Decizia civilă nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 84/R/2011
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1053 din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. Chiorean Ramona, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii promovată de reclamant, motivând în esență că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept materiale, deoarece reclamantul neavând un drept subiectiv nu are calitate procesuală activă, respectiv, în cauză reclamantul a dedus judecății un pretins raport juridic obligațional în care acesta este creditorul sumelor solicitate, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă de nivel inferior. Întrucât nu există un drept al salariaților la un nivel anual, rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional invocat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1053 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA care a fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc pe an, actualizată cuindicele de inflație la data plății efective, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unității angajatoare în anii 2005 și 2006, respectiv (...)-(...).
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, iar potrivit art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, valabil pentru anii 2005, 2006 și 2007, salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. 1, punctul B, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, cota de gaze a cărei contravaloare urma să fie acordată salariaților a fost stabilită la nivelul de 4.000 mc.
Potrivit art. 238 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat con- tractul colectiv de muncă la acest nivel, așa cum statuează art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Susținerea pârâtei în sensul că drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariul de bază nu au fost dovedite în cauză, cu toate că, în temeiul art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de în- fățișare.
Pe de altă parte, o astfel de includere ar determina un mod arbitrar de a stabili un salariu de bază de către angajator, în care să fie incluse toate drepturile bănești cuvenite salariaților, fără a exista posibilitatea exercitării unui control cu privire la acordarea acestora.
Potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază și, în mod distinct, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Lipsa negocierilor este imputabilă patronatului, care trebuia să aibă inițiativa acestora și nu exonerează pârâta de obligația executării contractului colectiv de muncă, respectiv de obligația acordării suplimentării drepturilor salariale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. SA solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii formulată de către reclamanți.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept material, deoarece reclamanții neavând un drept subiectiv, nu au calitate procesuală activă, motiv de recurs prev. de art.304 pct.9 C.proc.civ.
S-a arătat că intimații nu au calitate procesuală activă, deoarece negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999. Sindicatul nu a mai solicitat patronatului inițierea unor negocieri pe tema acordării cotei de gaze, datorită faptului că aceste venituri au fost introduse, din iunie 1997, în salariul de bază al fiecărui salariat P. - majorat ori de câte ori salariul de bază a fost majorat - și în acest mod dreptul pe care îl invocă intimații din prezentul dosar s-a stins prin executarea de către recurentă a obligației corelative dreptului invocat.
Faptul în sine al inexistentei negocierilor pentru acordarea distinctă
(inclusiv condiții, cuantum) și implicit inexistența unei clauze explicite în acest sens în CCM P. din anii 2003 - până în prezent, dovedește inexistența dreptului pretins de intimați.
S-a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept material, deoarece acțiunea reclamanților este prescrisă, motiv pentru care solicită a se aplica prevederile art. 304 pct.9 din codul de procedură civilă.
Art. 187 se află din punct de vedere al poziționării lor în structura CCM în cadrul capitolului distinct intitulat "Protecția socială a salariaților", împreună cu "indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boalăprofesională, boală În legătură cu profesia, accidente de muncă sau cazuri asimilate acesteia, tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip etc."; prin urmare, ajutorul care face obiectul cererii reclamanților nu este un salariu și nu este un drept salarial din categoria celor prevăzute în Capitolul VI, el fiind un drept distinct, de o altă natură juridică, reglementat în alt capitol, la categoria măsurilor ce vizează protecția socială a salariaților.
Acțiunea reclamanților este o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă (CCM Ramură) - ceea ce este evident, reclamantul nu invocă decât art. 187 din CCM Ramură, nu contractul individual de muncă.
Față de cele de mai sus, consideră că acțiunea reclamantului este prescrisă, fiind incidente prevederile art. 283 1it. e) C. muncii, adică termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Raportat la termenul de prescripție aplicabil în speță - 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, cererea reclamantului este prescrisă pentru că termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit: pentru 2005, în aprilie 2006; pentru 2006, în aprilie 2007.
Consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii pentru că a interpretat că orice venit care s-ar cuveni salariatului este de natură salarială și i se aplică termenul de prescripție de 3 ani; ori, având în vedere data formulării prezentei acțiuni și termenul de prescripție aplicabil - 6 luni - cererile reclamanților sunt prescrise extinctiv și prin urmare se impune admiterea prezentului recurs și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
S-a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, deoarece reclamanții primesc prin sentința recurată sume de bani care le-au fost deja achitate, validând prin conținutul hotărârii o îmbogățire fără justă cauză, și obligând recurenta la o plată nedatorată, motiv pentru care solicită a se aplică prevederile art. 304 pct.9 din codul de procedură civilă.
Reclamanții au primit drepturile care fac obiectul prezentului litigiu și deci nu numai că nu justifică interes în promovarea prezentei cauze, dar nu au suferit nici un prejudiciu.
Înscrisurile depuse în probațiune la dosarul primei instanțe demonstrează că această suplimentare salarială a fost inclusă în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997 și a fost plătită până în prezent.
În acest context, este mai mult decât evident că dreptul pe care îl invocă reclamanții s-a stins prin executarea obligației corelative de către recurentă, prin modalitatea agreată de către părți (și anume introducerea suplimentării bănești în salariul de bază al fiecărui salariat). Neevidențierea ei distinctă nu înseamnă că ea nu a fost acordată, iar promovarea de către reclamanți a acțiunii având un astfel de obiect este o dovadă de abuz de drept și de rea credință.
În fapt, așa cum rezultă din probele administrate, acest venit a fost introdus, din iunie 1997 prin acordul de voință al părților, în salariul de bază al fiecărui salariat P. SA - salariu de bază care a fost majorat în acest fel.
Ca o confirmare a acestei situații, sindicatul a și renunțat din 1999, la negocieri pe tema acordării distincte a venitului solicitat. Arată că a făcut dovada faptului pozitiv - și anume a introducerii acestui drept bănesc în salariul de bază. Efectuând această probă, în virtutea principiilor dreptului civil consideră că nu putea fi obligată la proba faptului negativ. Adică a extragerii acestui drept din salariul de bază, fapt care ar fi avut ca și efect imediat micșorarea salariului de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate in cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de
(...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentânddrepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2005-2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, se reține că întrucât acesta având calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4000 mc de gaze naturale pentru fiecare an și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, situație în care acesta este îndreptățit să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă.
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr.
53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.
430/(...) și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr.
288/02/(...) valabil pe anii (...), la art. 187 alin. 1 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de P. SA există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază începând cu anul
1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada 2005-
2006. Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu anul 1997 drepturile solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";.
În consecință, reclamantul este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, însă atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii ajutorului material, deci cât timp explicitarea acestor creșteri salariale nu este indubitabil formulată pentru a face nefondată cererea, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Este în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației 176 din contractul colectiv de muncă, prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestor drepturi, obligativitatea acordării lor a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Nu poate fi agreată interpretarea potrivit căreia aceste dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale reprezentând ajutorul material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamant, în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Întrucât drepturile obținute de reclamant sunt consecința unui act juridic - contractul colectiv de muncă aplicabil ambelor părți, nu poate fi vorba de o îmbogățire fără just temei, criticile recurentei fiind nefondate și sub acest aspect, deoarece îmbogățirea fără justă cauză presupune mărirea patrimoniul unei persoane în detrimentul patrimoniului altei persoane în absența oricărui raport juridic.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat cu consecința menținerii hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1053 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S. C. B.
G. G. C.
Red.S.C.B. Dact.Sz.M./2 ex. (...)
Jud.fond.H. D/C. M
| ← Decizia civilă nr. 822/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2740/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
