Decizia nr. 4123/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4123/R/2012

Ședința publică din data de 2 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta I. C. împotriva sentinței civile nr. 2707 din 23 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimații pârâți S. D. I. C. SRL și I. T. DE M. S., având ca obiect obligație de a face.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 septembrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2707 din 23 aprilie 2012 pronunțată de

Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) a fost admisă excepția lipsei capacității defolosință a pârâtei S. D. I. C. S. județul S., excepție invocată din oficiu de instanță, și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acesteia.

S-a admis cererea formulată de reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâtul I. S. și în consecință s /a constatat că raporturile de muncă dintre reclamantă și S. D. I. C. S. au încetat la data de (...) în baza art. 65 alin. 1

Codul muncii.

S-a obligat pârâtul să facă cuvenitele mențiuni în Registrul General de

E. al S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut următoarele:

Din scriptele depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese faptul că aceasta a fost angajata pârâtei de rândul II cu contract individual de muncă, începând cu data de (...) (f11), (f.3).

Ulterior reclamanta a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani (f.12) iar în această perioadă, respectiv la data de (...) S. D. I. C. S. și-a încetat activitatea, fiind radiată (f.4).

Coroborând prevederile art.65 alin.1 și art.50 alin.2 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea reclamantei, și a constatat că raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta de rândul II, au încetat la data de (...), în temeiul art.65, alin.1 din Codul muncii.

În temeiul prevederilor art.4 coroborate cu cele ale art. 8 alin. (6) din

H.G nr.500/2011, instanța a obligat pârâtul de rândul I să facă cuvenitele înscrisuri în registrul general de evidență al salariaților.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta I. C., prin care a solicitat obligarea I. T. DE M. S. să facă mențiunile cuvenite în cartea de muncă seria MPS nr. 1922627 și închiderea acesteia, având în vedere căîn sentința recurată a fost obligat a face mențiunile doar în Registrul General de E. al S., aceasta refuzând să închidă și să elibereze cartea de muncă.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin sentința atacată, instanța de fond a constat că raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta de rândul II, au încetat la data de (...), în temeiul art.65, alin.1 din Codul muncii.

Or, la data respectivă, raporturile juridice de dreptul muncii erau încă supuse regulilor privind înscrierile în carnetul de muncă, H. de G. nr. 500 din 18 mai 2011 privind registrul general de evidență a salariaților intrând în vigoare la data de 1 august 2011. Ca atare, pentru situațiile juridice anterioare acestei perioade, rămânea obligatorie înscrierea mențiunilor privind raporturile de muncă în carnetele de muncă.

În acest sens, Ordinul nr. 1.083 din 7 martie 2011 pentru aprobarea procedurii de lucru privind eliberarea carnetelor de muncă salariaților angajatorilor pentru care inspectoratele teritoriale de muncă păstrau și completau, respectiv certificau legalitatea înregistrărilor efectuate în carnetele de muncă, prevede în art.1 următoarele: „ Carnetele de muncă vor fi completate la zi cu date aferente până la 31 decembrie 2010 ";.

În consecință, față de data încetării raporturilor de muncă și d dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclam. I. C. împotriva sentinței civile nr. 2707 din 23 aprilie 2012 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul că va obliga pe pârâtul ITM S. să facă mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de reclam. I. C. împotriva sentinței civile nr.

2707 din 23 aprilie 2012 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe pârâtul ITM S. să facă mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

GREFIER, N. N.

Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)

Jud. fond P. A. R.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4123/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă