Decizia nr. 1741/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1741/2012
Ședința din data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. V. M. împotriva sentinței civile nr. 196 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat SC C. S. M. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent G. V. M. a depus la dosar copia carnetului de muncă.
Tot la data de 19 aprilie 2012, reclamantul recurent a transmis la dosar prin fax, copia carnetului de muncă.
De asemenea se constată că prin motivele de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2
Cod pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul G. V. M. a chemat în judecată pârâta SC C. S. M. S. solicitând modificarea în parte a Deciziei nr. 11/(...), prin care a fost desfăcut contractul de muncă pe care reclamantul l-a avut încheiat cu pârâta în sensul înlăturării art. 5 al deciziei, referitor la faptul că reclamantul ar fi beneficiat de un număr de 64 de zile de concediu fără salariu; obligarea pârâtei să calculeze si să îi plătească salariul aferent perioadei în care a fost angajat al societății pârâte, așa cum este prevăzut de legislația în vigoare, obligarea pârâtei să calculeze si să îi plătească sporul de vechime așa cum este prevăzut de legislația în vigoare calculat în procent de 5% la salariul de bază; obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, obligarea pârâtei să calculeze si să îi plătească concediul legal de odihnă pentru perioada cât a fost salariatul acesteia.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul G. V. M., în contradictoriu cu pârâta S. C. S. M. S. C.-N. și, în consecință, s-a dispus anularea în parte a Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr.
11/(...), în sensul înlăturării mențiunii referitoare la 64 zile de concediu fără salariu.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizația pentru concediul legal de odihnă aferente perioadei cât acesta a fost salariatul societății, actualizată cu dobânda legală.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Soluția menționată are la bază următoarele considerente:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 144022/(...), reclamantul a fost angajatul pârâtei pe perioadă nedeterminată începând cu data de (...), pe postul de inginer electronist în telecomunicații pentru un salariu de bază lunar de 1200 lei (f.6-8).
Prin Decizia nr.11/(...) s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 55 b din Codul Muncii, respectiv prin acordul părților, și s-a reținut că în perioada (...)-(...) reclamantul a efectuat 64 de zile de concediu fără salariu (f.5).
Conform contractului de prestări servicii nr.5307/(...) încheiat între pârâtă în calitate de prestator si S. M. S. în calitate de beneficiar, societate reprezentată de către reclamant în calitate de director general, pârâta se obliga față de S. M. S. la furnizarea unor servicii de realizare si modernizare a rețelei de distribuție pentru servicii CATV și transmisii de date. C. de fost încheiat pe o perioadă nedeterminată (f.15-16).
Potrivit art. 272 din Codul Muncii, în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Or, pârâta nu a dovedit că reclamantul ar fi avut 64 de zile de concediu fără plată, contractul de prestări servicii menționat mai sus nefăcând dovada în acest sens. De asemenea, pârâta prin reprezentant, la termenul de judecată din data de (...) a arătat că nu mai are alte cereri în probațiune în afara înscrisurilor depuse la dosar.
Pârâta avea obligația să dovedească efectuarea unor zile de concediu fără plată prin depunerea la dosar a unei cereri în acest sens formulate de către reclamant, iar o astfel de cerere nu a fost depusă de acesta la angajator.
Este neîntemeiat capătul de cerere privind plata sporului de vechime întrucât reclamantul nu a fost angajat al pârâtei decât pe o durată de aproximativ patru luni, iar în contractul individual de muncă încheiat între părți nu s-a prevăzut dreptul la plata unor sporuri salariale.
In consecință, reținând că în perioada în care contractul individual de muncă încheiat între părți era în vigoare nu s-a dovedit că reclamantul ar fi efectuat zile de concediu fără salariu, în temeiul art. 39, art. 40 si art. 272 din Codul Muncii, instanța a admis în parte acțiunea formulată, a dispus anularea în parte a Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 11/(...), în sensul înlăturării mențiunii referitoare la 64 zile de concediu fără salariu, a obligat pârâta să achite reclamantului indemnizația pentru concediul legal de odihnă aferente perioadei cât acesta a fost salariatul societății, actualizată cu dobânda legală și a respins celelalte capete de cerere.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul G. V. M., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii și a celorlalte petite formulate de reclamant prin cererea introductivă de instanță, respectiv, obligarea angajatorului la calcularea și la plata salariului aferent perioadei în care a fost angajat, așa cum este prevăzut de legislația în vigoare, inclusiv pentru perioada cat in mod nelegal, a fost trecut ca fiind in concediu fără salar; obligarea angajatorului la calculul și la plata sporului de vechime, așa cum este prevăzut de legislația în vigoare, calculat în procent de 5% la salariul de bază; obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, la termenele si in condițiile prevăzute în contractul individual de munca si legislația in vigoare, in cuantum egal cudrepturile bănești neachitate pana in prezent (salariu - spor de vechime și indemnizație de concediu.
Recurentul învederează că solicitarea de i se plăti drepturile salariale cuvenite deriva atât din contractul individual de munca, încheiat intre părți, dar si din aplicarea art. 40 alin. 2 lit. c) si lit. f), art. 166 alin. 1 si alin 4, art. 167 alin. 1, art. 168 alin. 1 și art. 272 din Codul muncii.
Din tot probatoriul administrat in prezenta cauza nu reiese ca angajatorul si-ar fi respectat aceste obligații, motiv pentru care consideră ca solicitarea formulata - de a i se plăti salariul pentru perioada cat a fost angajatul societății pârâte, inclusiv pentru zilele in care a fost trecut in concediu fără salariu este fondata. Cu toate acestea, instanța de fond i-a respins acest capăt de cerere, fără însă a motiva în fapt si în drept hotărârea sub acest aspect.
Mai arată recurentul că instanța de fond a interpretat greșit legislația in vigoare, în condițiile în care contractul individual de munca nu poate include clauze ce contravin legii. Or, sporul de vechime de 5% din salariul brut este prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-
2010, art. 41 alin. d, dar si de art. 160 din Codul Muncii, conform căruia "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri";.
Deși această obligație legală este stabilită de lege în sarcina angajatorului, acesta nici nu a calculat, dar nici nu i-a achitat sporul de vechime care i se cuvenea pentru perioada (...)-(...) raportat la salariul brut de 1200 lei/luna.
Prin prisma dispozițiilor art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, recurentul apreciază că se impune si obligarea angajatorului la plata daunelor interese, in cuantum cel puțin egal cu suma reprezentând salariile neplătite de angajator, cu atât mai mult cu cât neplata drepturilor salariale i-a creat multe alte probleme de natura pecuniara.
C. de prestări servicii încheiat intre S. C. S. M. si o alta societate comerciala, la care reclamantul avea calitatea de asociat, excede cadrului creat de prezentul litigiu. Ceea ce prezintă relevanță este neexecutarea contractului individual de muncă intervenit între părți.
In drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 7 si pct. 9, art. 3041 Cod de procedură civilă, art. 40 alin. 2 lit. c) si lit. f), art. 159, art. 160, art. 161, art. 166 alin. 1 si alin. 4, art. 168, art. 272 din Codul Muncii. Prin concluziile scrise(f. 8), societatea intimată s-a opus admiterii recursului, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. În probațiune s-au depus înscrisuri. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 159 al. 1 și 2 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă; pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Cum probațiunea administrată confirmă faptul că reclamantul recurent a prestat activitate în perioada (...)-(...) în baza contractului individual de muncă nr. 144022/(...), acesta este îndreptățit la plata drepturilor salariale aferente. Referitor la cuantumul acestora, Curtea opinează că acestea se impun a fi acordate în raport de salariul de bază brut de 1200 lei, așa cum acesta a fost negociat de părți prin contractul individual de muncă evocat. În ceea ce privește sporul de vechime pretins de către reclamantul recurent, Curtea notează că prin C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2. în M. O., din 22 februarie 2005 s-a stabilit la art. 40 alin. (1) că ";Părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentrumunca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu";, iar la alin. (2) s-a prevăzut că „Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază."; Potrivit art. 40 alin. (3) lit. d din același contract: „Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt: pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază."; Prevederi cu conținut identic au fost inserate și în art. 41 alin. 1, 2 și 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2. în M. O. din 29 ianuarie 2007. Mai mult, prin dispozițiile { H. "javascript:OpenDocumentView(82360,%201538846);" |art. 241} alin. 1 lit. d din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință), legiuitorul a statuat că clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din tara, în cazul contractului colectiv de munca la nivel național, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare, de către o federație sau confederație patronală, la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective. De altfel, prin dispozițiile art. 238 alin. 2 din Codul muncii se prevede că: „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";. Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii (în vigoare în perioada de referință) „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";. Prin urmare, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național dacă la nivelul angajatorului sau la nivel de ramură nu există contract colectiv de muncă. Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă. Pornind de la dispozițiile legale menționate, Curtea observă că recurentul reclamant a fost angajatul societății intimate în perioada (...)-(...). De asemenea, din copia carnetului de muncă depusă la dosar, rezultă că acesta are o vechime în muncă de peste 10 de ani (f.15, dosar recurs), și reținând că, în speță, nu s-a făcut dovada că există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator pentru perioada de referiță, consideră că acestuia îi sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național, aflat în vigoare în perioada (...)- (...), astfel că societatea intimată va fi obligată să plătească reclamantului recurent sportul de vechime de 5% din salariul de bază, aferent aceleiași perioade. Potrivit dispozițiilor art. 161 al. 4 din Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. De asemenea, conform art. 269 al. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îldespăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Cum recurentul este îndreptățit la drepturile salariale pretinse, care însă nu i-au fost achitate, se reține că acesta a suferit un prejudiciu, care, în contextul legal expus, se impune a fi reparat. În cazul obligațiilor pecuniare daunele interese moratorii constau în dobânda legală și reținând incidența principiul reparării integrale a prejudiciului, se apreciază că acestea se datorează de către societatea intimată de la data punerii în întârziere. În raport de probațiunea administrată și având în vedere că societatea intimată nu produs nici o probă contrară, deși sarcina probei îi incumba acesteia, prin prisma dispozițiilor art. 287 din Codul Muncii, aceasta va fi obligată să achite reclamantului recurent dobânda legală aferentă drepturilor salariale menționate începând cu data scadenței drepturilor și până la data plății efective. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată, conform dispozitivului. Vor fi menținute celelalte dispoziții. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul G. V. M. împotriva sentinței civile numărul 196 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...)1, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta S. C. S. M. S. C.-N. să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...), calculată în raport de salariul de bază lunar brut de 1200 lei, sportul de vechime de 5% din salariul de bază, aferent aceleiași perioade, precum și dobânda legală aferentă drepturilor salariale menționate anterior începând cu data scadenței drepturilor și până la data plății efective. Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. D. D. G. S. D. A. B. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: I.P.
| ← Decizia nr. 4435/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2134/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
