Decizia civilă nr. 943/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 943/R/2011
Ședința publică din data de 11 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G. L. T.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. I., U. M., T. C., B. M., B. M., S. M., C. L., A. D., C. C., D. S., P. E., B. M., P. F., P. C. D., H. F., C. M., P. F., S. E., C. I. împotriva sentinței civile nr. 1094 din 25 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. J., T. M., CURTEA DE APEL CLUJ, M. F. P. prin D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - 10%.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 martie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1094 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. I., U. M., T. C., B. M., B. M., S. M., C. L., A. D., C. C., D. S., P. E., B. M., P. F., P. C. D., H. F., C. M., P. F., S. E., C. I. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut în privința excepției prescrierii dreptului material la acțiune, față de precizarea de acțiune, potrivit căreia drepturile salariale se pretind doar începând cu data de (...) și până la data de (...), raportat la momentul introducerii acțiunii, că este neîntemeiată, acțiunea fiind introdusă în termen.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții sunt încadrați la J. V. de
Sus, în calitate de personal auxiliar de specialitate, fără a desfășura activitate în complete specializate în infracțiuni de corupție, astfel cum aceștia susțin în considerentele acțiunii introductive.
S-au redat dispozițiile art. 28 din OUG 4. în forma nemodificată și în forma existentă după modificările aduse prin OUG 2., care se referă la personalul auxiliar din cadrul P. Național A..
Salarizarea reclamanților, a avut la bază L. nr. 5., iar potrivit dispozițiilor art.19 alin.3 din lege, modificată prin art. I din OG nr. 83/2000, indemnizația lunara de 10% din salariul brut era stabilită inițial pentru grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală si executare civilă, a actelor Comisiei pentru cetățenie si calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, precum si conducătorii de C. F.
Pentru perioada ulterioară abrogării acestui text de lege, prin art. 3 alin.
8 din OG nr.8., s-a prevăzut că beneficiază de această indemnizație lunara de
10% din salariul de baza numai grefierii care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, precum si la efectuarea actelor de executare penala si civila.
Acest din urma text de lege a rămas în vigoare până la 15 aprilie 2008, fiind abrogat prin art. I pct. 18 din L. nr. 97/2008 privind abrogarea OUG nr.
100/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul justiției.
În acest sens, prin D. nr. 2. pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, ÎCCJ a statuat că cele două texte de lege supuse analizei se interpretează în sensul că indemnizația lunara de 10% din salariul de baza nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres si limitativ prevăzute de normele respective.
De altfel, Î. Curte de C. si Justiție s-a pronunțat în alt recurs în interesul legii si asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 2, 11 si 27 din OG nr.137/2000, prin D. nr. 8., care este obligatorie pentru instanțe.
Față de dispozițiile L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prevederile OG nr.8. privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă ca legiuitorul a înțeles sa atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implica îndeplinirea acestor atribuții, precum si de volumul de munca, astfel ca acest spor se acordă doar personalului auxiliar care participa la activitățile prevăzute în mod expres de lege. Cu atât mai mult în situația reclamanților care solicită acordarea unor drepturi salariale, prevăzute într-un act normativ care nu le este aplicabil, reclamanții nefăcând parte din structura P. Național A., prin prisma celor reținute, s-a reținut că aceștia nu sunt discriminați față de personalul auxiliar care beneficiază de prevederile OUG 4., acțiunea acestora fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. I., U. M., T. C., B. M., B. M., S. M., C. L., A. D., C. C., D. S., P. E., B. M., P. F., P. C. D., H. F., C. M., P. F., S. E., C. I. solicitând modificarea sentinței cu admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâților de rd. 2-4 la calcularea și plata înfavoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale dintre îndemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor respectiv personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la data plății efective a acestora, obligarea acelorași pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, în sensul înscrierii mențiunilor corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective, iar a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a soluționat acțiunea prin raportare la dispozițiile L. 5. și a OG 8. interpretate în lumina
Deciziilor nr. 24/12 mai 2008 și 8., însă a omis să se raporteze la celelalte întemeieri în drept furnizate de reclamanți și anume, printre altele, art.7 și art.23 din Declarația Universală a D. O.; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974, art.14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.(...)) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003, art.20, art.16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție.
Chiar în situația în care instanțele nu se mai pot raporta la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, considerate, așa cum s-a văzut mai sus, neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, soluționarea cauzei trebuie făcută cu cercetarea temeiniciei pretențiilor și în raport de celelalte temeiuri juridice invocate.
Nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Iar dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, au luat ca reper evident cuantumul sporului recunoscut în mod discriminatoriu doar în favoarea colegilor magistrați și personal auxiliar aflați în situație comparabilă cu reclamanții, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Instanțele naționale sunt obligate imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui, precum situația în speță, unde discriminarea s-a produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
Acțiunea este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării r reclamanților prin neacordarea sporului în discuție, trebuia ca prima instanță să cerceteze situația în care se află în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că D.N.A și DIICOT sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă I. Curte de C. și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.4. și art.1 din L. nr.508/ 2004.
Mai arată că apartenența procurorilor și personalului auxiliar DNA și DIICOT la aceste structuri este una temporară, conform art.87 alin.9 și art.75 alin.l1 din L. nr.304/2004, de unde rezultă că nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al P. de pe lângă I. Curte de C. și J.
Instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. Întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor și personalului auxiliar din cadrul DNA și D.I.I.CD.T., care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându- se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaos uri, conform art.155 din Codul muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii) și cel al diferențierii salariilor numai În raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Așadar, reclamanții sunt discriminați în sensul art.14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C., Î. ne-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii evident discriminatorii.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc., care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția în speță, este categoria socio- profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza O.U.G nr.2. și OG nr.8., cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii DNA și DIICOT
Nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale invocate de prima instanță, care era obligată să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr.12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție. Pârâții se fac vinovați de încălcarea dispozițiile art.l și 2 lit. E pct. 1 din OG nr.137/2000, potrivit cu care "principiul egalității între cetățeni, al excluderii discriminării sunt garantate prin exercitarea drepturilor economice în special dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", dar și dispozițiile P.ui 12 la C. E. a D. O., precum și prevederile art.41 și 42 din Constituția României.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Pentru eliminarea oricărei discriminări și stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, se impune recunoașterea sporului solicitat, în procentul prevăzut și acordat magistraților procurori și personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Acordarea acestor drepturi salariale și pentru viitor este justificată în raport de dispozițiile art.110 alin.2 C.pr.civ. conform cărora "se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei .... prestațiuni periodice" și având în vedere că nu reprezintă plata anticipată a unui drept salarial, ci executarea unei obligații salariale la scadență.
Dreptul pretins prin acțiune are caracterul unui drept salarial, așadar al unei "prestațiuni periodice" și având în vedere că nu este justificată intentarea periodică a unor acțiuni având ca obiect plata acestui spor câtă vreme starea de fapt și de drept este neschimbată, se impune plata lui și pentru viitor.
Intimatul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. prin întâmpinare (f.25-27) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței tribunalului.
Intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI prin întâmpinare (f.35-39) asolicitat menținerea hotărârii tribunalului ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, C. constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul
T. M., precizată ulterior (f. 87-89 dosar fond), reclamanții au solicitat în principal obligarea pârâților de rând 1 - 3 la plata drepturilor reprezentând diferența dintre indemnizațiile lor și cele ale personalului auxiliar din cadrul D. de I. a I. de C. O. și T. și D. N. A., echivalente cu sporul de 10% din indemnizația de încadrare brută începând cu data de (...) și până la data de
(...).
În motivarea acțiunii, astfel cum a fost precizată, reclamanții au arătat că sunt discriminați față de grefierii și personalul asimilat din cadrul DNA și DIICOT prin dispozițiile art. 3 alin. 7 din OG nr. 8., privind salarizarea personalului auxiliar, prin raportare la prevederile cuprinse în OG nr.
137/2000, art. 16 alin. 1, 20, 53 din Constituție, art. 23 alin. 2 din Declarația
Universală a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la C., art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Cu toate acestea, în considerentele hotărârii atacate, analiza pretențiile reclamanților a fost făcută, mai întâi prin raportare la vechile dispoziții cuprinse în art. 28 din OUG nr. 4. - prevederi care au fost invocate doar în cererea introductivă, însă nu au mai fost reiterate în precizarea de acțiune, apoi prin raportare la L. nr. 5. care nu a fost invocată ca și temei de drept și nu mai era în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești, iar în final prin analizarea cuprinsului art. 3 alin. 8 din OG nr. 8. și a Deciziei în interesul legii 2. a ÎCCJ - reglementări care de asemenea nu au fost invocate de reclamanți și practic sunt străine cauzei, întrucât vizau majorarea indemnizației lunare cu 10% a grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă.
Astfel, criticile recurenților se dovedesc a fi fondate sub acest aspect, deoarece instanța a soluționat acțiunea, fără însă a verifica dacă se confirmă sau nu cele susținute de reclamanți, în raport de temeiurile de drept invocate de aceștia, și anume prin prisma dispozițiilor legale cuprinse în art. 3 alin. 7din OG nr. 8. - care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul DNA - DIICOT și prin raportare la prevederile art. 16 alin. 1, 20, 53 din Constituție, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la C. și art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Față de această modalitate de soluționare a acțiunii, fără a se statua asupra pretențiilor reclamanților prin raportare la temeiurile de drept invocate în cauză, C. constată că hotărârea atacată este nelegală, deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și a lăsat nesoluționat fondul litigiului dedus judecății.
Prin urmare, C. reține că omisiunea analizării cauzei sub toate aspectele de drept invocate reprezintă o necercetare a fondului, iar modalitatea restabilirii dreptului părților la un proces echitabil, care să aibă în vedere toate susținerile lor, este casarea sentinței în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3
C.proc.civ. și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru o nouă judecată, întrucât o analiză a pretențiilor deduse judecății cu referire la fundamentul juridic al cauzei acțiunii nu poate fi făcută pentru prima dată în recurs.
Ținând seama de aceste considerente, C. în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanți și va casa în întregime sentința atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanții A. I., U. M., T. C., B. M., B. M., S. M., C. L., A. D., C. C., D. S., P. E., B. M., P. F., P. C. D., H. F., C. M., P. F., S. E., C. I. împotriva sentinței civile nr. 1094 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G. G. C.
Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond: C. V; G. B.
| ← Decizia civilă nr. 1100/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4514/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
