Decizia nr. 4092/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4092/R/2012
Ședința 01 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA B. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 9. din 11 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.
(...), privind și pe reclamanții intimați P. I. și U. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 28 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 962 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr.
(...), a fost respinsă, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. SA - S. T.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. I. și U. G. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. „. M. SA B. și S. N. de T. F. de M. „. M. SA
- S. T. și în consecință au fost obligate pârâtele să plătească fiecărui reclamant suma ce reprezintă echivalentul a 6 (șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată în raport de art. 55 alin. 1 din Codul fiscal și art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au fost concediați potrivit deciziilor de concediere de la dosar din data 15 martie 2010, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a SC C. M. SA și aleproiectului de concediere colectivă aprobate de H. AGA nr.38/2009, nr. 1., nr. 3. și H. CA nr.12/2009, fiind emisă decizia de concediere individuală din data de
10 martie 2010, în drept, concedierea fiind motivată pe dispozițiile art.58, 65 și
68 din Codul muncii, art. 58 fiind textul legal care definește concedierea în general, ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, art.65, reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, art.68 reglementând concedierea colectivă.
Totodată, în decizia de concediere s-a făcut mențiunea că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr.9., respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare. Rezultă astfel că reclamanții au fost concediați din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana lor, urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului. Sumele necesare pentru acordarea acestor drepturi se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din dispozițiile art.21, coroborat cu cele ale art.8 din OG nr. 9., rezultă că aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Rezultă astfel că salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa,poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege, cât și de cele prevăzute în CCM, în speță, pe lângă măsurile de protecție conferite de lege, care este OG nr.9. și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, reclamantul esteîndreptățit să beneficieze și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil. În cazul de față prin CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, pârâtă în cauză, potrivit anexei 5 a contractului și care, în art.80 alin.1, se prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată, pentru că, pe de o parte, pârâții sunt în culpă procesuală față de soluția admiterii acțiunii, iar pe de altă parte, reclamanții, deșiar fi îndreptățiți la acest lucru, nu au probat prin înscrisuri justificative existența și întinderea cheltuielilor de judecată pretinse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de M. „. M.
SA B. și S. N. de T. F. de M. „. M. SA - S. T. solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei și, respingerea acțiunii intimaților P. I. și U. G.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că potrivit prevederilor OG nr.9. s-au reglementat normele de protecție sociala de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și filialele acestora.
Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective l-a constituit art. 58, 65, 68 și urm. din Codul Muncii, coroborat cu OG nr. 9., în temeiul art.7 din acest act normativ, s-a prevăzut la art.7 din decizia de concediere acordarea la data încetării contractului de munca a drepturilor prevăzute în acest act normativ.
Conform art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de M. la nivel de R. T. pe anii
2008-2010 se prevede ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații vor primi pe lângă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestata și o plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii de baza brute negociate.
Este adevărat ca dispozițiile contractului colectiv de munca se impun părților, insa, în speța, legiuitorul a instituit prin OG nr.9. norme specia le obligatorii în situația concedierilor colective, aplicabile societăților nominalizate în H.G. nr. 155/2010.
Mai mult, prin D. nr.223/2006, Curtea C. a precizat ca plata compensatorie nu constituie un drept constituțional și ca legiuitorul dispune de marja necesara pentru a stabili masuri de protecție sociala.
Prin O.G. nr. 9. legiuitorul a stabilit drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective,acestea fiind prevăzute expres la art. 7 din actul normativ, precum și în decizia de concediere emisa pe seama reclamanților, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
Prin instituirea acestor masuri de protecție socială s-au instituit norme specia le cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de M. la nivel de R. T. pe de o parte, iar pe de altă parte, aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse în CCM și își produc efectele ca atare.
Aceasta concluzie se desprinde și din dispozițiile atât ale art.162 al.3 din
Codul Muncii, cat și ale art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului.
În drept, a invocat prevederile art.299,301,304 pct.8, 9 C.pr.civ. și pe dispozițiile art.7,8 din OG nr.9. și HG 155/2010.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 septembrie 2012 (f.10-11)reclamanții P. I. și U. G. au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței civile atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de A.reține următoarele:
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2.-a stabilit la art. 80 alin. 1 că „la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că „prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacereacontractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului";.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s- a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil și în cazul societății pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
„neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr.
130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, față de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanții au fost concediați.
Deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de
OG nr. 9., inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziile de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raționamentul societății pârâte, în contextul în care prinprevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară alegiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr.
9. cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9. sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9. nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din Legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. de T. F. de M. „. M.
SA B. și S. N. de T. F. de M. „. M. SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 962 din
(...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: B. M. L.
| ← Decizia nr. 3547/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3555/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
