Decizia civilă nr. 822/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 822/R/2011

Ședința publică din data de 2 martie 2011

Instanța constituită din: Președinte : G. - L. T.

Judecători : S. - C. B.

I.- R. M. Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC. OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2967 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind reclamanta O. L. G. , având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat M. T. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată la data de 28 februarie

2011, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, în baza art.312 C.pr.civ, cu cheltuieli de judecată.

Instanța comunică cu reprezentanta pârâtei recurente un exemplar din întâmpinare, lăsând cauza la a doua strigare pentru a-i da posibilitate reprezentantei pârâtei recurente de a lectura întâmpinarea.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat M. T. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2967/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. L. G., în contradictoriu cu pârâta S. P. S.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.070 lei reprezentând contravaloarea unei cote de 4.000 mc gaz, conform Contractului C olectiv de M. la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005 și 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.809 lei reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite reclamantei și sumele efectiv achitate acesteia cu acest titlu, actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins ca nefondată cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin S. civilă nr. 1715/LM/(...) a T. H. s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată și precizată de reclamanta O. L. G. în favoarea T. C..

Prin S. civilă nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj la data de (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta O. L. G. în contradictoriu cu pârâta S. P. S. și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pe anul 2005 și s-a respins capătul de cerere privind acordarea cotei de gaze naturale.

Prin D. civilă nr. 1523/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în același dosar nr. (...) s-au admis recursurile declarate de pârâta S. OMV P. S. și reclamanta O. L. G. împotriva sentinței menționate, care a fost casată în parte cu privire la acordarea contravalorii cotei de gaz pentru anii 2005, 2006 și a compensațiilor de concediere și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sub aceste aspecte.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. (...).

Instanța a reținut că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost angajata societății pârâte P. S. în perioada (...) - (...).

Instanța a mai reținut că salariaților pârâtei le sunt aplicabile prevederile art. 187 din Contractul Colectiv de M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, aplicabil în anul 2005 și respectiv 2006, în temeiul dispozițiilor art. 239 Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996, precum și prevederilor CCM la nivel de ramură. De asemenea, art. 238 alin. 2

Codul Muncii și art. 8 alin. 3 din Legea nr.130/1996 obligă la inserarea în contractele individuale de muncă a tuturor drepturilor negociate de salariați prin contractele colective.

Pârâta a susținut că reclamanta nu are dreptul la acordarea ajutorului material solicitat întrucât, pe de o parte, în anul 1997 acesta a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, iar pe de altă parte, art. 187 a stabilit doar premisele acordării unui drept patrimonial și nu a dat naștere prin el însuși la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani, dreptul efectiv urmând a lua naștere în urma unor negocieri speciale cu sindicatul.

Referitor la primul argument, s-a constatat că, într-adevăr, în executarea CCM - ului la nivel de ramură pentru anul 1997, pârâta a emis către toate Sucursalele din țară adresa nr.3834/(...), prin care le-a comunicat că începând cu data de (...) se va proceda la renegocierea salariului individual de muncă al angajaților, salariu ce va cuprinde și prevederile art. 176 din CCM (fila 66 din dosarul T. H.).

Pârâta nu a făcut, însă, dovada faptului că, în mod concret, ajutorul material în discuție a fost inclus în salariile de bază, cu toate că, potrivit art. 287 raportat la art. 163 din Codul muncii, sarcina probei îi incumba.

Or, lipsa oricăror dovezi în susținerea propriilor alegații nu poate fi suplinită prin inserarea unei clauze în cuprinsul Contractelor Colective de M. la nivel de unitate pentru anii 2005 - 2006 prin care s-a stipulat că „ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1. (art. 176). În acest sens, art. 38 și art. 165 din Codul muncii nu permit salariaților să renunțe la drepturile lor; întrucât legea nu distinge, această renunțare nu se poate realiza nici personal și nici prin reprezentant (în speță, sindicatul care a participat la negocieri).

În aceste condiții, devine evident că pârâta nu se poate prevala de teza finală a art.187 alin. 2 din CCM la nivel de ramură pentru anii 2005 și 2006, care permite acordarea ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale doar „în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază";.

În ceea ce privește cel de-al doilea argument al pârâtei S. P. S., s-a reținut că dispozițiile CCM incidente, interpretate prin prisma art. 977-985

Cod civil, dau naștere la un drept în favoarea salariaților și - corelativ - la o obligație contractuală în sarcina angajatorului, iar nu la o facultate la dispoziția acestuia din urmă. Or, din însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată se poate stabili cuantumul ajutorului material, iar principiul bunei credințe care guvernează dreptul muncii (art. 8 din Cod) interzice angajatorului să se prevaleze de propria culpă (constând în lipsa negocierilor speciale cu sindicatul) pentru a decide să nu dea eficiență unei clauze contractuale.

Apoi, prin D. nr. 147/(...) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei O. L. G. în temeiul art. 65 și art. 66 din Codul muncii, datorită desființării postului ocupat de aceasta.

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM la nivel de P., „La concedierea din motivecare nu țin de persoana salariatului, angajatul îi plătește în funcție de vechimeaacestuia o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează : (…) de la 3 la 10 ani - două salarii medii nete";, iar „Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se c o mple te az ă cu prevederile Planului social însușit de părți"; (alin. 4).

Pe de altă parte, în conformitate cu pct. 4 al Planului Social P. (anexă la

CCM-ul unității), angajații disponibilizați sunt îndreptățiți a beneficia în funcție de vechimea lor în P. de indemnizații de concediere calculate la nivelul a 12 salarii medii brute pentru o vechime în societate de 5-15 ani (după cum este cazul reclamantei). Din cuprinsul aceluiași Plan reiese că salariul mediu brut care trebuie luat în calcul la stabilirea indemnizației se stabilește pe baza celui din anul 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Văzând prevederile exprese ale actelor incidente, este în mod evident netemeinică susținerea pârâtei în sensul că aplicarea dispozițiilor Planului social, mai avantajoase, înlătură incidența prevederilor citate din CCM; în consecință, salariații disponibilizați au dreptul la acordarea tuturor indemnizațiilor menționate.

Or, aplicând valoarea salariului mediu brut la nivel de societate pentru anul 2006, astfel cum reiese din adeverințele obținute de reclamantă (filele

39-43 din dosarul T. H.), suma totală la care aceasta avea dreptul era de

21.756 lei, din care i s-au acordat doar 15.947 lei (potrivit mențiunilor din cuprinsul Deciziei de desfacere a contractului individual de muncă).

În temeiul art. 161 alin. 4 teza finală Codul muncii, sumele datorate au fost actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.

În temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274 alin. 1 C.proc.civ., pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. OMV P. S., solicitând, în principal, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, respingerea cererii reclamantei ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului recurenta a arătat că apreciază acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă în temeiul art. 283 lit. e Codul muncii, subliniind că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea sa la plata unei sume reprezentând ajutorul de aprovizionare toamnă - iarnă, aferent anului 2005 și cota de gaze naturale aferentă anilor 2005 - 2006, drepturi actualizate până la data plății efective cu indicele de inflație și că ajutorul privind aprovizionarea de toamnă - iarnă și cota de gaze naturale fiind inclus în salariul de bază al angajaților, fiind plătit lună de lună din anul 1998, ca parte integrantă din salariu.

Precizează recurenta că în conformitate cu CCM P. SA din 1998 - 2002, includerea aprovizionării de toamnă-iarnă în salariul de bază s-a făcut, ca urmare a aplicării efectivei rezoluții dintre angajați și angajator, conform

Adresei nr. 2328/(...).

Rezultă că este aplicabil în cauză termenul de prescripție de 6 luni, iar față de data încetării raporturilor de muncă și față de cea a introducerii acțiunii reclamantei, aceasta este prescrisă.

Cât privește fondul cauzei, recurenta arată că acțiunea reclamantei este nefondată, iar sentința instanței de fond nelegală, întrucât confundă natura drepturilor deduse judecății, ca fiind drepturi de natură salarială, aceste drepturi fiind de fapt venituri reglementate ca protecție socială.

Acest fapt rezultă din art. 176 CCM Ramură, fiind plasat în C. V. "P. socială a salariaților", apărare susținută și cu ocazia fondului.

Recurenta invocă faptul că instanța de fond, prin motivarea soluției, nu s-a pronunțat asupra acestei apărări pe care a formulat-o, iar apărarea sa este susținută și de regula instituită de alin.6 (pct.4) din art. 176 CCM Ramură, care instituie excepția de la negocierea, materializarea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare toamnă-iarnă", prevăzut în alin.1. din art. 176 CCM Ramură.

Susținerea de către instanța de fond a nedovedirii plății efective a acestor sume nu poate fi primită, tocmai față de cele mai sus arătate, apărări care nu au fost nici măcar amintite de instanța fondului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 14-16), intimata reclamantă O.

L. G. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca fiind neîntemeiat,în baza art.312 C.proc.civ., cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Arată intimata că acțiunea sa nu este prescrisă cu privire la cele două capete de cerere, deoarece obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă acordarea de drepturi salariale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 283 alin. l lit. c Codul Muncii, iar nu cele ale art.283, alin. 1, lit. e Codul muncii.

Mai arată intimata că instanța de fond, în mod temeinic și legal a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2005, a sumelor reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale de 4000 mc pe anii 2005, 2006 și a sumei reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite și cele efectiv plătite, instanța de fond la pronunțarea acestei hotărâri, cu privire la acordarea drepturilor mai sus menționate, a procedat în mod corect lainterpretarea probatoriului administrat în cauză și de asemenea la aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Susținerea recurentei în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază începând cu anul 1997 este nefondată, nu a fost dovedită și în mod corect nu a fost reținută de instanță.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial sub nr. (...) pe rolul T. H., reclamanta O. L. G. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă pe anul 2005, în cuantum de un salariu minim pe ramură, în baza art. 176 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii (...) și obligarea pârâtei la plata unui ajutor material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale pe anii 2005, 2006, în baza art. 187 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.

Prin precizarea la acțiune depusă la data de (...) (fila 23 dosar) reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 5179 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate de pârâtă în baza art. 4 din Planul social P. din (...) și a art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivelul P. din anul (...).

Prin sentința civilă nr. 1. din 18 mai 2009 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, pârâta fiind obligată la plata sumei reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă 2005.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind acordarea cotei de gaze naturale.

Așadar, în rejudecare, instanța de fond nu a analizat decât cele două capete de cerere prin care s-a solicitat cota de gaz pentru anii 2005, 2006 și a compensațiile de concediere.

Având în vedere că cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă pe anul 2005 a fost soluționată irevocabil prin hotărârile menționate, iar prin sentința atacată instanța nu s-a mai pronunțat asupra acestei cereri, Curtea constată că motivele de recurs formulate de recurentă cu privire la acest capăt de cerere exced cadrului procesual, astfel încât criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.

Analizând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea, cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii unei cote de gaze naturale pe anii 2005 și 2006, Curtea reține că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e din codul muncii o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate aferente anilor 2005,

2006, Curtea reține că acțiunea a fost formulată în termenul legal de prescripție.

În privința fondului cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii unei cote de gaze naturale pe anii 2005 și 2006, Curtea reține că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii 2005, 2006, la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.

130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.

Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr.

130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).

Curtea reține că pârâta nu a probat faptul că începând cu anul 1997 drepturile solicitate reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";.

Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acele creșteri salariale din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Atât timp cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii ajutorului material, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulatăpentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.

Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților acestei unități au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără un suport probatoriu afirmația că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat prin prezenta acțiune.

Este în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 176 din contractul colectiv de muncă, prin evidențierea prin mijloace specifice (înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestor drepturi, obligativitatea acordării lor a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Nu poate fi agreată interpretarea potrivit căreia aceste dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că

„salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale reprezentând ajutorul material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale suplimentare solicitate.

Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.

În raport de toate aceste aspecte Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurentă.

Curtea mai reține că prin recursul de față recurenta pârâtă nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanțe sub aspectul capătului de cerere având ca obiect plata unor sume cu titlu de plăți compensatorii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1

C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

În baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei O. L. G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. OMV P. S. împotriva sentinței civile nr. 2967 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr.

(...), pe care o menține.

Obligă pe recurenta să plătească intimatei O. L. G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

S.-D. G.

GREFIER R ed.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: M.F.B./A.G.C.

← Decizia civilă nr. 5263/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 822/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 822/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă