Decizia nr. 3055/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3055/R/2012
Ședința 21 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC L. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3156 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. M.-C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 18 iunie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3156 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată, precizată și completată de către reclamantul C. M. - C. în contradictoriu cu pârâta S. L. I. S. C.-N. și s-a dispus anularea D. de desfacere a contractului de muncă nr. 120/(...).
S-a dispus anularea D. de desfacere a contractului de muncă nr. 173/(...).
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu
(...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr. 120/(...).
S-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr. 120/(...).
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 2975 euro, la data plății, reprezentând diurnă și suma de 650 euro reprezentând prejudiciul material, sume reactualizate cu dobânda legală începând cu data de (...) și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei, având încheiat un contract individual de muncă înregistrat la I. C. sub nr. 158966/(...), în meseria de șofer (f.6,7). La punctul J din contract se prevede un salariu de bază de 756 lei, la care se adaugă îndemnizațiile de deplasare, în conformitate cu actele normative în vigoare.
Cu privire la decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr.
120/(...) emisă de pârâtă instanța s-a constatat că acesta este lovită de nulitate absolută având în vedere prevederile art. 268 alin.2, din Codul muncii aplicabil la data emiterii deciziei.
Mai mult chiar, instanța a constatat faptul că pârâta nu a respectat prevederile art. 267 din Codul muncii privind cercetarea disciplinară prealabilă.
S-a mai reținut că prin O. de revocare nr. 168/(...) pârâta a revocat decizia nr. 120/(...), la art. 2 din ordin fiind menționat că „începând cu data de (...) reclamantul se va reintegra în muncă, având obligația prezentării la serviciu și de a-și începe activitatea pe postul avut anterior";.
Revocarea actelor administrative de autoritate constă în operațiunea juridică prin care organul care a emis un act administrativ de autoritate hotărăște ca actul respectiv să nu-și mai producă efectele juridice pentru care a fost emis - face să înceteze producerea efectelor juridice ale actului. Efectele juridice ale revocării constau în aceea că, din momentul revocării, actul administrativ nu mai produce efectele juridice pentru care a fost adoptat sau emis.
Cu privire la O. de revocare nr. 168/(...),(f.17) instanța a reținut că revocarea unei decizii de sancționare se face printr-un act identic cu cel revocat, respectiv printr-o decizie și nu prin alt act, decizia având o formă juridică concretă, data comunicării acesteia fiind data de când se produc efectele. Mai mult chiar, pârâta nu a făcut dovada că reclamantului i s-a comunicat legal acest ordin de revocare.
Referitor la D. nr. 173/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, instanța a reținut că acesta s-a întemeiat pe prevederile art. 55 lit. c și 79 din Codul muncii și a avut în vedere demisia reclamantului din data de (...), înregistrată la pârâtă sub nr. 116/(...).
Cu privire la această cerere de demisie pârâta are o poziție echivocă, având în vedere faptul că în întâmpinarea formulată (f. 46-50) susține că reclamantul a lăsat demisia la biroul E. A. și nicidecum la B. P. unde trebuia și de aceea nu a putut fi luată în considerare la emiterea D. nr. 120/(...), pentru ca apoi să invoce demisia din data de (...), înregistrată sub nr. 116/(...), ca motiv de emitere a deciziei nr. 173/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului.
Raportat la cerea de demisie a reclamantului, instanța a constatat că aceasta a devenit caducă în urma emiterii D. nr. 120/(...).
Caducitatea este cauza de ineficacitate a actului juridic civil, constând în lipsirea actului juridic de orice efecte, datorita intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale și independent de voința autorului actului.
A. în vedere aceste aspecte instanța a dispus anularea D. de desfacere a contractului de muncă nr. 173/(...).
Corelativ, logic, în urma anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 120/(...) și a anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.
173/(...), instanța a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr. 120/(...).
Fiind în prezența unei concedieri nelegale, potrivit prevederilor art. 80 din Codul muncii, în vigoare de la (...), instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr. 120/(...).
Cu privire la indemnizațiile stipulate în contractul individual de muncă cu titlu de diurnă, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile H. nr.
518/1995, așa cum au fost modificate prin prevederile H. nr. 8., H. nr. 4., H. nr.
7. și H. nr. 7. acestea din urmă intrând în vigoare la data de (...), prevederi care arată că angajatorul este obligat să acorde salariatului o diurnă de cel puțin 35 E.
/zi care sunt pentru angajatorii privați norme de recomandare, nivelul efectiv aldiurnei cuvenite salariatului rămânând cel negociat cu angajatorul, astfel că instanța a reținut că nivelul minim al acestor diurne fiind de cel puțin 35 E. /zi.
De altfel, din actele depuse de pârâtă reiese că acesta era diurna zilnică plătită curent angajaților de pârâtă (f.109).
Referitor la sumele solicitate cu titlu de diurnă pentru perioada (...) - (...), din analiza diagramelor și a graficului cu timpii de lucru, (f.94-96), reiese că reclamantul a desfășurat activitate în această perioadă.
Pârâta nu a făcut dovada, conform art. 287din Codul muncii, aplicabil perioadei derulării raportului de muncă, respectiv art.272 din varianta valabilă după data de (...), a plății în totalitate a diurnelor către reclamant, pentru deplasările în străinătate.
Referitor la plata drepturilor cu titlu de diurnă trebuie avute în vedere prevederile art. 40, alin.2 lit. c din Codul muncii aplicabil la data derulării raportului de muncă, care arată că angajatorul are obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă. În consecință angajatorul trebuia să își îndeplinească obligația contractuală și să-i plătească reclamantului salariul și diurna aferentă curselor efectuate.
Susținerile acesteia privind plățile efectuate pe card nu se pot reține în totalitate, având în vedere că nu se știe exact ce destinație au avut aceste sume, respectiv unele din acestea fiind efectuate pentru cumpărături destinate colegiilor din țară, așa cum a fost suma de 650 E., ce nu a fost virată ca și diurnă și ca atare această sumă se cuvine a fi plătită reclamantului.
De asemenea, din analiza actelor depuse de pârâtă (f.104-123) reiese că au existat doar plăți parțiale a drepturilor cuvenite cu titlu de diurnă și mai ales faptul că plățile nu reprezentau doar diurne cuvenite ci și sume date reclamantului cu alt scop.
Astfel pentru perioadele (...) - (...), (...), (...), (...), (...) - (...), dovedite ca fiind lucrate de reclamant prin diagramele desfășurate tahograf, pârâta nu a putut dovedi existența documentelor de plată a sumelor integrale cuvenite acestuia cu titlu de diurnă, astfel că instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2975 euro, echivalent în lei la data plății reprezentând diurnă și suma de 650 euro reprezentând prejudiciul material, sume reactualizate cu dobânda legală începând cu data de (...) și până la data plății efective.
În temeiul prevederilor art. 254 și urm. din Codul muncii actualizat, instanța a respins, ca nedovedită, cererea formulată de către pârâtă prin care solicită obligarea reclamantului la plata sumei de 155 E. reprezentând contravaloarea cursului de perfecționare.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat-o pe pârâtă să-i achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. L. I. S., solicitând în principal - modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamant, în baza art.304 pct. 7, 8, 9 raportat la art.312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., iar în subsidiar - casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în baza art.312 alin.2 și 3 C.pr.civ., respectiv instanța a cărei hotărâre recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În motivare pârâta a arătat în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut nelegalitatea O.ui de revocare nr. 168/(...), în condițiile în care legea nu mai prevede forma concretă a deciziilor pentru executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, iar revocarea decizie de sancționare disciplinară nu este interzisă de lege.
S-a mai precizat că actul de revocare, ca act unilateral, produce efecte de la data comunicării către salariat, respectiv de la data de (...), când acesta a semnat pentru primirea actului.
În opinia recurentei instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că D. nr. 168/(...) nu produce efecte pe motiv că cererea de demisie a contestatorului a devenit caducă, întrucât demisia neretractată este perfect valabilă,iar prin folosirea acesteia ca și temei pentru desfacerea contractului individual de muncă se consideră că angajatorul a renunțat total sau parțial la termenul de preaviz, acest termen operând în favoarea sa.
Manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea din inițiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea sa fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
În plus după cererea de demisie din (...), intimatul nu s-a mai prezentat nicio zi la serviciu.
Referitor la despăgubirile solicitate de reclamant s-a arătat că la data introducerii contestației, societatea nu datora angajatului său drepturi salariale sau alte indemnizații aferente activității desfășurate în străinătate.
Astfel, conform statelor de plată semnate de reclamant, acesta și-a încasat drepturile salariale cuvenite, cu excepția lunii decembrie 2010, pentru care banii i-au fost depuși pe card.
În ceea ce privește diurna, s-a precizat că numai pentru perioada în care contestatorul și-a desfășurat efectiv activitatea în străinătate are dreptul la diurnă și că pentru cele 126 de zile efectuate în străinătate contestatorul a primit suma de 4480 euro, cu 70 euro mai mult decât avea dreptul.
Recurenta a invocat că în mod nelegal instanța de fond a obligat-o la plata sumei de 2975 euro întrucât suma de 2590 euro, calculată ca și diurnă de 35 euro/zi pentru perioada (...)-(...), reprezentând despăgubiri, nu i se cuvine contestatorului care nu a prestat activitate în perioada menționată anterior.
De asemenea, suma de 385 euro, reprezentând diurna restantă pentru 11 zile pentru perioada (...)-(...), a fost acordată în mod greșit de către instanță întrucât în conformitate cu contractul individual de muncă al contestatorul activitatea acestuia a început în data de (...), societatea asumându-și riscul de a plăti atât drepturi salariale, cât și diurnă începând cu data de (...) pentru a nu-l prejudicia pe reclamant.
Detaliindu-se activitatea desfășurată de contestator în perioada (...)-(...), s-a precizat că acesta nu a desfășurat activitate în (...), în (...) și (...) a desfășurat 0 ore, în (...) 2 ore, în (...) și 0(...) a desfășurat 0 ore, iar în (...)-(...) nu are dreptul la diurnă externă întrucât se afla pe teritoriul R.
Referitor la suma de 650 euro, prejudiciu material acordat contestatorului de instanța de fond, s-a arătat că aceasta a fost virată în întregime pe cardul contestatorului de către directorul economic al societății și că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu se știe exact ce destinație au avut aceste sume, recurenta solicitând la fondul cauzei audierea ca martor a directorului economic al societății, cerere respinsă de instanță.
Întrucât suma de 650 euro a fost plătită contestatorului, obligarea societății să o mai plătească încă o dată reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a contestatorului.
S-a mai criticat modul neargumentat de respingere de către instanța de fond a cererii prin care recurent a solicitat obligarea contestatorului la plata sumei de 155 euro, reprezentând contravaloarea unui curs de perfecționare.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fondul cauzei, recurenta a invocat dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, arătând că reclamantul nu a pus-o în întârziere înainte de introducerea acțiunii, iarsocietatea a achiesat la pretențiile acestuia revocând decizia ce a făcut obiectul contestației.
I. C. M.-C. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat,arătând în esență că: decizia de concediere este nulă absolut întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 267 din Codul muncii, revocarea deciziei de concediere și decizia prin care s-a luat act de demisia sa sunt ilegale și abuzive, întrucât demisia fiind din (...) nu a mai putut produce efecte juridice întrucât termenul de preaviz expira în (...). S-a mai invocat că decizia nr. 173/(...) este nelegală și pentru că raporturile sale de muncă erau încetate din (...), ca urmare a emiterii deciziei de concediere. I. a reiterat susținerile de la fondul cauzei relative la despăgubirile solicitate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Părțile și-au exprimat consimțământul pentru încheierea contractului individual de muncă al intimatului în data de (...) (când societatea a întocmit o delegație pe numele intimatului pentru deplasare în străinătate în perioada (...)- (...) - fila 104 dosar fond), fiind fără relevanță că au încheiat contractul (în sens de instrumentum) în data de (...), în condițiile în care conform art. 16 din Codul muncii (în forma anterioară modificării prin art. I pct. 2 din Legea 40/2011), contractul individual de muncă era un contract consensual.
În (...) intimatul și-a depus demisia începând cu data de (...) (fila 44 dosar recurs), act care a fost înregistrat de recurentă sub nr. 116/(...).
Prin D. nr. 120/(...) intimatului i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii (fila 5 dosar fond).
Prin înscrisul denumit „. de revocare"; nr. 168/(...) recurenta și-a revocat D. nr. 120/(...), dispunând reintegrarea în muncă a intimatului (fila 17 dosar fond).
Prin D. nr. 173/(...) recurenta a dispus încetarea contractului individual de muncă a intimatului începând cu data de (...), în temeiul art. 79 alin. 1 și 7 (art.
81 după republicare) din Codul muncii.
Prin acțiunea dedusă judecății, intimatul a contestat Deciziile nr. 120/(...) și 173/(...), susținând în mod contradictoriu că decizia de concediere disciplinară este nulă întrucât trebuia să se ia act de demisia sa, iar decizia prin care s-a luat act de demisia sa este nulă întrucât contractul de muncă a fost desfăcut disciplinar anterior.
Curtea apreciază că raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art. 81 din Codul muncii prin demisia intimatului, care produce efecte de la data înregistrării la societate, respectiv (...). Refuzul inițial al societății de a lua act de demisie nu o lipsește pe aceasta de efecte juridice, întrucât așa cum rezultă din definiția legală (art. 81 alin. 1 din Codul muncii) demisia este un act unilateral de voință al salariatului.
De asemenea, contrar celor invocate de intimat, în situația încetării contractului individual de muncă termenul de preaviz este acordat în favoarea angajatorului, acesta are posibilitatea legală (art. 81 alin. 7 din Codul muncii) să renunțe la termenul de preaviz, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. De altfel, susținerile intimatului sunt contradictorii și în ceea ce privește acest aspect, prin cererea de demisie el solicitând încetarea contractului individual de muncă începând cu data de (...).
Reținând că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisia intimatului în (...), Curtea apreciază că în mod legal a revocat recurenta D. nr.
120/(...) întrucât contractul individual de muncă era deja încetat (decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă fiind înregistrată ulterior demisiei), astfel încât contestația formulată împotriva acestei decizii urmează să fie respinsă.
Ca urmare a respingerii contestației împotriva deciziei de concediere, se vor respinge ca nefondate capetele de cerere accesorii formulate în temeiul art. 80 (78 în vechea numerotare) din Codul muncii privind reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii D. nr. 120/(...), respectiv obligarea pârâtei la despăgubiri constând în drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrare.
Referitor la D. nr. 173/(...) se reține că prin aceasta s-a luat act de încetarea contractului individual de muncă a intimatului prin demisie începând cu data de (...). Or, în condițiile în care potrivit considerentelor expuse anterior s- a apreciat că acesta este temeiul, respectiv data încetării contractului individual de muncă al intimatului, și contestația formulată împotriva acestei decizii se impune a fi respinsă.
În ceea ce privește despăgubirile, Curtea constată că instanța de fond a obligat recurenta la plata în favoarea intimatului a sumei de 2975 euro reprezentând diurnă și 650 lei cu titlu de prejudiciu material. Suma cu titlu de diurnă a fost acordată atât pentru 11 zile restante din perioada în care intimatul și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul societății (385 euro), cât și ca despăgubiri pentru perioada ulterioară desfacerii contractului individual de muncă, respectiv (...)- (...) (2590 euro).
Susținerile recurentei referitoare la plata diurnei pentru zilele de (...) - (...), (...), (...), 0(...), (...)-(...) sunt întemeiate.
Astfel, pentru perioada (...) - (...) nu se poate acorda diurnă întrucât deși ordinul de deplasare este din (...) pentru (...)-(...) (fila 104 dosar fond), intimatul a desfășurat efectiv activitate numai din (...), așa cum rezultă din diagrama pe care este înregistrat timpul de lucru efectuat de intimat de la fila 94 dosar fond.
De asemenea, intimatul nu este îndreptățit la plata diurnei pentru data de
(...) întrucât pe de o parte delegația de deplasare era până în data de (...) (fila 104 dosar fond), iar conform diagramei menționate anterior (fila 94 dosar fond) nu a lucrat efectiv în această zi.
În mod similar, referitor la zilele de (...) și 0(...) se constată că ordinul de deplasare din (...) este pentru (...)- (...) și că în cele două zile conform diagramei intimatul nu a prestat efectiv activitate.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că intimatul nu este îndreptățit la plata diurnei pentru perioada (...)-(...), întrucât din înscrisurile administrate în cauză (filele 94-96, 135, 136, 139 și 143 dosar fond) rezultă că în
18-(...) nu a prestat activitate, iar ulterior a condus autovehiculul societății în țară, nefiind astfel îndrituit la plata diurnei externe.
Referitor la plata diurnei pentru perioada (...)-(...) în cuantum de 2590 euro, Curtea constată că acest capăt de cerere se referă practic la o parte din despăgubirile solicitate de intimat ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului său individual de muncă, fiind accesoriu capătului de cerere principal constând în constatarea nulității deciziei de concediere. A. în vedere soluția ce se va pronunța cu privire la capătul de cerere principal, Curtea urmează să respingă ca nefondat și capătul de cerere accesoriu constând în obligarea recurentei la plata sumei de 2590 euro.
Relativ la suma de 650 euro reprezentând diurnă neachitată în perioada în care intimatul și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul recurentei, Curtea constată, la fel ca instanța de fond, că din înscrisurile de la filele 114, 116 și 117 dosar fond nu rezultă cu ce titlu au fost virate intimatului sumele de 300 euro,
150 euro și 200 euro de către un angajat al recurentei. A. în vedere că intimatul contestă plata acestor sume cu titlu de diurnă, că în alte înscrisuri existente la dosar se menționează expres că diverse sume achitate intimatului reprezintă diurnă (filele 118 - 121) și că în calitate de angajator recurenta are sarcina probeiconform art. 272 din Codul muncii (din dosarul de fond nerezultând faptul că a solicitat la fondul cauzei audierea mai multor martori cu privire la acest aspect, așa cum s-a invocat prin recurs), Curtea apreciază că în mod judicios a obligat instanța de fond pârâta la plata sumei de 650 euro.
Întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitivul sentinței recurate cu privire la cererea reconvențională formulată de recurentă având ca obiect plata de către intimat a sumei de 155 euro, reprezentând contravaloarea unui curs de formare profesională, iar conform art. 2812a Cod procedură civilă completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 281- 2812 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat de recurentă cu privire la acest capăt de cerere. Pentru aceste considerente, reținând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea de A. urmează să admită în parte recursul declarat de pârâta SC L. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3156 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), care va fi modificată în parte în sensul că: Se vor respinge ca nefondate contestațiile formulate de reclamantul C. M.- C. împotriva Deciziilor nr. 120/(...) și 173/(...) emise de pârâtă. Se vor respinge ca nefondate capetele de cerere privind reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii D. nr. 120/(...), respectiv obligarea pârâtei la despăgubiri constând în drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrare. Se va obliga pârâta la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 650 euro reprezentând diurnă neachitată, cu dobânda legală începând cu data de (...). Se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2975 euro, reprezentând diurna neachitată pentru următoarele zile: (...)- (...), (...), (...), 0(...), (...)-(...), respectiv despăgubiri pentru perioada (...)-(...). În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă se va obliga pârâta SC L. I. S., aflată parțial în culpă procesuală, să plătească reclamantului C. M.-C. suma de 100 de lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat diminuat ca urmare a admiterii în parte a acțiunii. Se vor menține restul dispozițiilor. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite în parte recursul declarat de pârâta SC L. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3156 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că: Respinge ca nefondate contestațiile formulate de reclamantul C. M.-C. împotriva Deciziilor nr. 120/(...) și 173/(...) emise de pârâtă. Respinge ca nefondate capetele de cerere privind reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii D. nr. 120/(...), respectiv obligarea pârâtei la despăgubiri constând în drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrare. Obligă pârâta la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 650 euro reprezentând diurnă neachitată, cu dobânda legală începând cu data de (...). Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2975 euro, reprezentând diurna neachitată pentru următoarele zile: (...)- (...), (...), (...), 0(...), (...)-(...), respectiv despăgubiri pentru perioada (...)-(...). Obligă pârâta SC L. I. S. să plătească reclamantului C. M.-C. suma de 100 de lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 iunie 2012. PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S. D. D. G. L. D. În C. O. semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI D. - L. B. PT. GREFIER, C. M. În C. O. semnează PRIM GREFIER M.LENA T. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond:E. B.
| ← Decizia nr. 3051/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Sentința nr. 57/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
