Decizia nr. 38/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/R/2012
Ședința din data de 10 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membra de sindicat T. ANA G. împotriva sentinței civile nr. 1. din 12 septembrie 2011, a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. Ș. T., C. LOCAL T. și P. C. T., având ca obiect drepturi bănești diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus reclamantul/ta T. ANA-G., prin U. J. a S. L. din Î. a chemat în judecată pe pârâții G. Ș. T., C. local al comunei T. și P. comunei T., solicitând obligarea pârâtei unitate de învățământ la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. local și P. la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud pronunțată îndosar numărul (...), a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivitdispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privindsalarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea
Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilelede concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată, întrucât ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege.
Acțiunea a fost apreciată ca neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate, măsura diminuării drepturilor salariale având caracter temporar, prin deciziile C. C. nr. 872 și 8..06.201 dispozițiile legii fiind constatate constituționale, restrângerea exercițiului dreptului la muncă îndeplinind cerințele legii și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într- o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
discriminarea reclamantului/., ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat nu a putut fi reținută, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din Convenția europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă.
Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantului/. și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă.
Sub acest aspect tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr.
1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din
L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2.,republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin.
2 din L. nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta J. a S. L. din Î. B. în numele și pentru membra de sindicat T. ANA-G., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al Legii nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H.G. nr. 2.: Membrul de sindicat reprezentat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr.
1., publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită a fost diminuată cu 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 Codul civil și în art.15 alin.(2) din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr.
(...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un
„drept de proprietate"; în sensul C. și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin.
(1) lit. c) din Codul M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - Codul M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. și ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-2010.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii, pentru perioada anterioară datei de (...).
Se constată, sub acest aspect, că prin adeverința nr. 4509/(...), unitatea de învățământ pârâtă a confirmat că reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 începând cu data de (...) și că plata indemnizației de concediu a fost efectuată ulterior intrări în concediu și a fost diminuată cu 25%, fără a se distinge între perioada de cocediu efectuată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1. și cea efectuată ulterior acestui moment.
Or, în materia reducerii indemnizației de concediu de o dihnă aferente
anului școlar 2009 -2010, datorată legal personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, s-a pronunțat prin decizia în interesul legii nr. 20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând „că dispozițiile art.
1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibruluibugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrațiapublică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea
indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009 -2010, dupăintrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010";.
Coroborând statuările din dispozitiv cu considerentele ce le însoțesc și prin care se afirmă că „. după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului
didactic și didactic auxiliar din învăț ământul preuniversitar de stat pentru
concediul efectuat d upă această dată (3 iulie 2010) se imp une a fi diminuată
proporțional,ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul";, se conturează concluzia că diminuarea indemnizației de concediu pentru personalul didactic și
didactic auxiliar di n învățământul pre universitar de stat în mod legal a fostdiminuată pentru perioada ulterioară datei de 3 iulie 2011 și per a contrario, pentru perioada anterioară acestei date, diminuarea nu se justifica.
Curtea de apel constată că față de dezlegările date de Înalta Curte de
Casație și Justiție problemei de drept în dezbatere, ce se impun cu titlu obligatoriu instanțelor potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., nu se poate trece la analiza motivelor de recurs cărora li se dă dezlegare prin menționata decizie în interesul legii, acestea apărând nefondate pentru perioada ulterioară datei de 3 iulie 2011 în lumina statuărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Față de dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a admite recursul și a modifica sentința în limitele arătate. Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții C. Local T. și P. comunei T. Astfel, obligația de a plăti indemnizația de concediu de odihnă revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director. Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite. Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Având în vedere și dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii, Curtea reține că intimaților-pârâți: C. Local și P. comunei T. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B. în numele și pentru membra de sindicat T. ANA-G. împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții G. Ș. T., C. local al comunei T. și P. comunei T. și în consecință obligă pe pârâtul G. Ș. T. la calculul și plata diferenței de îndemnizație de concediu de odihnă aferentă perioadei anterioare datei de (...), între cea efectiv plătită și cea calculată fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1. Obligă pe pârâții C. local al comunei T. și P. comunei T. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor menționate. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G. GREFIER, A. B. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. B. R.-I.
| ← Decizia nr. 1020/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1431/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
