Decizia nr. 2825/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2825/R/2012
Ședința publică din data de 5 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 1984 din 23 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții M. I. T. și alți 115 reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat M. A. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților, la acest termen de judecată, depune la dosar întâmpinare arătând că nu invocă aspecte noi față de cele invocate la fond. A. că a luat cunoștință de completarea motivelor de recurs înregistrată la data de 5 aprilie 2012 și nu solicită comunicarea acestora, neavând alte cereri.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță, fără a solicita cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Cluj reclamanții M. I. T. și ceilalți, în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. și S. T. C. M. C., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumelor reprezentând 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului, în temeiul art. 80 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 - 2010, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă parata S. N. de T. F. de M. „. M. SA a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, întemeiată pe prevederile art. 268 lit. e din Codul muncii.
A mai arătat că deciziile de concediere emise de pârâtă au avut ca temei OG nr. 9., în ceea ce privește măsurile de protecție socială, prin care s- au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale C.C.M. la nivel de ramură transporturi astfel că, potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996, nu se pot stabili clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legii.
Prin sentința civilă nr. 1984/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată depârâtele S. N. de T. F. de M. „. M. S. și S. T. C. M. C.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. I. T., M. L. V., P. K. S.,
O. E., V. Ana M., S. A.-A., F. A. T., B. M. R., C. E., F. M. M., P. D. V., P. M. L., C. F., A. T.-I., P. C.-A., L. I., K. I., L. D. I., B. C., F. I., M. I., M. M.-Ana, T. M., L. C. L., M. (V.) L., P. I., U. I., T. D., F. V., P. I., R. S., F. I., H. V., C. E. M., C. G.-F., K.-Pintyie I., V. Gyongy C., M. F., R. B. L., E. F., C. C., M. A., C. V., C. I., H. O., T. A., C. M., B. V., C. Ana, D. T., T. D.-R., S. A.-R., O. E., C. C., M. C.-D., M. P., M. V. E., B. D., C. S., P. L., C. L., S. L.-C., P. O. A., T. E., M. M., M. M. M.el, N. A., R. I., C. N., O. M., L. A., C. G., D. M., B. T.-L., B. A. D., F. A.-I., C. I.-T., A. C.-C., C. C., V. A., P. F., B. O., M. V.-S., F. C. D., V. B. B., P. R., V. D.-D., M. N., S. A., B. I., C. C. M., H. D., B. E., S. R., N. A., P. I.- D., F. O., S. O. A., D. M., S. F., G. A., P. A. S., D. I., M. L., P. G. A., M. G. V., M. I., F. F. O., O. N., V. R. M., P. A. C., S. I., P. M. și C. M. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. și S. T. C. M. C. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a celor 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 17.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune tribunalul a reținut că textul de lege indicat în susținerea excepției de către pârâtă nu este aplicabil în cauză. Aceasta în condițiile în care, în privința drepturilor salariale Codul muncii a prevăzut expres un termen de prescripție de 3 ani, prin art. 267 alin. 1 lit. c.
Instanța a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, până în luna martie 2010 când au fost disponibilizați ca urmare a unor măsuri de concediere colectivă.
Conform prevederilor art. 80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi, încheiat la data de (...) și înregistrat la M.. sub nr.(...).2008, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații erau în drept să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
Contractul colectiv de muncă amintit, încheiat în conformitate cu prevederile din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor individuale de muncă, precum și cu cele din Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă dedrepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată. Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale și el reprezintă legea părților.
În acest sens, art.153, art.154 alin. 1 și 2 din Legea nr.62/2011 și art. 229 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâtele, semnatare a C. colectiv de muncă anterior menționat, nu pot să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, întrucât prin încheierea contractului colectiv, raporturile juridice de drept al muncii devin drepturi și obligații negociate, de origine convențională, create de partenerii sociali, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
După încheierea și intrarea lor în vigoare, Contractele colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante
(art. 229 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 148 alin.1și 2 din Legea nr.62/2011). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 229 din Codul muncii și art.153 din Legea nr.62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.2 și 3 din Codul muncii și ale art. 149 alin. 1 din Legea nr.62/2011, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri. Aceasta era calea pe care ar fi putut eventual pârâtele să o urmeze dar în nici un caz acestea nu pot refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Instanța a reținut că executarea clauzelor asumate prin contract este obligatorie, iar dacă reclamanții au beneficiat de măsuri compensatorii prevăzute de OG nr. 9., în acest caz compensațiile trebuie cumulate.
Așa fiind, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 17.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. S., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiuniiformulate împotriva sa.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit prevederilor OG nr.9. s- au reglementat normele de protecție sociala de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a reorganizării unor societăți naționale, companii naționale si societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar si filialele acestora.
In conformitate cu prevederile art.7 din acest act normativ, persoanele concediate in condițiile prezentei ordonanțe beneficiază, la data încetării contractelor de munca ca urmare a concedierii colective, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, precum si de indemnizația de șomaj stabilita potrivit reglementarilor în vigoare si de un venit lunar de completare, calculat potrivit art.8 din acest act normativ.
Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective l-a constituit art. 58, 65, 68 si urm. din Codul Muncii, coroborat cu OG nr. 9., in temeiul art.7 din acest act normativ, s-a prevăzut la art.7 din decizia de concediere acordarea la data încetării contractului de munca a drepturilor prevăzute in acest act normativ.
Este adevărat ca dispozițiile C. colectiv de munca de R. T. pe anii
2008-2010 se impun părților, insa, in speța, legiuitorul a instituit prin OG nr.9. norme speciale obligatorii in situația concedierilor colective, aplicabile societăților nominalizate in H.G. nr. 155/2010.
Mai mult, prin D. nr. 2., Curtea C. a precizat ca plata compensatorie nu constituie un drept constituțional si ca legiuitorul dispune de marja necesara pentru a stabili masuri de protecție sociala.
Prin O.G. nr. 9. legiuitorul a stabilit drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective, acestea fiind prevăzute expres la art. 7 din actul normativ, precum si in decizia de concediere emisa pe seama reclamanților, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
Prin instituirea acestor masuri de protecție sociala s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale C. Colectiv de M. la nivel de R. T. pe de o parte, iar pe de alta parte, aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse in CCM si isi produc efectele ca atare.
Aceasta concluzie se desprinde si din dispozițiile atât ale art.162 al.3 din Codul Muncii, cat si ale art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Prin completările la motivele de recurs, formulate în termen legal,recurenta a mai arătat că potrivit art. 7 din D. de concediere, in conformitate cu prevederile O.G. nr. 9., persoanele concediate colectiv au beneficiat de două salarii compensatorii și de celelalte drepturi prevăzute de aceasta ordonanța.
Recurenta a criticat sentința și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, solicitând modificarea sentinței în sensul reducerii cuantumului acestor cheltuieli.
Recurenta apreciază că instanța trebuie sa facă aplicarea prevederilor art.274 pct. 3 C.pr.civ., având în vedere că în cauză s-au acordat trei termene de judecata și nu s-a efectuat nici o expertiza, astfel încât consideră că cheltuielile de judecată în sumă de 17.250 lei reprezentând onorar avocat sunt nejustificat de mari în raport cu complexitatea speței și cu activitatea efectiv desfășurată de avocat.
În raport de faptul că hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel solicită instanței de recurs analizarea legalității si temeiniciei pentru toate aspectele fondului si respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In drept, recurenta a invocat prevederile art. 299, 301, 304 pct.8, 9
C.pr.civ. si dispozițiile art.7, 8 din OG nr.9. si HG 155/2010.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că, chiar dacă au beneficiat de măsuri compensatorii din partea statului, prevăzute de OG nr. 9., astfel de compensații trebuie cumulate cu cele prevăzute de CCM, care se acordă din fondurile angajatorului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, potrivit anexei 5 a contractului, ladesfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută situația în care desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Potrivit art. 241 alin.1 litera c din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, astfel că acest contract colectiv de muncă se aplică și în privința angajaților pârâtei.
Este necontestat în cauză faptul că reclamanții au fost concediați din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana acestora urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamanților era în vigoare OG nr.9., în forma sa inițială, prin care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art. 7 al acestui act normativ era prevăzut: a) dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
În deciziile de concediere privind pe reclamanți s-a făcut mențiunea că reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr. 9., respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare, însă din dispozițiile art.18 din OG nr.9. Curtea reține că sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar din dispozițiile art. 21, coroborat cu cele ale art. 8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Recurenta a susținut că prin OG nr. 9. s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale C. Colectiv de M. la nivel de R. T., iar pe de alta parte, că aceste norme de protecție socială au o forța juridică superioara celor la nivel inferior cuprinse în CCM și își produc efectele ca atare.
Curtea apreciază ca fiind nefondate aceste susțineri ale recurentei având în vedere că potrivit prevederilor art. 67 din Codul muncii salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Cum prin OG nr. 9. nu s-a instituit nici o derogare expresă de la aceste prevederi legale, Curtea nu poate reține interpretarea recurentei în sensul că acest act normativ ar cuprinde exhaustiv măsurile de protecție socială de care puteau beneficia reclamanții ca urmare a concedierii și ar înlătura de la aplicare prevederile contractului colectiv de muncă menționatprin care se instituie dreptul acestora la o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate din resursele financiare ale angajatorului.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor legale invocate de recurentă, respectiv art.162 al.3 din Codul Muncii republicat și art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, întrucât prevederile legale respective sunt incidente doar în cazul personalului instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a statuat instanța de fond în sensul că, chiar dacă reclamanții au beneficiat de drepturile prevăzute de art. 7 din OG nr. 9., aceștia sunt îndreptățiți și la compensațiile prevăzute de contractul colectiv de muncă menționat.
În ce privește motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora pârâta recurentă a fost obligată, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța are posibilitatea de a mări sau micșora onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari sau nepotrivit de mici, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În cauză se constată că acțiunea a fost promovată de 115 reclamanți, iar onorariul achitat avocatului a fost în cuantum de 150 lei pentru fiecare dintre aceștia, rezultând un cuantum total al onorariului de avocat în sumă de 17.250 lei.
Având în vedere numărul mare de reclamanți și cuantumul sumei achitată de fiecare dintre aceștia, valoarea obiectului litigiului și munca prestată de avocat, care a presupus pe lângă redactarea cererii introductive și selectarea înscrisurilor doveditoare pentru fiecare dintre reclamanți și formularea de concluzii scrise, Curtea apreciază că onorariul de avocat nu este disproporționat în raport de dificultatea, amploarea și durata cauzei, suma de 150 lei achitată cu acest titlu de către fiecare dintre reclamanți neputând fi considerată ca nerezonabilă, chiar dacă aceștia au înțeles să-și valorifice drepturile în cadrul unui litigiu comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1984 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 1487/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2476/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
