Decizia nr. 2091/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2091/R/2012

Ședința din 07 mai 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F & A I. S. împotriva sentinței civile nr. 1/F din 09 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-

N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat H. P., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat H. P., avocat C. A., lipsă fiind reclamantul intimat și reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, copia contractului de asistență juridică și un extras de pe portalul instanțelor de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,

Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită în temeiul art. 312

C.pr.civ. respingerea recursului ca nefondat, susținând pe larg concluziile scrise pe care le depune la dosar. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecat constând în onorariu avocațial și contravaloarea transportului la instanță, tur și retur, conform chitanței și bonului fiscal pe care le depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița

Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de H. P., împotriva pârâtei SC F & A I. I. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.146 lei drepturi salariale neachitate, reprezentând diurnă, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii - 01 august 2011 și până la plata efectivă a sumei datorate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul H. P. a fost salariatul pârâtei potrivit contractului individual de muncă nr.512745/(...) până la data de 22 decembrie 2010 pe postul de sudor. De la data angajării și până la încetarea raporturilor de muncă reclamantul și-a desfășurat activitatea în Franța la un punct de lucru al pârâtei. P. contractului de muncă reclamantul avea un salariu lunar brut de 720 lei , la care se adăuga spor de vechime de 5%. Din statele de plată întocmite de pârâtă f.25-76 reiese că salariul net total de care a beneficiat reclamantul pe perioada (...)-(...) a fost 3.100 lei, sumă ce a fost plătită de pârâtă și a fost încasată de reclamant prin contul de card.

Pe lângă salariul convenit anterior arătat, tribunalul statuează că reclamantul era îndreptățit să primească cu titlu de diurnă și o sumă în valută/zi calendaristică, așa cum prevede expres art.45 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007-2010 ce prevede că salariații trimiși în străinătate vor beneficia de o diurnă de deplasare de al cărui nivel minim este cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituțiilor publice, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național fiind aplicabile în cauză și obligatorii pentru părți conform art.236 Codul muncii.

P. art. 5 alin.1 lit. a din HG nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, acesta fiind actul normativ aplicabil instituțiilor publice, reiese că personalului trimis în străinătate în condițiile acestei hotărâri i se acordă, în străinătate, o indemnizație zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea, aceasta trebuind să fie achitată de angajator în avans conform art.12, iar cuantumul acesteia este 35 euro/zi calendaristică în cazul Franței, conform anexei ce face parte integrantă din actul normativ.

T. a observat examinând răspunsul pârâtei la întrebarea nr.9 din interogatoriul scris că diurna externă acordată de pârâtă salariaților este de

35 euro/zi lucrătoare. Practic, acest mod de acordare a diurnei este cel ce a determinat litigiul, întrucât pârâta a calculat și plătit suma cu titlu de diurnă raportat la numărul de zile lucrătoare și cât a fost pontat reclamantul în statele de plată, iar nu pentru toate zilele cât acesta a fost în străinătate trimis de pârâtă chiar dacă în acele zile reclamantul nu a lucrat, fiind zile libere. T., observând însă prevederile legale evocate, ce nu se referă expres că diurna s-ar acorda doar pentru zilele lucrătoare, ținând cont de scopul sumelor ce trebuie achitate cu titlu de diurnă de angajator, respectiv acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care salariatul își desfășoară activitatea, consideră că diurna trebuia acordată nu în funcție de zilele lucrătoare, ci raportat la zilele calendaristice cât salariatul a fost trimis lalucru în străinătate de angajator, deci inclusiv pentru zilele nelucrate, libere, din cursul unei luni.

Așa fiind, tribunalul a calculat diurna totală cuvenită reclamantului în perioada în care a fost angajatul pârâtei și a activat în Franța conform calculelor expuse de reclamant în cererea de reprecizare a acțiunii, împrejurări ce nu au fost combătute de pârâtă în nici un mod, deși sarcina probei era în sarcina ei potrivit art. 272 Codul muncii republicat, statele de plată făcând dovada exclusiv a zilelor lucrate de reclamant, dar nu și a celor în care s-a aflat reclamantul efectiv în străinătate la lucru trimis de pârâtă.

Astfel, tribunalul a calculat diurna cuvenită reclamantului în funcție de 20 zile calendaristice pentru calcul diurnei în luna iulie 2010, rezultând suma de 700 euro, iar în funcție de cursul oficial de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 2964,9 lei. Pentru luna august 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 31 zile calendaristice, înmulțite cu

35 euro/zi, rezultă 1085 euro, iar în funcție de cursul de schimb stabilit de

BNR, suma cuvenită în lei era de 4607,2 lei. Pentru luna septembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulțite cu 35 euro/zi, rezultă 1050 euro, iar în funcție de cursul de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 4491,8 lei. Pentru luna octombrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 14 zile calendaristice, înmulțite cu 35 euro/zi, rezultă 490 euro, iar în funcție de cursul de schimb stabilit de NR, suma cuvenită în lei era de 2104,55 lei. Pentru luna noiembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulțite cu 35 euro/zi, rezultă 1050 euro, iar în funcție de cursul de schimb BNR, suma cuvenită în lei era de 4510,07 lei. Pentru luna decembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 21 zile calendaristice, înmulțite cu 35 euro/zi, rezultă 735 euro, iar în funcție de cursul oficial de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 3129,48 lei. Trebuie făcută precizarea că s-a avut în vedere de instanță cursul oficial de schimb leu/euro stabilit de BNR din data de 18 a lunii următoare f.86, iar adunând sumele anterior arătate, reiese suma totală cuvenită cu titlu de diurnă de 21.808 lei.

Această sumă fiind adunată cu suma totală reprezentând salariile nete acordate reclamantului de 3.100 lei, reiese că reclamantului trebuia să i se acorde de către pârâtă suma totală netă de 24.908 lei cu titlu de salarii și diurnă. Examinând extrasul contului bancar al reclamantului atașat la dosar f.9-17, tribunalul a constatat că pârâta i-a plătit acestuia în perioada în care a fost angajat suma totală de 18.762 lei, rezultând o diferență de drepturi salariale neachitate de 6.146 lei.

Având în vedere aceste considerente de fapt și drept, tribunalul constatând că pârâta nu a achitat în întregime drepturile ce i se cuveneau pentru perioada în care reclamantul a lucrat la aceasta, în temeiul art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, a admis acțiunea civilă reprecizată formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6146 lei drepturi salariale neachitate, reprezentând diurnă. Având în vedere că pârâta nu a achitat la timp drepturile bănești reclamantului, în baza art.2 din OG nr.9/2000 și art.2-3 din OG nr.13/2011, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.146 lei începând cu data introducerii acțiunii-01 august 2011 și până la plata efectivă a sumei respective.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta, ce se află în culpă procesuală raportat la soluția adoptată, să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanțelor justificative depuse la dosar f.124-125.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. F&A I. S. a declarat recurs prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt reflectate de contractul individual de muncă, iar înscrisul de care se prevalează salariatul este fals, menționând că acestuia i se cuvine o diurnă de 1000 de E., deși angajatorul i-a asigurat reclamantului pe durata șederii în străinătate cazarea și hrana.

Se critică calcularea diurnei în raport de numărul de zile calendaristice în loc de numărul de zile lucrătoare apreciindu-se și că nu rezultă motivul pentru care diurna a fost stabilită conform contractului colectiv de muncă unic la nivel național și nu în baza înscrisului prezentat de reclamant.

Reclamatul H. P. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat în raport de împrejurarea prestării munciiîn străinătate cu consecința nașterii dreptului la diurnă și de necesitatea acoperirii cheltuielilor personale mărunte și în zilele nelucrătoare.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente:

În cuprinsul informării cu privire la clauzele contractului individual de muncă pentru funcția de sudor de la S. F&A I. S. (filele 7-8 fond), întocmită în baza art.18 Codul muncii, este inserată clauza conform căreia în cadrul prestaților în bani și/sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate, intră diurna, cazarea și masa suportate de angajator.

P. art.18 alin.2 Codul muncii „informațiile prevăzute la alin.1 lit. c

(n.r. „prestațiile în bani și/sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate";) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.

Prin urmare, pârâta nu se poate prevala de necuprinderea clauzei referitoare la diurnă în contractul individual de muncă în raport de existența unei atare clauze în informarea semnată de părți și considerată de lege ca făcând parte în mod automat din contractul de muncă.

Curtea constată astfel, fără a mai examina înscrisul de la fila 6 fond, considerat fals de către pârâtă, neindicând însă vreun indiciu sau probă în acest sens, ori temeiul factual al caracterului fals (de exemplu falsificarea semnăturii), că reclamantul a dovedit obligația angajatorului de a-i plăti diurna pe durata executării în străinătate a contractului său de muncă.

În acest context, Curtea va înlătura critica pârâtei privind nemotivarea opțiunii primei instanțe de a calcula diurna conform prevederilor legale și nu conform înscrisului de la fila 6 fond, ce stabilesc o diurnă fixă de 1000 euro/lună, având în vedere că nici prima instanță nu a dat eficiență acestui înscris, contrar afirmațiilor pârâtei.

De asemenea, modul de calcul stabilit de HG nr.518/1995, aplicabil în temeiul art.45 lit. b din Contractul Colectiv de M. la N. național pe anii

2007 - 2010, se raportează la numărul de zile calendaristice, nu la numărul de zile lucrătoare, fiind firească o atare soluție legislativă care asigură acoperirea cheltuielilor mărunte uzuale, presupuse a fi efectuate zilnic, pe durata întregii șederi în străinătate, așadar și în zilele lucrătoare și cele nelucrătoare.

În cele din urmă, criteriul de calcul reținut de prima instanță este stabilit printr-o normă legală, iar pârâta nu a justificat în mod obiectiv înlocuirea acestui criteriu cu cel al zilelor lucrătoare.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei care va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 540 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport (filele 13-14).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F&A I. S. împotriva sentinței civile nr. 1 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatului H. P. suma de 540 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. S. D. L. D.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.M. L.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 2091/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă