Decizia nr. 3102/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3102/R/2012
Ședința publică din data de 21 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. C. M. SA prin S. T. C. împotriva sentinței civile nr. 137 din 26 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind
și pe reclamantul intimat P. I. V., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 iunie 2012, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 iunie 2012, apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub dosar (...) la Tribunalul Maramureș contestatorul P. I. V. a chemat în judecată S. N. de T. F. de M. C. M. S. - S. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 4A(...) din (...) emisă de intimată, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de (...) (data comunicări deciziei de concediere), repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 137/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis contestația formulată de contestatorul P. I. V., în contradictoriu cu intimata S. N. de T. F. de M. C. M. S. - S. C. și în consecință:
A fost anulată decizia de concediere nr. 4A(...) din (...) emisă de intimată.
A fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri în sumă de 17.715 lei pentru perioada (...) (data încetării raportului de muncă)
- (...) (data efectuării raportului de expertiză) și în continuare despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat contestatorul până la reintegrarea în funcție.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului 3122,90 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit deciziei de concediere nr. 4A(...)/(...) emisă de intimată s-a dispus ca începând cu (...) contestatorului P. I. V., având funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul R.i de V. Dej T. îi încetează Contractul Individual de M. la inițiativa angajatorului, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective conform art. 55 lit.c) coroborat cu art. 65 alin.1 Codul muncii.
Motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situația economico financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin P. de R. și R. și P. de C. C., a căror aplicare are drept consecință desființarea postului contestatorului.
La art. 4 din decizia de concediere sunt prevăzute: I C. prioritare, II C. minimale și de ierarhizare specifice art. 6 (5) din CCM C. M. aplicabile numai în cazul în care după aplicarea criteriilor I și II, mai mulți salariați afectați de reducerea numărului de posturi de aceeași natură se află în situații similare.
Susținerile intimatei că P. de R. V. de Jos, unde contestatorul și-a desfășurat activitatea, era o unitate de sine stătătoare, fiind desființată în totalitate este contrazisă de probe, respectiv de expertiză care în urma verificării documentelor perfectate de intimată constată că S. M. C. S. a fost înființată la data de (...) prin reorganizarea S., în temeiul HG 582/98, ca societate comercială pe acțiuni, cu sediul în București.
S. este organizată pe 3 nivele respectiv: central, regional și local.
La data la care se referă raportul de expertiză contabilă S. N. de T. feroviar de M. C. M. S. a fost organizată în 8 sucursale care aveau în subordine 197 stații gestionate, 18 depouri de exploatare și 42 revizii de vagoane.
P. de R. V. V. de Jos nu a fost o subunitate economică de sine
stătătoare, ci făcea parte din S. C. M. S., S. C., R. de V. Dej T., ca punct de
revizie (secție) a acesteia.
De altfel, acest lucru rezultă din art. 1 al deciziei de concediere, unde se menționează că, contestatorul a avut funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul R.i de V. Dej T.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. a și lit. d Codul Muncii: „(1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în cazul…..a) motivul care determină concedierea, d) criteriile de selecție a ordinii de priorități, conform art. 69 alin.2 lit. d) Codul muncii în cadrul concedierilor colective.";
Analizând conținutul deciziei se constată că nu rezultă motivul concret de fapt care să justifice măsura concedierii contestatorului. Simpla afirmație la art. 5 al deciziei, în sensul că a fost desființat postul de natura celui ocupat de contestator în cadrul subunității din care făcea parte, nu este de natură a complini exigențele normei juridice, pentru că nu conține criteriul prioritar sau minimal aplicabil.
Din conținutul expertizei, răspuns la întrebarea nr. 3 fila 184 rezultă că înaintea reorganizării revizia de vagoane Dej T. avea încadrate 32 persoane în funcția de revizor tehnic vagoane II (25 la Dej și 7 la V. de Jos), iar după reorganizare numărul acestor posturi a fost de 20 persoane (toateîncadrate la Dej, dar din care 4 persoane desfășoară activitatea la V. de Jos), toți pe funcții identice celei avute de contestator, adică revizor de vagoane II.
De aici se desprinde concluzia că, punctul de lucru V. de Jos a fost desființat doar scriptic și nu faptic, iar susținerea intimatei din întâmpinare că nu au rămas persoane în funcție similară celei avute de contestator este nereală.
De altfel intimata induce ideea că desființarea postului de lucru este identică cu desființarea unității, ceea ce este nereal.
Expertul răspunde la întrebarea nr. 9 că locația punctului de revizie V. de Jos a continuat activitatea și după concedierea contestatorului, fiind menținute mai multe persoane care își desfășoară activitatea în acea locație (4 dintre aceștia pe aceeași funcție cu cea a contestatorului înaintea concedierii). Așadar punctul de revizie V. de Jos a fost desființat doar scriptic, dar nu faptic.
Din cuprinsul deciziei de concediere se poate observa că la art. 14 sunt trecute criteriile generale avute în vedere la ansamblul concedierii colective fără a fi specificate în concret criteriile de selecție a ordinii de priorități ceea ce echivalează cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 74 alin.1 lit. a) și lit. d) ale Codului muncii.
Intimata a încălcat și prevederile lit. c) din criteriul minimal ce ar fi trebuit să le aibă în vedere la luarea măsurii și anume, măsura să afecteze numai în ultimul rând pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații bărbați și femei care au cel mult 3 ani până la pensionare.
Contestatorul în această situație, este unic întreținător al familiei din care face parte alături de mama și soția sa și de asemenea până la data la care putea fi pensionat mai avea 2 ani și 6 luni, astfel cum rezultă din ancheta socială și completarea de expertiză.
Decizia contestată încalcă prevederile art. 65 alin.2 Codul muncii care impune ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Nu rezultă din cuprinsul deciziei cauza serioasă și reală a măsurii luate în sensul că nu descrie în ce fel se face restructurarea și reorganizarea, care au fost dificultățile în concret care să justifice reforma care duce la concedierea contestatorului la restabilirea situației și reorganizarea atribuțiilor intimatei.
Angajatorul căruia îi incumbă sarcina probei nu a probat că s-ar fi impus din punct de vedere economico financiar reducerea tocmai a postului ocupat de contestator și că prin eliminarea acestui post s-a făcut economie de costuri și s-a eficientizat societatea.
Nu în ultimul rând, prin L. 7. - L. pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuită, adoptată la S. la (...) art. 24 prevede: „Dreptul la protecție în caz de concediere. În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la protecție în caz de concediere, părțile se angajează să recunoască: a) dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau de conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului.
În acest caz părțile se angajează să asigure ca un lucrător care consideră că a făcut obiectul unei măsuri de concediere fără un motiv întemeiat să aibă drept de apel împotriva acestei măsuri în fața unui organ imparțial.
În considerarea celor de mai sus, s-a reținut că decizia de concediere este nelegală și netemeinică, iar contestația a fost admisă potrivit dispozițiilor art. 74 alin.1 lit. a) și d), art. 65 alin.2 și art. 78 Codul muncii.
S-a mai reținut faptul că despăgubirile în cuantum de 17.715 lei pentru perioada (...) (data încetării raportului de cauză) și (...) (data efectuării raportului de expertiză), au fost calculate de expert pe baza veniturilor salariale ale contestatorului.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.pr.civ., a fost obligată intimata la
3122,90 lei cheltuieli de judecată din care 1711,20 lei onorariu expert și
1200 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. N. de T. F. de M. C. M. S.
- S. C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației formulate.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond, deși reține din expertiza efectuată în cauză faptul că R. de vagoane V. de Jos este un punct de lucru aparținând de R. de V. Dej T. consideră, totuși, că deși unitatea
(punctul de lucru) a fost desființată, nu este suficient pentru a dovedi desființarea locului de muncă al intimatului.
Mai mult decât atât nu ia în considerare și nici macar nu face referire, la răspunsul expertului la intrebarea nr.10 din expertiză (cap. II Desfășurarea expertizei, pag. 10-12) care descrie, pe larg, dificultățile cu care se confruntă societatea, masurile luate pentru reducerea cheltuielilor, etc. și concluzionează că desființarea locului de muncă ocupat de contestator a fost reală și efectivă.
A mai susținut recurenta că afirmația instanței de fond în sensul că
„intimata induce ideea că desființarea postului de lucru este identică cu desființarea unității, ceea ce este nereal"; este tendențioasă, deoarece a dovedit fără putință de tăgadă, cu statele de funcții anterioare și ulterioare reorganizării, depuse la dosarul cauzei, faptul că P. de R. V. de Jos a fost desființat efectiv, acest punct de lucru nemaiexistând în statul de funcții al societății.
În consecință, desființarea subunității din care făcea parte intimatul și implicit a postului ocupat de către acesta este reală și efectivă.
Instanța de fond consideră că au fost încălcate prevederile art.65 alin.2 Codul Muncii pentru că "nu rezultă din cuprinsul deciziei cauza serioasă și reală a măsurilor luate în sensul că nu se descrie în ce fel se face restructurarea și reorganizarea ...".
În decizia de concediere se prevede că măsura concedierii a fost luată având în vedere P. de R. și R. al S. C. M. SA, unde se descrie punctual cum se face restructurarea și reorganizarea, care unități urmează să fie desființate, etc., program care a fost depus în probațiune.
De altfel, expertul la întrebarea nr.11 concluzionează că sunt justificate concedierile de personal fiind făcută o economie de costuri ca urmare a reorganizării, însă instanța nu ține cont de concluzia expertului.
Este de notorietate faptul că C. M. are probleme financiare, iar faptul că activitatea societății (transporturile) a scăzut foarte mult duce implicit la lipsa sarcinilor efective pe care trebuie să le îndeplinească salariatul conform fisei postului. Ori societatea nu își permite să plătească un salariat caruia nu are ce sa-i ofere de lucru.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art.292 alin.1, art. 304 alin. 1 și art.304 pct. 8 și 9 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant a solicitatrespingerea recursului considerând că sentința instanței de fond este temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile Curtea de A. constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia de concediere contestată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului P. I. V., având funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul R.i de V. Dej T., începând cu data de (...), la inițiativa angajatorului, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective conform art. 55 lit.c) coroborat cu art. 65 alin.1 Codul muncii.
La art. 2 din decizie au fost arătate motivele de fapt ale concedierii colective, menționându-se că situația economico financiară a societății impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin P. de R. și R. și P. de C. C., a căror aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului P. I. V.
La art. 4 din decizia de concediere s-au indicat criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, respectiv: I. C. prioritare, II. C. minimale și III. Criterii de ierarhizare specifice art. 61 (5) din CCM C. M., menționându-se că acestea din urmă sunt aplicabile numai în cazul în care după aplicarea criteriilor I și II, mai mulți salariați afectați de reducerea numărului de posturi de aceeași natură se află în situații similare.
În raport de conținutul deciziei de concediere și de probele administrate în cauză Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentei potrivit cărora prima instanță în mod greșit a reținut că angajatorul nu a respectat prevederile imperative ale art. 65 alin. 2 din codul muncii în sensul că nu avut loc o desființare a postului contestatorului ce ar fi avut la bază o cauză reală și serioasă.
În acest sens se reține că prin decizia de concediere contestată s-a menționat atât în partea introductivă a acesteia, cât și la art. 2, vizând motivele de fapt ale concedierii, că măsura a fost luată având în vedere prevederile P.ui de restructurare și reorganizare C. M. SA și ale P.ui de concediere colectivă, aprobate prin hotărârea A. nr. 38/(...), Hotărârea A. nr.
1/(...), Hotărârea A. nr. 3/(...) și Hotărârea C.A. nr. 12 din (...).
Din P. de restructurare și reorganizare C. M. depus la dosar (f.29-50) rezultă că, având în vedere deteriorarea gravă a situației economico financiară a societății, societatea pârâtă a hotărât luarea unor măsuri pentru echilibrarea bugetului de venituri și cheltuieli prin restructurarea societății și dimensionarea numărului de personal la nivelul prestației.
Este prezentată în acest document evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai S. M. pentru anii 2005-2008 și primele 7 luni 2009, precum și măsurile de restructurare și reorganizare aprobate în vederea echilibrării bugetului de venituri și cheltuieli, astfel încât reținerile contrare ale primei instanțe apar ca fiind lipsite de fundament.
De altfel, și în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a relevat faptul că desființarea locului de muncă al contestatorului a avut o cauză reală și serioasă, întrucât situațiile financiare ale societății s-au înrăutățit, nefiind posibilă păstrarea aceluiași nivel al cheltuielilor corelat cu scăderea veniturilor obținute.
Cerința impusă de dispozițiile art. 74 lit. a din Codul muncii în sensul de a se indica motivele care determină concedierea nu poate fi interpretată ca implicând o descriere amplă a modului în care se face reorganizarea și restructurarea și a dificultăților cu care se confruntă societatea, după cum afirmă prima instanță, întrucât o asemenea cerință ar fi excesivă, în condițiile în care, cel puțin în cazul de față, acestea sunt cuprinse în cadrulunui document complex intitulat P. de restructurare și reorganizare C. M., al cărui conținut nu ar fi putut fi redat în cuprinsul fiecărei decizii de concediere.
Curtea constată în consecință că decizia de concediere contestată respectă condiția de formă impusă de art. 74 lit. a din Codul muncii, iar în cauză au fost respectate prevederile art. 65 alin. 2 din codul muncii, astfel că aceste motive de nulitate ale deciziei reținute de instanța de fond urmează a fi înlăturate.
Pe de altă parte, din probele administrate, respectiv P. de restructurare și reorganizare C. M. depus la dosar, coroborat cu statele de funcții anterior și ulterior concedierii reclamantului, precum și concluziile raportului de expertiză Curtea reține că desființarea postului reclamantului a fost efectivă.
Rezultă din aceleași probe că P. de revizie V. de Jos reprezenta o structură din cadrul R.i de V. Dej T., ca punct de revizie (secție) a acesteia, iar potrivit statului de funcții ulterior disponibilizării acest punct de revizie nu mai apare distinct în structura societății pârâte.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, anterior concedierii reclamantului, în cadrul punctului de revizie V. de Jos erau angajate 7 persoane pe funcția de revizor tehnic vagoane II, însă, chiar dacă în urma restructurării acest punct de revizie nu mai figurează distinct în structura societății, totuși în locația în care își desfășura activitatea contestatorul au continuat să lucreze patru persoane în funcția de revizor tehnic vagoane II, salariați care sunt arondați R.i de V. Dej T.
Se constată astfel că se impune analiza celuilalt aspect reținut de instanța de fond ca motiv de nulitate a deciziei de concediere, respectiv cel referitor la criteriile de selecție a ordinii de priorități avute în vedere la concediere.
Astfel cum s-a arătat mai sus, în decizia de concediere, la art. 4 au fost indicate criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, respectiv:
I . Criterii prioritare:a) salariații care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariul sau salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt; b) salariații care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare, și nu au cerut pensionarea în condițiile legii; c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
II. Criterii minimale: a) dacă măsura ar afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de muncă al soțului care are salariul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul individual de muncă unei persoane care ocupă un post nevizat de reducere; b) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere; c) măsura să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații, bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.
Curtea constată că din această perspectivă, prin contestația cu care a învestit instanța, contestatorul a invocat faptul că au fost menținute în funcție în cadrul subunității unde și-a desfășurat activitatea alte patru persoane, pe posturi identice cu al său, relevând faptul că nu îndeplineștecondițiile de vârstă standard și nici pe acelea de pensionare la cerere, că este singurul întreținător al familiei și se află în intervalul de trei ani până la împlinirea condițiilor de pensionare la cerere, motive pentru care consideră că au fost nesocotite criteriile minimale care trebuiau avute în vedere la luarea măsurii prevăzute în decizia de concediere la pct. II lit. c teza antepenultimă și ultimă.
Curtea apreciază însă că examinarea contestației din această perspectivă nu se poate face decât prin analiza comparativă a situației contestatorului cu cea a celorlalte 4 persoane cu care acesta a înțeles să se compare, susținând că au fost menținute pe posturi similare cu al său.
În acest sens se reține că prin raportul de expertiză s-a evidențiat faptul că potrivit adresei nr. (...) a R.i de vagoane Dej T. persoanele rămase în activitate în cadrul acesteia și care își desfășoară activitatea la V. de Jos sunt Coman V. I., care are în întreținere soția, un copil și mama; P. I. VI, având în întreținere un copil; P. I. V.I, având în întreținere soția și un copil și P. V., având în întreținere doi copii.
În raport de criteriile menționate în decizia de concediere, din modul de enunțare a acestora, Curtea reține că se instituie și o ierarhie a acestor criterii în sensul că sunt departajați în raport de criteriul minimal menționat la art. II lit. c doar salariații care se află în situații similare după aplicarea celorlalte criterii menționate anterior
Ori, în cauză se constată că în ceea ce privește celelalte patru persoane menționate de reclamant, fiecare dintre acestea au copii în întreținere, așa încât nu se poate reține că în urma aplicării criteriului menționat la art. II lit. b reclamantul s-ar fi aflat în situație similară cu celelalte patru persoane.
Cum în cauză nu se poate reține că în privința acelor persoane era aplicabil un criteriu prioritar de concediere prin comparație cu reclamantul, Curtea apreciază că în mod greșit a considerat instanța de fond că în cauză pârâta a încălcat criteriile de concediere asumate prin decizia de concediere, astfel că se apreciază ca fiind nefondat și acest motiv de nulitate reținut de instanța de fond.
De altfel, din probele administrate în cauză Curtea apreciază că nu se poate reține că reclamantul poate fi considerat întreținător unic de familie, întrucât prin ancheta socială depusă în probațiune la dosar se evidențiază că familia realizează venituri din agricultură. Chiar dacă aceste venituri sunt apreciate ca fiind nesigure sau insuficiente (fără a se oferi date concrete în acest sens), această situație nu poate fi echivalată cu lipsa realizării oricărui venit, doar într-o asemenea situație putându-se aprecia că reclamantul ar fi fost unic întreținător de familie.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art.304 pct. 9 și art. 304 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de concediere emisă de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. S. împotriva sentinței civile nr. 137 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul P. I. V.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
A. în concediu de odihnă A. în concediu de odihnă
Semnează vicepreședintele Semnează vicepreședintele
Instanței insta nței
G.
N. N.
A. în concediu de odihnă
Semnează primgrefier
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.C.
| ← Decizia nr. 5022/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3966/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
