Decizia nr. 2048/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.(...)

D. CIVILĂ NR. 2048/R/2012

Ședința publică din data de 4 mai 2012

Instanța constituită din:

Președinte : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.

Judecători : A. C.

V. M.- președintele C. de A. C.

Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 1232/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâții SC. R. S. B. și SC. R. V. I. S. Z., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat D. A. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic F. O., lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinările formulate și înregistrate prin serviciul de registratură al instanței la data de

24 aprilie 2012, pârâții intimați S. R. V. I. S. Z. și S. S., au solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantul recurent și menținerea în totalitate a sentinței atacate pronunțată de Tribunalul Sălaj ca fiind temeinică și legală.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea excepției nulității sentinței atacate, pronunțată de instanța de fond, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.55 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 304/2004, republicată privind organizarea judiciară și totodată în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte, instanța necercetând fondul cauzei, soluționând acțiunea pe excepție.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probelor necesare pentru soluționarea justă a acțiunii reclamantului.

Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul

Sălaj ca fiind temeinică și legală, susținând motivele expuse pe larg prin întâmpinările formulate și depuse la dosar.

C U R T E A

Deliberând, reține că:

Prin sentința civilă nr. 2332/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamantul K. A. împotriva pârâtului I. T. de M..

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. R. S.

și SC R. V. I. SRL Z.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. C., împotriva pârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S., având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...)-(...), în grupa a II-a de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Conform mențiunilor de carnetul de muncă al reclamantului, activitatea pentru care se solicită prin prezenta încadrarea în grupa a II-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S. S. Z.

Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta de rândul 2 a cumpărat, prin licitație publică de la S. S. Z. activul patrimonial denumit „. industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.V. nr. 58, jud. S., întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z.

Prin același contract de vânzare-cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a T.ui S. s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S. I. S. din evidențele Registrului

Comerțului.

Art. 40 al D.ui nr. 3., în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.

Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoana juridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.

Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.

Pârâta de rândul 2, ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor succesiuni către aceasta.

Prin urmare, rămâne de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.

Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în perioada menționată, în grupa a II-a de muncă, instanța a reținut următoarele:

In baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din D.-lege nr.

68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condițiideosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.

Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a acestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I

și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 15 alin. 2 prevede că, ținând seama de prevederile 2 și 3 din D.- lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu (...) și până în prezent.

Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.

Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.

Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Reclamantul a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt alearhivei fostei societăți.

Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.

Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incita S. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.

Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului.

Reclamantul justifică împrocesuarea pârâtei de rândul 2 și cu acest argument „dacă am accepta ideea că pârâta nu are calitate procesuală pasivă (…) se pune întrebarea atunci cine are această calitate?";

Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar și acceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantului este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile constate la petitul 1, instanța a apreciat că acest petit, are caracter accesoriu, urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.

Cererea de eliberare a unei adeverințe nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, pronunțată la petitul nr. 1.

Cu privire la invocarea jurisprudenței CEDO, respectiv a cauzei Beian împotriva României instanța de fond a arătat că însăși instanța europeană a arătat în motivarea acestei hotărâri că divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. A reținut însă, că rolul unei instanțe supreme este acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței. Curtea Europeană a sancționat România în cauza Beian, arătând că nu era vorba de simple divergențe de jurisprudență, care sunt consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu se instanțe de fond, ci de o abatere a Înaltei Curți de C. și Justiție de la îndeplinirea rolului său de mediator al acestor conflicte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul K. A., solicitândsă se constate în principal nulitatea sentinței, în subsidiar solicitându-se să se dispună casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

În susținerea excepției nulității sentinței s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.55 alin.1 și alin.2 din Legea nr.304/2004 litigiile de muncă se soluționează de complete specializate, expres stabilite de lege, formate dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. În cuprinsul sentinței atacate nu a fost consemnată opinia asistenților judiciari, producându-se deci o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii în baza art.105 alin.2 C.pr.civ.

Instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte.

Din probele administrate în cauză, rezultă că în urma lichidării voluntare a societății în anul 2004 platforma industrială a fost achiziționată de către firma R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I.. La data de (...) s-a încheiat contractul prin care SC R. SRL a cumpărat de la SC I. SA Z. activul patrimonial denumit "P. I. I." iar potrivit art. 4 pct. c din contract cumpărătorul s-a obligat "să preia arhiva societății, în conformitate cu art.18 din Legea 16/1996".

Prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale.

Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din muncă, întrucât transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, date fiind clauzele contractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus, echivalează cu un transfer al unei părți a societății.

În calitate de deținătoare a arhivei societății menționate anterior, intimata se substituie în obligația fostului angajator de a elibera toate documentele care atesta calitatea de salariat al reclamantului, respectiv drepturile salariale obținute de aceasta (conform art. 40 lit. h din Codul muncii si art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000).

În opinia recurentului, pârâtei îi revine obligația, ca în temeiul prevederilor art. 21 din Legea nr. 16/1996 și O. 5., să elibereze reclamantului un certificat, o adeverință referitoare la vechime a și condițiile muncă, salariile si sporurile, deoarece este în continuare deținătoarea documentelor cu valoare practica, referitoare la stagiile de cotizare pentru asigurări sociale, ale societății în cadrul căreia a fost salariat reclamantul.

În realitate, pârâta nu numai că deține arhiva fostei I., dar a efectuat și acte de dispoziție cu privire la această arhivă, așa cum rezultă din adresa nr. 634/2006 (anexată) emisă la solicitarea lichidatorului prin care este prevăzut expres următorul lucru: „Referitor la adresa nr. 625/(...) prin care solicitați accesul în arhivă a d-nei Dragoș Reghina - reprezentantul, Dvs. în arhiva SC I. SA Z., vă informăm pe această cale următoarele: suntem de acord cu accesul d-nei Dragoș Reghina în arhiva societății .... "

În mod inexplicabil, instanța de fond a ignorat prevederile O.ui 5. al

Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Ș. pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele 1 și/sau a II- a unde este definit clar noțiunea de deținător de arhivă.

În dispozițiile punctului 1 din Anexa la O. 5. este prevăzut expres faptul că cererile se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora ori în cazul de față deținătorul arhivei fostei I. este SC R. SRL.

Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în grupa II de muncă, instanța de fond a reținut printre altele faptul că "prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului ".

Consideră că este inacceptabil ca sute de persoane, foști angajați ai SC I. Z. să nu-și poată valorifica drepturile salariale doar pentru faptul că fostul angajator nu mai există.

Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din carnetul de muncă sau pe baza scriptelor și actelor oficiale existente la angajator, care să ateste o situație lipsită de echivoc și care să privească întregul program de lucru al salariatului, reieșit din fișa postului și specificul meseriei și funcției în care a fost încadrat la angajare.

Faptul că unitatea nu a respectat procedura prevăzută de O. 50 nu poate fi imputat salariatului și nu poate duce la pierderea dreptului acestuia de a solicita să se constate că activitatea desfășurată de el într-o anumită perioadă se încadrează în grupa II de muncă, ținând seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care și-a desfășurat activitatea respectivă.

Într-adevăr, O. 5. nu nominalizează activitățile sau locurile de muncă ci numai funcțiile/meseriile salariaților încadrați și, pentru a corecta încadrarea intr-o grupă sau alta în raport de nominalizările făcute de patronat și sindicat, reclamantul are dreptul să solicite constatarea existenței sau inexistenței dreptului la grupa de muncă fără. Prevederileacestui act normativ se aplică nu numai salariaților ce lucrează și în prezent, ci și foștilor salariați și pensionarilor ce au fost angajați ai unității respective.

Astfel, prin D. nr. 87/(...) a C. C., s-a admis excepția neconstituționalității dispoziției art. 2 alin 1 din D. 68/90 (O. 5. este dat în baza acestui Decret) pentru înlăturarea unor inechități și s-a recunoscut beneficiul și posibilitățile valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioada când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, aflându-se într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic.

Nici critica referitoare la depășirea competențelor instanței de fond în raport de dispozițiile art. 6 din O. 5. nu poate fi reținută, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantând fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile. Se consacră astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. De asemenea, dreptul de acces liber la justiție este consacrat în art. 21 din Constituției, instanțele judecătorești fiind competente să soluționeze și conflictele de drepturi.

Pârâtele SC R. V. I. SRL și SC R. S., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței tribunalului, susținând în totalitate considerentele din sentința atacată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ce privește excepția nulității hotărârii atacate, invocată de recurentă cu argumentul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, încălcându-se prevederile art. 55 alin. 1 și 2 din Legea nr.

304/2004, Curtea urmează a ține seama de faptul că dispozițiile art. 55 alin.

2 din Legea nr. 304 /2004 stabilesc că „Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.

Aceste prevederi ale legii lasă îndeajuns de clar a se înțelege - iar în acest sens s-a constituit deja o jurisprudență uniformă - că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea de către ei și de către judecător a minutei ce cuprinde soluția atestă că aceasta reflectă și propria lor opinie.

Menționarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu ar coincide, în totul sau în parte, cu aceea a judecătorului. Într-o asemenea situație, menționarea separată a opiniei și, apoi, corespunzătoarea ei motivare reprezintă modalități procedurale ce permit a se cunoaște că între opinia judecătorului și aceea a asistenților judiciari (ori, după caz, doar a unuia dintre aceștia) au existat diferențe, precum și justificarea legală a opiniei asistenților judiciari.

În cauza de față minuta ce cuprinde soluția a fost semnată de judecător și de cei doi asistenți judiciari, fără a se menționa și existența unei opinii separate, ceea ce înseamnă că nu au existat, între aceștia, diferențe de opinie care să impună menționarea distinctă a opiniei asistenților judiciari. T. semnăturii asistenților judiciari în rând cu aceea a judecătorului, sub unica soluție menționată în minută, constituie dovada certă că opinia judecătorului și a asistenților judiciari a coincis, din semnarea minutei sub soluția menționată rezultând că aceasta le aparținetuturor acelora care au înțeles să subsemneze, adică, în cauză, atât judecătorului procesului, cât și celor doi asistenți judiciari.

Astfel fiind, nu s-ar putea considera că, în sensul celor pretinse de recurentă, hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate.

În ce privește celelalte motive de recurs, referitoare la modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, se constată că în cursul lichidării SC I. SA Z. la data de (...) activul patrimonial denumit "P. I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art.18 din Legea 16/1996.

Într-adevăr, prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice a căror activitate nu este continuată de altul este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, dar aceasta se referă doar la preluarea arhivei, iar nu și la preluarea altor obligații.

Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din raportul de muncă, dar transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din activul patrimonial denumit "P. I. I.", nu echivalează cu o situație de continuitate a persoanei juridice cât timp acest transfer se poate face doar în una dintre formele prevăzute de D. nr. 3., dar nici una dintre aceste forme nu a fost utilizată în cauză ci doar s-a vândut un activ conținând bunuri mobile și imobile, și s-a preda arhiva, însă în condițiile art.18 din Legea nr.16/1996.

Pârâtele împrocesuate în cauză nu justifică calitate procesuală pasivă atâta timp cât nu au preluat obligațiile fostei societăți, ci doar un bun al acesteia, transmiterea fiind cu titlu particular și putând fi însoțită doar de pretenții în legătură cu bunul.

Art. 40 lit. h din Codul muncii se referă la obligațiile angajatorului, dar pârâta nu are această calitate și nu i-a fost transmisă.

Textul art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 se referă doar la eliberarea unor acte dar nu implică o obligație cu privire la încadrarea în grupa de muncă, pentru că eliberarea unor acte este o chestiune diferită de încadrarea într-o grupă de muncă, care este o procedură distinctă ce implică parcurgerea unor etape anume prevăzute de lege.

Obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la simpla eliberare, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, iar nu la calificarea juridică a unei încadrări sau efectuarea unei proceduri de încadrare într-o grupă de muncă, pentru că după transmiterea arhivei către Arhivele Naționale obligația de eliberare a copiilor și extraselor de pe documente se transmite către Arhivele Naționale, or nimeni nu pretinde că obligațiile angajatorului de încadrare într-o grupă de muncă se transmit către Arhivele Naționale.

O. nr. 5. se referă tot la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupa de muncă pe baza unor documente deja existente, dar numai dacă aceste documente există și au fost întocmite la o epocă anterioară de către organele competente, deoarece eliberarea acestor adeverințe este ceva diferit de procedura încadrării în grupa de muncă, și ulterioară acesteia.

Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I. și a permis la solicitarea lichidatorului accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe, aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în drepturi și obligații cu privire la calitatea de angajator.

Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.

Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în procedura prevăzută de O. nr. 5., procedură detaliată de către instanța de fond, iar nerespectarea acestei proceduri dă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului, pârâtele neavând în mod cert această calitate.

Rămâne oricum greu de explicat pasivitatea reclamantului care nu a făcut nici un demers în acest sens în perioada de timp în care era în derulare contractul de muncă încheiat cu S. I. S. Z., perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi stabilite fără probleme.

Referirile recurentului la cele stabilite prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, deoarece prin aceasta s-a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.2 alin.1 din D.-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului: "Personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective";.

S-a stabilit că această prevedere este neconstituțională, în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969, și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv.

În speță, reclamantul solicită a se constata, respectiv a-i fi eliberată adeverință, care să ateste că a desfășurat activitate în grupa II de muncă într-o perioadă ulterioară anului 1969, astfel că cele stabilite cu titlu obligatoriu prin decizia nr. 8. a C. C. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, obiectul pricinii fiind străin de statuările C. C.

Liberul acces la justiție consacrat de art.21 din Constituția României

și de art.6 din CEDO și obligația instanței de a soluționa orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile civile nu înlătură obligația reclamantului de a se judeca cu persoana căreia să-i justifice calitatea procesuală pasivă conform regulilor de procedură civilă de drept comun.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1, art.3041 C.pr.civ Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, menținând sentința pronunțată de tribunal ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 1232 din 13 februarie 2012 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D.-L. B. A. C. V. M.

GREFIER S.-D. G.

Red.VM/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: A.R.P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2048/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă