Decizia nr. 4697/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4697/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. C. SA împotriva sentinței civile nr. 944 din 7 iunie 2012, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat T. I. și pe pârâta intimată S. E. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, având anexată împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului avocațial, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că
și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.(...) pe rolul T. B.-N., reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâții S. „. C. S. și S. E. C., solicitând ca în baza probelor ce se vor administra, pârâtele să fie obligate la plata: unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2009, respectiv 1579 lei, a unui ajutor material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, respectiv de 570 lei; a unui ajutor material constând dintr-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de C. aferent anului 2009, respectiv de 570 lei; a unui ajutor material constând dintr-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat cu ocazia zilei S. „. C. S., aferent anului 2009, respectiv de 570 lei; la plata de daune interese constând în dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei începând din data de (...) și până la data de (...), când s-a pensionat pentru limita de vârstă așa cum rezultă din copia contractului de muncă.
Potrivit art.32 alin.l din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtelor pentru anii 2009 - 2010 și aplicabil acestora, pentru munca ireproșabila desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Din contractul de muncă rezultă că salariul de încadrare din luna decembrie a anului 2009 a fost de 1579 lei .
În conformitate cu prevederile art.64 alin.l din același contract colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de ziua SC E. C. se va acorda salariaților un ajutor material, în lei sau tichete cadou, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau de la data acordării ajutorului se aflau in concediu fără plată pentru o perioadă de un an.
Întrucât în toată această perioadă nu a absentat nemotivat de la serviciu, nu a fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice și nu s-a aflat în concediu fără salariu pentru o perioadă de un an, reclamantul a apreciat că este îndreptățit la acordarea acestora.
Potrivit art.236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractelor colective de muncă este obligatorie pentru părți conform { H. "http://dispoz.art.148/" "_." |art.148} din L. nr.62/2011, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații unității, în conformitate cu { H. "http://dispoz.art.133/" "_." |art.133} alin.l din aceeași lege. Potrivit { H. "http://dispoz.art.132/" "_." |art.132} alin.3 și 4 din L. nr.62/2011, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Potrivit disp. art. 166 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, astfel că se impune obligarea paratelor debitoare la plata de daune interese constând în dobânda legală de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora.
În drept, acțiunea se întemeiază pe { H. "http://dispoz.art.270/" "_." |art.270} - 275 din Codul muncii și ale art.3, 11 alin.1, 30 alin.l, 32 alin.3 si 4 șiart.133 alin.l din L. nr.62/2011 și ale HG nr.584/1998.
Pârâta S. „. C.F.R."S. B. a formulat întâmpinare prin S. E. C., prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru toate drepturile solicitate de reclamant având în vedere prevederile art. 268 alin.1 lit.e) din L. 5., iar în ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, pârâta a arătat faptul că în contextul situației economice dificile, societatea având pierderi economice, venitul societății fiind mai mic decât cheltuielile, prevederile art. 32 din contractul colectiv de muncă referitoare la plata salariului suplimentar, deși au fost negociate de ambele părți semnatare, nu au putut fi materializate și în fapt, și de plata acestui salariu nu beneficiază salariații care au fost sancționați disciplinar sau cei care au beneficiat de concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Referitor la punctele 2, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, și anume ajutorul material pentru sărbătoarea de P. pe anul 2009, ajutorul material pentrusărbătoarea de C. pe anul 2009 și ajutorul material acordat cu ocazia zilei SC „.
C." SA pentru anul 2009, pârâta a precizat că în data de 16 iulie 2009 a fost înregistrat cu nr. 3229/(...) la D. de M., S. S. și F. a M. B., A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit suspendarea ajutorului material care se acordă cu această ocazie, motiv pentru care se solicită respingerea acțiunii formulate, ca netemeinică și nelegală.
În dovedirea acțiunii, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9./(...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-arespins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC E. C. SA B., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. I., împotriva pârâtelor S. „. C. S. S. E. C.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, în cuantum de 1579 lei;
Au fost obligate pârâtele, să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. anul 2009, respectiv 570 lei;
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de C. aferent anului 2009, respectiv 570 lei;
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului . material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat cu ocazia zilei SC
E. C. SA, aferent anului 2009, în sumă de 570 lei;
Au fost obligate pârâtele la plata de daune interese constând în dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 496 lei , cu titlu de . de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC „. C. B. este neîntemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar pentru anii
2009, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutoarele de P., C., Z. SC E. C. SA, toate pentru anul 2009, constând în câte un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, pentru fiecare.
Întrucât toate acestea sunt drepturi de natură salarială, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, care curge de la data nașterii dreptului, respectiv 15 ianuarie pentru salariul suplimentar, așa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, astfel încât momentul de început al curgerii prescripției este data de
15 ianuarie a anului 2010. Pentru celelalte drepturi, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care fiecare dintre acestea trebuiau acordate. Or, acțiunea de față a fost promovată la data de 22 martie 2012, deci în termenul de prescripție legal.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din
Codul muncii republicat a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor,termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamant, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, s-a reținut că, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, înregistrat sub nr. 1410 din data de 25 martie 2009 (f. 44), în conformitate cu prevederile art. 2 din contract și cu art.25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată( în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă), se aplică de la data înregistrării contractului - 25 martie 2009.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din L. nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
(3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariuse constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar";, iar potrivit art.33 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6 (f.52-verso).
Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleași profesii, pe o perioadă de 60 de zile, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, salariații cărora în cursul anului calendaristic respective li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni, diminuarea acestuia cu 5-10 %, salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă, care au absentat nemotivat de la serviciu cel puțin o zi, respectiv o tură.
Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, corespunzător clasei I de salarizare, cu condiția să nu se fi aflat în una din situațiile prevăzute la pct.2 a A. nr.6 și mai sus arătate.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155
Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de muncă (ambele articole, în forma în vigoare în perioada în discuție).
Apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective datorită situației economice nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul colectiv de muncă. În condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri nu poate fi acceptată. De altfel,s-a reținut că lipsa fondurilor nu a fost dovedită.
Reclamantul/a îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. 6, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar, așa cum rezultă din adeverința eliberată de SC „. C. SA- C. E. Dej și depusă la fila nr.26 dosar de fond, astfel că este îndreptățit/ă să beneficieze de prevederea contractuală evocată la art.32 alin.1 și care este în cuantum de 1579 lei, așa cum rezultă din contractul de muncă.
Așa fiind, tribunalul a reținut că aceste pretenții sunt întemeiate, astfel că au fost admise, cu obligarea pârâtelor SC E. C. SA B. și S. E. C. să plătească reclamantului/ei salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Dată fiind neplata la timp a sumei cuvenite în baza art.32 din contractul colectiv de muncă, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, sumele achitate au fost actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței acestei sume și data plății efective.
Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009 și a premierii cu ocazia zilei SC „. aferentă anului
2009, s-a reținut că plata cărora a fost solicitată în temeiul dispozițiilor art.64 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul SC
„. C. SA.
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
În anul 2009, sărbătorile de P. 2009 au fost la data de 19 aprilie, Z. SC „.
C. SA s-a sărbătorit la 18 octombrie (conform art.55 din contractul colectiv de muncă), iar sărbătoarea de C. la data de 25 decembrie.
La data de 16 iulie 2009 a fost înregistrat cu nr. 3229/(...) la D. de M., S. S.
și F. a M. B. A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA, care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit de părțile semnatare suspendarea ajutorului material care se acordă cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. SC „. C. SA., respectiv suspendarea art.64 din contractul colectiv de muncă, până la 1 ianuarie 2010 .
T. a constatat că acest act adițional la contractul colectiv de muncă nr.1/15 iulie 2009 a fost înregistrat la data de 16 iulie 2009, iar potrivit prevederilor art.25 alin.3 din L. 130/1996 (în vigoare la acea dată) actul adițional se aplică de la data înregistrării.
Prin urmare, s-a reținut că acest act adițional nu produce niciun efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamantului pentru sărbătorile de P. din anul 2009, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii actului adițional.
T. a constatat că nici asupra drepturilor cuvenite reclamantului pentru sărbătorile de C. și Z. SC „. C. SA nu produce efecte, chiar dacă actul adițional a fost semnat de organizația sindicală la care este afiliat reclamantul/a, deoarece în conformitate cu art.38 din Codul muncii republicat mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, nici la nivel personal. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că suspendarea drepturilor arătate echivalează numai cu o întrerupere a amânării dreptului pe timp limitat, nu stingerea lui și nu afectează însăși substanța dreptului. După încetarea termenului de suspendare, dreptul subiectiv statornicit prin contractul colectiv de muncă reactivează și reclamantul/a este îndreptățit/ă să și-l valorifice pe cale judecătorească, ceea ce a și făcut.
Îndreptățirea reclamantului/ei la beneficiul ajutorului salarial suplimentar în discuție este probată de îndeplinirea celorlalte condiții (prima fiind aceea de titular al raportului de muncă) instituite expres de prevederile art. 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar din adeverința depusă la dosar nu rezultă că ar fi absentat nemotivat de la serviciu, că ar fi fost sancționat pentru consumul de băuturi alcoolice ori s-ar fi aflat în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Cuantificarea pretenției deduse judecății este corectă, în deplin acord cu contractul colectiv de muncă, în cuprinsul căruia se menționează expres că în anul 2009 salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare este de 570 lei( f 78 - anexa 1 poziția 1).
Ca atare, s-a reținut că și aceste pretenții ale reclamantului sunt întemeiate.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și constatând că pretențiile reclamantului/ei sunt fundamentate pe o prevedere din contractul colectiv de muncă legal încheiat, valabil pentru anii 2009-2010, respectiv art.32 alin.1 și art.64 alin.1 din această convenție, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care debitorului a fost obligat la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației, pentru fiecare dintre ele, în temeiul art.166 alin.4 din Codul muncii republicat.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 23, 25 alin.3, 33 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, republicată, art.7, art.32 alin.1 și 3,
34 alin.1,art.64 alin.1 din Contractul colectiv de munca încheiat pe anii 2009-
2010, art. 40, art.161 alin.4, art. 236 alin.4, art.283 din Codul muncii (anterior modificării), art.166 alin.4, art.268, art.269 din Codul muncii republicat, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamant.
În baza art.274 C.pr.civ. au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 496 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. „. C. S., considerând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că S.„. C." S. nu și-a onorat obligațiile asumate potrivit art.32 din Contractul Colective de M. ale SC "E. C." SA pe anii 2009-2010.
Se consideră că, pentru a putea acordat acest drept, societatea ar fi trebuit să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, fiind monitorizată de F. M. I., iar anul trecut a fost nevoită să treacă printr-o restructurare masivă de personal.
Recurenta mai arată că, prin înscrisurile depuse la dosar (Execuție bugetara pe 2004-2010), a dovedit că veniturile realizate de societate sunt mai mici decât cheltuielile cu salariile.
Așadar, se arată că neexecutarea obligației asumată prin încheierea C. colectiv de muncă, în art.32, constituie un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societatea recurentă, care se vede astfel în situația de a fi afectată o situație economico-financiară foarte dificilă.
Se mai arată și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997,
Guvernul a emis OUG nr.81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anul, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Recurenta mai arată că nu poate fi de acord cu modul concis în care instanța își motivează sentința în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Se consideră că, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar, termenul de prescripție începe să curgă din data de 15 ianuarie 2010, pentru 2009 având în vedere faptul că data plății salariului pentru luna decembrie a anului respectiv este data de 15 ianuarie a anului următor.
Se mai arată că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat, astfel încât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel prevăzut de L. 5. art. 268 alin 1 pct. "e", adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Recurenta mai arată că reclamantul solicită obligarea societății la respectarea art. 34 din Contractul colectiv de muncă, care nu prevede acordarea unui drept, ci doar modul in care se achita plata salariilor.
În ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, recurenta arată faptul că în contextul situației economice dificile, societatea având pierderi economice, venitul societății fiind mai mic decât cheltuielile, prevederile art. 32 din Contractul colectiv de muncă referitoare la plata salariului suplimentar, deși au fost negociate de ambele părți semnatare, nu au putut fi materializate și în fapt, și de plata acestui salariu nu beneficiază salariații care au fost sancționați disciplinar sau cei care au beneficiat de concediu fără plată pentru o perioadă de
1 an.
Recurenta consideră că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an, nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată desalariat, ci este o liberalitate a angajatorului, acordat doar datorită simplei calități de salariat.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătoarea de P. pe anul 2009, recurenta precizează că, în data de 16 iulie 2009, a fost înregistrat cu nr.
3229/(...) la D. de M., S. S. și F. a M. B., A. A. nr. 1/2539/(...) al S. "E. C. S. care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit suspendarea ajutorului material care se acordă cu această ocazie, motiv pentru care se impunea respingerea cererii formulate, ca netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de pârâta S. „. C. S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, se rețin următoarele:
Art.268 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Se reține că în mod corect prima instanță a constatat că art. 268 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a cerut plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.160 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe de altă parte, motivarea succintă de către prima instanță a soluției pronunțate în legătură cu această excepție se datorează practicii constante a
Curții de A. C. în această problemă de drept, cel puțin în ultimii trei ani, pronunțându-se sute de hotărâri judecătorești în acest sens.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 148 alin. 1 din L. nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art.133 alin.1 lit.a din L. nr.62/2011, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că motivele invocate privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 către reclamant, în temeiul art.32 și 33 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Se mai reține că, potrivit art.64 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „. C. S., reclamnatul-intimat era îndreptățit și la plata ajutorului de P., pentru anul 2009.
În mod corect prima instanță a reținut că, întrucât în anul 2009, P.le a fost sărbătorit la data de 19 aprilie, anterior datei de 16 iulie 2009, când a fost înregistrat sub nr. 3229/(...), la D. de M., S. S. și F. a M. B., A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA, acest act adițional nu era aplicabil în cauză.
Se mai constată că în cauză nu se poate reține incidența prevederilor OUG nr.18/1997, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului
1997.
Se reține însă că în mod eronat prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata ajutoarelor materiale pentru sărbătoarea de C. și pentru Z. S. „. S. aferente anului 2009, în temeiul art.64 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „. C. S., drepturi scadente după data de (...), data înregistrării la D. de M., S. S. și F. a M. B. a A. A. nr.
1/2539/(...) la acest contract, prin care partenerii sociali au decis ca în anul
2009 aceste drepturi să nu se mai acorde.
Se mai reține că în cauză nu pot fi reținute disp.art.38 din Codul muncii, având în vedere faptul că aceste prevederi se referă doar tranzacții prin care salariații ar renunța la drepturi salariale prevăzute de lege, nu și la cele prevăzute prin contractul colectiv de muncă.
Curtea mai constată că în cauză reclamantul nu a solicitat acordarea acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă,se va admite recursul declarat de S. „. C. S. și se va modifică în parte sentințapronunțată de către prima instanță. în sensul de a se înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata ajutoarelor materiale pentru sărbătoarea de C. și pentru Z. S. „. S. aferente anului 2009.
Pârâtele vor fi obligate la plata sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, proporțional pretențiilor admise reclamantului.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului T. I. suma de 125 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 9. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata ajutoarelor materiale pentru sărbătoarea de C. și pentru ziua S. „. S. aferente anului 2009.
Obligă pârâtele la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului T. I. suma de 125 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. C.
GREFIER
Red.C.M.; Tehnored.:C.M.;
3 ex./(...);
Jud.fond: T. B.-N.: C.I..
| ← Decizia nr. 2334/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 183/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
