Decizia nr. 3569/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)**
D. CIVILĂ Nr. 3569/R/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 353 din
28 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)** privind și pe intimata reclamantă B. M. A., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate - avocat Ion T. F. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul recurentului.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin scriptul înregistrat la dosar la data de 25 iulie 2012 D. G. a F. P. M. a răspuns la adresa instanței dispusă la termenul de judecată din 26 iunie 2012.
Reprezentantul reclamantei arată că nu are cereri prealabile de formulat. Nefiind formulate alte cereri în probațiune, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei susține aceleași concluzii conform celor din
ședința publică din data de 26 iunie 2012 arătând că singura problemă care se pune este aceea de a se stabili natura raporturilor de muncă respectiv dacă este de durată determinată sau nedeterminată. Prezența salariatului la unitate însă nu justifică vreo inerție în virtutea căreia să fi fost menținut contractul individual de muncă al acestuia în condițiile în care acest contract a ajuns la termen cu ani mulți în urmă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 353 din 28 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. M. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. M., și s-a anulat decizia nr. 226 din data de 11 iulie 2011, emisă de pârât, privind încetarea raportului de muncă al reclamantei.
S-a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior de inspector specialitate gradul II, gradația 2, pe durată nedeterminată.
Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 949 din (...) și a deciziei nr.
373 din (...), aflate la dosar, reclamanta B. M. A. a fost angajată în funcția de inspector de specialitate debutant la B. de soluționate contestații al D. Generale a
F. P. M., pe o durată determinată, începând cu data de (...), până la întoarcerea titularei postului din concediul de maternitate și pentru creșterea copilului.
Ulterior, conform deciziei nr. 298 din 31 august 2005, reclamanta a fost promovată în gradul profesional imediat superior debutantului de inspector de specialitate gradul IV la B. de soluționare contestații din cadrul D. Generale a F. P. M..
Prin decizia nr. 304 din 12 septembrie 2005, s-a dispus trecerea reclamantei la B. de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale.
În perioada 7-11 iunie 2010, conform deciziei nr. 294 din (...), au fost suspendate raporturile de serviciu ale reclamantei, ca urmare a aflării acesteia în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin decizia nr. 226 din data de 11 iulie 2011, emisă de D. G. a F. P. M., contestată în cauză, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 18 iulie 2011, în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1 lit.i) din Codul muncii, ca urmare a expirării termenului contractului încheiat pe durată determinată.
În ciuda temeiului de drept invocat, decizia de încetare a raporturilor de muncă cuprinde în motivare argumente referitoare la restructurarea instituției și reducerea posturilor vacante.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. 1, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată, care se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă pe durată determinată, acesta nu putea fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.
În ipoteza în care contractul este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea contractului de muncă al salariatului titular.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că încetarea raportului de muncă al reclamantei s-ar fi produs ca urmare a întoarcerii salariatului titular, cu toate că, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei îi revenea pârâtului, acesta fiind obligat să depusă dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Pe de altă parte, simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată nu produce efectele corespunzătoare, dacă postul este vacant și prin natura ei munca are caracter permanent.
În consecință, dacă sunt întrunite cerințele imperative ale legii pentru încheierea contractului pe durată nedeterminată, orice clauză potrivit căreia contractul ar fi fost încheiat pe durată determinată este nulă.
Prin urmare, relevant pentru stabilirea duratei contractului este caracterul permanent sau limitat (sezonier) al postului, iar nu voința părților concretizată prin încheierea acelui contract.
În condițiile în care angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât raporturile de muncă dintre părți au continuat și după expirarea acestuia, tribunalul apreciază că natura reală a contractului este cea a unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, astfel că decizia nr. 226 din 11 iulie 2011, emisă în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1 lit. i) din Codul muncii, este nelegală.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea deciziei nr. 226 din 11 iulie 2011, emisă de pârâta D. G. a F. P. M..
Instanța a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior de inspector specialitate gradul II, gradația 2, pe durată nedeterminată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate în cuantum de 10.000 Euro, pentru prejudiciul moral suferit, instanța a reținut că, potrivit art. 253 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Sub acest aspect, reclamantei îi incumbă sarcina probei cu privire la existența și întinderea prejudiciului personal nepatrimonial, cât și cu privire la existența vreunei vătămări, nefiind suficientă simpla susținere a afectării reclamantei prin însăși măsura încetării contractului de muncă, chiar dacă aceasta s-a dovedit nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. solicitând admiterea recursului șimodificarea în parte a sentinței cu consecința respingerii acțiunii și menținerea
Deciziei nr.226/(...) emisă de D. M. ca fiind legală și temeinică.
Invederează ca, instanța de fond in mod eronat a anulat D. ce concediere nr.226/(...) emisa de către recurenta si a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul de inspector specialitate gr.11 gradația 2 si a obligat parata sa-i plătească acestuia despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si actualizate de la data concedierii si pana la efectiva reîncadrarea.
In acest sens s-a reținut D. nr.40/(...) a Inaltei Curți de C. si Justiție privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I. Curte de C. si Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 269 alin.1 din Codul muncii in legătura cu daunele morale pretinse de salariați in cadrul litigiilor de munca referitoare la atragerea răspunderii materiale a angajaților.
Pentru a fi angajata răspunderea patrimoniala pentru daune morale este necesar sa se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul si legătura de cauzalitate.
Contractul individual de munca nu prevede acordarea daunelor morale reclamantei. R. ca instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind daunele morale si cheltuielile de judecata care nu au fost dovedite.
Reclamanta a fost angajată n funcția de inspector specialitate debutant, pe perioada determinata, conform Dispoziției nr.373/(...), încheindu-se Contractul individual de munca nr.949/(...).
Conform contractului de munca reclamanta a fost angajata pe perioada determinata începând cu data de 0(...) pana la data la care titularul postului se afla in concediu plătit pentru îngrijirea copilului.
Potrivit art.82 alin.2 din Codul muncii în cazul în care contractul individual de munca pe durata determinata este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de munca este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de munca al salariatului titular.
Ulterior prin D. nr.(...) reclamanta promovează în gradul profesional imediat superior debutantului de inspector specialitate gr.IV, în urma concursului organizat pentru promovarea in grad profesional.
Având în vedere deficitul de personal din cadrul D.G.F.P M., generat de încetarea raporturilor de munca ale unor salariați, s-a dispus prin D. nr.304/(...) trecerea reclamantei de la B. S. C. la B. de G. R. C. si D. F. pe perioada determinată din cadrul D.G.F.P. M..
Prin D. nr.294/(...) reclamantei i se suspenda raporturile de serviciu conform certificatului medical înregistrat sub nr. 12210/(...).
Prin decizia nr.226/(...) reclamantei i-a încetat contractul de munca de drept, ținând cont de N. D. de O. si R. U. din cadrul A.N.A.F București nr.938551/(...) din conținutul căreia rezulta ca toate posturile de execuție vacante au fost reduse.
Invederează, ca decizia mai sus menționata nu a fost contestata de către reclamanta dându-si tacit acordul cu privire la prelungirea contractului.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 (comunicat la data de
(...)) s-a modificat Ordinul nr.375/2009 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structura organizatorica intrând in vigoare la data de (...), ulterior acest termen fiind prorogat prin O. nr.2289/(...) pana la data de (...).
Potrivit art.III din O. nr.2180/2011, modificat prin O. nr.2365/2011:
"Dispozițiile art.99 alin.(1) lit.a), alin. (3), (4), (6) si (7) din Legea nr.
188/1999, republicata (2), cu modificările si completările ulterioare si, respective, ale art. 65-67 si ale art. 75-77 din Legea nr.53/2003, cu modificările si completările ulterioare, sunt direct aplicabile unităților subordonate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene care își încetează activitatea si nu se mai regăsesc in anexa menționata la art.1 O. nr.2180/2011 prevede obligația comunicării de către conducerile direcțiilor generale județene a statelor noi de funcții care urmează a fi aprobat de către conducerea A.N.A.F.
Având în vedere N. nr.938.551/(...) la data de (...) s-a acordat un preaviz de
20 zile lucrătoare conform art.75 alin.1 din Legea nr.53/2003 pentru personalul contractual:
"(1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit.c și d, al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare"
Concedierea reclamantei s-a făcut urmare reorganizării instituției, ocupând un post pe perioada determinata (post vacant), neavând calitate de funcționar public. Potrivit art.65 alin.1 din Legea nr.S3/2003 privind Codul muncii: "(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legătura cu persoana acestuia."
Astfel, având în vedere reorganizarea instituției, faptul ca reclamanta a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinata, acesta fiind desființat prin O. nr.2262/(...), modificat ulterior prin O. nr.230S/(...), contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea reclamantei.
Referitor la obligarea paratei la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, împreuna cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului si pana la reintegrarea efectiva, arată că, concedierea reclamantei s-a făcut urmare reorganizării instituției, acesta ocupând un post pe perioada determinata (post vacant), neavând calitate de funcționar public, post desființat prin O. nr.2262/(...), modificat ulterior prin O. nr.230S/(...), contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea reclamantei.
Reclamanta B. M. A. prin concluzii scrise (f.16-17) a solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței recurate.
Consideră sentința civila ca fiind legală și temeinică.
Contractul de muncă încheiat la data de (...) și înregistrat sub nr. 949, prevede la punctul 2 următoarele - Durata contractului de muncă începe cu data de 0(...), iar durata contractului este determinată, începând cu această dată și cât timp titulara postului se află în concediu plătit de maternitate, lăuzie și concediu plătit pentru îngrijirea copilului mic. Data încetării acestui contract nu este certa, ci data la care titulara postului se va întoarce în unitate după efectuarea concediului plătit de maternitate, lăuzie și concediu plătit pentru îngrijirea copilului mic.
Raporturile de muncă au continuat din anul 2004 și până în anul 2011, cu toate că în anul 2010 a intervenit suspendarea contractului de muncă, decizie pe care nu înțelege să o conteste.
În anul 2011 intervine decizia de încetare a contractului de muncă, decizie emisă ca urmare a reducerii posturilor de execuție vacante. Post de execuție vacant înseamnă un post care nu este ocupat efectiv de către o persoană titulară. Cu toate acestea temeiul încetării contractului de muncă este art.56 alin.l lit.i Codul muncii republicat, care prevede încetarea contractului de muncă ca urmare a ajungerii la termen a contractului individual de muncă.
Ori, în speță, contractul de muncă încheiat cu reclamanta, deși a început ca un contract de muncă pe durată determinată și prin aplicarea prevederilor art. art.81 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractului, articol ce cuprinde acele situații expres și limitative prevăzute de lege în care angajatorul poate încheia contracte individuale de muncă pe perioadă determinată și care a fost aplicabil în situația acesteia, natura contractului de muncă s-a schimbat în timp transformându-se într-un contract pe perioadă nedeterminată.
Continuarea acestui contract din anul 2004 și până în prezent dovedește faptul că adevărata natură a contractului este a unuia pe perioadă nedeterminată, întrucât a continuat să se desfășoare și după împlinirea celor 24 de luni expres prevăzute de art. 82 al. 1 din Codul Muncii în vigoare la data încheierii acestui contractului.
Coroborând prevederile art. 81 si 82 Codul muncii, se ajunge la concluzia că angajatorul a înțeles să continue raporturile de muncă după expirarea celor 24 de luni, prin urmare a înțeles să continue este raporturi în virtutea unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Mai mult chiar, din decizia nr.226/11 iulie 2011, reiese că, pe de o parte angajatorul își motivează decizia pe reducerea posturilor vacante, iar pe de altă parte încetarea se bazează pe ajungerea la termen a contractului de muncă, existând reale contradicții între motivarea și dispozitivul acestei decizii. În cazul unui contract de muncă pe perioadă determinată nu era necesară motivarea ajungerii lui la termen prin prisma reducerii posturilor vacante, iar pe de altă parte în cazul în care s-au redus posturile vacante este necesară o altă procedură, aceea a concedierii fie colective, fie individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, proceduri neurmate de către pârâtă.
De altfel, este discutabil dacă acest post este sau nu vacant, fiind imposibil ca în același timp un post să fie si vacant si ocupat de o persoană cu contract individual de muncă pe perioadă determinată.
Astfel, încetarea unui contract individual de muncă după șapte ani de la încheierea lui invocându-se durata determinată a acestui contract este un veritabil abuz de drept din partea angajatorului.
În condițiile ocupării unui post pe durată determinată, din toate aceste acțiuni reieșind doar dorința clară de a înceta raporturile de muncă, ignorând în mod clar toate prevederile legale în materie.
Pentru ca un post să fie vacant presupune ca titularul să nu se afle în unitate. În aceste condiții reiese că nici eu nici titularul postului nu s-ar fi aflat în unitate. Ori, angajatorului nu poate reduce ca fiind vacant un post al cărui titular nu se află în unitate întrucât se află în concediu de îngrijire a copilului, iar pe de altă parte în cazul în care acesta s-ar afla în unitate reclamanta nu ar mai fi avut de ce să continue raporturile de muncă. Prin urmare, contractul devenise unul pe perioadă nedeterminată.
Faptul că nu s-a încheiat un contract de muncă sau un act adițional ulterior expirării termenului de 2 ani, este culpa angajatorului, acesta având aceasta obligație, astfel consideră că recurentul nu își poate invoca propria culpă în obținerea unui drept sau a unei situații juridice favorabile.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este fondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, conform contractului individual de muncă încheiat între părți reclamanta a fost angajată pe perioadă determinată, pe un post temporar vacant, începând cu data de 0(...) și până la revenirea titularului din concediu plătit pentru îngrijirea copilului până la doi ani.
Prin decizia nr. 304/2005, începând cu data de 12 septembrie 2005, reclamanta a fost trecută pe postul temporar vacant de inspector asistent clasa I, titulara postului fiind doamna B. C. C., suspendată din funcție pentru un interes legitim începând cu data de 1 septembrie 2005, prin decizia nr. 2. august 2005. Titularei postului i-a continuat suspendarea raportului de muncă pentru creșterea copilului prin decizia nr. 3., suspendare ale cărei efecte au încetat la data la (...), dată la care raportul de muncă a încetat prin acordul părților.
Toate aceste aspecte sunt necontestate în cauză, după cum este necontestat faptul că reclamanta a continuat să presteze activitate în cadrul instituției pârâte și după data de (...), dată de la care a încetat suspendarea raporturilor de muncă ale titularului postului ocupat temporar de reclamantă. Ca atare, în mod eronat instanța de fond a reținut că nu a fost dovedită în cauză momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea raportului de muncă al salariatului titular.
Mai mult, în raport de această situație de fapt a prestării muncii de către reclamantă după data amintită, instanța de fond a considerat că a fost prelungit implicit contractul de muncă al acesteia, instanța apreciind că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, chiar dacă nu s-au încheiat acte adiționale ale contractului individual de muncă, ca urmare a transferării reclamantei pe un alt post decât cel inițial ocupat pe durată determinată.
Curtea apreciază aceste statuări ale instanței de fond ca fiind nelegale având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 12 alin. 2 din Codul muncii, prin excepție de la regula încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, instituită prin alin. 1 al aceluiași articol, contractul individual de muncă poate fi încheiat și pe durată determinată, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 82 alin. 2 din codul muncii prevede că „În cazul în care contractul indi- vidual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va ex- pira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular";.
În cauza de față, după cum rezultă din situația de fapt expusă mai sus, se reține că înainte de revenirea în activitate a titularului postului temporar vacant ocupat de reclamantă, respectiv începând cu data de 12 septembrie 2005, reclamanta a fost trecută pe un alt post vacant, și anume pe postul de inspector asistent clasa I, titulara postului fiind doamna B. C. C. , după cum s-a arătat mai sus.
Între părți nu a fost încheiat însă un nou contract de muncă, astfel încât prin această modificare intervenită pe parcursul derulării contractului încheiat inițial nu se poate considera că s-a modificat și durata contractului în sensul transformării acestuia din contract încheiat pe durată determinată în contract de muncă pe durată nedeterminată, cu atât mai mult cu cât și în cazul acestui post, s-a avut în vedere caracterul său temporar vacant, raporturile de muncă ale titularului său fiind suspendate.
Pe de altă parte, chiar dacă raporturile reclamantei cu pârâta au continuat după încetarea motivelor de suspendare, motiv de încetare de drept a contractului de muncă pe durată determinată, Curtea notează că simpla derulare a raporturilor de muncă între părți după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă nu transformă de drept contractul de muncă cu durată determinată într-un contract de muncă cu durată nedeterminată. Acordul părților - salariat și angajator - în derularea unui raport de muncă reprezintă într-adevăr o primă condiție necesară pentru constatarea existenței unui contract de muncă, însă aceasta nu este și suficientă.
Curtea reține că încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un acord de voință, fiind deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
În mod greșit instanța de fond a considerat că din faptul că raporturile de muncă dintre părți au continuat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul pe perioadă determinată, ar rezulta că părțile au convenit transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, fără a avea în vedere specificul raporturilor de muncă dintre părți derivând din statutul de instituție bugetară al angajatorului în cauză și respectiv, legislația specială care reglementează angajarea personalului bugetar.
În acest sens Curtea reține că ocuparea posturilor vacante din cadrul instituției pârâte se putea face numai prin concurs, iar prin dispozițiile art. 22 alin. 1 din OUG 3. cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monit orul Oficial nr.
249 din 14 aprilie 2009, s-a prevăzut că: ";Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă ocuparea prin concurs sau examen
a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 21";,interdicția fiind așadar aplicabilă și recurentei reclamante, ca instituție publică a cărei finanțare se asigură de la bugetul de stat.
Suspendarea ocupării posturilor vacante a fost menținută și pentru anul
2010, prin OUG nr.109/2010.
În ceea ce privește anul 2011 - data la care încetează contractul de muncă pe durată determinată al reclamantei și continuă derularea sa faptică - devin aplicabile prevederile OUG 23/2011, de mențin interdicțiile inițiale, cu anumite excepții. Astfel, potrivit articolului unic al acesteia, „articolul 22 din Or do nanța de
urge nță a G. nr. 3. cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După alineatul (2^3) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^4)-(2^6), cu următorulcuprins:
"(2^4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot aproba ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante unice din cadrul instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale, exclusiv cele din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și cele prevăzute la alin. (2^1), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
(2^5) Ocuparea posturilor prevăzute la alin. (2^4) se face numai după obținerea avizului favorabil al G., prin notă inițiată de Ministerul Administrației și Internelor, la propunerea prefectului, pe baza solicitărilor temeinic justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale. Procedura de transmitere a solicitărilor de ocupare a posturilor se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor.
(2^6) Prin post unic, în sensul alin. (2^4), se înțelege:a) acel post ale cărui atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilități stabilitenu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică; orib) un post dintre posturile aflate în compartimentele în care există numai posturivacante."
2. Alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Ocuparea posturilor prevăzute la alin. (2), (2^1), (2^2) și (2^4) se face în condițiilelegii, pe răspunderea ordonatorilor principali de credite."";
Ca atare, instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată. În condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, decât în situațiile de excepție amintite mai sus, neîndeplinite în cauză, cu atât mai puțin se poate admite că ele puteau fi ocupate prin simplu acord de voință al părților. A statua în acest mod înseamnă a permite părților ca, pe o cale ocolită, prin simplul lor acord de voință și cu validarea instanței de judecată, să eludeze dispoziții imperative ale legii, ceea ce nu poate fi admisibil.
În consecință, existând un impediment legal în a constata încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată, susținerile reclamantei, precum și reținerile instanței de fond în sens contrar apar ca nefondate.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art. 55 lit. a și art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii republicat.
Faptul că pârâta a menționat în preambulul deciziei contestate aspectele referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea acestei decizii, întrucât împrejurările respective sunt relevate de către pârâtă pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioadă determinată.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 C.pr.civilă raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P.
M. și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta B. M. A.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 353 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...)** pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanta B. M. A.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
G. N. N.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
Jud.fond: H. D.M.
| ← Decizia nr. 4414/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2849/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
