Decizia nr. 447/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 447/R/2012
Ședința publică din data de 2 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta C. ANA împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâtul intimat P. C. R. S. având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 31 ianuarie 2012, apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. B. N. reclamantul P. C. R. S. a chemat în judecată pe pârâta C. Ana, solicitând instanței să constate că pârâta a încasat în mod nelegal suma de 2.910 lei, reprezentând drepturi de natură salarială și alte drepturi în afara celor prevăzute de legislația în domeniu, precum și obligarea pârâtei să restituie această sumă.
În motivare s-a arătat că pârâta a fost angajată începând cu anul 2007 și până în octombrie 2009 în calitate de contabil al P. comunei R. S., personal contractual. În urma controlului efectuat de către Curtea de C. de R. s-a emis Decizia nr. 17/2010, prin care s-a reținut faptul că în urma verificării statelor de plată și a statelor de personal aferente lunilor ianuarie, februarie, mai, aprilie, august și decembrie 2009, în cursul anului auditat au fost acordate drepturi de natură salarială și alte drepturi în afara celor prevăzute de legislația în domeniu, încălcându-se prevederile Legii nr. 1. și OG nr. 9/2009, instituindu-se în sarcina primarului obligația de a recalcula aceste drepturi și de a le recupera.
În aceste condiții, pârâtul a emis dispoziția nr. 109/2010, însă raporturile de muncă ale pârâtei au încetat în luna octombrie 2009, prin sentința civilă nr. 4., astfel că această sumă nu a mai putut fi recuperată în baza dispoziției emise.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 272 din Codul muncii.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că suma încasată reprezintă drepturi salariale acordate în baza contractului colectiv de muncă semnat de reclamant.
D. primarului de imputare a sumei a fost anulată prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N.. În plus, s-a relevat faptul că reclamantul pretinde restituirea numai de la pârâtă nu și de la ceilalți angajați.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăudîn dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P.comunei R. S., împotriva pârâtei C. Ana, ca fiind întemeiată și în consecință:
- s-a constatat că pârâta a încasat în mod nelegal suma de 2.910 lei, reprezentând drepturi salariale nereglementate de legile de salarizare (spor de fidelitate, indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută decentă și pentru hrană);
- a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.910 lei, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în urma unui control al Camerei de C. a județului B.-N. s-a constatat că în anul 2009 reclamantul a acordat salariaților din aparatul propriu drepturi de natură salarială și alte drepturi neprevăzute de legislația în domeniu și anume: spor de fidelitate, indemnizație de hrană, 2 prime pentru ținută decentă și o primă de vacanță.
Prin decizia nr. 17/2010 a organului de control s-a impus recalcularea drepturilor salariale acordate în anul 2009 tuturor salariaților din aparatul propriu al primarului prin eliminarea sporului de fidelitate, a primei de vacanță și pentru ținută decentă, precum și a indemnizației de hrană (f. 7).
În executarea acestei decizii, reclamantul a emis dispoziția nr. 109/(...) prin care a dispus imputarea sumelor acordate nelegal persoanelor indicate în anexa 1 la dispoziție, parte integrantă a acesteia.
În cuprinsul anexei 1 la dispoziția de imputare figurează și pârâta, la poziția 7, cu o sumă încasată de 2.910 lei, al cărei cuantum nu s-a contestat de pârâtă.
Cuantumul și componența sumei de 2.910 lei a fost detaliată de reclamant în adresa nr. 1.650/(...) depusă la dosar, acestea nefiind contestate de pârâtă nici în prezentul dosar și nici în dosarul nr. (...) al T. B.- N. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1479/F/(...) depusă în copie la dosar, prin care s-a analizat legalitatea dispoziției de imputare a sumei de
2.910 lei.
Drepturile bănești în cuantum total de 2.910 lei au fost acordate pârâtei în temeiul art. 21 alin. 5 lit. c, art. 43 alin. 12, 14 și 19 din contractul colectiv de muncă nr. 564/(...), anexă la H. nr. 1., depus în copie la dosar.
Faptul că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea dispoziției de imputare a sumelor încasate de pârâtă nu împietează asupra prezentei acțiuni, care constituie o acțiune în răspundere patrimonială promovată în scopul recuperării unei sume apreciată ca fiind nelegal acordată.
De altfel, prin sentința civilă nr. 1. s-a reținut nelegalitatea imputării sumelor apreciate ca nelegal încasate în condițiile actualului Cod al muncii, care nu mai reglementează o asemenea modalitate de recuperare a sumei, singura cale fiind acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale.
Raporturile de muncă dintre reclamant și pârâtă au încetat la data de
16 octombrie 2009 în baza sentinței civile nr. 4., conform mențiunilor din carnetul de muncă, poziția 88, depus în copie la dosar.
La momentul încasării sumei de 2.910 lei și a încetării raporturilor de muncă erau în vigoare prevederile Legii nr. 1., republicată, astfel că acest act normativ este aplicabil în prezenta cauză.
Contractele colective de muncă constituie legea părților conform art. 7 alin. 2 din L. nr. 1., republicată și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire numai dacă sunt încheiate cu respectarea condițiilor legale.
T., potrivit art. 8 alin. 1 al aceleiași legi, clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de L. nr.
1., republicată.
Examinând contractul colectiv de muncă aplicabil în cazul pârâtei, prin prisma dispozițiilor legale mai sus evocate, s-a constatat că acesta nu s-a încheiat cu respectarea cerințelor legale.
Astfel, conform art. 12 din L. nr. 1., republicată și art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
De asemenea, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Numai pe baza fondurilor aprobate în condițiile de mai sus, părțile au posibilitatea de a negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.
Salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar era reglementată în anul 2009 de OUG nr. 2. în prezent abrogată prin L. nr. 3.
(aplicabilă din 1 ianuarie 2010, act normativ care a abrogat expres dispozițiile privitoare la salarizare cuprinse în L. nr. 154/2008), de O. nr. 1.
și de H. nr. 2..
Conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
T. a constatat că legile de salarizare ale personalului din sectorul bugetar nu reglementează dreptul personalului bugetar la plata sporului de fidelitate sau la plata vreunei indemnizații pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută decentă sau pentru hrană.
Codul muncii prevede la art. 145 alin. 1 în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire doar dreptul la o indemnizație de concediu.
Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia nr. 7., contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
Art. 137 alin. (1) din Constituție prevede că: "(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".
În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
Întrucât drepturile bănești în cuantum de 2.910 lei încasate de pârâtă cu titlu de spor de fidelitate, primă de vacanță (indemnizație pentru refacerea capacității de muncă), indemnizație pentru ținută decentă și indemnizație de hrană pot fi stabilite numai prin lege, în lipsa unor reglementări legale privitoare la asemenea drepturi acestea neputând face obiectul negocierii, tribunalul a considerat că nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 21 alin. 5 lit. c, art. 43 alin. 12, 14 și 19 din contractul colectiv de muncă nr. 564/(...), deoarece ele contravin art. 12 din L. nr. 1., republicată în vigoare la data plății sumelor.
Dat fiind faptul că legile de salarizare aplicabile pârâtei nu prevedeau dreptul la indemnizația pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută decentă, pentru hrană și nici sporul de fidelitate, un asemenea drept nu poate fi legal stabilit printr-un contract colectiv de muncă. O soluție contrară ar însemna să se deschidă posibilitatea părților de a-și stabili propriul salariu, peste reglementarea legală existentă, prin crearea de către fiecare instituție bugetară a unei legi proprii de salarizare.
Stabilirea prin contractul colectiv de muncă a dreptului la indemnizația pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută decentă, pentru hrană și a sporului de fidelitate, încalcă dispozițiile legilor de salarizare ale personalului din sistemul bugetar, astfel încât fiind încheiate cu încălcarea Legii nr. 1., republicată, a legilor de salarizare, art. 21 alin. 5 lit. c, art. 43 alin. 12, 14 și 19 din contractul colectiv de muncă nu pot constitui legea părților și nu pot fi impuse instanței de judecată.
În baza considerentelor reținute tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamant, conform dispozitivului sentinței.
În baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr. 17 depusă în copie la dosar. T., pe același temei al culpei procesuale, s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Ana, arătând că nu este de acord cu restituirea sumei de 2910 lei, deoarece suma respectivăreprezintă drepturi prevăzute în contractul colectiv de munca legal constituit în urma încheierii civile nr. 2., încheiere din Dosar nr. (...), care însă nu a fost depusă la dosarul cauzei tocmai pentru a induce în eroare instanța de judecată.
Față de considerentele instanței în sensul că contractul colectiv de munca nu este legal constituit, recurenta susține că se pune întrebarea dacăinstanța care a dispus legalitatea constituirii organizației de sindicat la nivelul C. J. B. N. și a instituțiilor subordonate nu cunoștea toate acele articole de lege si legi amintite de instanța care s-a pronunțat in acest dosar.
Recurenta solicită a se lua în considerare faptul ca în urma Încheierii Civile nr. 2. în (...) s-a emis H. nr. 16 a C. Local R. S. privitor la contractul colectiv de muncă, care a fost comunicată P. comunei R. S., S. L. „. B., I. P. B. N., hotărâre aprobată în unanimitate, iar reprezentantul Guvernului - I. P. a fost de acord cu toate punctele negociate în contractul colectiv de munca
Mai mult, în dosarul nr. (...) Tribunalul Bistrița Năsăud și Curtea de
A. C. i-au acordat câștig de cauză tocmai pe un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de muncă, prima de P.
În recurs, recurenta a depus la dosar înscrisuri, respectiv încheierea civilă nr. 3. și încheierea civilă nr. 2. din (...) pronunțate de Judecătoria Bistrița, D. nr. 109/(...) emisă de P. comunei R. S., copie Decizia civilă nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C.
Intimatul reclamant P. comunei R. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind că a învestit instanța și cu un petit privind constatarea încasării în mod nelegal a sumei respective reprezentând drepturi salariale nereglementate de legile de salarizare, iarinstanța s-a pronunțat în consecință, constatând că, prin raportare la dispozițiile art. 12 din L. nr. 1., contractul colectiv de muncă aplicabil în cazul pârâtei nu s-a încheiat cu respectarea cerințelor legale.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A., cu opinie majoritară, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 12 din L. nr. 1., republicată și art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Așadar, aceste prevederi legale instituie o interdicție referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din L. nr. 1. care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi conform cărora
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
Potrivit dispozițiilor art. 157 al. 2 din Codul Muncii, în forma în vigoare la data negocierii clauzelor contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 564/(...) și încasării sumelor ce fac obiectul cauzei, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
În baza acestei prerogative, statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de bază pentru demnitari si alți salariațidin sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Mai mult, prin art. 8 al. 2 din L. nr. 1. se statuează că „clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiileprevăzute de prezenta lege";.
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 al.1 din L. nr. 1. se coroborează cu cele ale art. 157 al. 2 din Codul Muncii și ale art. 8 al.2 din Codul muncii, Curtea, cu opinie majoritară, consideră că în mod corect a reținut instanța de fond că drepturile salariale, deci implicit dreptul la indemnizația pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută decentă, pentru hrană și a sporului de fidelitate, nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Este real faptul că contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost acordate pârâtei sumele a căror restituire s-a solicitat nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normele legale.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Prin încheierea civilă nr. 3. pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a acordat personalitate juridică S. L. A. din Consiliul J. B. N., iar prin încheierea civilă nr. 2. din (...) pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a constatat reprezentativitatea S. L. A. B. N. în cadrul unității în care s-a înființat și a instituțiilor subordonate și coordonate.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din L. nr. 54/2003 „Persoanele încadrate în muncă și funcționarii publici au dreptul să constituie organizații sindicale și să adere la acestea.";, iar art. 17 din L. nr. 1. prevedea că la negocierea contractelor colective de munca la nivel național, de ramură și de unitate participa organizațiile sindicale care îndeplinesc, cumulativ, condițiile prevăzute la art. 17 alin. 1, reglementând și procedura de constatare a reprezentativității organizațiilor sindicale.
Curtea constată astfel ca fiind nefondată critica formulată de recurentă prin raportare la cele două încheieri menționate mai sus, întrucât instanța de fond nu a negat dreptul personalului bugetar (din care făcea parte și recurenta) de a se constitui în organizație sindicală sau legala constituire a sindicatului la nivelul C. J. B. N. și nici reprezentativitatea organizației sindicale care a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, ci a constatat nelegalitatea clauzelor negociate prin care s-au acordat drepturi salariale, din perspectiva încălcării prevederilor art. 12 din
L. nr. 1. și ale art. 157 alin. 2 din Codul muncii.
Pe de altă parte, având în vedere că prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. (...) instanța nu a statuat asupra legalității negocierii prin contractul colectiv de muncă a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cauze, Curtea constată că dispozițiile acestei sentințe nu se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză din această perspectivă.
În consecință, faptul că prin sentința civilă nr. 4., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2., reclamanta din prezenta cauză a fost obligată la plata în favoarea recurentei a primei de P. prevăzută în acelașicontract colectiv de muncă, nu poate constitui un impediment pentru constatarea nelegalității negocierii prin contractul colectiv de muncă a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea, cu opinie majoritară, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. A.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. ANA împotriva sentinței civile nr. 1732 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.cu opinie separată în sensul admiterii recursului cu modificarea în parte a sentinței
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: G.C.F.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez recursul întemeiat și acțiunea nefondată.
În acest sens, consider că interpretarea dispozițiilor art. 12 din L. nr.
1. trebuie făcută în spiritul legii din care fac parte (printr-o interpretare sistemică și teleologică) și în sensul în care să poată avea un înțeles (printr-o interpretare logică).
Acest text stipulează:
„(1) Contracte colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
(2) Contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate";.
Se constată deci, în primul rând, că sensul legii este de a reglementa libertatea de negociere a clauzelor contractelor colective de muncă inclusiv pentru salariații instituțiilor bugetare, cu o excepție, anume, cea a drepturilor a căror acordarea și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Regula este deci aceea a negociabilității, și doar excepția cea a caracterului nenegociabil al anumitor drepturi.
Practic, se înțelege că nu vor putea fi negociate drepturi ca salariul de bază, sporul de vechime, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare etc. (reglementate prin dispozițiile H. nr. 2. cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare), însă drepturi cum sunt cele negociate în cauză, anume, spor de fidelitate, indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută și pentru hrană, a căror acordare și cuantum nu erau stabilite prin dispoziții legale, au putut fi negociate la momentul încheierii contractului colectiv de muncă încheiat în anul 2007 la nivelul P. comunei R. S.
În interpretarea art. 12 din L. nr. 1. trebuie avut în vedere și art. 1 din lege, unde se stipulează că prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";.
Or, dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă cu totul posibilitatea negocierii drepturilor salariale ale angajaților din instituțiile bugetare, ar fi formulat de așa manieră excepția cuprinsă în textul art. 12, stipulând eventual că nu se pot negocia pentru acești salariați clauze referitoare la drepturile salariale. Nefiind acesta cazul, consider că intenția legiuitorului a fost să dea un caracter imuabil drepturilor salariale stabilite pe cale legislativă pentru angajații din sectorul public (în sensul de a nu se putea negocia un spor de vechime în muncă în procent superior celui reglementat prin lege, sau un spor pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată pentru alți salariați decât cei expres menționați de H. nr. 2.), lăsând libertatea contractuală să guverneze pentru rest, în sensul posibilității de a se negocia și ale sporuri decât cele strict reglementate prin lege.
De altfel, contractul colectiv de muncă încheiat între părți și care a stat la baza plăților a căror restituire se cere prin acțiune a fost înregistrat la
D. B. N., trecând astfel examenul controlului de legalitate efectuat de acest organ al administrației publice.
În plus, se constată că prin dispozițiile legislative incidente raportat la această chestiune, care au înlocuit dispozițiile Legii nr. 1. (abrogată prin L. nr. 6. a dialogului social), anume, art. 138 din L. nr. 6., se reglementează precis: „Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani
și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru
categoria respectivă de personal ";, marcând trecerea la o altă viziunelegislativă asupra problemei, prin precizarea în mod clar a intenției legiuitorului de a scoate din sfera contractuală orice componentă salarială în ce-i privește pe angajații din sectorul bugetar. Or, dacă aceasta ar fi fost viziunea legiuitorului și sub imperiul Legii nr. 1., în mod similar, la fel ar fi trebuit precizat fără dubii faptul de a scoate din sfera negociabilului drepturile salariale ale personalului bugetar, ceea ce nu a fost cazul, conform celor ce preced.
T., prin dispozițiile art. 3 lit. c) din L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a statuat în sensul că „sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a
majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a
altor drepturi de natură salarială , recunoscute sau stabilite, până la dataintrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de
negociere colectivă , precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se laun nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare";, marcând încă o dată recunoașterea legislativă a posibilității existente la nivelul anului 2009 de a se negocia drepturi salariale pentru angajații din sistemul public.
De asemenea, prin dispozițiile art. 48 alin. 2 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic era reluată această regulă generală, aplicată la un caz special, acela al cadrelor didactice: „Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin
contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile
sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii ";.
Față de toate aceste considerente, apreciez că nu se verifică în cauză condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului în forma obligației la restituirea sumelor nedatorate, întrucât plata făcută acesteia cu titlu de spor de fidelitate, indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, pentru ținută și pentru hrană a fost una datorată în temeiul clauzelor contractului colectiv de muncă nr. 564/(...) înregistrat la D. B. N., clauze legale raportat la dispozițiile art. 12 din L. nr. 1..
Ca atare, în opinia mea, sentința trebuia modificată în parte în sensul respingerii acțiunii, cu menținerea dispoziției privind respingerea cererii pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, sunt incidente și prevederile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Red., dact. I.T. (...)
JUDECĂTOR,
I. T.
| ← Decizia nr. 922/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1292/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
