Decizia nr. 1892/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1892/R/2012
Ședința publică din 04 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
M.-C. V. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat spre examinare, recursul declarat de pârâta SC R. V. I. S. Z., recursul declarat de pârâta SC R. S. B. și recursul declarat de reclamanta T. F., împotriva sentinței civile nr. 116 din (...) a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, pentru pârâtele recurente SC R. V. I. S. Z. și SC R. S. B., se prezintă doamna consilier juridic O. F., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâta SC R. V. I. S. Z., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de pârâta SC R. S. B., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de reclamanta T. F., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că pârâtele recurente, prin propriile memorii de recurs (f. 5 și 18 din dosar), cât și reclamanta recurentă, prin propriul memoriu de recurs (f. 20 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Reprezentanta pârâtelor recurente arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtelor recurente asupra celor trei recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta pârâtelor recurente solicită admiterea recursului declarat de pârâta SC R. V. I. S. Z., așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. V. I. S. Z., pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și, de asemenea, solicită admiterea recursului declarat de SC R. S. B. așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. S. B., pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Reprezentanta pârâtelor recurente arată că SC R. S. B. și SC R. V. I. S. Z. nu sunt continuatoare ale SC I. S. Z., deoarece SC R. S. B. a cumpărat de la SC I. S., terenuri, mijloace fixe și acțiuni, dar nu a preluat salariații acestei societăți și, totodată, arată că nu există nici un înscris, respectiv un inventar de predare-preluare a arhivei SC I. S. Z. de către SC R. S. B. De asemenea, arată că în peste 140 de dosare similare cu prezentul dosar, instanțele de judecată s-au pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. S. B. și a SC R. V. I. S. Z.
Reprezentanta pârâtelor recurente, solicită respingerea recursului declarat de reclamanta T. F., având în vedere că în mod corect Tribunalul Sălaj a respins acțiunea formulată de reclamantă și, totodată, arată că reclamanta T. F. a fost angajată de către SC R. S. în urma unui interviu.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 116 din 09 ianuarie 2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins ca nefondată acțiunea precizată în constatare și obligația de a face înaintată de reclamanta T. F., împotriva pârâtelor I. T. DE M. S., SC R. S. B. și SC R. V. I. S. Z.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. V. I. S. Z.
și SC R. S. B. și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de SC R. S. B.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. S. B., instanța de fond a apreciat că aceasta este nefondată pentru următoarele
:
Din copia carnetului de muncă a reclamantei, rezultă că aceasta a fost angajată în perioada (...)-(...) a SC R. SA, în funcția de laborant chimist, unde lucrează și astăzi, conform acțiunii introductive.
La data introducerii acțiunii așadar, angajatorul reclamantei era SC R.
S. B., iar perioada solicitată prin acțiune 1978 - 1990, angajatorul reclamantei era SC I. SA Z.
SC I. SA Z., intrând în procedura lichidării voluntare, a fost cumpărată în 2004 de către SC R. S. B.
Legiuitorul nu a prevăzut în dispozițiile legale exprese pe cine trebuie să cheme în judecată fostul salariat în legătură cu drepturile ce decurg din această calitate în ipoteza în care fostul angajator, societate comercială, a fost radiată, încetând să mai existe.
Art.3 din Codul civil interzice judecătorului să refuze a judeca o pricină sub motiv că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare.
Pornind de la această interdicție imperativă, instanța este obligată să găsească o rezolvare a acestei lacune legislative care afectează drepturile și interesele reclamantei.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei este dată de calitatea de angajator, care este obligată să ateste împrejurările legate de activitatea reclamantei, cu privire la grupa de muncă solicitată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât SC R. SA a preluat arhiva SC I. SA, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți.
Potrivit art.34 alin.5 din Codul muncii angajatorul are obligația de a elibera, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și specialitate.
Potrivit art.18 alin.1 din L. nr.16/1996 modificată prin OUG nr. 3., în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoanăjuridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevăzut de art.2 , cât și cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N..
Cum arhiva SC I. SA Z. n u a fost preluată de A. N., ci de către SC R.
SA B., reclamanta este îndreptățită să beneficieze de protecția drepturilor decurgând din muncă, și ca atare angajatorul care a preluat arhiva este obligat de a elibera acte angajatorului chiar și pentru perioadele anterioare angajării salariatului la acea unitate.
În aceste condiții, SC R. SA, angajatoare și deținătoarea arhivei în momentul în care reclamanta a sesizat instanța iar apoi SC R. V. I. S. Z. (fost punct de lucru) care a preluat patrimoniul aferent punctului de lucru, deci implicit și arhiva sunt chemate a sta în judecată în calitate de pârâte.
Excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește petitul privind constatarea că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 1978 -
1990 se încadrează în grupa II de muncă raportat la prevederile art.111 Cod procedură civilă este nefondată pentru următoarele :
Reclamanta a solicitat să se constate că activitatea desfășurată de ea într-o anumită perioadă se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în condiții speciale de muncă și obligarea pârâtei să acorde această grupă și să emită o adeverință în acest sens.
Art.111 Cod procedură civilă prevede că „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept";. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Grupa de muncă și condițiile speciale de muncă reprezintă un fapt juridic de care legea leagă nașterea unor drepturi pentru salariat, cum este cazul dreptului de a solicita și primi pensie, dreptul la măsuri de protecție socială etc.
Reținând această strânsă legătură, s-a apreciat că solicitarea reclamantei nu vizează exclusiv constatarea unei stări de fapt, context în care acțiunea ar fi inadmisibilă față de dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, ci dreptul acesteia de a se bucura de drepturile pe care legea i le conferă.
Reclamanta nu urmărește doar stabilirea unei stări de fapt (prestarea unei acțiuni ce se încadrează în grupa I de muncă sau condiții speciale) ci a solicitat chiar recunoașterea dreptului prevăzut de normele legale pentru a beneficia de efectele desfășurării activității în condiții speciale.
Așadar, chiar dacă s-ar considera că reclamanta a investit instanța cu constatarea unei situații faptice, nu se poate face abstracție de efectele pe care le generează desfășurarea activității în grupa I de muncă sau în condiții speciale, în privința drepturilor de pensie ale angajatului (posibilitatea reducerii vârstei de pensionare) consecințele juridice antrenate fiind drepturi recunoscute de lege.
Pe de altă parte, teza II din art.111 Cod procedură civilă condiționează inadmisibilitatea acțiunii în constatare de posibilitatea formulării cererii în realizarea dreptului.
Conform art.109 Cod procedură civilă în realizare este acțiunea prin care reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv solicită instanței să îl oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Or, în speță reclamanta este lipsită de dreptul de a cere realizarea dreptului până când acesta nu există. Pentru a putea cere acest drept, acesta trebuie să fie actual, ori el este un drept viitor, realizarea lui putându- se solicita doar după ce acesta devine actual, adică doar după ce a fost constatat.
De altfel, acțiunea reclamantei nu poate fi calificată ca o acțiune în constatare mai ales că acesta nici nu a indicat ca temei de drept art.111 Cod procedură civilă, ci mai degrabă o acțiune în constituirea de drepturi, întrucât prin ea se solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în scopul de a crea o situație juridică nouă între părți.
Astfel, reclamanta solicită ca prin aplicarea O. nr. 5. și a L. nr. 2. să i se recunoască că beneficiază de prevederile acestor legi față de condițiile de muncă pe care le-a avut în diverse perioade.
În ceea ce privește fondul cauzei prima instanță a reținut următoarele: Conform mențiunii din carnetul de muncă a reclamantei, aceasta a lucrat în grupa I de muncă la SC I. SA Z., în perioada (...)-(...), conform O. nr.5., în proporție de 50%.
Începând cu (...) reclamanta a fost încadrată în grupa II de muncă conform O. nr.1. anexa 2, cu timp de muncă de 1..
Activitatea desfășurată de către aceasta a fost aceeași de laborant chimist pe toată perioada ce face obiectul litigiului și după aceasta.
O. nr.5. în temeiul căruia a fost încadrată activitatea reclamantei pentru perioada 1978 - 1990 în grupa I de muncă prevede la pct. 25 că activitatea din turnătorii de fontă, oțel sau neferoase cu producție industrială continuă se înscriu în grupa I de muncă.
Specificul activității SC I. SA Z. a fost de turnătorie de fontă și oțel și ca atare, în mod corect a fost încadrată reclamanta în această grupă, una și aceeași activitate neputându-se încadra juridic și la grupa I și la grupa II de muncă.
Faptul că ulterior activitatea reclamantei, de la (...) a fost încadrată în grupa II de muncă nu are relevanță, întrucât ordonanța nr. 1. în baza căreia a fost astfel încadrată nu poate fi aplicată decât pentru activitățile prestate începând din data de 1 martie 1990, până la acest moment fiind aplicabile prevederile O. nr. 5..
Cererea privind modificarea pct.44 din carnetul de muncă, prin care s- a făcut indexarea salariului, nu este atributul nici al pârâtei I. T. de M. S. și nici al R. V. I. Z. sau SC R. S. B. întrucât conform art.298 alin.3 Codul M. prevede că, începând cu 1 ianuarie 2011 evidența muncii va fi ținută prin intermediul registrului general de evidență a salariaților transmis în format electronic de către angajator.
Până la data de 30 iunie 2011 angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera pe acestea titularilor.
Astfel acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva acestei sentințe, atât pârâta SC R. V. I. S., cât și pârâta SC R.
S. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admitereaacestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor.
În motivarea recursurilor, pârâtele au învederat instanței că în mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâtele au calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de angajator al reclamantei, motivarea hotărârii fiind contrară raporturilor contractuale de muncă, contractului de vânzare- cumpărare încheiat între SC I. S. Z. și SC ROMINISER S., situației de faptprecum și actelor normative la care s-a făcut trimitere în fața instanței de fond.
Contractul de muncă încheiat între SC I. S. Z. și reclamantă nu este opozabil pârâtelor care sunt terți la fel ca oricare alt subiect de drept și nu există un temei legal pentru a obliga un terț să confirme activitatea desfășurată la o altă societate.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta nu a avut niciodată calitatea de salariată a SC R. V. I. S., respectiv SC R. S.
Pârâtele nu sunt continuatoarele activității fostei SC I. S. Z., iar atestarea unei activități desfășurată în cadrul acestei societăți de către reclamantă este ilegală.
Pârâtele nu sunt deținătoarele arhivei fostei SC I. S. Z. deoarece nu s-a efectuat o activitate de predare-primire a arhivei de la SC I. S. Z. către pârâte, care să fie materializată prin întocmirea unui înscris care să ateste această operațiune, cu mențiunea tuturor documentelor care intră în componența arhivei. Termenul de deținător implică și noțiunea de manipulare a documentelor din arhivă, iar pârâtele nu au această prerogativă, nefiind deținătorul juridic al arhivei fostului angajator SC I. S. Z.
Este adevărat că, materialmente, arhiva a fost lăsată în proprietatea R., dar nu se poate face confuzie între dreptul de proprietate al unei anexe în care se afla arhiva și dreptul de a deține, de a manipula înscrisurile existente în arhivă pentru care este necesar un act cu valoare juridică.
În drept, se invocă prevederile art. 3041, art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 316 C.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe, reclamanta T. F. a declarat recurs, întermen legal, solicitând instanței admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea de noi probe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că specificul SC I. S. Z. a constat în activitatea de turnătorie de fontă, oțel sau neferoase, însă în această fabrică a existat și există în continuare un laborator chimic care are un alt specific.
Reclamanta arată că funcția de laborant nu a fost prevăzută de O. nr.
5., astfel că singurul mod în care această funcție poate fi încadrată corect este prin efectuarea unei expertize tehnice în protecția muncii.
Reclamanta a lucrat în același laborator din anul 1978 până în anul
2009, iar după anul 1990 a fost încadrată în grupa II de muncă, în proporție de 100 %, pentru aceeași activitate și în aceleași condiții considerat normal ca și înainte de anul 1990 să-i fie modificată încadrarea. Numai după efectuarea unei expertize în protecția muncii se cunoaște împrejurare că reclamanta se încadrează în grupa I de muncă în proporție de 100 % sau în grupa II de muncă în proporție de 100 %.
Eroarea făcută de angajator în identificarea grupei de muncă a mai fost făcută și în cazul altor angajați, dar ea a fost corectată prin eliberarea unei adeverințe în faza de lichidarea voluntară a SC I. S.
Reclamanta nu a solicitat adeverința în momentul în care acestea au fost eliberate, deoarece nu a cunoscut importanța acestui act.
În drept, se invocă prevederile art. 304, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, art. 312
C.pr.civ.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
I. Referitor la recursurile declarate de pârâte, Curtea constată că dinmențiunile cuprinse în carnetul de muncă al reclamantei, activitatea pentru care se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată încadrarea în grupa a II-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S.C. I. S. Z.
Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta SC R. S. a cumpărat, prin licitație publică de la S. S. Z. activul patrimonial denumit „. industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.Viteazu nr. 58, jud. S., întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z.
Prin același contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din L. nr. 16/1996.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a Tribunalului S. s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S. S. din evidențele Registrului
Comerțului.
Art. 40 al D. nr. 31/1954, în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.
Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoana juridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.
Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.
Pârâta SC R. S., ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul fostei S. S. Z. nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor transmisiunii către aceasta.
La data de (...) s-a publicat în Monitorul Oficial al României proiectul de divizare a SC R. S., iar la data de asociații societății au aprobat proiectul de divizare și divizarea societății, respectiv înființarea SC R. V. I. S., aceasta urmând ca de la data de (...), data înmatriculării în registrul Comerțului să preia ca efect al divizării partea de patrimoniu aferentă punctului de lucru R. V. I. Z.
Prin urmare, rămâne de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.
Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în perioadele
(...)-(...) în grupa a II de muncă, în proporție de 1., instanța reține următoarele:
In baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr.
68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. M. și O. S., Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția M. au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a cestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I și
II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 2. ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective
(nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art. 15 alin.2 prevede că, ținând seama de prevederile 2 și 3 din
Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu (...) și până în prezent.
Ulterior, L. nr. 1. a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.
Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Reclamanta a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele SC R. S. și SC R. V. I. S., arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt ale arhivei fostei societăți.
Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incita S.C. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.
Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantei.
Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S.C. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar și acceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantei este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului. De altfel, potrivit Directivei 2008/94/CE din 22 octombrie 2008, privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, s-au instituit dispoziții pentru protejarea lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului și pentru a le asigura un grad minim de protecție, în special pentru a garanta plata creanțelor lor salariale neachitate, nu pentru a asigura pârghii de recunoaștere a unor situații legate de statutul de fost angajat.
În dreptul intern, această directivă a fost transpusă prin adoptarea L. nr. 2., privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I. și a permis, la solicitarea lichidatorului, accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe, aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în obligații cu privire la calitatea de angajator.
În mod corect a reținut instanța de fond că prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la modificarea pct.41 din cartea de muncă în sensul ca perioada (...) - (...) să fie încadrată în grupa II de muncă, în proporție de 1., Curtea apreciază că acest petit, are caracter accesoriu față de petitul principal din cererea de chemare în judecată, urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.
Cererea de modificare a carnetului de muncă nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, menționată la petitul nr. 1.
II. Referitor la recursul reclamantei, Curtea constată că prin cererea dechemare în judecată aceasta a solicitat în contradictoriu cu pârâții ITM S., SC R. V. I. S. și SC R. S. să se constate că munca desfășurată în perioada (...) - (...) se încadrează în grupa II de muncă, în proporție de 1., în conformitate cu O. nr.5. și să se dispună modificarea pct.41 din cartea de muncă în sensul ca perioada (...) - (...) să fie încadrată în grupa II de muncă, în proporție de 1. și nu în grupa I de muncă, în proporție de 50%.
Conform mențiunii cuprinsă la pct.41 din carnetul de muncă a reclamantei, aceasta a lucrat în grupa I de muncă la SC I. SA Z., în perioada
(...) - (...), în proporție de 50%, conform O. nr.5., anexa 1, pct.25.
Începând cu (...) reclamanta a fost încadrată în grupa II de muncă, conform O. nr.1., anexa 2, pct.16, cu timp de muncă de 1..
Activitatea desfășurată de către aceasta a fost de laborant chimist pe toată perioada ce face obiectul litigiului. Raporturile de muncă ale reclamantei cu societatea angajatoare SC I. SA Z. au încetat la data de (...) așa cum reiese din mențiunea cuprinsă la pct.66 din carnetul de muncă.
În memoriul de recurs reclamanta a indicat în drept prevederile art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 C.pr.civ. fără a dezvolta în mod concret motivele de recurs reglementate de aceste texte legale.
Art.304 pct.7 C.pr.civ. prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar.
Verificând hotărârea instanței de fond din această perspectivă, Curtea constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.1 pct.5
C.pr.civ. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a respins cererea reclamantei astfel că în lipsa dezvoltării acestui motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs Curtea se află în imposibilitatea verificării acesteia raportat la textul legal invocat.
Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de reclamanta recurentă trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate.
Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat.
Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ. a fost invocat de reclamantă în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanța de fond astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă, considerent pentru care sentința recurată urmează a fi analizată în raport de celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 și art.312 alin.3 teza III C.pr.civ.
Anterior apariției L. nr. 1., munca desfășurată în condiții deosebite era încadrată în grupele I sau II de muncă, după caz.
În vederea dovedirii perioadelor de activitate în care o persoană a desfășurat muncă în condiții deosebite, în scopul pensionării, este necesară înregistrarea în carnetul de muncă a intervalelor de timp în care s-a prestat muncă încadrată în grupele I sau II.
Înregistrarea are la bază adeverința emisă de angajator, ce atestă prestarea muncii în grupa I sau II ori lista ce cuprinde persoanele care au desfășurat activitate în una din aceste grupe,
Evoluția legislativă a încadrării în grupele I sau II de muncă în condițiideosebite a fost următoarea:
Anterior datei de 18 martie 1969 încadrarea în grupele I sau II de muncă se făcea în baza R.ui de aplicare a D. nr. 2. tabelele 1 și 2 anexă, Instrucțiunilor nr. 1. de aplicare a L. nr. 2., prin care s-au preluat tabelele 1 și 2, anexe la R. de aplicare a D. nr. 2., O. nr. 5. pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării. Ordinelor nr. 1. și nr. 2., nepublicate.
După data de 18 martie 1969 și până la data de 1 martie 1990 au fost aplicabile prevederile O. comun nr. 5. al ministrului muncii și ocrotirilor sociale, ministrului sănătății și președintelui Comisiei N. pentru Protecția M..
Pe perioada 1 martie 1990 - 1 aprilie 2001 s-a aplicat O. nr. 1..
Aplicabilitatea acestor ordine în intervalul menționat rezultă din coroborarea prevederilor pct. 5 al O. nr. 1. cu pct. 13 din O. nr. 5. și art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, precum și din instrucțiunile de completare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cuprinse în O. nr.
590/2008.
Dispozițiile normative care au reglementat încadrarea persoanelor în grupa I sau II de muncă, respectiv în condiții deosebite au avut în vedere, atât sub imperiul L. nr. 1., cât și a legii anterioare. L. nr. 3/1977, stabilirea unor condiții de pensionare mai avantajoase, în sensul reducerii vârstei legale de pensionare.
O. nr. 5., precum și O. nr. 1., ambele abrogate prin L. nr. 1., prevăd în cuprinsul anexei I locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă și în anexa 2 cele care se încadrează în grupa II de muncă.
Conform acestor ordine beneficiază de încadrarea în grupele I sau II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate
(muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal) care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 si 2.
Dacă activitatea desfășurată de o persoană într-un loc de muncă se încadrează în categoriile prevăzute în anexa 1 sau 2, atunci această persoană poate beneficia de încadrarea în grupa I sau II de muncă, după caz, în situația în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute în O. nr. 5., și anume: a) Persoana a lucrat efectiv la locurile de muncă incluse în grupa I sau
II de muncă în proporție de 50% din programul de lucru pentru grupa I de muncă, respectiv în proporție de 70% din programul de lucru pentru grupa II de muncă; b) Din buletinul de determinare a noxelor rezultă existența unor condiții deosebite la locul de muncă, în sensul că nivelul noxelor la locul de muncă depășește nivelul maxim admis prevăzut în normele de protecție a muncii. c) Există nominalizarea persoanei de încadrare în grupa I sau II de muncă de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Potrivit dispozițiilor O. nr. 5., pct. 1 și 2, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinseîn anexa 1, iar în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
În același sens sunt și dispozițiile pct. 3, conform cărora beneficiază de încadrarea în grupa I sau II de muncă alte categorii de personal carelucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că beneficiază de grupa I sau II de muncă și alte persoane decât cele enumerate în text cu condiția ca acestea să lucreze efectiv la locurile de muncă ori să desfășoare activități prevăzute expres în anexele I sau 2, după caz.
Încadrarea în grupa I sau II de muncă se face numai în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate, normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente depășește nivelul maxim admis de lege.
Ca atare, din coroborarea dispozițiilor pct. 2 și 3 din O. nr. 5. rezultă cu claritate faptul că încadrarea în grupa I sau II de muncă este condiționată imperativ de prestarea activității la locurile de muncă și activitățile prevăzute, enumerate în anexele 1 sau 2, după caz.
Conform art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, beneficiază de grupa I sau II de muncă personalul care a lucrat la locurile de muncă și activitățile care potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea erau prevăzute să fie încadrate în grupa I sau II de muncă, precizate, la propunerea ministerelor, de M. M. și O. S. (azi M. M., Familiei și Protecției S.), Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția M., în termen de 30 de zile de la data emiterii decretului-lege.
Această dispoziție trebuie coroborată cu prevederile O. nr. 5. pct. 12 și
13, conform cărora încadrarea în grupa I sau II de muncă în privința perioadei anterioare datei de 18 martie 1969 se face cu respectarea Instrucțiunilor nr. 1., iar perioada lucrată după 18 martie 1969 și în continuare, până la intrarea în vigoare a O. nr. 1. se încadrează în grupa I sau II de muncă în conformitate cu dispozițiile O. nr. 5..
Pentru activitatea lucrată după data de 1 martie 1990 au devenit aplicabile prevederile O. nr. 1., așa cum rezultă din cuprinsul pct. 5 al ordinului.
Numai că începând din 1 ianuarie 1990 existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M.ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
In condițiile în care, după data de 1 martie 1990, angajatorii nu au procedat la determinarea noxelor, condiție esențială și prealabilă pentru încadrarea în grupa 1 sau II de muncă, în opinia Curții, angajații nu pot beneficia de încadrarea în această grupă de muncă, cu atât mai mult cu cât contribuțiile achitate pentru aceștia nu au fost plătite și calculate pentru o asemenea grupă de muncă.
Prevederile art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, aplicabile din 1 februarie 1990, trebuie interpretate în sensul prevăzut de pct. 12, 13 din
Ordin, conform căruia s-a dorit încadrarea în grupa I sau II de muncă a personalului de la locurile de muncă și activitățile care potrivit reglementărilor anterioare anului 1969 (cum au fost R. de aplicare a D. nr.
2., I. nr. 1. 1967, O. nr. 5.) până la 18 martie 1969 erau prevăzute a fi încadrate în grupa I sau II de muncă, respectiv a personalului de la locurile de muncă și activitățile expres enunțate în cuprinsul O. nr. 5. care a desfășurat activitate după data de 18 martie 1969 și până la data de 1 martie 1990 inclusiv.
O. nr. 1. nu poate fi aplicat decât pentru perioada lucrată indicată expres în corpul său și nicidecum retroactiv, pentru perioade anterioare datei de 1 martie 1990.
Este adevărat că O. nr. 1. s-a emis în temeiul art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, ceea ce ar putea duce la concluzia că în baza acestui text legal, personalul de la toate locurile de muncă și activitățile prevăzute de O. nr. 1.să fie încadrate în grupele I sau II de muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât a lucrat la locurile de muncă și activitățile respective.
Nu se poate împărtăși o asemenea opinie, din rațiuni de tehnică legislativă.
Textul art. 2 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 68/1990 are în vedere, la momentul publicării sale, reglementările existente până în anul 1969 (este vorba de R. de aplicare a D. nr. 2., I. nr. 1., O. nr. 5., O. nr. 1., O. nr. 2.) și cele ulterioare adoptate până la data de 9 februarie 1990, momentul intrării în vigoare a D.-lege nr. 68/1990.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, în baza acestui act normativ, ulterior intrării sale în vigoare, urmează a fi precizate locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupa I sau II de muncă.
Ca atare, pornindu-se de la acest text legal, la 5 martie 1990 (cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 2 din Decretul- lege nr. 68/1990) s-a emis O. nr. 5., ce reglementează activitatea desfășurată pe perioada 18 martie 1969-1 martie 1990.
Din interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-Lege nr.
68/1990, conform cărora beneficiul dreptului la grupa I sau II de muncă se acordă personalului de la locurile de muncă și activitățile care potrivit reglementărilor existente erau prevăzute să fie încadrate în grupele I sau II de muncă, rezultă fără nicio îndoială că încadrarea în grupa I sau II de muncă, cu începere de la data prestării efective a activității, putea avea loc numai dacă exista o reglementare legală (instrucțiune, regulament, ordin etc.) care prevedea că respectiva activitate sau respectivul loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă.
Prin urmare, în baza art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990 și a O. nr.
5., pot fi încadrate în grupa I sau II de muncă, cu începere de la data prestării activității, numai activitățile sau locurile de muncă care erau prevăzute a fi încadrate în aceste grupe de muncă, enumerate în anexele 1 și
2 din R. de aplicare a D. nr. 2., în I. nr. 1. (prin care s-au preluat tabelele 1
și 2, anexe ale R.ui de aplicare a D. nr. 2.), O. nr. 5., precum și în anexele 1
și 2 la O. nr. 5..
Potrivit Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, beneficiul acestui drept trebuie recunoscut și persoanelor încadrate în locurile de muncă sau activităților prevăzute în anexele mai sus menționate, anterior intrării în vigoare a D.-lege nr. 68/1990.
Ulterior, la data de 5 mai 1990, se emite O. nr. 1.. La baza emiterii au stat tot dispozițiile art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, care instituiau obligația precizării locurilor de muncă și activităților încadrabile în grupa I sau II de muncă la propunerea ministerelor, de M. M. și O. S. (azi M. M., Familiei și Protecției S.), Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția M..
Întrucât în cuprinsul acestui ordin se prevede expres aplicarea dispozițiilor sale numai pentru perioada lucrată ulterior datei de 1 martie
1990, rezultă că pentru activitățile și locurile de muncă care nu erau prevăzute prin diferitele acte normative emise până la data de 1 martie 1990 a fi încadrate în grupa I sau II de muncă, nu este posibilă încadrarea în una din aceste grupe decât de la data de 1 martie 1990, chiar dacă s-a prestat activitate în aceleași condiții și anterior acestui moment.
Aceasta deoarece, în privința locurilor de muncă și activităților neincluse în grupa I sau II de muncă până la apariția O. nr. 1., până la data de 1 martie 1990, nu este întrunită dispoziția art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, aceea ca locurile de muncă și activitățile să fie prevăzute dereglementările existente până la data aplicării O. nr. 1. a fi încadrate îngrupele I sau II de muncă.
Ca atare, dacă în cuprinsul anexei 1 sau 2 la O. nr. 1. apar menționate și alte activități decât cele expres enumerate în anexa 1 sau 2 la O. nr. 5., asemenea noi activități trebuie considerare ca muncă desfășurată în grupa I sau II, după caz, numai pentru perioada lucrată începând din 1 martie 1990 și nu anterior.
Din examinarea comparativă a anexelor 1 și 2 la O. nr. 5. și anexelor 1
și 2 la O. nr. 1. rezultă cu evidență că în cuprinsul anexei 1 la O. nr. 5. apar mai multe activități sau locuri de muncă încadrate în grupa I (un număr de
44 activități sau locuri de muncă față de 75 prevăzute în anexa 1 la O. nr.
5.), iar în anexa 2 la O. nr. 1. au fost cuprinse mai multe activități sau locuri de muncă ce se încadrează în grupa II de muncă (un număr de 142 activități sau locuri de muncă față de 130 prevăzute în anexa 2 la O. nr. 5.), ceea ce denotă că s-a urmărit o completare, o lărgire a sferei activităților și locurilor de muncă încadrabile în grupa II de muncă, respectiv o restrângere a sferei activităților și locurilor de muncă încadrabile în grupa I de muncă.
Pentru încadrarea unei activități în grupa I sau II de muncă nu este suficient a se indica faptul că aceasta se desfășoară în condiții nocive, periculoase, ci trebuie probat că nivelul noxelor depășește limita legală admisă.
O asemenea dovadă nu poate fi realizată cu martori sau printr-o expertiză tehnică în protecția muncii efectuată după 22 de ani, ci numai pe baza buletinelor de determinare a noxelor, conform O. nr. 5..
Aceasta întrucât, pentru activitatea desfășurată în condiții nocive, au existat și există reglementări legale ce prevăd acordarea unui spor la salariu sau zile de concediu suplimentare.
Faptul că activitatea prestată efectiv se încadrează în anexa 1 sau 2 la
O. nr. 1. nu duce decât la concluzia că din momentul aplicabilității acestui ordin, 1 martie 1990, conform pct. 5 al ordinului și titlului acestuia, persoana a dobândit vocația încadrării activității sale în grupa I sau II de muncă, desigur sub condiția îndeplinirii celorlalte condiții legale, inclusiv cea referitoare la constatarea nivelului noxelor superior celui admis printr- un buletin de determinare.
Statuările Curții Constituționale cuprinse în decizia nr. 87/1999, conform cărora dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv, nu au relevanță atât timp cât în art. 2 este vorba de drepturi câștigate anterior, în baza unor reglementări existente până la momentul intrării în vigoare a D.-lege nr. 68/1990 - 9 februarie 1990.
Or, atât timp cât anumite activități sau locuri de muncă, prevăzute în O. nr. 1. ca încadrându-se în grupa I sau II de muncă, nu erau cuprinse în anexa 1 sau 2 a O. nr. 5., nu putem vorbi de drepturi recunoscute și câștigate.
Pentru activitățile prevăzute expres și limitativ în anexele 1 și 2 din O. nr. 1., ca încadrându-se în grupa I sau II de muncă, neincluse în anexele 1 sau 2 la O. nr. 5., dreptul s-a născut de la data aplicabilității acestui act normativ, 1 martie 1990.
Recunoașterea unor activități sau locuri de muncă prevăzute în anexele 1 sau 2 din O. nr. 1. și neincluse în anexele 1 sau 2 ale O. nr. 50/
1990, ca încadrându-se în grupa I sau II de muncă și anterior datei de 1 martie 1990, ar constitui, o aplicare retroactivă a unui act normativ, ceea ce încalcă prevederile constituționale privitoare la neretroactivitatea legii.
O. nr.5. în temeiul căruia a fost încadrată activitatea reclamantei pentru perioada (...) - (...) în grupa I de muncă prevede la pct. 25 că activitatea din turnătorii de fontă, oțel sau neferoase cu producție industrială continuă se înscrie în grupa I de muncă.
Specificul activității SC I. SA Z. a fost de turnătorie de fontă și oțel și ca atare, în mod corect a fost încadrată reclamanta în această grupă, una și aceeași activitate neputându-se încadra juridic și la grupa I și la grupa II de muncă.
Faptul că ulterior activitatea reclamantei, de la (...) a fost încadrată în grupa II de muncă nu are relevanță, întrucât O. nr. 1. în baza căreia a fost astfel încadrată nu poate fi aplicată decât pentru activitățile prestate începând din data de 1 martie 1990, până la acest moment fiind aplicabile prevederile O. nr. 5..
Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.
Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în baza procedurii prevăzute de O. nr. 5., iar nerespectarea acestei proceduri conferă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului.
În speță, obligațiile angajatorului nu au fost transmise, ba mai mult persoana juridică a încetat să mai existe, prin dizolvare, încetare care a făcut să se stingă orice drepturi sau obligații față de angajator deoarece aceste obligații nu au fost transmise.
Rămâne greu de explicat pasivitatea reclamantului/ei, deoarece în perioada în care raportul de muncă la SC I. SA era în curs de derulare, știa dacă era încadrat/ă într-o grupă de muncă sau nu și, prin urmare, putea să acționeze într-un interval rezonabil de timp, perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi regulat stabilite cu angajatorul, care, la acea epocă, exista.
Cererea privind modificarea pct.41 din carnetul de muncă, prin care s- a făcut indexarea salariului, nu reprezintă, contrar susținerilor recurentei, o eroare făcută de angajator, ci o mențiune privind îndeplinirea condițiilor de muncă și aplicarea actelor normative în vigoare la momentul respectiv și care nu este atributul nici al pârâtei I. T. de M. S. și nici al R. V. I. Z. sau SC R. S. B. întrucât art.298 alin.3 Codul M. prevede că, începând cu 1 ianuarie
2011, evidența muncii va fi ținută prin intermediul registrului general de evidență a salariaților transmis în format electronic de către angajator.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 și art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtele SC R. V. I. S. și SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 116 din 09 ianuarie 2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC R. V. I. S. și SC R. S. și, în consecință, respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta T. F. împotriva pârâtelor SC R. V. I. S. și SC R. S. Z., menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
În conformitate cu prevederile art.312 alin.1 coroborat cu art.3041
C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta T. F. împotriva aceleiași sentințe, în speță nefiind incidente niciunul dintre motivele de recurs de casare sau de modificare indicate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L.
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtele SC R. V. I. S. și SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 116 din 09 ianuarie 2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, astfel:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC R. V. I. S. și SC R. S. și, în consecință:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta T. F. împotriva pârâtelor SC R. V. I. S. și SC R. S. Z.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de reclamanta T. F. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.-D. C. A.-A. P. M.-C. V.
A.-A. M.
GREFIER,
Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: K. M..
| ← Decizia nr. 2848/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2659/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
