Decizia nr. 900/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 900/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. C. C.-N. și recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.
6004 din 5 decembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. S. D. Î. T., I. D.-V., C. A., C. C. T., I. Ș. J. C. și M. E., C.,
T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului P. C. C.-N. - consilier juridic V. V. B., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 27 februarie
2012 S. salariaților din Î. T. a transmis prin fax la dosar note de ședință, exemplarul original al acestora fiind înregistrat și la data de 28 februarie 2012. I se comunică un exemplar al notelor de ședință reprezentantului recurentului, care, întrebat de președintele completului de judecată, arată că C. C. T. este o subunitate de lucru, subordonată P.ui C. C. Declară că nu are de formulat cereri în probațiune .
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris. Cu privire la recursul declarat de Ministerul
Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia apreciind că această parte are calitate procesuală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., S. S. din I. T., în numele membrilor săi I. D. V. și C. A., a chemat în judecată pe pârâții C. C. T., P. C. C. N., I. S. al J. C., M. E., C., T. și S., Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea pârâtei de rd.l la plata sumei reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți si programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice aferent anului 2009 si suma efectiv plătită, actualizată în funcție de rata inflației la data plății și obligarea celorlalți pârâți să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. al J. C. a solicitat respingerea cererii reclamantului motivând că ajutorul financiar anual se acordă la cererea cadrelor didactice înregistrată până la data de 01.11. pentru anul următor si că a plătit o parte din sumă în limitele alocării bugetare stabilită de M.
Prin întâmpinare, pârâtul P. C. C. a solicitat respingerea cererii reclamantului, motivând că I. Ș. a procedat la punerea în aplicare a măsurii comunicate de M., în sensul efectuării plății a 130 lei din contravaloarea de 100 euro pentru fiecare beneficiar.
Pârâtul M. E., C. T. și S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție a M. F. P., arătând că, în eventualitatea în care ar fi obligat de instanță la plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți si programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice,plata acestor sume se asigură de la bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr. 6004/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. S. din Î. T., în numele
și pentru membrii de sindicat nominalizați în tabelul anexat cererii în contradictoriu cu pârâții C. C. T., P. C. C.-N., I. Ș. al J. C., M. E., C., T. și S. și Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să plătească fiecărui membru de sindicat reprezentat de reclamant diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, aferente anului 2009 și suma efectiv plătită, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3, 4 și 5 să aloce către pârâtului de rândul 1 sumele necesare în vederea efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit prevederilor L. 3., cadrele didactice titulare/suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice, ajutor care se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de B. la data plății.
Sumele necesare plății acestui ajutor financiar se asigură de la bugetul de stat prin M. E., C., T. si S. și se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, anual, pe bază de cerere formulată de către beneficiar și înregistrată până la data de l noiembrie pentru anul următor.
Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată I. D. V. și C. A. au calitatea de cadre didactice la C. C. T., calitate în care au solicitat ajutorul financiar prevăzut de L. nr.3. pe anul 2009 la data de (...).
D. echivalentul a 100 euro precizat ca ajutor financiar, membrii de sindicat au primit suma de 130 lei fiecare.
Deoarece legea prevede suma de 100 euro echivalent în lei la data plății si membrii de sindicat au respectat prevederile legale în ce privește procedura acordării, instanța a reținut că cererea reclamantului este fondată și a admis-o conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor
Publice și P. C. C.
1. Prin recursul declarat, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței atacate si, pe cale de consecința, respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că instanța de fond a obligat pârâtul să aloce sumele necesare plății drepturilor în litigiu, fără a indica temeiul de drept în acest sens.
In al doilea rând, recurentul invocă Decizia nr. 10/19 septembrie 2011, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție î dosarul cu nr. 12/2011, în recurs în interesul legii și sublinaiză că în speță nu s-a justificat calitatea procesuala pasiva a M. F. P. prin trimiterea la un text legal care îi conferă acestuia calitate de a vira fondurile solicitate.
Faptul ca Ministerul Finanțelor Publice este implicat in elaborarea proiectului de buget care ulterior este prezentat spre analiza guvernului si apoi suspus dezbaterii in Parlament, care aproba legea bugetara anuala, nu înseamnă ca acesta are îndrituirea de a forma o schiță de buget așa cum dorește.
Regula care sta la baza primirii propunerilor pentru buget este aceea că în principiu solicitările se pot face numai în sensul majorării veniturilor, respectiv al reducerii cheltuielilor.
Principiul realității bugetului pretinde ca veniturile si cheltuielile bugetare sa fie astfel evaluate încât sa reflecte realitatea, necesitățile activității reale ce trebuie susținute bugetar si sa reflecte resursele ce realmente pot fi mobilizate prin buget pentru susținerea acestor acțiuni.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ coroborat cu art. 304/1 C.pr.civ.
2. Prin recursul declarat, pârâtul P. C. C. a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul S. S. din Î. T. în numele membrilor de sindicat I. D.-V. și C. A.
În motivarea recursului s-a arătat că, deși M. E., C. și Inovării cu actul nr.1 0158 din 21 ianuarie 2009, înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.15332 din 22 ianuarie 2009, prezentând propunerile pentru proiectul de buget pe 2009 din suma prevăzută la T. A. S." a fost solicitată acordarea a
103,103 mii lei pentru onorarea cheltuielilor de aplicare a L. nr.3..
La apariția însă în Monitorul Oficial a L. nr.18/2009 de aprobare a bugetului de stat pe acel an, din suma propusă la T. A. S." de 5. mii lei, s-a aprobat doar 2. mii lei rezultând un minus de 2. mii lei.
În această situație M. E., C. și Inovării a solicitat cu actul nr. 12729 din
28 iulie 2009 rectificarea bugetului de stat printr-o Ordonanță de U., întrucât bugetul aprobat nu asigură acoperirea cheltuielilor prevăzute pentru aplicarea prevederilor L. nr. 3..
Menționează recurentul că prin OG 1. s-a operat rectificarea bugetului de stat pe 2009, dar bugetul M. E. și Inovării în loc să crească, a fost redus cu 1. mii lei. M. E., C. și Inovării a revenit la Ministerul Finanțelor Publice cu actul nr.
57 (CB) din 29 octombrie 2009, semnalând situația gravă creată, fără un rezultat pozitiv, comunicându-se inspectoratelor școlare la 15 noiembrie 2009 că suma alocată fiecărui județ în parte reprezintă doar 33% din contravaloarea de
100 de E. pentru fiecare beneficiar al programului stabilit prin L. nr.3..
În consecință I. Ș. J. C. a procedat la aplicarea măsurii comunicate de minister, comunicând aceasta unităților de învățământ subordonate.
Menționează recurentul că potrivit prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a L. nr. 3., sumele necesare plății ajutorului financiar sunt asigurate numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Recurentul invocă și prevederile art.5 alin.6 al H. nr.4., arătând că din dosarul cauzei nu rezultă că reclamanții ar fi angajat cheltuieli personale pentru efectuarea achiziționării respective în anul 2009, deși regula instituită de lege este achitarea ulterioară a cheltuielilor făcute.
Mai arată recurentul că potrivit prevederilor art.61 alin. l al L. nr.
500/2002, execuția bugetară se încheie la 31 decembrie a fiecărui an, art.61 alin.2 al L. precizând că orice venit neîncasat, orice cheltuială angajată, ordonanțată în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la 31 decembrie, se va încasa sau se va plăti în contul bugetar pe anul următor, iar potrivit art.61 alin.
2 creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Astfel, ținând seama de caracterul de credit bugetar anual al ajutorului financiar prevăzut de L. nr.3., atât timp cât nu există dovezi de angajare a plății, sumele prevăzute cu titlu de ajutor financiar în anul 2009 au fost anulate de drept în baza legii, vocația reclamanților stingându-se prin neexecutare în interiorul termenului legal prevăzut.
Întrucât pentru anul 2010 nu există prevedere legală expresă privind acordarea unui asemenea ajutor financiar, reclamanții nu își mai pot exercita acest drept ulterior.
A mai menționat recurentul că potrivit art. Unic pct. 2 al L. nr. 92/2011:
„Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.";
„Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate."
În drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea de A.reține următoarele:
1. Recursul declarat de pârâtul P. C. C. este nefondat.
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin dispozițiile art. 1 și 2 din L. nr.3. s-a prevăzut că se acordă anual un ajutor financiar reprezentând echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în scopul achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, la solicitarea acestora.
Potrivit prevederilor art. 4 din L. nr. 3. sumele necesare acordării ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Analizând modul de exprimare de care a uzat legiuitorul în redactarea acestei legi, Curtea constată că toate dispozițiile acesteia au un caracter imperativ, nefiind prevăzută nicio condiționare în ceea ce privește plata ajutorului financiar la care sunt îndreptățite cadrele didactice, în cuantumul anual de 100 E., expres prevăzut de actul normativ.
Se mai reține că și Normele metodologice de aplicare a nr.3., aprobate prin H. nr.4., folosesc, în art.2, același mod de exprimare, imperativ, prevăzând că acordarea ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază.
Recurentul pârât invocă în cauză prevederile art. 5 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a nr.3., aprobate prin H. nr.4., potrivit cărora sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. 2 se asigură din bugetul M. E., C. și T., capitolul 65.01 "Î.", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale înbani", în limita creditelor bugetare aprobate, susținând că nu au fost aprobate fondurile necesare plății integrale a acestui ajutor pentru anul 2009.
Curtea reține însă că din aceste dispoziții nu rezultă în mod expres plafonarea legală a acestui ajutor financiar, care nu este unicul ajutor cuprins în capitolul bugetar menționat.
În acest sens, se rețin și dispozițiile art. 5 alin. 6 din Normele metodologice, care prevăd că „Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. 2";, care, potrivit acestei din urmă dispoziții legale, este de 100 de E.
Sub aspectul criticilor formulate de recurent referitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada că au angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic în anul 2009, Curtea reține că potrivit art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 3. „. financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.";, iar la art. 5 alin. 6 din aceleași norme se prevede că „(1). Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.";
D. adeverințele depuse la filele 7 și 8 dosar fond emise de C. C. T. rezultă că reclamanții I. D.-V. și C. A. au depus în termenul legal, respectiv până la data de 1 noiembrie 2008, cererile pentru plata ajutorului financiar prevăzut de L. nr.
3. pentru anul 2009.
Având în vedere faptul că dispozițiile legale menționate prevedeau posibilitatea acordării în avans într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2), a ajutorului financiar ce face obiectul cauzei, Curtea constată că sunt lipsite de suport legal susținerile recurentului în sensul că regula instituită de lege este achitarea ulterioară a cheltuielilor făcute, astfel că se reține că în cauză nu se impunea ca reclamanții să facă mai întâi dovada că și-au achiziționat în cursul anului 2009 cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, pentru a putea beneficia de ajutorul financiar reglementat de lege în cuantumul integral.
De altfel, se constată că nu acesta a fost motivul pentru care nu s-a acordat cadrelor didactice, care au formulat cererile de acordare a ajutorului în termenul legal, ajutorul respectiv în cuantumul integral, ci s-a invocat situația creată prin nealocarea de la bugetul de stat, prin autoritățile implicate, a sumelor necesare pentru plata acestui ajutor financiar.
Faptul că L. nr. 3. a fost abrogată prin L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii atacate, în condițiile în care ajutorul financiar solicitat și care a fost acordat prin sentința atacată este aferent anului 2009, iar abrogarea ulterioară a legii ce constituie temeiul legal al acordării acestui drept, în deplină concordanță cu principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, nu înlătură obligația de plată a acestui ajutor financiar pentru perioada ce face obiectul cauzei.
Curtea mai reține că potrivit art. 6 din Normele metodologice aprobate prin H. nr. 4., responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art.1 alin. 2 revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului
școlar general responsabil de curriculum la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului B. și direcțiilor de specialitate la nivelul M. E., C. și T., iar la art. 2 din aceleași Norme metodologice se prevede că „. financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea.";
În raport de aceste dispoziții legale și de cele ale art. 5 alin. 6 din normele metodologice enunțate mai sus, se reține că, chiar dacă recurenta pârâtă și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 5 alin. 1 din Normele metodologice, în sensul că a solicitat la inspectoratul școlar sumele necesare pentru plata integrală a ajutorului cuvenit reclamanților, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu și cu unitatea de învățământ angajatoare, obligând această pârâtă să plătească cadrelor didactice reprezentate în cauză sumele reprezentând diferența dintre echivalentul în lei a sumei de 100 euro la care erau îndreptățiți și suma achitată.
Pe de altă parte, Curtea reține că sunt lipsite de relevanță sub aspectul legalității și temeiniciei sentinței atacate prevederile din L. nr. 92/2011 invocate de recurent, întrucât aspectele reglementate prin acele dispoziții legale vizează o etapă ulterioară pronunțării, respectiv cea a executării hotărârilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P.
C. C.
2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este fondat.
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011 s-a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ. următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cereriiprincipale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat. Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcinainstituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Prin prisma dezlegărilor obligatorii din decizia menționată, Curtea de A. constată că în prezenta cauză nu se poate reține existența unei obligații legale de garanție sau de despăgubire între pârâtul M. E., C., T. și S. și chematul îngaranție Ministerul Finanțelor Publice, astfel că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 C. Pe de altă parte, Curtea de A. reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și prin cererea de chemare în garanție formulată de ordonatorul de credite M. E., C., T. și S., astfel că se constată că sunt aplicabile statuările obligatorii din Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție menționată mai sus referitoare la rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulate împotriva recurentului. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 6004 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, respectiv cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. E., C., T. și S. în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Respinge recursul declarat de pârâtul P. C. C. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) J.fond: P.U.
| ← Decizia nr. 3501/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3916/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
