Decizia nr. 2394/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2394/R/2012
Ședința din 14 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA împotriva sentinței civile nr. 9. din 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), privind și pe reclamantul intimat R. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat
R. B., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat R. B. a depus la dosar întâmpinare.
Reclamantul intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, pentru motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.91 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...) au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul R. B., reprezentat de
S. L. al S. din R. din R. C. C., împotriva pârâtei S. N. de T. F. M. „. M. S. B. ca fiind întemeiată și în consecință:
I. - a fost obligată pârâta să plătească reclamantului R. B. salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - (...) (pentru salariul aferent anului 2008) și respectiv (...) (pentru salariul aferent anului 2009) și până la data plății efective;
II. -a fost obligată pârâta să plătească reclamantului R. B. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii de P. pe anul 2009 echivalent cu un salariude bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - 19 aprilie 2009 și până la data plății efective;
III. - a fost obligată pârâta să plătească reclamantului R. B. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii Z. F. pe anii 2008 și 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - 23 aprilie 2008 (pentru anul 2008), respectiv 23 aprilie 2009
(pentru anul 2009) și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că așa cum rezultă din poziția pârâtei exprimată în cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar, în cauză au fost invocate următoarele excepții:
1. excepția lipsei calității de reprezentant a sindicatului,
2. excepția nulității cererii de chemare în judecată,
3. excepția prescripției dreptului la acțiune,
4. excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile,
5. excepția inadmisibilității pentru cererile având ca obiect acordarea ajutorului material cu ocazia celor 2 sărbători enumerate.
În analiza excepțiilor trebuie avută în vedere data promovării acțiunii (18 aprilie 2011, aspect necontestat de pârâtă și chiar afirmat de aceasta în întâmpinare, atunci când tratează excepția prescripției dreptului la acțiune și rezultat din considerentele sentinței pronunțate în dosarul nr. (...) din care s-a disjuns acțiunea reclamantului formându-se dosarul nr. (...) care a fost declinat prezentei instanțe) și dispozițiile legale în vigoare la momentul promovării acțiunii (Codul muncii în forma în vigoare la data de 18 aprilie 2011, L. nr. 130/1996, republicată, L. nr. 54/2003).
Astfel, se impune a se începe cu excepțiile de procedură, a lipsei calității de reprezentant și a nulității cererii de chemare în judecată.
Prima excepție care se impune a fi analizată este cea a lipsei calității de reprezentant, deoarece excepția nulității întemeiată pe lipsa numelui, domiciliului salariatului poate fi analizată numai dacă se reține calitatea de reprezentant al organizației sindicale, întrucât în cazul în care o asemenea excepție ar fi admisă ea duce la anularea cererii de chemare în judecată fără a mai proceda la analiza elementelor cererii.
Excepția lipsei calității de reprezentant nu poate fi reținută.
Prin art. 28 din L. nr. 54/2003 s-a prevăzut dreptul organizațiilor sindicale de a apăra drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși, prin întreprinderea oricăror acțiuni prevăzute de lege, inclusiv prin formularea de acțiuni în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Totodată, s-a statuat că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
De asemenea, conform art. 222 din Codul muncii la cererea membrilor lor, sindicatele îi pot reprezenta în cadrul conflictelor de muncă.
Sub aspectul calității procesuale a organizațiilor sindicale, tribunalul consideră că art. 28 din L. nr. 54/2003 recunoaște acestora un drept legal de reprezentare.
În aceste condiții, în cadrul conflictelor de muncă, organizația sindicală stă în judecată în calitate de reprezentant.
Textul art. 28 alin. 2 din L. nr. 54/2003 este suficient de clar pentru a nu da naștere interpretării. Conform acestuia, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Dispozițiile art. 28 alin. 2 din L. nr. 62/2011, privitoare la cerința unui mandat de reprezentare dat în formă scrisă, au intrat în vigoare abia la data de
13 mai 2011, ulterior introducerii acțiunii de către reclamant, astfel că ele nu sunt aplicabile în cauză.
La momentul promovării acțiunii erau în vigoare prevederile art. 28 din L. nr. 54/2003, care nu prevedeau forma scrisă a mandatului de reprezentare.
De altfel, reclamantul prezent în instanță la termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2012 și-a însușit acțiunea promovată în numele său de sindicat, a menținut pretențiile formulate și a arătat că a împuternicit organizația sindicală să acționeze în numele său, astfel că în mod corect sindicatul a promovat acțiunea în numele și pe seama reclamantului.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată pe considerentul lipsei numelui și domiciliului reclamantului nu este întemeiată.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive, sindicatul a anexat cererii de chemare în judecată lista salariaților în numele cărora acționează, printre aceștia aflându-se și reclamantul (f. 10 dosar inițial).
Pârâta a avut efectiv posibilitatea să ia cunoștință de numele salariaților în numele cărora a acționat sindicatul, prin lecturarea listelor depuse la dosar.
Că pârâta a luat cunoștință de numele salariaților care au formulat pretenții rezultă din completarea la întâmpinare depusă la dosar la data de 3 august 2011 (f. 28 dosar inițial), în cuprinsul căreia se relevă că pârâta și-a rezervat dreptul de a depune completări cu privire la datele de identificare ale reclamanților, la calitatea de salariați ai pârâtei, la eventualele sancțiuni disciplinare aplicate.
În cuprinsul acestei completări, după verificările interne efectuate, pârâta enumeră salariații domiciliați în alte județe decât județul C., precum și persoanele care nu mai au calitatea de salariat, indicând datele la care au încetat raporturile de muncă.
Totodată, din cuprinsul sentinței de declinare a competenței rezultă numele reclamantului.
În privința domiciliului, din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că citarea s-a solicitat a fi realizată la sediul reprezentantului, care acționează în numele și pe seama celui reprezentat.
Prin urmare, nu poate fi reținută lipsa numelui și domiciliului reclamantului.
Reținând netemeinicia excepțiilor de procedură invocate, se impune analiza excepțiilor de fond și anume a inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune.
Excepția inadmisibilității se impune a fi analizată cu prioritate, în scopul determinării cadrului procesual în care se examinează cealaltă excepție, în situația în care s-ar respinge.
Excepția nu este întemeiază, întrucât în temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței.
Este adevărat că art. 107 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 (f. 57) și art. 125 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități nr. 2. pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional din (...) prevede înființarea comisiei mixte patronat-sindicate cu rol de analiză a sesizărilor privitoare la executarea contractului colectiv de muncă.
Procedura sesizării comisiilor mixte patronat-sindicate este însă una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ-jurisdicțional.
Conform art. 21 alin. 4 din Constituție, art. 6 alin. 1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative.
Fiind vorba de o jurisdicție facultativă, persoana interesată are posibilitatea de opțiune între a se adresa organului administrativ - comisia mixtă patronat- sindicate - sau a se adresa instanței de judecată.
Nu poate fi reținută această excepție nici pe considerentul invocat, acela al lipsei contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada (...)-(...), întrucât analiza pretenției formulate în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate ține de temeinicia solicitării prin raportare la alte dispoziții legale privitoare la dreptul pretins.
Nu poate fi reținută nici excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii
2008 și 2009.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13-lea) și a ajutorului material cu ocazia anumitor sărbători - P. și Z. F..
Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că salariul suplimentar și ajutorul material solicitat cu ocazia sărbătorilor de P. și Z. F. stabilite la nivelul unui salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, respectiv la nivelul clasei 1 de salarizare, reprezintă venituri asimilate salariilor.
Pe de altă parte, însăși pârâta susține că plata salariului suplimentar și a ajutorului material se face din fondul de salarii, ceea ce înseamnă că asemenea drepturi sunt asimilate salariilor.
Fiind calificate ca venituri din salarii acestea sunt asimilate drepturilor salariale, astfel că sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 283 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Salariul suplimentar se acordă, conform art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după expirarea anului calendaristic.
Ca atare, salariul suplimentar pentru anul 2008 se datorează cu începere din 1 ianuarie 2009, iar salariul suplimentar pentru anul 2009 se datorează începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Sărbătoarea de P. a avut loc în anul 2009 la data de 19 aprilie 2009, iar Z.
F. se sărbătorește anual la data de 23 aprilie, aspect recunoscut și de pârâtă prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 24 ianuarie 2012 (f. 7), astfel că începând cu aceste date s-a născut dreptul la acțiune al salariaților.
Prin urmare prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de la următoarele date:
- 1 ianuarie 2009 pentru salariul suplimentar aferent anului 2008,
- 1 ianuarie 2010 pentru salariul suplimentar aferent anului 2009,
- 19 aprilie 2009 pentru prima de P. pe anul 2009,
- 23 aprilie 2008 pentru prima de Z. F. pe anul 2008,
- 23 aprilie 2009 pentru prima de Z. F. pe anul 2009.
Cum pretențiile reclamantului s-au formulat la data de (...), este evident că sumele sunt solicitate în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, astfel că excepția invocată nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
Conform art. 1 alin. (1) din L. nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data
promovării acțiunii , prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă", dispoziții similare conținând și art. 236 alin. (l) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul a apreciat că în speță toate drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; și termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii.
Analizând fondul cauzei tribunalul a reținut faptul că reclamantul R. B. a fost salariat al pârâtei S. N. de T. F. M. „. M. S. B. în perioada pentru care se solicită plata drepturilor indicate în acțiune, 2008-2009, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă depuse la dosar (f. 120-121 dosar inițial, f. 13 din prezentul dosar).
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi, actualizate cu indicele de inflație:
1. salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 prevăzut de art. 30 din contractul colectiv de muncă;
2. ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2009 și Z. F. pe anii 2008 și 2009.
Pe fondul dreptului, tribunalul a analizat punctual fiecare pretenție în parte.
I. Salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009.
Potrivit art. 30 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul debază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6 (f. 35,
44 din prezentul dosar).
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5.,
drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă .
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la momentul
promovării acțiunii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 republicată, act normativ în vigoare la data promovării acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Pârâta nu a depus la dosar (deși i s-a solicitat prin adresa primită la data de (...) - f. 5) vreo dovadă din care să rezulte că reclamantului i s-a aplicat vreuna din sancțiunile prevăzute în anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de salariat al pârâtei este îndreptățiți să primească salariul suplimentar pe anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației - (...) (pentru salariul aferent anului 2008) și respectiv (...) (pentru salariul aferent anului 2009) și până la data plății efective.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata nu s-a efectuat, întrucât nu s-a constituit fondul de salarii necesar pentru acordarea lui, că ea constituie o facultate și nu o obligație a angajatorului.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectivsă constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 3 iunie 2009.
Însă, în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2., prelungit prin actul adițional 2836/2008 din (...), care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru întreg anul 2008 și 2009 în care a prestat activitate.
În privința plății salariului suplimentar pe anii 2008 și 2009, nu poate fi reținută apărarea pârâtei din cuprinsul întâmpinării întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 8. care interzic plata premiilor anuale de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care înregistrează pierderi sau plăți restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat sau la bugetul fondurilor speciale, deoarece această ordonanță, în forma sa modificată prin legea de aprobare, L. nr. 1., așa cum rezultă chiar din titlul său, se referă la reglementarea plății premiilor anuale pe anul 1997 sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului.
Ca atare, așa cum rezultă nu numai din titlu, ci și expres din art. 1 al ordonanței de urgență modificată prin legea de aprobare, această reglementare se referă expres și limitativ la interdicția plății salariului al 13-lea doar pentru anul
1997, astfel că dispozițiile sale, de limitată aplicare, nu pot fi extinse.
II. Plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. pe anul 2009 și Z.
F. pe anii 2008 și 2009.
Conform art. 64 din contractul colectiv de muncă pe anii (...)-2010, cu ocazia sărbătorilor de P. și Z. F. se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi cel puțin egal cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, condiția fiind aceea ca salariatul să nu fi absentat nemotivat în cursul anului mai mult de o zi, să nu fi fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau să nu fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an (f. 35, 50).
Pârâta nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că reclamantul s-ar fi aflat în vreuna din ipotezele care împiedică acordarea ajutorului material.
În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin.
3 din L. nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii 2007-
2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la D. de
M., S. S. și F. a municipiului B. - 29 martie 2007 (f. 40) și data încetării sale - (...), conform actului adițional nr. 2093/(...), invocat de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 8).
Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 s-a aplicat începând cu data înregistrării sale - 4 iunie 2009, expirând conform actului adițional nr.
1713/2010 la data de (...) (f. 35).
Prin actul adițional nr. 1713/2010 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 (f. 35), art. 64 a fost modificat, în sensul menționării faptului că ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P. și Z. F. nu se acordă pentru anul 2010.
În anul 2009, sărbătoarea pascală a avut loc la data de 19 aprilie, iar Z. F. a fost declarată data de 23 aprilie și se sărbătorește anual la această dată.
Pentru anul 2008 ajutorul material pentru Z. F. era prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, astfel că trebuia acordat începând cu data de 23 aprilie 2008.
În ceea ce privește ajutoarele materiale solicitate pe anul 2009, tribunalul reține că deși în intervalul de timp cuprins între data expirării contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2008 și momentul aplicării noului contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, 1 ianuarie 2009 - 3 iunie 2009, nu a existat vreun contract colectiv de muncă la nivelul unității pârâte (astfel că raportat la acest contract colectiv de muncă sărbătoarea pascală și ziua feroviarului s-au situat în afara perioadei de aplicabilitate a contractului), pe tot parcursul anului 2009, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr.
2., prelungit prin actul adițional nr. 2836/2008 din (...), care la art. 71 prevedea dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și Z.
F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități la plata ajutorului solicitat pentru P. și Z. F. pe anul
2009.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
În baza considerentelor anterior reliefate și ținând cont de prevederile art. 40 din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă; a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamant și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - (...) (pentru salariul aferent anului 2008) și respectiv (...) (pentru salariul aferent anului 2009) și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii de P. pe anul 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflațieide la data scadenței - 19 aprilie 2009 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii Z. F. pe anii 2008 și 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței - 23 aprilie 2008
(pentru anul 2008), respectiv 23 aprilie 2009 (pentru anul 2009) și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C.
M." SA, solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Pârâta a invocat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8
C.pr.civ.:
1) Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reclamantului, întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit. e Codul muncii în raport de stabilirea acestui drept printr-un contract colectiv de muncă.
1) În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii ,„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din
Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
2) Excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a suspendării acordării premiului ocazionat de Z. F. 2009 și 2010, a ajutorului material de C. 2009 și de P. 2009 și 2010, convenită de parteneri de analog social prin actele adiționale la contractul colectiv de muncă, înregistrat la D. B., sub nr.2572/0(...) și nr.1708/(...).
2) Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune actele adiționale la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-2010, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164 Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
Este irelevant că procesele verbale au fost semnate de sindicatele la care este afiliat reclamantul deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
De altfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat la nivel de grup de unități, de la care nu poate deroga contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii.
Pârâta a invocat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ.:
3) Excepția inadmisibilității introducerii acțiunii în raport de neurmarea procedurii prealabile, constând în soluționarea divergențelor în consiliile mixte patronat - sindicate la nivel de unitate conform art.117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006 - 2008.
3) Această procedură prevăzută de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități nu este obligatorie, neexistând o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea unei asemenea proceduri, așa cum prevede art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, care recunoaște caracterul obligatoriu al procedurilor instituiteprin lege.
4) Caracterul facultativ al acordării salariului suplimentar, dedus din utilizarea expresiei „salariatul poate primi…"; în cuprinsul contractului colectiv, precum și condiționarea acordării drepturilor pretinse prin acțiune de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli.
4) Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că :„ pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
D. modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
5) Prima instanță a dat o interpretare contractului colectiv de muncă, străină de intenția partenerilor de dialog social, absolutizând dreptul stabilit prin convenție, fără a avea în vedere că acordarea sa depinde de aprobarea și stabilirea cuantumului de către C. de A. în condițiile existenței resurselor financiare.
5) Această critică reia sintetic apărările anterioare ale pârâtei, cărora li s-a răspuns anterior, reținându-se caracterul pur și simplu al dreptului, necondiționat de proceduri prealabile și nici de aprobarea C. de A., în acest sens art. 30 alin.2 din CCM la nivel de grup de unități 2006-2008, stabilind prerogativa de apreciere a acestui for doar în privința acordării trimestriale a salariului suplimentar.
De asemenea, rolul acestui for este de a stabili cuantumul primei de Z. F., conform art. 71 din CCM, la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce exclude orice marjă de apreciere asupra posibilității de acordare și asupra cuantumului său.
În fine, conform aceleiași dispoziții, C. de A. nu îi sunt recunoscute atribuții legate de acordarea ajutorului material de P. și C.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA împotriva sentinței civile nr. 91 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. G.
Red.S.D./S.M.D. GREFIER
2 ex./(...) C. M.
Jud.fond.G. C.F.
| ← Decizia nr. 2048/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3191/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
