Decizia nr. 4238/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2012)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.4238/R/2012

Ședința publică din data de 9 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L.T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. N. SA împotriva sentinței civile nr. 3383 din 29 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată D. D. A., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 2 octombrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3383 din 29 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta D. D. - A. în contradictoriu cu pârâta S. N. S.

S-a dispus anularea D. de concediere nr.29/(...).

S-a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziei, acela de referent economist în comerț și marketing.

A fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu momentul desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă în postul deținut anterior.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 85.000 lei reprezentând despăgubiri.

S-a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă reconvențională S. N. S. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvențională

D. D. - A.

A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata către pârâta - reclamantă reconvențională a sumei reprezentând patru salarii compensatorii.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă nr. 82761/(...) reclamanta a fost angajata SC N. SA, pe durată nedeterminată, începând activitatea din data de (...), pe postul de referent economist în comerț și marketing (B. M.) pentru un salariu inițial de bază brut de 15.000.000 lei vechi, cu un program de lucru de 8 ore pe zi și

40 de ore pe săptămână (f.13-16).

La data de (...) salariul de bază lunar a fost modificat devenind de 6750 lei

(f.27).

Potrivit fișei postului reclamantei (f.28-29), aceasta a avut obligația de a „. un brand al F. R. la nivel național";, scopul postului fiind de a satisface cerințele consumatorilor într-o manieră profitabilă. De asemenea, avea obligația de a identifica, defini și interpreta comportamentul consumatorului, de a identifica dezvoltarea tendințelor de pe piață, de a analiza activitatea concurenței, de a formula strategii pentru dezvoltarea mărcii, de a genera noi idei de ofertă, de a întreține relația cu presa și alte atribuțiuni din această categorie.

Atribuțiile care îi reveneau reclamantei erau cele de B. M. pentru mărcile OKE

și cele de „. M. pentru toată gama de iaurturi aparținând F. C. în R.. Așadar, activitatea reclamantei presupunea coordonarea de la C.-N. pentru întregul teritoriu al țării a unui sector de activitate al grupului F. C. R., grup care include SC N. SA.

Prin preavizul nr. 6414/(...), s-a pus în vedere reclamantei că începând cu data de (...) curge termenul de preaviz de 30 zile lucrătoare, la expirarea căruia i se va desface contractul individual de muncă în baza art. 65 alin.1 din C. muncii, dacă în acest interval societatea nu îi oferă reclamantei un alt post vacant în cadrul societății. S-a pus în vedere reclamantei că i se va acorda o compensație bănească la plecarea din unitate, în cuantum de patru salarii de bază. Reclamanta a luat cunoștință de preaviz în data de (...) (f.11-12).

Prin decizia nr. 29/(...) de desfacere a contractului individual de muncă, pârâta a dispus desființarea locului de muncă al reclamantei și încetarea contractului individual de muncă începând din data de (...), în baza art.65 alin.1 din C. muncii, pe baza deciziei C. de A. nr.1489/(...) prin care s-a aprobat relocarea activității de marketing la B. (f.10). În decizia de concediere s-a menționat că prin decizia C. de A. nr.1489/(...) s-a aprobat relocarea activității de marketing la B. și, prin urmare, locul de muncă al reclamantei aflat în cadrul departamentului marketing de la C. a fost desființat.

Prin decizia C. de A. nr.1489/(...) (f.135), s-a hotărât desființarea departamentului de marketing din cadrul SC N. SA, avându-se în vedere eforturile de creșterea a eficienței societăților care au ca acționar majoritar F. C. R. SA și având în vedere că o parte din angajații SC N. SA desfășoară activități pentru mărcile F. C. R..

Instanța de fond a reținut însă că, anterior emiterii deciziei de concediere, a survenit o modificare a contractului individual de muncă al reclamatei, ca urmare a refuzului acesteia de a accepta oferta de a se muta la B. M. contractului individual de muncă a fost pusă în executare. Neîncheierea unui act adițional la contractul de muncă al reclamantei, în formă scrisă, precum și lipsa diligenței de a îndeplini toate formalitățile presupuse de modificarea raportului de muncă constituie omisiuni culpabile ale angajatorului și nu pot fi imputate reclamantei.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză (f.185, 186) a rezultat că, după refuzul reclamantei de a se muta la B. și deci de a accepta oferta de relocare, reclamanta a îndeplinit câteva luni noile atribuții repartizate, acelea de manager al magazinelor N., activitate propusă de către pârâtă și desfășurată de către reclamantă începând cu luna iulie 2010.

Declarațiile martorilor s-au coroborat cu răspunsul reclamantei la interogatoriu, aceasta recunoscând că timp de două luni jumătate a desfășurat activitatea de coordonare a magazinelor N. din C., Dej și Huedin (f.183 verso).

În luna august 2010 au intervenit tensiuni profesionale manifestate în discuții purtate în contradictoriu cu noua coordonatoare a departamentului de marketing, astfel că s-a decis desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei.

Din declarațiile martorilor a rezultat că înainte de conflictele la nivel profesional menționate, nu s-a pus problema concedierii reclamantei, dimpotrivă, acesteia i s-a oferit un post pe care să îl ocupe și după mutarea activității demarketing la B., iar reclamanta a acceptat această ofertă, prestând atribuțiile noului post.

T. a subliniat că, pentru a se reține caracterul legal și temeinic al concedierii în cazul reorganizării activității societății prin desființarea postului ocupat de salariat, în condițiile prevăzute art. 65 al. 1 C. muncii, este necesar ca desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Or, desființarea postului reclamantei nu a fost nici efectivă și nici nu a avut o cauză reală și serioasă.

Astfel, s-a desființat un post pe care reclamanta nu îl mai ocupa, acela din cadrul departamentului de marketing de la C., respectiv de a coordona de la C.-N. pentru întregul teritoriu al țării un sector de activitate al grupului F. C. R., grup care include SC N. SA. Reclamanta exercita la data concedierii atribuțiile unui alt post, acela de coordonator al magazinelor N. din C., Dej și Huedin. Așadar, concedierea reclamantei a fost lovită de nulitate absolută, neavând la bază o cauză reală și serioasă, motivarea desfacerii contractului său de muncă constând în mutarea activității de marketing la B.

Pentru aceste motive, în baza art. 65 din C. muncii, instanța a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta D. D. - A.

Instanța a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta - pârâtă reconvențională la plata către pârâta - reclamantă reconvențională a sumei reprezentând patru salarii compensatorii, având în vedere că potrivit art. 47 din Contractul colectiv de muncă de la nivelul pârâtei - reclamante reconvenționale acestea au fost plătite ca o compensare a pierderii locului de muncă, iar ca urmare a anulării măsurii concedierii, operează o îmbogățire fără just temei.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., instanța a obligat pârâta aflată în culpă procesuală la plata către reclamantă a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. SA solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii introductive și, în subsidiar, modificarea hotărârii și respingerea în totalitate a contestației formulate. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs

În motivarea recursului a arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 129 și 105 Cod procedură civilă, motiv de casare reglementat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motivarea acesteia estr contradictorie, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, și este dată cu încălcarea prevederilor art. 65 și ale art. 8 din Legea

67/2006, motiv de modificare reglementat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin contestația introdusă pe rolul T. C., d-na. D. a solicitat anularea D. de concediere nr. 2. emisă de recurentă și reintegrarea domniei sale cu plata drepturilor salariale la zi, actualizate, majorate și indexate. De asemenea, intimata a solicitat și obligarea recurentei la plata sumei de 85.000 lei cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii de anulare a D. de concediere intimata a invocat: faptul că măsura concedierii nu a fost luată ca urmare a desființării postului pe care îl ocupa în cadrul D.ui de marketing al N., ci a neînțelegerilor avute cu

șeful său ierarhic superior; faptul că postul pe care îl ocupa nu s-a desființat ci s-a relocat la B. împreună cu întreg D. de marketing și faptul că între recurentă și SC FRI ESLAND C. R. SA a avut loc un transfer de activitate în baza căruia D. de marketing a fost relocat din C.-N. în B.

Prima instanță, a admis contestația și a anulat Decizia de concediere cu motivarea că în fapt raportul de muncă al contestatoarei a fost modificat prin trecerea ei pe un alt post respectiv acela de manager magazine N. și că decizia de concediere este nulă pentru nemotivarea desființării acelui post.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită și în evidentă contradicție cu actele aflate la dosar și cu susținerile chiar ale contestatoarei și s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost invocate de reclamantă și nici nu au fost puse în discuția părților.

Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 raportat la art. 129 Cod procedură civilă

T. nu a pus în discuția părților aspectele legate de modificarea raportului de muncă al contestatoarei pentru ca recurenta să poată să exprima o poziție referitoare la acestea. La termenul de judecată la care s-au pus concluzii pe fondul cauzei, au fost audiați cei doi martori propuși de reclamantă, s-a luat interogatoriul acesteia și au fost depuse înscrisuri. Ulterior, instanța a dat cuvântul direct pe fondul cauzei fără a pune în discuția părților motivul de nulitate a deciziei sesizat de ea referitor la o eventuală modificare a postului deținut de contestatoare și la consecințele acestei modificări.

În interpretarea art. 129 Cod procedură civilă cu privire la conținutul rolului activ al judecătorului s-a stabilit că această noțiune, de altfel explicată și prin însuși textul legal, instituie obligația instanței de a pune în discuția părților orice aspecte de fapt și de drept care reies din acțiune. Instanța nu a fost ținută de calificarea juridică dată de reclamant pretențiilor sale însă are obligația de a pune în discuția părților elementele de fapt și de drept asupra cărora urmează să se pronunțe.

Contestatoarea prin acțiunea introductivă nu a susținut nici un moment că i-a fost schimbat postul din cel de referent marketing în "manager magazine N.". N. în concluziile orale susținute în fața instanței reprezentantul contestatoarei nu a invocat o asemenea modificare a contractului de muncă și nu a susținut acest motiv de nelegalitate al deciziei de concediere.

Singurul moment procesual în care contestatoarea a făcut o aluzie la o asemenea modificare a contractului de muncă a fost prin concluziile scrise depuse la data de 15 martie 2012, necomunicate părții adverse și în care, contrar celor susținute prin actele procesuale anterioare, a afirmat că a primit sarcini suplimentare referitoare la activitatea magazinelor N. Ca dovadă că așa este, în nici un moment procesual contestatoarea nu a solicitat reîncadrarea pe postul de manager al magazinelor N. deoarece știa foarte bine că un asemenea post nu a existat niciodată.

Acțiunea cu care a fost investită instanța a avut ca obiect anularea unei decizii de concediere din postul de referent economist în comerț și marketing - brand manager pentru motivele de nulitate pe care contestatoarea le-a indicat, motive care nu au fost cele avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii de admitere a acțiunii.

Este adevărat că fiind vorba despre o materie specială în care validitatea actelor este condiționată de indicarea elementelor prevăzute de lege, aspecte pe care instanța sesizată cu o contestație le-a putut lua în considerare și din oficiu după ce însă le punea în discuția părților. M. invocate de T. nu țin de elementele formale ale deciziei de concediere ci au în vedere un cu totul alt raport juridic decât cel descris prin acțiune.

Vătămarea care i s-a produs prin încălcarea normelor de procedură nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.

M. de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă : Hotărârea instanței a conține motive contradictorii :

Pe fond, instanța a constatat că în fapt, contestatoarea, deși a fost angajată pe postul de referent marketing - brand manager pentru produsele distribuite de N. și F. C. R. în anul 2010 ,începând cu luna iulie a exercitat alte atribuții și anumeacelea de manager a magazinelor N. A reținut totodată instanța și faptul că a fost culpa recurentei că nu a întocmit actul adițional la contractul de muncă și că nu a efectuat formalitățile legale pentru modificarea raportului de muncă.

În mod complet eronat instanța de fond a reținut că acest post nu numai că a existat dar că i-a fost propus și că domnia sa l-a și ocupat, îndeplinind atribuțiile specifice lui.

Motivul de nulitate a deciziei de concediere reținut de instanță a fost așadar acela că, deși contestatoarea ocupa postul de manager al magazinelor N., decizia a vizat desființarea postului de referent în comerț și marketing datorită mutării departamentului de marketing la B. Cu toate acestea, instanța a dispus admiterea contestației și obligarea recurentei la reîncadrarea salariatei pe postul deținut anterior, acela de referent economist în comerț și marketing.

Motivarea hotărârii a fost în contradicție cu soluția pronunțată deoarece, deși instanța a reținut în mod greșit că contestatoarea ocupa un alt post a dispus reîncadrarea ei în postul deținut anterior acela de referent economist în comerț și marketing. Or instanța de fond nu a analizat nici un moment condițiile legale de validitate a deciziei în ceea ce privește desființarea acestui post pentru a putea dispune reîncadrarea în el.

Procedând în acest fel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, hotărâre ale cărei motive sunt contradictorii și nu justifică soluția pronunțată.

Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă :

Instanța de fond a făcut o analiză superficială a probelor și a reținut o stare de fapt greșită. Postul de manager al magazinelor N. nu a existat niciodată.

Așa cum a mai arătat, în încercarea de a găsi o soluție pentru a evita concedierea reclamantei, recurenta a efectuat o analiză asupra oportunității înființării unui nou post de manager al magazinelor N. Acest post nu exista în organigramă și nici nu a fost creat.

Sarcinile suplimentare referitoare la activitatea magazinelor N. nu au constituit o modificare a postului salariatei și aveau legătură cu activitatea acesteia de la D. de marketing. În plus, domnia sa și-a exercitat în continuare atribuțiile avute anterior și anume acelea de brand manager.

În temeiul art. 40 lit. a și b din C. muncii, angajatorul are prerogativa

Organizatorică, având dreptul exclusiv de a stabili modul de desfășurare a activității și atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat. În temeiul acestei prerogative, N. a stabilit salariatei atribuții suplimentare referitoare la analiza activității magazinelor N. și la stabilirea unei strategii pentru viitorul acestora, analiză în urma căreia urma să fie luată o decizie referitoare la înființarea sau nu a unui nou post. În tot acest timp, postul ocupat de d-na D. a fost același, respectiv acela de referent economist în comerț și marketing și temporar a exercitat și atribuțiile referitoare la analiza situației magazinelor.

De menționat că atât în contestație cât și în poziția sa procesuală, d-na D. a recunoscut permanent că activitatea domniei sale în ceea ce privește postul ocupat a fost cea legată de marketing, în cursul anului 2010 domniei sale fiindu-i atribuite responsabilități referitoare la promovarea mărcilor de iaurturi.

M. reale de concediere. L. măsurii. Cauza desființării locurilor de muncă din cadrul D.ui de marketing a fost una reală și serioasă. Motivația deciziei a constat în strategia stabilită la nivelul întregului grup de a avea activitatea de marketing în B., localitate unde exista cea mai mare piață de desfacere a produselor N.

Conform prerogativelor legale conferite de dispozițiile C. muncii, angajatorul are ca principal drept acela de a stabili modul de organizare al activității în cadrul societății. În cazul de față, decizia a fost fundamentată pe motive pragmatice, care urmăreau eficientizarea activității de marketing. A. în vedere că principalii vectorimedia de promovare a brandurilor societății și principalii parteneri de afaceri sunt în B., desființarea acestei activități din C.-N. a fost perfect justificată.

Esențial, chiar dacă recurenta face parte dintr-un grup de firme, N. SA este o persoană juridică de sine stătătoare cu organizare și conducere proprie, și care în această calitate are prerogativele legale de a-și stabili modul de desfășurare al activității în toate domeniile vieții societare inclusiv cel al promovării produselor.

M. concedierii nu au avut legătură cu persoana contestatoarei.

Atât contestatoarea cât și colegii de departament ai domniei sale au fost anunțați cu privire la modificările care vor apare în cadrul firmei, la un moment imediat următor celui la care decizia în acest sens a fost luată (martie 2010). Doamna E. Șerban a fost angajată abia în mai 2010, iar probleme contestatoarei cu aceasta au apărut în luna august 2010 așa cum s-a afirmat în contestație și cum au afirmat și cei doi martori audiați în cauză.

Concedierea a avut caracter efectiv, în data de (...) a comunicat contestatoarei preavizul în vederea concedierii în temeiul art. 65 alin. 1 C. Muncii iar în data de (...), a comunicat decizia de concediere nr. 29/(...).

Calitatea de angajator în contractul de muncă al doamnei D. a avut-o N. SA și raportat la această societate s-a impus analiza condițiilor privind desființarea efectivă a postului pe care aceasta l-a ocupat.

Ulterior acestor concedieri, pe posturile din cadrul departamentului de marketing nu s-a mai efectuat nici o angajare, aceste posturi și acest departament nemaiexistând în organigrama societății. Acestea au fost criteriile raportat la care trebuia analizată efectivitatea desființării postului contestatorului.

Persoanele care își desfășurau activitatea în cadrul departamentului de marketing erau angajați ai SC N. SA. Prin urmare, activitatea de marketing nu a fost relocată în cadrul aceleiași societăți, N. SA, ci a fost desființată la nivelul acestui angajator, cu consecința desființării postului ocupat de contestatoare.

Această relocare la B., chiar și în cadrul unei societăți din același grup, nu poate avea loc fără încetarea contractelor de muncă cu angajatorul care desființează postul și fără încheierea unui nou contract cu cel care va avea acel departament și post.

Ar fi putut vorbi despre o relocare, ca o simplă mutare în alt oraș a întregii activități de marketing, dacă acesta s-ar fi făcut în cadrul aceleiași societăți. Or, în speță, angajatorului N. i-a fost realmente imposibil să facă o astfel de mutare, întrucât sediul său și activitatea sa se desfășoară numai în C., în B. neavând înregistrat nici măcar un punct de lucru.

Transferul de activitate.

În cauză nu a avut loc un transfer al întreprinderii, al unității sau a unei părți ale acesteia, în sensul art. 169 din C. Muncii precum și în sensul Legii nr.

67/2006, privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora.

Potrivit prevederilor art. 1 și 4 din Legea 67/2006 care transpune în legislația românească Directiva 2001/23/CE și reprezintă legea specială în materia protecției drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, unității sau părți ale acestora, salariații sunt protejați în următoarele condiții:

- Transferul este făcut către un alt angajator, respectiv întreprinderea, unitatea sau părți ale acestora trece din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului;

- Scopul transferului este continuarea activității principale sau secundare, indiferent dacă se urmărește sau nu obținerea de profit (art. 4lit. d)

- Transferul către un alt angajator este rezultatul unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.

Numai când toate aceste condiții sunt cumulativ îndeplinite salariații beneficiază de drepturile legale indicate în actul normativ.

Revenind la speța dedusă judecății, raportat la condițiile cerute de legea specială nr. 67/2006, la starea de fapt mai sus prezentată, relocarea departamentelor marketing și vânzări la B. nu constituie un transfer al unei părți a întreprinderii, pentru următoarele motive:

- în speță nu a fost vorba de un transfer urmare al unei cesiuni sau fuziuni;

- în speță nu a fost vorba de un transfer de proprietate al unei întreprinderi sau părți de ale acesteia, făcut în scopul de a continua activitatea principală sau una secundară. Activitatea de marketing este una administrativă la fel ca secretariatul. N. una din cele două societăți nu au marketing în obiectul de activitate și nu obțin venituri din această activitate ci ea are ca scop analiza pieței de desfacere și promovarea produselor proprii.

- obiectul relocării l-a constituit două departamente din cadrul unității, fără să fie vorba de o "entitate economică, de un ansamblu organizat de persoane și elemente care permit exercitarea unei activități economice care urmărește un obiectiv propriu."

- salariații ale căror posturi au fost relocate vor continua să presteze activitate în cadrul aceluiași grup, pentru aceeași acționari, însă ca angajați ai altei societăți.

În sensul celor de mai sus, s-au pronunțat și instanțele din R..

Astfel, într-o decizie de speță", s-a statuat că "condiția esențială a transferului de întreprindere este aceea de a exista o preluare propriu-zisă a unei părți de întreprindere văzută ca entitate juridică, care deține un patrimoniu format din active și elemente de pasiv și care are obligații de respectat in cadrul unor contracte individuale de muncă." În aceeași decizie de speță s-a reținut că pentru a fi aplicabile prevederile Legii nr. 67/2006 este necesar ca o parte a întreprinderii să fie transferată în materialitatea ei, fiind de asemenea necesar „ de a se transmite drepturile și obligațiile patrimoniale și nepatrimoniale în legătură cu aceasta ."

Și dacă ar fi transfer de activitate, el nu se poate concretiza împotriva voinței salariatului. Oferta făcută de F. prin adresa din (...), nu a fost acceptată de contestatoare.

Transferul activității nu poate constitui el însuși motiv de concediere al salariaților. N. legea, nici Directiva nu instituie o însă o interdicție de concediere independentă de transferul activității. Concedierea reclamantei nu s-a datorat transferului ci s-a datorat reorganizării activității care a dus la desființarea locurilor de muncă din acel departament.

Potrivit art. 8 din Legea 67/2006 "în cazul în care transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă în detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru încetarea contractului individual de muncă."

Interpretarea acestui articol se face în sensul că respectivul contract de muncă încetează din motive independente de persoana salariatului, situație în care angajatorul este obligat la acordarea preavizului și a compensațiilor legale sau contractuale, ceea ce în speță s-a și întâmplat.

În concluzie, chiar dacă s-ar analiza din perspectiva transferului de activitate respectarea drepturilor contestatoarei, dispozițiile legale speciale au fost respectate.

Pârâta D. D. A. prin întâmpinare (f.78-88) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate și obligarea contestatoarei N. SA la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării a arătat, în esență, că în luna martie 2010 a primit un document prin care i s-a adus la cunoștință decizia de realocare în B. adepartamentului marketing pe grupul F. C., începând cu luna noiembrie și i s-a solicitat acordul pentru mutarea sa la B.

Intimata arată că, din motive personale, a refuzat mutarea la B., însă i s-a oferit alternativa de a rămâne în companie, ofertă acceptată de aceasta. În acest sens a primit noi sarcini în cadrul companiei.

Astfel, în luna iulie 2010 a fost numită brand manager pentru mărcile OKE

și Category manager pentru toată gama de iaurturi aparținând F. C. R., dându-i-se sarcina de a se ocupa de întreaga rețea de magazine N. În considerarea acestor noi atribuții, cu privire la magazinele N., i s-a solicitat și a făcut o analiză amănunțită a acestui departament și a rețelelor de magazine.

Intimata a subliniat că toate aceste sarcini le-a preluat și exercitat efectiv, ocupându-se în continuare și de departamentul P. R. din cadrul companiei.

Ca atare, intimata arată că motivul real al concedierii sale l-a constituit neînțelegerile intervenite după numirea in funcție de conducere a doamnei E. Șerban, persoana cu care a intrat in conflict, deoarece a adus la cunoștința conducerii societății aspecte neconforme care au apărut în activitatea departamentului datorită practicilor si atitudinilor noului conducător.

Așadar, in realitate, decizia din octombrie 2010 de concediere a intimatei a intervenit la un alt moment si cu privire la un cu totul alt motiv decât realocarea departamentului de marketing la B.

Intimata a mai arătat că decizia de concediere este nelegala in raport de dispozițiile imperative ale art. 169 alin.3 din C. muncii, decizia fiind lovită de nulitate absoluta în temeiul dispozițiilor art. 76 C. muncii. Intimata argumentează, prin raportare la jurisprudența C., ca in cauza a avut loc un transfer de întreprindere, caz in care concedierea salariaților este in mod expres interzisa de lege.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Intimata reclamanta a fost angajata în cadrul societății pârâte SC N. SA, în baza contractului individual de muncă nr. 82761/(...) pe postul de referenteconomist în comerț și marketing (B. M.).

Potrivit fișei postului intimatei (f.28-29 dosar fond), aceasta a avut obligația de a „. un brand al F. R. la nivel național";, scopul postului fiind de a satisface cerințele consumatorilor într-o manieră profitabilă. De asemenea, avea obligația de a identifica, defini și interpreta comportamentul consumatorului, de a identifica dezvoltarea tendințelor de pe piață, de a analiza activitatea concurenței, de a formula strategii pentru dezvoltarea mărcii, de a genera noi idei de ofertă, de a întreține relația cu presa și alte atribuțiuni din această categorie.

Atribuțiile care îi reveneau reclamantei erau cele de B. M. pentru mărcile OKE

și cele de „. M. pentru toată gama de iaurturi aparținând F. C. în R.. Așadar, așa cum corect a reținut si instanța de fond, activitatea reclamantei presupunea coordonarea de la C.-N. pentru întregul teritoriu al țării a unui sector de activitate al grupului F. C. R., grup care include SC N. SA.

La data de (...) Consiliul de A. al SC N. SA , având în vedere eforturile de creștere a eficienței și eficacității societăților care au ca acționar majoritar SC F. R., faptul că societățile în cauză necesită, în acest sens, o coordonare unitară a strategiei de marketing precum și acela că o parte din angajații SC N. SA desfășoară activități pentru mărcile F. R. a decis desființarea, începând cu data de (...) a întregului departament de marketing din cadrul SC N. S. Subsecvent, în executarea obligației de a lua măsuri active de combatere a șomajului, societatea urma să înainteze solicitări către conducerea SC F. R. SA, pentru ca această din urmă societate să ofere locuri de muncă în cadrul propriului departament de marketing.

Curtea reține în continuare că la data de (...) reclamanta intimata a fost notificata prin email despre modificările ce vor surveni la nivelul departamentului de marketing din care face parte, în urma acestei hotărâri. În esență, societatea pârâtă i-a comunicat că a decis ca departamentul comercial și de marketing să își desfășoare activitatea într-un singur loc, și anume B., decizie luată în vederea creșterii eficienței și eficacității companiilor din grupul F. R..

Prin același mesaj, pârâta și-a exprimat în mod deschis " dorința și propunerea de a continua împreună"; și, conștientă că aceasta generează " o schimbare majoră, atât pe plan profesional, cât și personal"; a oferit reclamantei un pachet de relocare. T. pentru acceptarea ofertei urma să expire la sfârșitul lunii aprilie 2010.

Oferta, făcută printr-un înscris ce poartă antetul pârâtei SC N. SA, a fost semnată de domnul K. M., managing director al F. R..

Din motive personale, intimata reclamanta a refuzat oferta de mutare la B.

Din malurile depuse la dosar, rezultă că aceasta și-a continuat activitatea în cadrul societății SC N. SA, iar din luna august 2010 au survenit o serie de neînțelegeri în raporturile dintre aceasta și noul manager Marketing al F. R., doamna E. Șerban.

Ulterior,prin preavizul nr. 6414/(...), s-a pus în vedere reclamantei că, începând cu data de (...), curge termenul de preaviz de 30 zile lucrătoare, la expirarea căruia i se va desface contractul individual de muncă în baza art. 65 alin.1 din C. muncii, dacă în acest interval societatea nu îi oferă reclamantei un alt post vacant în cadrul societății. S-a pus în vedere reclamantei că i se va acorda o compensație bănească la plecarea din unitate, în cuantum de patru salarii de bază. Reclamanta a luat cunoștință de preaviz în data de (...).

O prima chestiune ce trebuie tranșată în cauza de față, contestată de cele două părți, este aceea de a stabili dacă desființarea postului reclamantei s-a făcut în cadrul unui transfer de întreprinderi.

Articolul 4 din Legea nr. { H. "file:///C:\Documents%20and%20Settings\smisan\sintact%203.0\cache\J urisprudenta\temp67568\00091408.htm" |^67/2006} definește transferul ca fiind o trecere din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi sau părți a acesteia, având ca scop continuarea activității principale sau secundare.

Definiția transferului, astfel cum este prevăzută în { H. "file:///C:\Documents%20and%20Settings\smisan\sintact%203.0\cache\R eviste\temp133110\00091408.htm" |Legea nr. 67}, transpune însă în legislația româneasca art. 1 alin. (1) din Directiva C. 2001/23/CE privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități ("Directiva"). Conform acestuia, se considera transfer "[...] cel al unei unități care își menține identitatea înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economica, indiferent daca acea activitate este centrala sau auxiliara".

Comparând cele două definiții, Curtea de A. subliniază că transpunerea directivei în dreptul intern s-a făcut într-o manieră destul de imprecisă, ceea ce impune ca interpretarea și aplicarea condițiilor aplicabile transferului să se facă mai larg, ținând cont de obiectivele D. nr. { H. "file:///C:\Documents%20and%20Settings\smisan\sintact%203.0\cache\R eviste\temp526308\12018341.htm" |^2001/23} menționate în preambulul acesteia, precum și de jurisprudența C. de Justiție a C. E. (C.), în special în raport de cele reținute de C. în cauza Dietmar Klarenberg împotriva Ferrotron Technologies GmbH.

În raport de cele statuate în această decizie, se reține ca și condiție esențială a transferului de întreprindere aceea de a exista o preluare propriu-zisă a unei părți de întreprindere văzută ca entitate juridică, care deține un patrimoniu format din active și elemente de pasiv și care are obligații de respectat în cadrul unor contracte individuale de muncă.

Curtea constata ca probele administrate in cauză dovedesc existenta unui transfer de întreprinderi, in sensul celor expuse mai sus.

În ceea ce privește existenta unei entități economice, se retine că un departament de marketing al unei întreprinderi îndeplinește aceste condiții. Din organigrama depusă în cauză, Curtea reține că departamentul de marketing al SC

N. SA era organizat ca o structură cu autonomie funcțională, cu structură ierarhică stabilită, avea un scop economic stabil, distinct si bine identificat - promovarea produselor firmei, analiza pieței concurențiale etc. -, ce nu corespunde unei lucrări determinate, limitate în timp. Ca atare departamentul de marketing al societății pârâte poate fi asimilat unei părți de întreprindere, în sensul actelor normative invocate.

Raportat la transferul unor elemente de activ și pasive, Curtea subliniază ca lipsa unor elemente corporale transferate este irelevantă în cauză, în condițiile în care activitatea de marketing este un domeniu în care contează în primul rând calitățile profesionale și expertiza salariaților si nu neparat baza materială. Or, acest element a fost esențial în cauză: oferta de realocare a privit întreaga echipă de marketing, care a fost preluată ca atare, cu majoritatea salariaților, de către societatea SC F. SA.

Curtea retine ca fiind îndeplinită și condiția existența unei cesiuni sau fuziuni. Esențial in acest sens este faptul că scopul urmărit de cele două societăți a fost acela al mutării unui departament dintr-o societate în alta, operațiune ce presupune o activitate de predare-primire specifică unei cesiuni.

In sfârșit, o ultima condiție care conturează existenta unui transfer de întreprinderi vizează păstrarea identitarii și continuarea activității de către partea de întreprindere cedată. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea notează că integrarea părții cesionate într-o structură unitară în cadrul societății cesionare nu echivalează cu pierderea identității entității transferate. Preluând un efectiv de personal dedicat special activității de marketing, SC F. SA a dobândit un ansamblu organizat de elemente care îi permite desfășurarea acestei activități preluat de la SC N. SA într-un mod stabil, lipsit fiind așadar de importanță faptul că acest efectiv a fost integrat într-o nouă structură. O interpretară contrară ar limita extrem de mult câmpul de aplicare a D. și implicit al legii naționale, în condițiile în care, în practică, transferul unei părți de întreprinderi este însoțit aproape întotdeauna de schimbarea superiorilor și, de multe ori, de redistribuirea competențelor. Or, o astfel de consecință nu poate fi primită, fiind contrară spiritul acestor reglementări.

In consecința, Curtea conchide ca in speța a avut loc un transfer de întreprindere. E. acestei operațiuni, în ceea ce o privește pe intimata reclamanta, se vor stabili pornind de la dispozițiile art. 8 din Legea 67/2006. Potrivit acesteidispoziții, în cazul în care transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă în detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru încetarea contractului individual de muncă.

Rezultă așadar că, pentru a-i fi aplicabilă protecția ce rezultă în cazul unui transfer de întreprinderi din punct de vedere al interdicției concedierii, era necesar ca intimata reclamanta să își fi exprimat acordul cu privire la acesta, în condițiile în care operațiunea implica o modificare substanțială a contractului său : mutarea locului de muncă de la C. la B. În condițiile în care acest acord nu ar fi existat, angajatorul putea dispune desfacerea contractului de muncă al reclamantului, ca urmare a desființării postului.

Curtea a înlăturat apărările intimatei potrivit cărora desfacerea contractului de munca a salariaților este interzisă, chiar daca nu exista acordul acestora la transfer. D. ce vizează protecția salariaților in caz de transfer de întreprindere trebuie văzute in mod coroborat, pornind de la rațiunea lor.

In primul rând, art. 169 alin. 3 din C. muncii dispune în mod expres că transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere colectivă sau individuală a salariaților, de către cedent sau de către cesionar. Aceasta normă nu trebuie însă interpretată în mod absolut, ea venind in completarea art.1 si 5 din Legea 67/2006. Ca rezultat al cesiunii unei părți a societății pârâte, drepturile și obligațiile cedentului care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, sunt transferate integral cesionarului.

Aceasta regulă este însă nuanțata în cazul în care transferul implică o modificare substanțiala a condițiilor de munca, tot pentru a asigura protecția salariatului. Cum o modificare forțată a unor condiții esențiale ale contractului individual de munca este inadmisibila, legiuitorul a corectat rigiditatea acestei reguli, prevăzând - chiar daca nu expres - obligativitatea acordului salariatului la transfer. Și aceasta condiție trebuie privită însa în contextul imperativului menținerii unui echilibru intre drepturile salariatului si cele ale angajatorului. În acest sens, nu poate fi admisă teza intimatei, potrivit căreia lipsa acceptului sau ar avea ca și consecința menținerea sa pe funcția deținută anterior. O astfel de interpretare ar echivala cu acordarea unui drept de veto salariaților față de transferul de întreprindere, soluție ce nu este nici in spiritul si nici in litera legii.

În acest sens trebuie interpretate si aplicate dispozițiile art. 8 din Legea

67/2006. În cazul in care transferul implica o modificare substanțială a condițiilor de muncă în detrimentul salariatului si nu exista acordul acestuia la modificări, contractul individual de muncă al acestuia încetează, angajatorul fiind responsabil pentru aceasta. Responsabilitatea angajatorului nu poate fi însa în nici un caz înțeleasă prin interdicția concedierii salariatului, atâta vreme cât ea ia naștere tocmai datorită întreruperii contractului, în mod concret aceasta responsabilitate se traduce prin obligativitatea despăgubirii salariatului pentru daunele suferite prin aceasta operațiune.

În consecință, Curtea constată că, sub acest aspect, decizia de încetare a contractului de munca este legală, în acord cu imperativele prevăzute de art. 65 C. muncii : desființarea postului este efectivă și cauza acesteia este reală si serioasă - transferul departamentului de marketing in întregime la o alta societate - .

Faptul că între intimata reclamantă și noul conducător al departamentului de marketing au apărut neînțelegeri nu poate fi reținut ca și cauză a concedierii, în condițiile in care acestea au survenit după ce decizia de transfer a fost luată, neputându-se reține așadar o legătura de cauzalitate între cele două evenimente.

În ceea ce privește teza potrivit căreia intimata reclamanta ar fi fost mutată pe un alt post decât cel desființat, anterior emiterii deciziei de concediere atacate, Curtea reține că in mod eronat aceasta a fost validată de instanța de fond.

T. a reținut, în urma analizării declarațiilor martorilor, că societatea intimata a oferit intimatei reclamante un nou post in cadrul companiei, pe care sa îl ocupe după mutarea activității de marketing la B., și anume acela de coordonator al magazinelor N. din C., Dej si Huedin, post pe care acesta l-a acceptat, prestând atribuțiile acestuia.

Din analiza considerentelor sentinței atacate nu rezultă însă în ce au constat in mod efectiv aceste atribuții, pentru a se putea verifica în ce măsură ele ar contura existenta unui nou post, distinct de primul, sau ar reprezenta doar noi atribuții de serviciu ce s-au adăugat celor deja exercitate, aferente vechiului post ocupat de intimata reclamantă. De altfel, nici intimata reclamanta nu punctează aceste detalii esențiale, mulțumindu-se a face aprecieri cu caracter general sub acest aspect.

Lămurirea acestei problematici este cu deosebire importantă pentru tranșarea corecta a litigiului, în condițiile in care decizia privind transferul de întreprinderi a fost pusa in practica abia la câteva luni de la emiterea sa. Curtea notează așadar ca a existat o perioada tranzitorie de câteva luni (martie- noiembrie 2010), perioada in care atât angajații care au acceptat transferul, cat si cei care l-au refuzat si-au continuat activitatea in cadrul societății parate. Aceasta perioada de referință se suprapune cu perioada în care recurenta susține că ar fi exercitat atribuții specifice unui nou post.

În primul rând, Curtea notează că însăși intimata admite - prin întâmpinarea formulata - ca a primit noi sarcini in cadrul companiei, menținându-și-le însă pe cele vechi. Astfel, la punctul 10 din întâmpinare, reclamanta arata ca in iulie 2010 a fost numita „. manager pentru mărcile OKE si Category manager pentru toata gama de iaurturi aparținând F. C. in R.";, funcție insa pe care o exercita si anterior, fapt relevat de fisa postului expusa in debutul considerentelor.

In continuare, intimata punctează ca i s-au dat sarcini „ si de a se ocupa de întreaga rețea de magazine N.. In considerarea acestor noi atribuții a solicitat si a si făcut o analiza amănunțită a acestui departament si a rețelelor de magazine.

Întreg probatoriu administrat in fata instanței de fond si recurs conturează practic o singura activitate suplimentara exercitata de intimata recurenta - analiza amintită mai sus, activitate recunoscută și de societatea recurentă. În acest sens sunt atât declarațiile martorilor, în special Petcovici Mihail (fila 185-

186) cât și mailurile depuse în cauză. Spre exemplu, în mailul din 19 iulie (fila

116 dosar recurs), recurenta cere sprijinul colegilor săi, încunoștințându-i că a primit ca „. să facă o analiza a magazinelor N. Toate mailurile ulterioare sunt subsumate acestui scop, finalizat prin proiectul ce cuprinde analiza activității magazinelor N. si propuneri de optimizare a activității acestora.

In final, curtea constată că amplul probatoriu administrat în cauză tinde să contureze o situație de fapt practic necontestată de părți: aceea că în perioada ulterioara deciziei de transfer, dar anterioară deciziei de concediere, intimata reclamanta a avut îndeplinit o noua sarcina in cadrul societății - proiectul de analiza a magazinelor N. - exercitând in continuare si atribuții specifice noului post. Ceea ce este contestat este semnificația juridica a acestui fapt, curtea trebuind sa răspundă la întrebarea daca acestea conturează un nou post, distinct de cel desființat.

Pentru a răspunde la aceasta întrebare trebuie subliniat un aspect amintit mai sus si neglijat in totalitate de instanța de fond : faptul ca reclamanta a continuat sa exercite in continuare si vechile atribuții, chestiune necontestată de aceasta. Ca atare, „noul post"; pretins a fi înființat avea ca și componență esențială atribuțiile vechiului post, căruia i se adăugă o componentă privind analiza activității magazinelor N. Or, în condițiile în care întreaga activitate de marketing asocietății a fost transferată unei alte companii, este greu de înțeles rațiunea pentru care recurenta ar păstra totuși o parte a acestei activități, înglobând-o într-un noul post ce ar fi fost oferit intimatei reclamante.

O posibila explicație este cea oferita de martori, și anume aceea ca societatea pârâtă a intenționat să își păstreze salariații valoroși, prin crearea unor noi posturi ce urmau a fi oferite acestora. Deși veridică și, de altfel, probată, aceasta intenție a recurentei nu dă însă naștere unei obligații de rezultat în sarcina sa, aceea de a si crea posturile respective.

Dimpotrivă, in acest context apare ca si plauzibila explicația recurentei potrivit căreia analiza a fost ceruta intimatei reclamante tocmai pentru a se verifica oportunitatea creării unui nou post - de manager magazine N. - proiect ce nu s-a realizat datorita costurilor mari relevate de studiul întocmit de intimata reclamanta ( in acest sens fiind si concluziile ședinței de management a F. C. R. din (...), fila 27 dosar recurs).

In consecință, curtea constata ca activitatea suplimentara exercitata de intimata reclamanta a avut un caracter punctual si limitat in timp, fapt ce exclude condiționarea sa de crearea unui nou post. Cu alte cuvinte, aceasta activitate singulară nu este suficientă pentru a face dovada ca recurenta a și înființat postul pretins de reclamanta, trecând de la partea de declarații de intenție la cea de execuție. Ca atare, aceasta activitate s-a conturat ca o sarcină suplimentară aferentă postului desființat, situație ce nu conferă însă desființării postului un caracter nereal, așa cum in mod eronat a reținut prima instanța.

Fata de toate aceste aspecte, constatând ca nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei atacate, criticile recurentei fiind așadar pertinente, in temeiul art. 312 alin1 si 3 raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civila,

Curtea va admite recursul declarat de pârâta S. N. SA împotriva sentinței civile nr.

3383 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta S. N. SA împotriva sentinței civile nr.

3383 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta D. D. A. în contradictoriu cu pârâta S. N. SA.

Respinge acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă S. N. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă D. D. A.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat parțial.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. T. D. C. G. G.-L. T.

GREFIER, N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex.(...)

Jud.fond I. P.

← Decizia nr. 422/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă		Decizia nr. 3908/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă →

Decizia nr. 4238/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4238/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă