Decizia nr. 3588/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ nr. 3588/R/2012
Ședința publică din data de 11 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de intervenienții B. L., B. C., B. A. și alții împotriva sentinței civile nr. 1969 din 23 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 4 septembrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1969 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții B. C., ș.a, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, M. J. și M. F. P. - prin D. C..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr.
4. a C. de A. C., sentința civilă nr. 1. a T. C. a fost casată, cauza a fost trimisă spre rejudecare T. C. cu îndrumarea de a se avea în vedere că obiectul judecății este obligarea la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică, iar nu obligarea la plata unei despăgubiri constând în media stimulentelor acordate prin ordinele emise de ministerul J. în perioada 2006 - 2008.
Instanța a reținut că reclamanții au calitatea de magistrat, fiind salarizați în perioada 2005 - 2007, potrivit dispozițiilor OUG nr. 1., respectiv ale OUG nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin L. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare.
Intervenienții în interes propriu au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul T. C. În această calitate, au beneficiat în anul 2007 de creșteri salariale, prin modificarea coeficienților de multiplicare în lunile ianuarie
2007, aprilie 2007 si octombrie 2007, fiind adoptată în acest scop O. nr. 8. aprobată prin L. nr. 2..
Potrivit art.1 și art.2 din OUG nr. 2., salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin act normativ special - OUG nr. 1., aprobată prin L. nr. 4. - cu luarea în considerare a locului și rolului justiției în statul de drept, a răspunderii, complexității și riscurilor funcției, a incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege pentru magistrați.
Valoarea de referință sectorială pe baza căreia s-a stabilit salariul magistraților în perioada de referință a fost de 257 lei, această valoare fiind majorată cu 2% prin OG nr. 1.. Coeficientul de multiplicare a valorii de referință sectorială a fost stabilit de legiuitor între 7,000 și 26,000, în funcție de nivelul funcției exercitate de către magistrați.
Potrivit art. 28 al. 1 lit. a) din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, legea nu se aplică „personalului de specialitate juridică prevăzut în L. nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția funcțiilor de demnitate publica numite, altele decât cele ocupate de judecători și procurori detașați";.
Dispozițiile Legii nr. 1. având ca obiect sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică au operat atât cu valori de referință sectorială (anexa I), cât și cu indemnizații stabilite în cuantum fix (anexa II/1). Așadar, se observă că nici în cadrul aceleiași categorii nu s-a utilizat un singur criteriu de calcul a valorii salariului ori a indemnizației.
Totodată, trebuie menționat că valorile de referință sectorială stabilite prin L.
1. și prin O. nr. 2. nu sunt singurele elemente în funcție de care se stabilește salariul magistraților și al persoanelor expres prevăzute în L. nr. 1., iar aceste valori nu sunt interdependente. Prin urmare, modificarea valorii dintr-un act normativ nu atrage modificarea valorii din cel de-al doilea act normativ. În mod similar, anumite drepturi cu caracter salarial prevăzute pentru magistrați, respectiv personalul auxiliar din justiție, în actul normativ special nu sunt aplicabile demnitarilor publici prevăzuți în L. nr. 1..
Drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite printr-un act normativ special, act care le-a reglementat într-o manieră completă, fără a cuprinde norme de trimitere la actele normative privind salarizarea altor categorii.
În ceea ce privește caracterul de demnitate publică al funcției de magistrat, invocat de către reclamanți în susținerea acțiunii, se observă că dispozițiile Legii nr. 1. stabilesc salarizarea prin indicarea fără echivoc a funcțiilor la care se referă, nefiind tratată generic categoria demnitarului public. Această noțiune de „. care ocupă funcții de demnitate publică"; este folosită în titlul actului normativ întrucât tehnica legislativă impunea utilizarea unei sintagme caracterizate prin generalitate, fără a include însă toate persoanele care ocupă astfel de funcții.
Pentru a opera o discriminare este necesar ca titularii drepturilor supuse comparației să se afle în situații identice sau similare, iar diferențierea să nu aibă la bază o justificare obiectivă, rațională.
Instanța a apreciat că reclamanții nu sunt plasați într-o situație discriminatorie în condițiile existenței unei diferențe minime de salarizare între magistrați și persoanele care ocupă funcțiile limitativ enunțate în cuprinsul Legii nr. 1.. Existența unor diferențe de valoare minimă este rezonabilă și se plasează în sfera largă a marjei de apreciere a statului existentă în materia stabilirii drepturilor salariale. Această marjă de apreciere a fost recunoscută și subliniată și de C. E. a D. O. în cuprinsul hotărârilor pronunțate în cauzele F. Mihăieș c. României și A. Gavril Sentes c. României.
Prin actele normative speciale de salarizare invocate de către reclamanți s-a avut în vedere necesitatea asigurării unui echilibru între puterile în stat, chiar dacă nu s-a asigurat o egalitate matematică între indemnizațiile reprezentanților acestora. Indemnizațiile obținute de către reprezentanții celor trei puteri ale statului în perioada 2005 - 2007 sunt comparabile, fiind respectate dispozițiile art. 1 al. 4 din Constituția României, revizuită, conform cărora puterile statului trebuie să se afle într-un just echilibru. Astfel, la data de 1 februarie 2006 indemnizația unui senator sau a unui deputat era în cuantum de 31.295.000 leivechi, iar în anul 2007 aceasta a fost de 4.714 lei, cuantumul acestora fiind similar cu cuantumul indemnizației unui magistrat cu grad de tribunal.
În ceea ce privește argumentele invocate de către intervenienții în interes propriu care exercită funcții de personal auxiliar în justiție, s-a constatat că aceștia au beneficiat de creșteri salariale prin adoptarea O. nr. 6., OG nr. 1. si OG nr. 1., modalitatea aleasă de legiuitor fiind cea a creșterii coeficientului de multiplicare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 16 art. 1 din Constituția
României, al dispozițiilor și anexelor O. nr. 1., O. nr. 2., ale Legii nr. 1., OG nr. 9.,
OG nr. 3., OG nr. 1., instanța a respins acțiunea formulată și cererile de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenienții B. L., ș.a., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând admiterea cererii de intervenție așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului au arătat că prin S. civilă nr. 1529 din 3 mai 2010,
Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamanților și a admis în parte cererea de intervenție cu consecința obligării pârâților să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu despăgubiri constând în media anulă a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada 2006-2008 de C. Ministerul Justiției în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților, din cadrul M.ui J., sume actualizate la data plății efective.
Prin Decizia civilă nr. 4. din 3 februarie 2012, C. de A. C. a admis recursurile formulate de pârâți împotriva sentinței nr. 1., care a fost casată în întregime, cauza fiind trimisă în rejudecare cu motivarea următoare:
Deși prin acțiunea și cererile de intervenție formulate, reclamanții și intervenienții, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil au solicitat obligarea pârâților - re curenți la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, prima instanță nu a cercetat fondul acestei cereri și s-a pronunțat extrapetita, obligând recurenții la plata unei despăgubiri constând în media anuală a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada 2006-2008 de către Ministerul Justiției, în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților.
S-a reținut totodată că, chiar din motivare a precizărilor de acțiune în care s- a menționat necesitatea formulării acestora "rezultă din contextul cauzei, în condițiile în care, în lipsa indicării unui criteriu privind cuantificarea despăgubirilor s-ar ajunge la imposibilitatea punerea în executării a hotărârii", rezultă cu certitudine că intenția reclamanților și intervenienților nu a fost aceea de a modifica obiectul acțiunii formulate în cauză.
In rejudecare, în temeiul dispozițiilor arte 315 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Însă, instanța de rejudecare, prin sentința atacată, în mod nelegal și netemeinic a susținut că valorile de referință sectorială stabilite prin L. 1. și prin O. nr. 2. nu sunt singurele elemente în funcție de care se stabilește salariul magistraților și al persoanelor expres prevăzute în L. nr. 1., iar aceste valori nu sunt interdependente iar modificarea valorii dintr-un act normativ nu atrage modificarea valorii din cel de-al doilea act normativ. Greșit s-a apreciat totodată că în mod similar, anumite drepturi cu caracter salarial prevăzute pentru magistrați, respectiv personalul auxiliar din justiție, în actul normativ special nu sunt aplicabile demnitarilor publici prevăzuți în L. nr. 1..
A mai apreciat instanța de rejudecare că rec1amanții nu sunt plasați într-o situație discriminatorie în condițiile existenței unei diferențe minime de salarizareîntre magistrați și persoanele care ocupă funcțiile limitativ enunțate în cuprinsul Legii nr. 1.. Existența unor diferențe de valoare minimă este rezonabilă și se plasează în sfera largă a marjei de apreciere a statului existentă în materia stabilirii drepturilor salariale. Această marjă de apreciere a fost recunoscută și subliniată și de C. E. a D. O. în cuprinsul hotărâri lor pronunțate în cauzele F. Mihăieș c. României și A. Gavril Sentes c. României.
În ceea ce privește argumentele invocate de către intervenienții în interes propriu care exercită funcții de personal auxiliar în justiție, în mod netemeinic și nelegal s-a constatat că aceștia au beneficiat de creșteri salariale prin adoptarea O. nr. 6., OG nr. 1. si OG nr. 1., modalitatea aleasă de legiuitor fiind cea a creșterii coeficientului de multiplicare.
Astfel, în mod evident, instanța de rejudecare a făcut o confuzie între valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare prevăzut de legislația succesivă.
Conform actelor existente la dosar, atât reclamanții cât și intervenienții sunt salariați ai T. C., îndeplinind funcții de magistrați, grefier, personal auxiliar de specialitate și conex de specialitate.
Potrivit art. 1/1 din L. nr. 5. modificată, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale.
În baza art. 2 din L. nr. 1., dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și celor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar.
De asemenea, OUG nr. 123/2003, OG nr. 9., OG nr. 3., OG nr. 10 / 2007 au prevăzut pentru persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică creșteri ale valorii de referință sectorială de la 238 lei la 405 lei.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că intervenienții nu au beneficiat de majorarea valorii sectoriale prevăzute de normele mai sus arătate.
Ca atare, atâta timp cât recurenți intervenienți fac parte din categoria personalului bugetar și care îndeplinește funcția de demnitate publică, făcând parte din organul puterii judecătorești, și nu am beneficiat de creșterile valorii sectoriale prevăzute de ordonanțele de guvern sus menționate, înseamnă că are loc o discriminare între recurenții intervenienți în calitate de personal auxiliar care îndeplinesc funcții de demnitate publică și celelalte persoane care îndeplinesc funcții de demnitate publică, alcătuind puterile legislative, executive,
și care beneficiază de aceste majorări ale valorii de referință sectorială, existând deci un tratament discriminatoriu între aceleași categorii de persoane care îndeplinesc funcții de demnitate publică, creându-se o inechitate prin favorizarea unora și defavorizarea altora.
Mai mult chiar, în condițiile în care recurenții desfășoară activități specifice unor funcții de demnitate publică, ca și celelalte persoane care desfășoară activități specifice unor funcții de demnitate publică în cadrul puterii legislative, executive, este normal și firesc să avem dreptul la o plată egală pentru munca egală pe care o desfășurăm ca și ceilalți salariați care îndeplinesc funcții de demnitate publică, plata care include cu titlu de drepturi salariale și creșterile valorii sectoriale.
De altfel, nu există nici o justificare obiectivă care să justifice vreun scop legitim pentru a se majora valoarea sectorială în favoarea unor salariați ce îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și ne majorarea valoriisectoriale a celorlalți salariați ce îndeplinesc aceleași funcții de demnitate publică întrucât OUG nr. 123/2003, OG nr. 9., OG nr. 3., OG nr. 1. nu prevăd nici o justificare în acest sens și nici un scop anume care să justifice majorarea valorii sectoriale numai în cazul anumitor categorii de salariați ce îndeplinesc funcții de demnitate publică în detrimentul altor salariați, astfel încât se creează o discriminare în cadrul aceleiași categorii de salariați, având drept scop înlăturarea recurenților la plata egală pentru munca egală.
Motivarea instanței de rejudecare în sensul că intervenienții au beneficiat de creșterea coeficientului de multiplicare, aceasta fiind modalitate a aleasă de legiuitor este neîntemeiată, nelegală și nu poate fi re ținută deoarece pe de o parte, pretențiile vizează OUG nr. 123/2003, OG nr. 9., OG nr. 3., OG nr. 1. iar pe de altă parte, tratamentul discriminatoriu se analizează și se verifică în raport de salariații care fac parte din aceeași categorie, respectiv care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
În considerarea celor de mai sus, solicită instanței de control judiciar a reține și faptul că potrivit art. 1, prin OG nr. 8. s-a reglementat salarizarea si alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din L. nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările si completările ulterioare. De asemenea, art. 3 alin. 1 din același act normative prevede că salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectoriala și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, in raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea in specialitate, precum si de nivelul instanței sau al parchetului.
Mai arată că potrivit art. 5 din legea nr. 1. privind sistemul de stabilirea a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valoarea de referință sectorială, exprimată în lei, rezultată din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate .
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin L. nr. 7., începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de L. nr. 5. este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de L. nr. 1. " pentru de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin L. nr. 7. 2001 în vigoare - fiind abrogată doar prin 48 din L. nr. 320/2009 la data de 1 ianuarie 2010 (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică).
ART. 1 din OUG nr. 134/1999 : (1) Începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de L. nr. 5. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referințăsectorială prevăzută de L. nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar. (2) Prevederile alin. (l) se aplică și magistraților-asistenți, precum și personalului auxiliar de specialitate din Curtea Supremă de Justiție salarizat în baza Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor C. Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art. 74 alin. 2 din L. nr. 303/2004, lege organica, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", nici intervenienților și nici reclamanților nu ni s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9. pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin legile anuale referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
În baza art. 48 din OUG nr. 1. și art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 1. a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6 % în luna ianuarie 2004 și 6% în luna octombrie 2004. In consecință, pentru perioada
1 octombrie 2004-31 decembrie 2004, aceasta valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG 1. și ale art. 3 lit. a din OUG 1213/2003.
În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/ 1996 ( până la intrarea in vigoare a
OG nr. 8.) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele (...)-(...) și (...)-(...), deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin
L. nr. 7. era în vigoare ( stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin.
2 din L. nr. 303/2004, lege organică "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege " însă nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9. pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că deși conform de numirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor .
Pentru aceeași rațiune sunt întemeiate și solicitările de a ne fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3. și OG nr. 1..
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.692 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile noastre trebuiau calcula te pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
Astfel în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din
Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit
"principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din L.nr. 304/2004 conform căruia" puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabili te de lege" constată întemeiate pretențiile de acordare a creșterilor salariale astfel cum au fost formulate.
Pârâta C. de A. C., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursuluiformulat de intervenienți și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.
Pârâtul M. F. P. - Direcția Generală a F. P. a Județului C. prin întâmpinare asolicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinica si legala.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C., deliberând, constată următoarele:
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor OG 1., referitor la posibilitatea magistraților de a beneficia și ei de creșterile salariale prevăzute de acest act normativ, C. reține că problema a fost tranșată în cadrul unei decizii în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, în considerentele deciziei nr.25/2011 se rețin următoarele:
„Cu titlu prealabil, Î. Curte reține că recursul în interesul legii aduce în discuție reglementări înscrise în următoarele acte normative:
- art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, care, sub denumirea marginală "Egalitatea în drepturi", arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări;
- art. 20 din Constituția României, republicată, care, sub denumirea marginală "Tratatele internaționale privind drepturile omului", prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte [alin. (1)]. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile [alin. (2)];
- art. 20 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la S. la 3 mai 1996, ratificată de R. prin nr. 7., care, sub denumirea marginală "Dreptul la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și profesie, fără discriminare în funcție de sex", prevede că în vederea exercitării efective a dreptului la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și de profesie, fără discriminare în funcție de sex, părțile se angajează să recunoască acest drept și să ia măsurile adecvate pentru a asigura și a promova aplicarea sa în următoarele domenii: a) accesul la angajare, protecția împotriva concedierii și reintegrarea profesională; b) orientarea și formarea profesională, recalificarea și readaptarea profesională; c) condițiile de angajare și de muncă, inclusiv salarizarea; d) evoluția carierei, inclusiv promovarea.
La rândul său, sub denumirea marginală "Nediscriminarea", art. E prevede că respectarea drepturilor recunoscute în prezenta cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, sănătate, apartenență la o minoritate națională, naștere sau orice altă situație;
- art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de R. prin nr. 3., care prevede că exercitarea drepturilor
și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație;
- art. 7 din Declarația Universală a D. O., care prevede că toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nicio deosebire, dreptul la o egală protecție a legii.
Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.
Art. 23 pct. 2 din același act normativ prevede că toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală;
- art. 5 din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, conform căruia în cadrul relațiilorde muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii [alin. (1)]. Orice discriminare directă ori indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă [alin. (2)]. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. 2, care au ca scop ori ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii [alin. (3)]. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe [alin. (4)];
- art. 2 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 137 /2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare, republicată, cu completările ulterioare, prevede că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Alin. (3) al textului arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare;
- art. 1 din Ordonanța G. nr. 1. , conform căruia în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de
urgență a G. nr. 2 . privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentrupersonalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O rdonanței G. nr. 3. , aprobată cu modificări prin nr. 3., avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a) cu 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2%, începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie
2007; c) cu 11%, începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007;
- art. 35 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemuljustiției, conform căruia drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Î. Curte consideră că trebuie avută în vedere și jurisprudența C. Constituționale.
Prin deciziile nr. 818-820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G. nr .
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprindeînțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziilor s-a reținut că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și
art. 27 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile dedusejudecății.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de P. și ordonanțele G., emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), conform cărora P.ul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, P.ul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din L. fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În contextul expus, rezultă că este corectă opinia potrivit căreia magistrații nu pot beneficia de drepturile G. nr. 1..
Principiul nediscriminării, care este înscris, practic, în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor care sunt egale în drepturi.
Conform art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de C. trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Legat de acest text, instanța europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conține sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situație" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina.
Diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Ca atare, dacă art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care C. le garantează, orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage și comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Totuși, instanța europeană a precizat, de asemenea, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniul și contextul în discuție.
Prin Ordonanța G. nr. 1. s-a prevăzut majorarea salariului de bază al personalului contractual din sectorul bugetar anume prevăzut în art. 1, magistrații nefigurând în această enumerare.
Împrejurarea că și magistrații sunt bugetari, asemenea celor vizați de actul normativ menționat, nu înseamnă că s-a produs o discriminare între categorii de bugetari, tocmai pentru că situațiile în discuție nu sunt analoage și comparabile. Ar fi fost discriminare numai dacă ordonanța s-ar fi aplicat unor magistrați, excluzând de la incidența ei alți magistrați. Or, magistrații fac parte dintr-o categorie profesională diferită de cele care au beneficiat de majorările salariale anuale, astfel că regulile în ceea ce îi privește pot fi diferite.
Faptul că art. 35 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, în vigoare la data apariției G. nr. 1., arăta că drepturile de salarizare ale categoriilor de persoane la care se referă vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale nu poate conduce la concluzia exprimată în opinia majoritară. Aceasta, deoarece textul se referă la aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, or prevederile legale invocate sunt tocmai cele care nu recunosc și magistraților dreptul la indexările acordate altor bugetari.
Magistrații beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziții legale, alte drepturi.
În consecință, urmează a se admite recursul în interesul legii formulat de C. de conducere al Î. C. de C. și Justiție, în sensul că dispozițiile G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urg ență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilorde bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților.";
Or, deși decizia amintită mai sus tranșează problema îndreptățirii magistraților la drepturile pretinse de intervenienții recurenți, problema de drept lămurită prin mecanismul recursului în interesul legii este pe deplin aplicabilă în cauză, argumentele invocate în cele două situații fiind aceleași.
În lumina dispozițiilor art. 329 C.pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Așa fiind, nu pot fi reținute criticile recurenților care tind spre o altă interpretare și aplicare a normelor de drept invocate în susținerea acțiunii decât cea reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații, dar și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziții legale, alte drepturi, neputându-se reține existența unei discriminări.
În consecință, față de considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții K. D., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 1969 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții K. D., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 1969 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia nr. 3950/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3777/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
