea de către angajator a unor cereri de rechemare la locul de muncă (adresele 1 și 2 din (...)) și nu cu aplicarea vreunei sancțiuni disciplinare.
Rezultă astfel indubitabil faptul ca nu s-a constatat existenta unei abateri disciplinare, ci s-a constatat nevinovăția recurenților, situația în care sunt aplicabile prevederile textului legal amintit.
Drepturile prevăzute la art. 52 al. 2 din Codul muncii operează automat ca urmare a constatării nevinovăției celui în cauză, nefiind prevăzută niciun fel de condiție referitoare la obligativitatea de a ataca decizia de suspendare.
Mai mult, măsura suspendării operează și automat pe perioada cercetării disciplinare astfel încât nu exista la acea dată nici un motiv pentru care recurenții să atace deciziile de suspendare.
De asemenea, prin sentința civilă nr.3212/(...) pronunțată de același complet de judecată în dosar nr.(...) s-a constatat nulitatea deciziei de concediere a recurentului T. R. E., iar această hotărâre judecătorească a fost depusă în probațiune.
Referitor la motivarea instanței de judecată că recurenții nu sunt îndreptățiți la aceste drepturi salariale întrucât nu au desfășurat activitatea pe această perioadă, arată faptul că, o astfel de motivare contravine tocmai scopului pentru care a fost introdus art. 52 al. 2 Codul muncii, respectiv acela de a proteja interesele celor care au fost privați de anumite venituri pe perioada suspendării, iar în urma cercetării disciplinare nu s-a constatat vinovăția acestora.
Faptul că recurenții nu au desfășurat activitatea în perioada (...) - (...) nu le este imputabilă, ci s-a datorat tocmai atitudinii abuzive a angajatorului.
De observat este faptul că așa zisa cercetare disciplinară a depășit cu mult termenul legal de 30 de zile, iar la dosar există cereri prin care, exact în această perioadă, au solicitat să li se comunice rezultatul cercetării disciplinare și au atras atenția asupra comportamentului ilegal pe care angajatorul îl manifestă.
În ceea ce privește daunele morale pretinse, recurenții învederează că au înțeles să se prevaleze de art. 161 al. 4 din Codul muncii și au făcut referire în special la reținerile din salariu care s-au efectuat în baza deciziilor de imputare.
Aceste rețineri s-au efectuat nelegal, iar sumele astfel reținute nu au fost restituite nici până în prezent. In aceste condiții, întrucât este vorba despre sume care trebuiau acordate în lunile februarie și martie 2009, și nu sunt acordate nici la această dată, este evident că suntem în prezenta unor drepturi salariale "neacordate sau acordate cu întârziere" în sensul art. 161. al. 4.
Intimata a acționat cu vădita rea-credința și a continuat să efectueze rețineri ale drepturilor salariale ale recurenților deși, prin notificarea numărul 92/(...), aceștia au adus la cunoștința angajatorului ilegalitatea acestor rețineri si au indicat prevederile art. 164 Codul muncii care impun obligativitatea obținerii în prealabil a unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, dar cu toate acestea, societatea intimată a ignorat prevederile textelor legale amintite.
Aceeași este situația și cu privire la drepturile salariale neacordate pe perioada (...) - (...). Este vorba de drepturi salariale neacordate la timp, deși cercetarea disciplinară s-a finalizat cu constatarea nevinovăției recurenților.
Dacă angajatorul ar fi dorit să procedeze în mod legal ar fi trebuit să finalizeze cercetarea disciplinară în termen de 30 de zile și imediat după rechemarea la muncă să le acorde recurenților drepturile de care au fost privați pe perioada cercetării disciplinare.
În aceste condiții, consideră că este pe deplin dovedit faptul că există drepturi salariale care nu le-au fost acordate la timp, astfel încât se impune modificarea hotărârii atacate și sub acest aspect.
În situația în care s-ar menține hotărârea instanței de fond cu privire la petitele 3 și 4 din acțiunea precizată ar însemna să se încurajeze atitudinile abuzive ale angajatorilor care, după bunul plac, pot efectua așa zise cercetări disciplinare pe perioade oricât de lungi, timp în care salariatul este blocat neputând desfășura activitatea la un alt loc de muncă, iar ulterior, după constatarea nevinovăției, să fie rechemat la locul de muncă, fără niciun fel de obligație în sarcina angajatorului față de salariat.
Or, o astfel de ipoteză este inacceptabilă motiv pentru acre consideră că se impune modificarea hotărârii atacate.
Cu referire la cererea reconvențională, recurenții apreciază că aceasta nu este fondată, întrucât în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că nu au respectat gestiunea punctului de lucru, aceasta în contextul în care probațiunea administrată este contradictorie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimată S. C. S. a solicitat, în principal, respingerea cererii de repunere în termen ca neîntemeiată și, în consecință, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
Consideră că, cererea de repunere in termenul de recurs este neîntemeiata, în contextul în care art. 103 C. prevede condiția existentei unei împrejurări mai presus de voința părții care sa o fi împiedicat sa exercite o cale de atac. In practica s-a reținut ca împrejurarea mai presus de voința părții trebuie sa fie una obiectiva asimilata forței majore, care nu poate fi prevăzuta si nici depășita de recurent."
In speța nu se poate vorbi de o asemenea împrejurare, recurenții neindicând în ce a constat imposibilitatea obiectiva de a declara calea de atac, mulțumindu-se doar sa menționeze ca "exista o mare posibilitate de a nu intra in posesia actelor comunicate, ceea ce s-a si întâmplat."
In orice caz, de esența repunerii in termen, este ca termenul sa fi început sa curgă, in speța, prin comunicarea hotărârii atacate. Din motivarea recursului nu rezulta insa îndeplinirea condițiilor repunerii in termen, ci rezulta ca, in opinia recurenților, termenul, de recurs nu a început sa curgă la data la care le-a fost comunicata hotărârea, întrucât aceasta comunicare nu a avut loc cu respectarea condițiilor procedurale.
Se afirma ca, prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a indicat domiciliul procesual ales situat la adresa cabinetului avocațial solicitându-se comunicarea tuturor actelor procedurale la aceasta adresa.
Potrivit art. 93 C., în caz de alegere de domiciliu, daca partea a arătat si persoana însărcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
Întrucât prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenții au indicat doar adresa la care doresc sa le fie comunicate actele procedurale, nu si persoana însărcinata cu primirea lor, aceștia nu au respectat cerințele art.93 C. astfel încât in mod corect, prima instanța a dispus citarea acestora si comunicarea hotărârii la domiciliile lor.
De asemenea, nu se poate presupune ca persoana însărcinata cu primirea actelor ar fi fost avocatul recurenților, nefăcându-se nicio mențiune cu privire la faptul ca la adresa indicata, respectiv: C.-N., C. D. nr. 113 ap.35 jud. C. ar fi sediul cabinetului avocațial, dimpotrivă, din antetulinserat pe înscrisurile depuse prin avocat rezultând ca adresa cabinetului avocațial este situata in C.-N., str. Șoimului nr.22 A, ap.16.
Pe de alta parte, de vreme ce acțiunea introductiva, a fost formulata de contestatori personal, indicându-se in cuprinsul acesteia adresele de domiciliu ale contestatorilor, alegerea domiciliului procesual la o alta adresa, trebuia sa fie precedata de îndeplinirea prevederilor art. 98 C.proc.civ. referitoare la schimbarea domiciliului părții in timpul procesului, respectiv: aducerea ei la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții adverse prin scrisoare recomandata, a cărei recipisa de predare urma sa fie depusa la dosar.
De vreme ce, recurenții nu au respectat prevederile art.98 C. in mod corect, prima instanța a sancționat nerespectarea condițiilor procedurale cu neluarea in seama.
De altfel, așa cum rezulta din încheierea de ședința din data de (...)( fila 207 dosar fond), chiar reprezentanta reclamanților a solicitat citarea contestatorilor cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, menționând ca nu reușește sa ia legătura cu ei.
Ca urmare, pentru termenul din data de (...), contestatorii au fost citați la adresele lor de domiciliu, prezentându-se la acest termen in fața instanței de judecată, pentru a se administra proba cu interogatoriu.
Ținând cont de cele de mai sus, in mod evident nu se poate vorbi nici de repunerea în termenul de recurs, nici de un alt viciu de procedură, privind comunicarea termenul de recurs. C. hotărârii în data de (...) a avut loc cu respectarea prevederilor legale, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de recurs de 10 zile, iar recursul promovat abia la data de (...), este tardiv.
Menționează că urmarea neexercitării recursului in cadrul termenului imperativ de 10 zile este decăderea recurenților din dreptul de a exercita aceasta cale de atac și, în consecință, solicită respingerea recursului ca tardiv.
Referitor la fondul cauzei, societatea intimată apreciază că solicitările intimaților sunt nefondate, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluționarea cu prioritate, în conformitate cu art. 103 și art.
137 Cod de procedură civilă, a cererii de repunere în termen și a excepțieitardivității, Curtea reține următoarele:
1. Cererea de repunere în termen R eclamanții T. R. E. și V. E. au învestit instanța la data de (...) cu o cerere, ulterior precizată, care prin sentința civilă nr. 2085/(...) a fost admisă în parte.
De asemenea, prin aceeași sentință a fost admisă și cererea reconvențională formulată în cauză de către societatea pârâtă SC C. I. S. în contradictoriu cu reclamanții.
Potrivit proceselor verbale de la filele 306 și 307 din dosarul de fond, sentința menționată a fost comunicată reclamanților la data de (...), la domiciliul fiecăruia dintre aceștia, respectiv, reclamantului T. R. E., la adresa din C. N., Aleea Negoiu, nr. 6, ap. 29, iar reclamantului V. E., la adresa din C. N., strada E., nr. 35, ap. 8, jud. C.
Nemulțumiți de soluția pronunțată de către prima instanță, reclamanții au formulat recurs la data de (...), solicitând prin același memoriu și repunerea în termenul de recurs.
Curtea consideră că în cauză este esențial de lămurit care este data de la care acest termen începe să curgă.
Privitor la acest aspect, se constată că părțile au poziții antagonice, în sensul că reclamanții apreciază că acest termen a început să curgă la data la care aceștia au luat cunoștință de conținutul sentinței la arhiva T. C., considerând că, comunicarea inițială din (...), nu întrunește cerințele legale, întrucât aceasta nu a fost făcută la domiciliul procesual ales indicat în tot cursul procesului la fond.
Societatea intimată opinează că termenul de exercitare a recursului a început să curgă la data comunicării hotărârii către reclamanți, respectiv la data de (...).
Pornind de la documentația existentă la dosar și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că termenul de recurs a începutsă curgă la data de (...), dată la care, potrivit proceselor verbale de la filele
306 și 307 din dosarul de fond, sentința a fost comunicată la domiciliul celor doi reclamanți.
Contrar alegațiilor acestora, comunicarea din (...) este considerată a fi în conformitate cu normele legale, în contextul în care hotărârea a fost comunicată fiecărui reclamant, la domiciliu.
În acest sens, Curtea remarcă faptul că, prin acțiunea introductivă de instanță (f. 2 dosar fond), reclamanții au indicat ca adresă de corespondență domiciliul mai sus menționat.
Ulterior, prin precizarea contestației de la fila 8 din dosarul de fond, aceștia și-au ales domiciliul procesual la adresa din C. N., C. D. nr. 113, ap.
35, jud. C., fără însă a respecta integral procedura instituită potrivit dispozițiilor art. 98 din Codul de procedură civilă, respectiv aceștia au adus la cunoștința instanței prin „. la dosar"; schimbarea domiciliului, fără însă a aduce această modificare la cunoștința societății pârâte prin scrisoare recomandată.
Or, legiuitorul sancționează nerespectarea procedurii menționate cu
„neluarea în seamă"; a modificărilor, context în care domiciliul procesual ales ulterior nu poate fi avut în vedere de către C.
De asemenea, Curtea notează că în cursul procesului (f. 8 dosar fond- cererea precizată, f. 66 dosar fond - răspuns la întâmpinare, f. 222 dosar fond - scriptul de indicare a martorilor, f. 293 dosar fond - concluzii scrise) reclamanții și-au ales domiciliu procesual la adresa din C. N., C. D. nr. 113, ap. 35, jud. C.(f. 8 dosar fond), însă aceștia nu au indicat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură.
Or, prin dispozițiile art. 93 din codul de procedură civilă legiuitorul a statuat fără nici o urmă de echivoc că „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul pății. ";
Așadar, în lipsa indicării de către reclamanți a persoanei însărcinate să primească actele de procedură, teza aplicabilă acestora, potrivit normei legale menționate, rămâne cea finală.
Este lipsită de fundament presupunerea că persoana însărcinata cu primirea actelor ar fi fost avocatul recurenților, în contextul în care nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la faptul ca la adresa indicata, respectiv - C.- N., C. D., nr. 113, ap.35, jud. C. ar fi sediul cabinetului avocațial. Mai mult, din antetul inserat pe înscrisurile depuse prin avocat rezultă ca adresa cabinetului avocațial este situata in C.-N., str. Șoimului, nr.22 A, ap.16.
Nu pot fi primite nici argumentele reclamanților care fac trimitere la o cauză pretins similară, soluționată de către același complet, și în care hotărârea instanței de fond a fost comunicată la domiciliul procesual ales, aceasta din perspectiva faptului că în cauza menționată (dosar (...)), situația este diferită, întrucât, spre deosebire de cauza pendinte, partea adversă nu și-a întemeiat susținerile pe incidența dispozițiilor art. 93, respectiv 98 din Codul de procedură civilă.
Concluzionând că hotărârea primei instanțe a fost comunicată cu respectarea condițiilor legale, Curtea apreciază că termenul de exercitare a recursului s-a împlinit la data de (...), astfel din această perspectivă se justifică formularea de către reclamanții a unei cereri de repunere în termen.
În ceea ce privește temeinicia cererii de repunere în termenul de recurs, Curtea observă că legiuitorul reglementează prin dispozițiile art. 103 Cod de procedură civilă posibilitatea ca o parte să fie repusă în termenul legal de exercitare a unei căi de atac, însă admiterea unei astfel de cereri este condiționată de dovedirea de către parte a existenței unei împrejurări mai presus de voința ei, împrejurare care să o fi împiedicat pe aceasta să exercite calea de atac în termenul legal.
Or, în cauza dedusă judecății reclamanții nu au făcut dovada incidenței unei astfel de împrejurări, respectiv aceștia nu au indicat în ce a constat imposibilitatea obiectiva de a declara calea de atac, mulțumindu-se doar sa menționeze ca "exista o mare posibilitate de a nu intra in posesia actelor comunicate, ceea ce s-a si întâmplat."
Așadar, în lipsa incidenței unei imposibilității obiective de natură să îi confere un fundament legal, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de către reclamanți apare ca neîntemeiată.
2. Excepția tardivității
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că sentința atacată a fost comunicată reclamanților la data de 19 iulie 2010 (f. 306, 307 dosar fond), iar recursul acestora a fost înregistrat la data de 04 august
2010, deci, cu depășirea evidentă a termenului legal de recurs de 10 zile reglementat de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 301 C.proc.civ. coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999, Curtea urmează să respingă ca tardiv prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen, și în consecință,
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanții T. R. E. și V. E. împotriva sentinței civile nr. 2085 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei S. C. I. S. suma de
2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. I.-R. M. D. G. C. M.
Red. /dact./DG
2 ex./(...)
Jud.fond: P.U./E.B.
| ← Decizia civilă nr. 2072/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 77/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
