Decizia nr. 3329/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3329/R/2012
Ședința din 02 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC P. I. S. S. B. împotriva sentinței civile nr. 6. din 02 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat N. R., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC P. I. S. S. B., consilier juridic P. P., fără delegație de reprezentare la dosar, și reclamantul intimat N. R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar delegație de reprezentare (mandatare) și solicită în probațiune efectuarea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de M. B.-N. pentru a comunica instanței o copie a Contractului Individual de M. încheiat de către reclamantul intimat, conform cererii de admitere a completării probatoriului depusă la dosar la termenul anterior de judecată.
Instanța comunică reclamantului intimat un exemplar al cererii de completare a probatoriului.
Reclamantul intimat arată că nu este de acord cu cererea formulată în probațiune de către reprezentantul pârâtei recurente de emitere a unei adrese către Inspectoratul Teritorial de M. B.-N.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată în probațiune de către reprezentantul pârâtei recurente, având în vedere că această cerere nu este utilă cauzei, întrucât această cauza are ca obiect contestația unei decizii de concediere.
Reclamantul intimat depune la dosar, în copie, fluturașul privind salariul primit pe luna februarie 2012.
Reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul intimat arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, dar în același timp arată că este de acord cu reîncadrarea în muncă a reclamantului intimat fără însă a plăti acestuia drepturile salariale pentru perioada nelucrată de acesta, susținând că societatea pe care o reprezintă își recunoaște vina însă consideră că hotărârea instanței de fond este prea drastică pentru a plăti reclamantului intimat și zilele nelucrate.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că a trecut cu vederea faptul că reclamantul intimat a conturbat activitatea societății, lipsind de la muncă șase zile, având probleme cu clienții și nu consideră că trebuie să îi plătească reclamantului intimat zilele nelucrate. Nu solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate. Nu solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis contestațiaformulată de contestatorul N. R., împotriva intimatei SC P. I. S. S. B. și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr.1042/(...) prin care s- a desfăcut contractul de muncă al contestatorului și s-a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul de mecanic auto, deținut la intimată anterior emiterii dispoziției atacate.
De asemenea, a fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în cazul în care nu era concediat, de la data 23 februarie 2012 și până la reîncadrarea efectivă a contestatorului.Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:
Contestatorul a fost salariatul societății intimate pe postul de mecanic auto. În data de 23 februarie 2012 intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit.a C. muncii, în acest sens fiind emisă dispoziția de concediere atacată nr.1042/(...). În partea introductivă a dispoziției nu s-a indicat în concret descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară și nici prevederile din regulamentul intern încălcate ori cele stabilite prin contractul individual de muncă, precizându-se că aceasta poate fi atacată în termen de 30 zile de la comunicare la instanța competentă.
T. a constatat că intimata a dispus concedierea contestatorului pentru motive ce țin de persoana salariatului, în temeiul art.61 lit. a C. muncii ce prevede că se impune acest lucru atunci când s-a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Potrivit art.62 alin.2 C. muncii în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concedierenumai cu respectarea dispozițiilor art. 247 - 252. T. constată că ne aflăm în această situație, motiv pentru care va verifica în ce măsură intimata a respectat aceste prevederi legale imperative impuse de lege sub sancțiunea nulității absolute și expres invocate de contestator.
Potrivit art. 251 C. muncii sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoanaîmputernicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
T. a constatat că intimata nu a respectat aceste prevederi legale imperative edictate pentru asigurarea dreptului la apărare al salariatului împotriva unor concedieri abuzive. Astfel din documentația comunicată odată cu întâmpinarea f.10-12 se observă că intimata nu a procedat la convocarea scrisă a contestatorului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile și că nici nu s-a întocmit în realitate vreun proces verbal constatator al acestei cercetării disciplinare prealabile, așa cum impune textul legal arătat, situație în care s-a emis dispoziția atacată de concediere a salariatului fără a se efectuata cercetarea disciplinară prealabilă, fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute a actului emis de angajator privind concedierea contestatorului.
Mai mult, intimata nu a respectat nici prevederile art. 252 alin.2 lit.a,b,c,f C. muncii, în sensul că dispoziția nr.1042/(...) nu cuprinde elementele impuse în mod obligatoriu sub sancțiunea nulității absolute, mai exact, dispoziția emisă de intimată nu indică descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, nu arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea și nici nu se indică instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, fiind arătate doar temeiul de drept al măsurii și termenul de 30 de zile în care poate fi contestată.
T. a arătat că aceste cerințe impuse de lege în mod obligatoriu, deși par la prima vedere a fi pur formale, acestea sunt necesare pentru că au drept scop evitarea adoptării unor măsuri de concediere abuzive de către angajatori, iar prin indicarea acestor elemente minimale impuse de lege se asigură respectarea intereselor salariatului, ținând cont de consecințele deosebit de grave ale măsurii concedierii sub aspectul condițiilor de viață concrete ale celor concediați, ce rămân practic fără nici un loc de muncă și fără venituri bănești din care să-și asigure existența. Așadar, angajatorul are obligația legală de a indica aceste elemente impuse de lege în cuprinsul deciziei de concediere, iar în caz contrar se aplică sancțiunea nulității acelui act.
Trebuie subliniat faptul că lipsurile din dispoziția de concediere nu pot fi complinite prin întocmirea unor înscrisuri anterioare ori ulterioare care să cuprindă descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară ori celelalte cerințe impuse expres de lege, fiind obligatoriu ca aceste cerințe obligatorii să fie indicate în dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă.
Având în vedere faptul că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă în cazul contestatorului în sensul impus de lege și că lipsesc anumite elemente obligatorii din dispoziția de concediere atacată, anterior arătate, impuse prin prevederile legale imperative anterior evocate, tribunalul constată că intimata a încălcat prevederile art.62 alin.2, art. 251 și art.252 alin.2 C. muncii republicat, motiv pentru care se va aplica sancțiunea nulității absolute a dispoziției atacate, fiind vorba de un act emis prin încălcarea unor prevederi legale imperative edictate tocmai pentru emiterea valabilă a acelei decizii.
Având aceste considerente, tribunalul a dispus admiterea contestației formulate de către contestator împotriva intimatei și în consecință a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 1042/(...) prin care s-a desfăcut contractul de muncă al contestatorului emisă de intimată. Față de soluția adoptată a constatării nulității absolute a dispoziției de concediere nu se mai impune analizarea temeiniciei și legalității acesteia, prin prisma apărărilor formulate de părți, sub aspectul săvârșirii de către contestator al abaterii disciplinare indicateprin întâmpinare, adică ar fi lipsit nejustificat de la locul de muncă timp de 6 zile consecutiv.
În cazul în care acesta va mai comite fapte ce constituie în opinia angajatorului abateri disciplinare, intimata trebuie să respecte dispozițiile imperative prevăzute de lege pentru concediere, adică să fie convocat în scris salariatul, să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă ce trebuie să fie constatată printr-un înscris și să întocmească decizia de sancționare disciplinară cu indicarea tuturor elementelor impuse expres de lege, altfel se aplică sancțiunea nulității absolute, cum s-a întâmplat în speță.
Potrivit art. 80 C. muncii republicat, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Având în vedere aceste prevederi legale, ținând cont de caracterul retroactiv al sancțiunii nulității absolute, ce are drept efect repunerea părților în situația anterioară întocmirii actului nul, ținând cont de cererea formulată în acest sens de contestator, se va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii dispoziției de concediere în sensul reîncadrării contestatorului în postul deținut anterior concedierii, acela de mecanic auto.
În baza art.80 C. muncii, constatând că a fost efectuată concedierea contestatorului în mod nelegal, tribunalul a obligat intimata angajator să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în cazul în care nu era concediat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la reîncadrarea efectivă.
În temeiul art.274 C.pr.civ., nu au fost acordate cheltuieli de judecată, pentru că, pe de o parte, intimata este în culpă procesuală față de soluția adoptată și nici nu a solicitat asemenea cheltuieli, iar pe de altă parte, contestatorul, deși ar fi îndreptățit să primească cheltuieli și a cerut suma de 70 lei cu acest titlu, tribunalul a arătat că nu a dovedit întinderea acestor pretinse cheltuieli prin înscrisuri justificative, nefiind suficientă prezența acestuia în fața tribunalului pentru acordarea vreunei sume pentru ziua respectivă, ci trebuie dovedit că ar fi realizat efectiv suma de 70 lei solicitată în cazul în care nu s-ar fi prezentat, ceea nu s-a întâmplat în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. I. S. S. B.,solicitând, în principal, casarea sentinței recurate, iar în subsidiar, modificarea sentinței prin admiterea contestației în parte, în sensul de a constata nulitatea absolută a deciziei nr. 1042/(...) și dispunerea reîncadrării contestatorului pe postul de mecanic auto deținut anterior emiterii dispoziției atacate, cu fixarea unui termen de reangajare, și exonerarea intimatei de la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în cazul în care nu era concediat de la data de
(...) și până la reîncadrarea acestuia.
În susținerea recursului, societatea intimată menționează că pârâtul a fost angajatul acesteia cu contract de munca pe durata nedeterminata in meseria de mecanic auto, iar măsura desfacerii contractului de munca a fost determinată de săvârșirea unor acte grave de indisciplină in munca, constând în faptul că, începând cu ziua de 16 februarie 2012 a absentat de la locul de muncă nemotivat, 6 zile consecutiv, afectând serios activitatea societății prin lipsa sa; de asemenea, această atitudine a avut ca efect deteriorarea relațiilor cu clienții, ca urmare a lucrările angajate.
Mai subliniază că, în fața T.ui, cu ocazia dezbaterii pe fond, contestatorul a recunoscut absența de la locul de muncă, însă a justificat-o prin faptul că a depus la societate o cerere pentru zilele lipsă.
Consideră că în mod corect T. a constatat neîndeplinirea de către societatea recurentă a procedurilor prevăzute de C. muncii, referitor la emiterea deciziei de concediere cu respectarea dispozițiilor art. 247, art. 252, art. 61 lit. a, insă învederează că în măsura în care sentința fondului va rămâne neschimbată, se va încuraja atitudinea necorespunzătoare a salariaților.
Arată că a făcut demersuri repetate în vederea reintegrării reclamantului intimat, însă acesta, fiind de rea credință, refuză să se prezinte la societate, astfel că acesta nu poate fi reîncadrat.
În fine, recurenta învederează că în toată această perioadă reclamantul intimat și-a desfășurat activitatea în cadrul altei societăți.
Intimatul s-a opus admiterii recursului. Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Societatea recurentă susține că măsura concedierii reclamantului este una justificată, fiind determinată de absențele nemotivate ale acestuia de la serviciu. Mai susține că datorită absențelor reclamantului, activitatea i-a fost perturbată, lucrările angajate de diferiți clienți neputând fi realizate în termen, ceea ce a determinat deteriorarea unor relații comerciale. Mai mult, arată că reclamantul a recunoscut că a absentat în perioada de referință.
Curtea constată că toate aceste critici privesc exclusiv fondul cauzei. Cum prima instanță a soluționat cauza analizând doar aspectele formale ale deciziei de concediere (aspecte care însă nu au fost contestate prin memoriul de recurs), fără să analizeze aspectele legate de fond, Curtea opinează că aceste critici nu pot fi primite.
În raport de obiectul cauzei - anulare decizie de concediere, apar ca fiind lipsite de eficiență juridică alegațiile societății recurente referitoare la demersurile repetate efectuate în vederea reintegrării reclamantului, aceste aspecte ținând exclusiv de faza de executare.
Curtea găsește ca fiind lipsite de relevanță și afirmațiile referitoare la faptul că în perioada ulterioară concedierii reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul altei societăți, câtă vreme legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 80 al. 1 din codul Muncii că în cazul concedierilor dispuse cu încălcarea normelor legale angajatorul va fi obligat să plătească salariatului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat.
Prin urmare, legiuitorul nu face nicio distincție cu privire la acordarea acestui beneficiu, și, ca atare, nici instanța nu este îndreptățit să procedeze de o asemenea manieră.
Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. I. S. S. B. împotriva sentinței civile nr. 639 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
JUDECĂTOR
L. D.
S. D.
D. G.
Plecat în C.O.; Semnează
Vicepreședintele instanței
L.-D. B.
GREFIER C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia nr. 1371/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3776/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
