Decizia nr. 2440/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2440/R/2012
Ședința publică din data de 15 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : I. T.
JUDECĂTOE : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L.T.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 159 din
30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați I. Ș.
J. M., C. T. „C. N. B. M. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 mai 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentului și a reclamantului, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 159 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții: I. Ș. al județului Maramureș, C. T. „C. N. B. M., M. E., Cercetării, T. și S. și M. F. Publice reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
Pârâtul C. T. „C. N. B. M. a fost obligat să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Ș. M., B. E., C. C., C. M., M. L., E. D., A. C., K. L., C. manuiela, Buhai Ramona, Covaci M. N., P.ița E., Stan I F., T. M., Chemdea N.,B. C., M. C., M. Ciprian, B. M., Andron M., Ursu (Gurgiuman) M., Șerban O., Buchman Aurelia, Coroiu L., Petric G., Chioran V., P. C., Bodnar A., Gavruș Raluca, Rogneanu A., Beci Cristrina, Ștef Corina, Ion G., M. C., Herța C. Dolina, Bot D., Heffler G. ajutorul financiar prevăzut de L. 3. pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, pentru anul 2009, reprezentând diferența dintre echivalentul în lei a sumei de 100 E. calculat la cursul de schimb valutar B.N.R. de la data plății și suma de 130 lei achitată în luna decembrie 2009.
Pârâții I. Ș. al județului M., M. E., Cercetării, T. și S. și M. F. Publice au fost obligați să aloce unității de învățământ pârâte sumele necesare plății ajutorului financiar menționat.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant în prezenta cauză, în anul școlar vizat în litigiu: 2008/2009, au fost cadre didactice cu norma de bază la unitatea de învățământ pârâtă - C. T. „C. N. B. M. așa cum reiese din adeverința nr.
1346/(...).
Conform art. 1 și 2 din L. 3. se recunoaște cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar dreptul la un ajutor financiar anual în cuantum de 100 E. , în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Potrivit tabelului nominal depus la dosar, cadrele didactice reprezentate în prezentul dosar au solicitat și au beneficiat parțial de ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic pentru anul
2009.
Prin adresa nr. 2715/(...) pârâtul I. Ș. al județului M. a solicitat Direcției generale buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul M. E., C. și T., deschidere de credite pentru suma de 2.600.000 lei necesari pentru plata E. 100 contravaloare carte, conform Legii 3., sumă rezultată în urma întocmirii centralizatorului unităților școlare din județul M., cu privire la necesarul fondului de carte 2008-2009.
Prin adresa nr. 128/(...) înregistrată la I. Ș. al județului M. sub nr.
7332/(...), M. E., C. și T. i-a comunicat acestui pârât că în urma suplimentării bugetului MECI la art.57.02.01, Ajutoare sociale în bani, suma alocată fiecărui județ în parte reprezintă 33% din contravaloarea a 100 E. pentru fiecare beneficiar al acestui program conform Legii 3. și l-a îndrumat să transmită fiecărei unități școlare din județ să întreprindă măsuri pentru ca plata beneficiarilor programului național 100 E. să se efectueze în limita sumei de 130 lei din contravaloarea a 100 E. pentru fiecare beneficiar în parte.
În consecință, așa cum a recunoscut și reclamantul, membrilor de sindicat reprezentați în cauză li s-a făcut o plată parțială a ajutorului financiar conferit prin art. 1 și 2 din L. 3., în limita sumei de 130 lei .
Având în vedere motivele invocate în fundamentarea întâmpinărilor, dar și demersurile realizate de I. Ș. J. M. în scopul alocării către unitățile școlare a sumelor necesare efectuării plății ajutorului financiar în litigiu, instanța a reținut că acest pârât, cât și pârâtul M. E., C. și T. îndatorat, potrivit art. 4 din L. 3. și art. 5 al. 3 din H.G. 453/2007, să asigure sumele menționate de la bugetul de stat, au recunoscut dreptul cadrelor didactice reprezentate în cauză la plata integrală a acestui ajutor, respectiv la nivelul sumei de 100 E. prevăzute de lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE prin D. G. a F. P. M., prin care a solicitat admiterea recursului,modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte, potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut de art.1 și 2 din L. nr.3. revine directorului la nivelul instituției de învățământ conform art.5 din normele metodologice de aplicare a legii.
2
A fost invocată și D. nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție prin care a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2..
S-a mai arătat că în rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
S. L. din Î. M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cumenținerea sentinței pronunțate de tribunal.
Arată că nu contestă aplicabilitatea Legii nr.118/2010 începând cu (...), ci faptul că diminuarea prevăzută de această lege nu se aplică și indemnizației de concediu cuvenită persoanelor care au intrat în concediu înainte de data intrării în vigoare a legii.
Membrii de sindicat din tabelul anexat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, indemnizația de concediu cuvenită salariaților din învățământ a fost diminuată cu un procent de 25% aplicându-se abuziv prevederile Legii nr.118/2010.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 care prevăd că pârâtul coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Raportat la considerentele reținute de instanța de fond în soluționarea acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâtului recurent Ministerul
Finanțelor Publice, Curtea de A. reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. 3 Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. 4 În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și prin cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile statuările obligatorii ale instanței supreme din D. menționată referitoare la rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 159 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul SLT în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G. L. T. G. N. N. Red.DCG/13 iunie 2012 Dact.SzM/3ex. 5
← Decizia nr. 3916/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4319/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|