Decizia nr. 3739/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3739/R/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M. T. T. S. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3999 din 29 septembrie 2011 pronunțate de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat A. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente- avocat P. E. și reprezentantul reclamantului intimat - avocat
B. L., ambii din cadrul Baroului C.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentei depune la dosar certificatul constatator de la R. C. privind sediul societății, certificat care nu relevă susținerile făcute la termenul anterior de judecată. Arată că sediul societății a fost ocupat de aceasta în baza unui contract de închiriere efectuat pentru o durată de un an și că desfășurarea efectivă a activității nu are loc în sediul indicat în evidențele R. C., ci în C. N., str. Cardinal Iuliu H. nr.43-45, iar data la care societatea a luat cunoștință de hotărârea atacată cu recurs este data la care s-a înființat poprirea pe conturile SC V.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar o sentință din dosarul de poprire unde este acvirat dosarul execuțional unde se face referire la sentință, inclusiv la faptul că procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de recurs cât și raportat la recurs.
Reprezentanta recurentei susține cererea de repunere în termen pentru motivele arătate în scris. Arată că data când a luat cunoștință de hotărâre este data când i s-a comunicat adresa de către terțul poprit, societatea a fost citată prin afișare la sediul din strada F. unde societatea nu își desfășoară activitatea și niciodată pârâtul nu a afirmat că sediul societății ar fi pe strada F. H. pronunțată de tribunal este dată doar pe baza celor afirmate de reclamant și aceste afirmații nu au fost probate.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției tardivității recursului și respingerea acestuia.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3999/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. T., împotriva pârâtei S. M. T. T. S.
S-a constatat că reclamantul a avut un raport juridic de muncă cu pârâta în perioada (...) - (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului drepturile salariale restante aferente perioadei (...) - (...).
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit copiilor foilor de parcurs aferente perioadei (...)-(...), reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de conducător auto pe microbuzul având numărul de înmatriculare (...).
Pârâta nu i-a încheiat reclamantului un contract de muncă, însă din foile de parcurs mai sus arătate rezultă că acesta a prestat activitate în folosul său și ca atare era îndreptățit să îi fie achitate drepturile salariale pentru perioada lucrată.
La termenul din data de (...) instanța a efectuat o adresă către pârâtă pentru a-i comunica copii de pe statele de plată aferente perioadei ianuarie - februarie 2011, însă aceasta a refuzat să ridice corespondența de la oficiul poștal unde este arondată si ca atare s-a dispus înapoierea acesteia.
Pârâta nu a făcut această dovadă deși prevederile art.287 din Codul Muncii îi impune sarcina probei până la prima zi de înfățișare.
Instanța a mai reținut că potrivit dispozițiilor art.163 alin.1 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Neplata salariului, invocându-se îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către angajat, nu se justifică în situația în care angajatorul nu și-a exercitat prerogativa de a aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art.263 din Codul Muncii.
Conform prevederilor art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum
și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Prevederi asemănătoare de regăsesc și în L. nr.19/2000 la art.23 și următoarele.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Cu privire la obligarea la plata de daune interese trebuie arătat că acestea se cuvin salariatului pentru întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia conform dispozițiilor art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 283 și urm. din Codul Muncii, coroborat cu prevederile art. 155 si urm. Codul Muncii, a admis acțiunea reclamantului conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC M. T. T. S., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 cod proc. civ., casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Totodată, recurenta a solicitat repunerea în termenul de recurs, deoarece hotărârea nu i-a fost comunicată potrivit legii.
În motivarea recursului recurenta a arătat că a fost citată la adresa indicata de intimat, dar procedura de citare nu s-a îndeplinit potrivit legii, întrucât citația nu este semnata si stampilata. Nici instanța, nici intimatul nu au făcut demersuri pentru citarea în altă variantă. Mai mult s-au făcut adrese către recurentă care au fost întocmite cu indicarea greșită a numelui M. T. T. si nu M. T. T., fără ca în adresă să fie cuprinse și alte elemente de identificare. In aceste condiții consideră ca este îndreptățită cererea de casare si trimitere a cauzei spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că acțiunea nu este întemeiată deoarece nu are nici o datorie față de reclamant. De altfel acțiunea nu a fost dovedita. Cel mult poate spune ca s-a stabilit ca a existat o colaborare intre societate si reclamant, dar care a fost natura acestei relații si cat a fost cuantumul plății prestațiilor nu rezultă din nici o probă, cu excepția afirmațiilor făcute de reclamant.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat înprincipal respingerea recursului ca tardiv formulat.
Referitor la motivele invocate a arătat că s-ar fi putut reține lipsa de procedură cu pârâta numai în situația în care citația comunicată de instanță ar fi fost restituită cu mențiunea destinatar necunoscut sau destinatar mutat de la adresă. A mai menționat că recurenta a cunoscut de proces și că între părți au existat relații de muncă, recurenta l-a angajat pe reclamant în calitate de conducător auto, în perioada (...)-(...), fără a-i înregistra contractul de muncă și fără a-i plăti salariul și orele suplimentare efectuate.
Examinând cauza sub aspectul cererii de repunere în termenul de recurs șiexcepției tardivității formulării recursului Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 215 din L. nr. 62/2011, termenul de recurs este de
10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință, conform dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă, decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Curtea constată că sentința civilă nr.3999/(...) a fost comunicată pârâtei la sediul său din C.-N., str. F. nr. 63-65, ap. 303, județul C., sediu pe care de altfel acesta îl indică și în declarația de recurs, la data de 19 octombrie 2011, conform dovezii de comunicare de la fila 50 dosar fond.
Recursul, cuprinzând și cererea de repunere în termen, a fost declarat la data de 25 iunie 2012, așadar cu depășirea termenului legal de 10 zile, reglementat de art. 215 din L. nr. 62/2011.
Potrivit prevederilor art.103 C.pr.civ. cererea de repunere în termen este admisibilă doar „când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei"; să exercite în termenul legal calea de atac.
Semnificația împrejurării „mai presus de voința părții"; este cea a unui eveniment obiectiv, asimilabil forței majore, care nu putea fi nici prevăzut, nicidepășit de recurent, așadar ceea ce caracterizează împrejurarea este o imposibilitate obiectivă de a o previziona și de a o depăși.
Pe de altă parte, este de menționat că repunerea în termen vizează situațiile în care hotărârea a fost corect comunicată părții, însă aceasta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite în termenul legal calea de atac.
În speță, recurenta invocă faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată potrivit legii, iar în ședința publică din data de 18 septembrie 2012 reprezentanta acesteia a susținut că sediul societății a expirat și că societatea, prin reprezentant, a luat cunoștință de hotărâre la data când s-a efectuat poprirea, fără să fi primit o somație anterior.
Din înscrisurile depuse în recurs, respectiv C. constatator nr. 551432/(...) emis de O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că sediul societății recurente este în C.-N., str. F. nr. 63-65, ap. 303, județul C., respectiv la adresa indicată de reclamant și la care fost citată de către instanța de fond, la același sediu fiindu-i comunicată și sentința civilă nr. 3999/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj.
Din certificatul emis de O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că în registru este înscrisă mențiunea în sensul că durata sediului este nelimitată, sediul societății fiind dovedit cu Contractul de închiriere nr. 240520/(...), astfel că se constată a fi total nefondate susținerile recurentei în sensul că sediul respectiv ar fi expirat după un an de la data înregistrării.
De asemenea, se constată că în R. comerțului este înregistrat un punct de lucru al societății recurente la adresa din C.-N., str. Octavian Goga, nr. 41, ap.
1B, județ C., nefiind însă înregistrat un punct de lucru și la adresa indicată de apărătorul recurentei în ședința publică din data de 25 septembrie 2012.
Lipsa unei litere din denumirea societății înscrisă în dovada de comunicare a hotărârii este evident rezultatul unei erori materiale, însă această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că hotărârea nu a fost legal comunicată pârâtei, întrucât eroarea respectivă nu modifică esențial denumirea societății, astfel încât nu s-ar putea reține că prin această împrejurare s-ar fi creat posibilitatea unei confuzii cu o altă persoană juridică, și aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta nu indică faptul că la adresa respectivă ar mai fi avut sediul și o altă societate comercială.
Totodată, având în vedere mențiunea din dovada de comunicare a sentinței în sensul că s-a constatat lipsa oricărei persoane la sediul societății pârâte, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 921 cod procedură civilă, comunicarea hotărârii prin afișare la sediul societății este legală. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi reală susținerea recurentei în sensul că desfășurarea efectivă a activității societății nu are loc în sediul indicat în evidențele R. C., ci în C.-N., str. Cardinal Iuliu H. nr.43-45, această împrejurare nu poate fi considerată un eveniment obiectiv, asimilabil forței majore, respectiv o împrejurare care ar exclude orice culpă a sa în neexercitarea recursului în termen legal. Dimpotrivă, conduita pârâtei de a nu manifesta suficientă diligență pentru a înregistra potrivit prevederilor legale o eventuală modificare sediului social, pentru a fi opozabilă terților, deși, în raport de prevederile art. 5 din L. nr. 26/1990, avea această obligație legală, îi este pe deplin imputabilă, fiind din punct de vedere subiectiv specifică unei culpe. Cum culpa pârâtei care nu a exercitat în termen calea de atac exclude incidența art.103 C.pr.civ. privind repunerea în termen, Curtea de A. va respinge cererea de repunere în termen, și în consecință, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 215 din L. nr. 62/2011, Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat. În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâta recurentă va fi obligată să îi plătească reclamantului intimat suma de 100 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea privind repunerea în termenul de recurs și respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta S. M. T. T. S. împotriva sentinței civile nr. 3999 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului A. T. suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 2827/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1945/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
