Decizia nr. 4929/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4929/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă S. A. R. S. împotriva sentinței civile nr. 8054 din 23 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) și recursul declarat de reclamantul V. A. împotriva aceleiași hotărâri, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului - avocat T. B. din cadrul Baroului C., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta recurentă a transmis la dosar un exemplar al recursului semnat și ștampilat.
Întrebat de președintele completului de judecată reprezentantul reclamantului arată că avocatul ales inițial este membru al aceluiași cabinet de avocatură și că la momentul comunicării hotărârii societatea de avocatură avea sediul pe str. N. T. nr. 16.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de recurs, pe recursul declarat de reclamant și apoi pe recursul părții adverse.
Reprezentantul reclamantului arată că s-a făcut comunicarea hotărârii la vechiul sediu al societății de avocatură, motiv pentru care cererea de repunere în termen este întemeiată. Solicită admiterea recursului declarat de reclamant astfel cum acesta a fost formulat în scris, iar cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamantul V. A. a chemat în judecată pe pârâta SC A. R. S. și a solicitat obligarea acesteia la acordarea drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, cuvenite și neacordate de la data reîncadrării în funcție și până la data încetării contractului individual de muncă, precum și a celorlalte drepturi, respectiv din data de 25.03. până la data de (...), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține că a fost reîncadrat doar în luna martie, deși a solicitat reintegrarea începând cu luna ianuarie, dorind să presteze muncă începând cu respectiva lună.
În probațiune, reclamantul a depus hotărâri judecătorești și acte ale pârâtei.
Prin cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă reconvențională împotriva reclamantului-pârât reconvențional, a solicitat obligarea acestuia să îi restituie un salariu compensatoriu plătit din eroare la momentul concedierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta reconvențională susține că din eroare a plătit pârâtului-reconvențional două salarii compensatorii, în loc de unu.
Prin sentința civilă nr. 8054 din 23 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea și cererea reconvențională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.4., Tribunalul Cluj a anulat decizia nr. 643/(...) de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, a dispus reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior emiterii deciziei și a obligat pârâta la plata către reclamant cu titlu de despăgubiri, a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă.
Această sentință a fost modificată prin decizia civilă nr.1464//2011 a C. de
A. C., în sensul respingerii contestației reclamantului.
Reclamantul a fost reintegrat pe postul deținut anterior la data de (...). De la această dată până la data de 10.04. acesta nu s-a prezentat la muncă. În data de 11.04. s-a prezentat la sediul pârâtei, însă nu a prestat muncă și de asemenea, nu a prestat muncă nici în perioada 12.04.-(...) dată la care a fost pronunțată decizia civilă nr.1464/R/2011.
Având în vedere această decizie irevocabilă, contractul de muncă al reclamantului a încetat la data de (...).
Potrivit prevederilor art.159 alin.2 C. muncii republicat, pentru munca prestată în baza unui contract individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la plata unui salariu exprimat în bani.
Deoarece contractul de muncă al reclamantului a încetat la data de (...) și în perioada 25.03., data reintegrării până la data de (...), data pronunțării C. de
A. C., reclamantul nu a prestat muncă la societatea pârâtă, acesta nu este îndreptățit să primească drepturile salariale solicitate.
În consecință, cererea de chemare în judecată formulată de acesta a fost respinsă.
Cererea reconvențională a fost respinsă, întrucât pârâta-reclamantă reconvențional nu dovedește în nici un fel pretenția dedusă judecății, deși așa cum prevede art.272 C. muncii republicat, sarcina probei îi aparține, aceasta fiind obligată să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâta.
Prin recursul declarat de pârâta S. A. R. S. B. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale și menținerea soluției de respingere a acțiunii introductive.
S-a arătat în motivare că instanța a apreciat că recurenta nu și-ar fi dovedit pretenția dedusa judecății, însă potrivit mențiunilor din decizia de concediere nr. 643/(...), la momentul concedierii voința reala a recurentei a fost aceea de a acorda salariatului V. A. compensația prevăzută de lege pentru situația încetării contractului de muncă din motive neimputabile salariatului:
„societatea va face efortul sa acorde acestuia - potrivit legii - toate drepturile care decurg din calitatea de salariat al societății, inclusiv compensațiile/indemnizațiile prevăzute de lege ca urmare a concedierii din motive neimputabile salariatului, respectiv o indemnizație egala cu doua salarii lunare, în afara drepturilor cuvenite la zi";.
Recurenta a fost în eroare cu privire la aplicabilitatea art. 76 alin. 1 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comerț pentru anii 2007 - 2008 ("CCM C.";) care prevedea o limita de minim 2 salarii compensatorii pentru situația concedierii din motive neimputabile salariatului, întrucât atât la momentul emiterii și comunicării deciziei de concediere cât și la data la care efectiv a încetat contractul de munca al reclamantului, acest CCM C. nu mai era în vigoare. La aceste momente de referința nu exista nicio dispoziție legala care să prevadă obligativitatea acordării a 2 salarii compensatorii.
CCM C. 2007 - 2008 a fost înregistrat la M. M. sub nr. 589/(...), or conform dispozițiilor art. 25 alin. 2 și 3 din Legea 130/1996 prezintă relevanță data înregistrării sale la M. Prin urmare, este fără dubiu faptul ca acest CCM C. s-a aplicat începând cu data de (...).
Conform art. 4 alin. 1 și 2 din CCM C., „(1) Prezentul contract se încheie pe o perioadă de un an, cu posibilitatea revizuirii. (2) Dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni";. Acest CCM C. nu a fost denunțat astfel încât s-a mai prelungit cu încă maxim 12 luni peste termenul de 1 an prevăzut inițial, conform art. 4 citat supra. Astfel, CCM C. 2007 - 2008 a fost în vigoare până la data de (...).
Rezultă că atât la momentul emiterii deciziei de concediere ((...)) cât și la momentul încetării efective a raporturilor de munca după expirarea duratei de preaviz ((...)), CCM C. nu mai era în vigoare.
Următorul CCM C. a intrat în vigoare la data de (...), astfel ca nu are legătura cu concedierea lui V. A.
Pârâta a apreciat în mod eronat faptul ca CCM C. ar fi fost în vigoare la momentul emiterii deciziei de concediere întrucât programul legislativ al pârâtei
(Lege nr.4) prevedea faptul ca CCM C. 2007 - 2008 ar fi intrat în vigoare la (...)
(data publicării în Monitorul Oficial).
În concluzie, voința recurentei a fost să acorde lui V. A. indemnizația prevăzuta de lege, respectiv 1 salariu compensatoriu.
Recurenta a dovedit pretenția sa, depunând decizia de concediere și dovada plății salariilor compensatorii.
La termenul din (...) reclamantul V. A. a depus la dosar o cerere de repunereîn termenul de recurs, motivând că a fost în imposibilitate obiectivă să declare recurs, în condițiile în care aceasta sentința nu i-a fost comunicată legal: aceasta a fost comunicata la vechiul sediu al societății de avocatura, respectiv cel din C.- N. P-ța.Cipariu nr.9, ap.43, în condițiile în care sediul societății de avocatură s-a mutat din P-ța. Cipariu pe str. T.
La dosar, la filele 56, 58, a depus precizare de acțiune și răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională în care a arătat că orice comunicare a actelor de procedură să se realizeze la adresa din C.-N. str. T. nr.16, ap.21, care este sediul societății de avocatură.
Sunt respectate prevederile art.103 C.pr.civ. reclamantul fiind împiedicat să formulez recurs, în condițiile în care sentința nu i-a fost comunicata și termenul de recurs nici nu a început să curgă.
Prin recursul formulat, reclamantul V. A. s-a solicitat modificarea în parte asentinței, cu consecința admiterii acțiunii introductive și menținerea dispozițiilor de respingere ca neîntemeiata a cererii reconvenționale, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că motivarea sentinței este deficitară raportat la caracterul obligatoriu al aplicării în timp a prevederilor legale.
Pârâta, prin sentința T. C. cu nr.4. a fost obligată și la reintegrarea recurentului, obligație din care decurge cea de plată a salariului pe perioada de la reintegrare. F. ca pârâta nu a înțeles să respecte sentința și să procedeze la reintegrarea acestuia după mai bine de 3 luni de la data pronunțării sentinței, nu justifică neplata salariului pentru perioada cât a fost efectiv la locul de muncă, respectiv pe perioada cât a fost reintegrat, astfel cum a înțeles chiar pârâta să procedeze prin decizia de reintegrare și până la data de 03 mai 2011 - dată de la care i s-a comunicat să nu mai prestează activitate la pârâtă.
Aplicarea sentinței tribunalului este obligatorie pe perioada cât aceasta și-a produs efectele, fiind executorie de drept. R. s-a prezentat la locul de muncă al pârâtei, ca urmare a sentinței de reintegrare cu toate că a solicitat acest lucru cu
3 luni înainte, respectiv de la data primirii sentinței tribunalului și a prestat muncă în folosul acesteia. Perioada cât a prestat activitate la pârâtă a fost din 11 aprilie 2011 - 03 mai 2011.
Nu se poate considera că CIM a recurentului a încetat la data de (...) doar pe considerentul ca prin decizia C. de A. s-a modificat în totul sentința T.; în situația în care pârâta ar fi pus în aplicare sentința tribunalului și l-ar fi reintegrat începând cu luna decembrie 2010, data primirii de către aceasta a sentinței, și până la data încetării raporturilor de munca ca urmare a admiterii recursului, munca prestată de acesta în această perioadă trebuia să fie remunerată. Caracterul executoriu al sentinței tribunalului instituit de lege nu este o facultate.
A făcut dovada atât cu declarație de martor cât și prin înscrisuri cele solicitate că a prestat muncă în perioada existenței sentinței T. C..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În primul rând, în ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, formulată pentru deplină siguranță de către reclamant, se constată că aceasta este nefondată, întrucât ipoteza de la care pornește textul de lege incident în materie, anume, art. 103 C., privește neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, or în recurs, termenul curge de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301 C. și art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Pe de altă parte, potrivit art. 93 C., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face a acea persoană.
Or, cum corect a arătat recurentul reclamant, prin precizarea de acțiune
(fila 56 dosar fond) și prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinarea la cererea reconvențională (fila 58 dosar fond) s-a modificat indicarea domiciliului ales prin cererea introductivă de instanță, de la sediul societății civile de avocatură din P- ța Cipariu nr. 9 la sediul acesteia de pe B-dul N. T. nr. 16, astfel încât nu exista nici un motiv pentru a se ignora această schimbare a domiciliului procesual ales, cu prilejul comunicării sentinței, situație în care comunicarea acesteia la vechiul domiciliu procesual ales echivalează cu ignorarea dispozițiilor art. 93 C. și deci, cu nulitatea comunicării făcute la sediul inițial indicat.
Prin urmare, neexistând o comunicare valabilă a sentinței, practic nu se poate considera că ar fi curs termenul de recurs de 10 zile, instituit în conflictele de drepturi, astfel încât recursul declarat de reclamant apare ca fiind formulat în termen, fără a fi nevoie a se apela și de altfel fără a se verifica ipoteza reglementată de art. 103 C., cu alte cuvinte, fără a se considera că ar fi curs acest termen, care să nu fi fost valorificat dintr-o pricină mai presus de voința părții.
Cât privește recursul declarat de reclamant, acesta este fondat.
Se constată, în acest sens, că acesta poartă asupra caracterului fondat al cererii sale de a fi plătit pentru zilele pe care le-a prestat în folosul angajatorului,ca urmare a reintegrării sale, dispuse pe cale judecătorească prin sentința civilă nr. 4., Tribunalul Cluj, și până la data când s-a revenit asupra reîncadrării sale, ca urmare a desființării acestei sentințe în calea de atac.
Considerentul pentru care tribunalul a respins aceste pretenții a fost acela că nu s-a prestat efectiv muncă în intervalul vizat de reclamant prin precizarea depusă la termenul din (...) (fila 56 dosar fond), anume, 11.04.-(...).
Se constată însă că lipsa unei prestații a muncii în acest interval s-a datorat faptului că reclamantul, ulterior reintegrării sale efective, ca expresie a punerii în executare a sentinței civile executorii nr. 4. a T. C., s-a aflat în concediu medical.
Acest aspect nu a fost analizat de prima instanță, deși s-a relevat și a fost dovedit la fond.
Chestiunea de principiu ce se impune a fi dezlegată în acest sens este cea a caracterului datorat al remunerației pentru perioada în care un angajat a fost reintegrat ca urmare a unei sentinței, iar ulterior, prin ipoteză, acea sentință a fost modificată în recurs în sensul respingerii cererii de reintegrare în funcția deținută anterior concedierii.
În mod evident, în materia conflictelor de muncă, nulitatea contractului individual de muncă trebuie privită ca urmând regulile nulității unui contract cu executare succesivă. Or, la o atare nulitate trebuie să ne raportăm în dezlegarea ipotezei legale enunțate mai sus, întrucât derularea unor raporturi de muncă în perioada dintre dispunerea reintegrării în muncă printr-o sentință și modificarea acestei sentinței în recurs se asimilează prestării unei munci în temeiul unui contract individual de muncă lovit de nulitate: decizia pronunțată în recurs, prin care se modifică cu efect retroactiv sentința de reintegrare în muncă, anulează practic temeiul reîncadrării angajatului, lăsând astfel fără fundament contract individual de muncă derulat în această perioadă.
Așa cum s-a arătat în cele de mai sus, efectele nulității în dreptul muncii sunt cele specifice pentru contractele cu executare succesivă, în considerarea faptului că munca se prestează zi de zi și ca urmare, contraprestația muncii, deci salariul, este de asemenea datorată zi de zi. În doctrină, se acceptă ca excepție de la retroactivitatea nulității (în sensul că efectele nulității se produc numai ex nunc, iar nu ex tunc) menținerea efectelor produce de un contract cu executare succesivă, în atari cazuri, fiind imposibilă restituirea reciprocă a prestațiilor efectuate.
Pornind de la aceste dezlegări de principiu, reglementate de altfel de art. 57 alin. 2 și 5 Codul muncii, se impune concluzia că inclusiv în cazul în care salariatul s-a aflat în acea perioadă în concediu medical, soluția trebuie să fie similară pentru identitate de rațiune, anume, să se considere că în perioada în care a fost reintegrat, deși aflat în concediu medical, s-a aflat în derularea unui contract individual de muncă dovedit ulterior nul și deci că i se datorează indemnizația de concediu medical de către angajator, care are toate obligațiile contractuale față de angajatul său, inclusiv cele aferente concediului medical, până la data constatării nulității, cum statuează art. 57 Codul muncii.
Chiar dacă pe perioada concediului medical nu se prestează muncă, contractul individual de muncă fiind suspendat de drept, se menține situația generică de existență a unui contract individual de muncă nul, a cărui soartă juridică este reglementată cu putere de principiu în materie de dispozițiile legale citate, astfel încât aceste dispoziții rămân aplicabile. În plus, pentru perioada respectivă, contractul individual de muncă producând efectele juridice restrânse specifice situației de suspendare legală reglementată de art. 50 lit. b) Codul muncii, potrivit art. 49 alin. 3 Codul muncii, angajatorul este dator a achita pentru angajatul său contribuțiile sociale, aferent cărora acestuia i se datoreazăde către stat plata indemnizației de boală, indemnizație ce trebuie avansată de către angajator și care apoi se recuperează de acesta din contribuțiile pe care le datorează bugetului de asigurări sociale de sănătate și pe care le reține din salariul datorat angajaților cu același titlu (în temeiul O.U.G. nr. 158/2005).
Angajatorul se apără, prin întâmpinarea depusă la fond, invocând faptul că reclamantul nu ar fi depus în termen certificatele de concedii medicale la angajator, pentru a beneficia de indemnizația de boală.
Se constată însă că sub acest aspect, au fost produse probe de către reclamant, care a depus rapoartele de trimitere pe fax a acestor certificate de concedii medicale aferente perioadei 12-(...) (filele 21-27 dosar fond), față de care, singura obiecțiune ridicată de pârâtă a constat în invocarea caracterului incert a cuprinsului trimiterilor pe fax astfel dovedite. Or, omițând a indica ce anume alte înscrisuri au fost primite de la numărul de fax de trimitere, în condițiile în care înscrisurile primite pe fax poartă în partea de sus mențiuni cu privire la numărul de fax de la care au fost trimise și data trimiterii, pârâta face o apărare incompletă și ineficientă. Fiind în posesia înscrisurilor pe care le-a primit pe fax, invocate de reclamant, și omițând a le depune, devin incidente dispozițiile art. 172 și următoarele C., în sensul că se socotesc dovedite pretențiile reclamantului cu privire la cuprinsul înscrisurilor care au fost trimise pe fax pârâtei, anume, că acestea au reprezentat certificatele de concediu medical pentru perioada arătată.
Aceste trimiteri pe fax (datând din 18, 20 și 27 aprilie), sunt cu câteva zile ulterioare datelor de emitere a certificatelor de concediu medical și se încadrează în termenele invocate în apărare de către pârâtă pentru depunerea lor, anume, cel reglementat de art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005 și cel de 90 de zile reglementat de art. 40 din același act normativ, astfel încât și sub acest aspect se dovedesc ineficiente apărările pârâtei.
Cât privește data de 11 aprilie 2011, când părțile sunt de acord că reclamantul s-a prezentat la muncă, însă pârâta arată că nu a prestat efectiv activitate, Curtea constată că în lipsa oricărei probațiuni din partea acesteia în acest sens, apărarea este ineficientă. Deși prin nota de probe a solicitat la modul generic administrarea probei cu interogatoriul reclamantului și cu martori raportat la acest aspect de fapt, practic, nu a fost depus nici un interogatoriu, iar reprezentanții pârâtei nu s-au prezentat în instanță pentru a susține verbal datele concrete necesare formulării unor cereri în probațiune în acest sens, iar față de lipsa unei pronunțări a tribunalului în ce privește cererile în probațiune astfel formulate, nu s-a formulat recurs de către pârâtă sub acest aspect.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată fondat recursul reclamantului în ce privește pretențiile acestuia de achitare a drepturilor salariale aferente perioadei 11.04. - (...) actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă, prin drepturi salariale înțelegându-se la modul generic sumele pe care angajatorul trebuie să le achite angajatului său pentru o anumită perioadă, în funcție de situația în care acesta s-a aflat, deci cu alte cuvinte, cuprinzându-se în această sintagmă inclusiv indemnizația pentru concediu medical datorată pentru perioada aferentă acestui concediu notificat angajatorului.
Nu sunt fondate pretențiile aferente perioadei 21.04.-(...), întrucât aceasta se situează ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1464/(...), prin care a fost modificată sentința civilă nr. 4046 din 23 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), în sensul respingerii contestației formulate de reclamantul V. A. împotriva deciziei de concediere.
Or, practic, prin această decizie, s-a confirmat justețea și legalitatea deciziei de concediere, în contradictoriu cu ambele părți, legal citate, astfel încât de la data pronunțării, decizia este opozabilă acestora în egală măsură, fără a finecesară vreo decizie ulterioară a angajatorului prin care să se constate încă o dată că a încetat contractul individual de muncă al reclamantului. Prin urmare, ulterior pronunțării acestei decizii judecătorești, este constatată implicit nulitatea contractului individual de muncă derulat pe perioada de la data reintegrării dispuse în temeiul sentinței prin care fusese anulată concedierea și astfel, nu mai există temei pentru remunerarea angajatului sau pentru plata indemnizației de concediu medical ulterior acestei date, din partea angajatorului. Practic, încetează aparența de legalitate de care se bucurase contractul individual de muncă astfel reîncheiat în temeiul unei hotărâri judecătorești lipsite de caracter irevocabil, astfel încât reclamantul nu poate invoca, de bună credință, faptul că s-ar fi întemeiat ulterior pe o astfel de aparență, pe o astfel de situație provizorie favorabilă sieși.
Se constată că motivele de recurs nu vizează celelalte petite ale acțiunii precizate.
Raportat la recursul pârâtei reclamante, Curtea constată că acesta estenefondat.
Acesta poartă asupra modalității de soluționare a acțiunii reconvenționale, prin care s-a solicitat restituirea unui salariu compensatoriu plătit din eroare reclamantului cu ocazia concedierii, în cuantum de 18.534 lei.
Potrivit prevederilor art. 256 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Stabilirea caracterului nedatorat al sumei solicitate prin cererea reconvențională trebuie făcută pornind de la dispoziția din cuprinsul deciziei de concediere referitoare la plata indemnizației pentru concediere. Aceasta stipulează: „societatea va face efortul să acorde acestuia - potrivit legii - toate drepturile care decurg din calitatea de salariat al societății, inclusiv compensațiile/indemnizațiile prevăzute de lege ca urmare a concedierii din motive neimputabile salariatului, respectiv o indemnizație egală cu două salarii lunare, în afara drepturilor cuvenite la zi";.
Se constată că nu se face referire la dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură comerț, invocat în recurs ca etalon legal pentru acordarea salariului compensatoriu, și nici la contractul colectiv de muncă la nivel național, invocat în acțiunea reconvențională ca atare etalon.
Prin urmare, la momentul emiterii deciziei de concediere, raportarea angajatorului s-a făcut la „. prevăzute de lege ca urmare a concedierii din motive neimputabile salariatului";.
Potrivit art. 67 Codul muncii, „salariații concediați pentru motive care nu
țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Recurenta pârâtă reclamantă reconvențională a demonstrat cu date corect redate faptul că în perioada dintre data emiterii deciziei de concediere și cea a caracterului efectiv al concedierii, nu a existat în ființă un contract colectiv de muncă la nivel de ramură comerț, cel aferent anilor 2007-2009 încetându-și existența la data de (...), iar cel aferent anului 2010 începându-și existența la data de (...), raportat la datele înregistrării acestora la M. M., F. si E. de Ș. și la dispozițiile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la acele date.
În schimb, era în vigoare contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, care la art. 78 alin. 1 stipula: „la încetarea contractului individual de munca din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi";. Se constată deci caracterul minimal al acestor prevederi, astfel încât acordarea unei compensații mai mari decât acest minim este conformădispozițiilor legii și ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, prin raportare și la prevederile art. 8 din Legea nr.
130/1996, în vigoare la data concedierii reclamantului pârât.
În plus, nu s-a dovedit în nici un fel eroarea în care s-ar fi aflat societatea angajatoare prin stipularea unei compensații la concediere mai mari decât cea minimă reglementată în contractul colectiv de muncă aplicabil, neexistând nici un indiciu că nu aceasta ar fi fost intenția reală a reclamantei reconvenționale.
Așa fiind, aparența nerăsturnată probator este în sensul că intenția reală a angajatorului a fost aceea de a acorda o compensație de două salarii cu ocazia concedierii, situație în care este inadmisibilă răzgândirea angajatorului și solicitarea restituirii compensației astfel acordate ca fiind o plată nedatorată.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul V. A.
Admite recursul declarat de reclamantul V. A. împotriva sentinței civile nr.
8054 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul V. A. în contradictoriu cu pârâta S. A. R. S. și în consecință:
Obligă pârâta la plata drepturilor salariale aferente perioadei 11.04. - (...) actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta recurentă S. A. R. S. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. P. U.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia nr. 1412/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 19/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
