Decizia nr. 4970/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4970/R/2012

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

S. D.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. D. împotriva sentinței civile nr. 3204/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. C. J. DE U. C. - O. I. D. S. și I. R. DE G.-H. „. O. F., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezentul dosar a fost repus pe rol din oficiu, pentru a se constata perimarea, potrivit art. 248 și 252

C.pr.civ.

Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3204 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamanta P. D., în contradictoriu cu pârâții I. R. DE G., H. „. D. O. F. și S. C. DE U. C. - OG I. D. S., având ca obiect un conflict de drepturi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta încadrată pe funcția de asistent medical principal cu studii postliceale la pârâtul de rd. 2 a absolvit cursurile Facultății de M., program de studiu A. M. G. cu obținerea calificării profesionale de asistent medical generalist în anul 2010, așa cum rezultă din adeverința nr.19265/135/(...) emisă de U. de M. și F. I. H. C.-N.

La data de (...) reclamanta s-a adresat pârâtului S. C. de U. P. D. O. F. prin cererea înregistrată sub nr.15056 și a solicitat să i se aprobe schimbarea încadrării conform studiilor absolvite și dovedite cu adeverința emisă de U. C.-N.

Pârâtul i-a răspuns reclamantei la data de (...) sub nr.7197 în sensul că va fi promovată ca asistent medical cu studii superioare fără a i se menține gradul principal.

Pârâtul S. C. de U. P. D. O. F. și reclamanta au încheiat la data de (...) actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei prin care convin modificarea, începând cu data de (...), a funcției reclamantei, în sensul că aceasta deține funcția de asistent medical cu studii superioare gradația 5, în loc de asistent medical principal gradația 5.

Conform prevederilor art. 8 alin. 8 din anexa nr. I la legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009 absolvenții învățământului superior de lungă și scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu un nivel de studii inferior specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, păstrându-și gradația avută la data promovării numai în măsura în care atribuțiile din fișa postului au fost modificate în mod corespunzător.

Legea 330/2009 prevede 3 grade profesionale pentru funcția de asistent medical cu studii postliceale și anume : debutant, simplu - nespecificat și principal și trei grade profesionale pentru funcția de asistent medical cu studii superioare și anume: debutant, simplu - nespecificat și principal.

În urma absolvirii studiilor superioare promoția 2010 reclamanta încadrată asistent medical cu funcții postliceale în grad principal a fost încadrată în gradul profesional imediat superior gradului de debutant și anume acela e asistent medical cu studii superioare simplu cu păstrarea gradației.

În înțelesul prevederii legale noțiunea de grad profesional nu este aceeași cu noțiunea de gradație care se stabilește în funcție de vechimea în muncă existând 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

Gradul profesional principal dobândit în funcție de pregătirea postliceală avută anterior absolvirii studiilor superioare nu poate fi menținut ca urmare a încadrării dobândite în urma absolvirii studiilor superioare.

Adresa nr.15056/(...) emisă de către pârâtul S. C. de U. „. D. O. F. este o înștiințare adusă la cunoștința reclamantei ca urmare a solicitării acesteia de a fi încadrată ca urmare a absolvirii studiilor superioare și nu este o decizie unilaterală a pârâtului în calitate de angajator de a modifica unilateral contractul individual de muncă al reclamantei. M. contractului individual de muncă al reclamantei s-a făcut prin acordul părților, prin actul adițional din (...).

În această situație, cererea reclamantei privind constatarea nulității actului adițional la contractul individual de muncă este neîntemeiată, întrucât acesta s-a încheiat prin acordul părților și în temeiul Legii nr.330/2009 în ceea ce privește încadrarea reclamantei conform studiilor.

Având în vedere această situație și faptul că un contract individual de muncă se încheie prin acordul părților instanța nu poate obliga pârâții să încheie un nou act adițional la contractul individual de muncă, întrucât încadrarea reclamantei în conformitate cu studiile absolvite este legală și a apreciat că acesteia nu i se cuvin diferențe de drepturi salariale solicitate, nici daune morale nici cheltuieli de judecată

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta P. D., iarsoluționarea recursului a fost suspendată la data de 2 noiembrie 2011, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod pr.Civ.

Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, în

ședința publică de astăzi a fost invocată, din oficiu, excepția perimării recursului.

În consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod pr.civ., Curtea de A. va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de reclamanta P. D. împotriva sentinței civile nr. 3204 din 27 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. S. C. B. S. D.

G. C.

GREFIER

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond. Oetru U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4970/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă