Decizia nr. 70/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 70/R/2012
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M.-R. împotriva sentinței civile nr. 1524 din 12 septembrie 2011 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. Ș. T., C. LOCAL T. și P. C. T., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1524 din 12 septembrie 2011 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B. M.-R., prin U. J. a S. L. din Î., împotriva pârâților G. Ș. T., C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar
2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică și a intrat în concediu de odihnă la data de 18 iunie 2010 și, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%. Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L. nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Așa fiind, sub acest aspect, acțiunea nu este întemeiată.
Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile L. nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă, deoarece dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantului este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr.
872/2010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care arputea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.
Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
Măsura 1 se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie
2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C. europene față de normele interne, se impune a se analiza de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului/. cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
discriminarea reclamantei față de angajatul din sectorul privat nu poate fi reținută, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din C. europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantei și corelativ obligația de plată a salariului are la bază legea, care poate suferi modificări, nu se poate reține nici faptul că reclamantul are un bun în sensul C. europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, H. din 20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare.
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, H. din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, H. din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, H. din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, H. din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Sub acest aspect tribunalul reține că măsura este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză reclamanta nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă, situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant/tă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Este real că, și în prezent, urmare a intrării în vigoare L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior celor din iunie 2010, dar aceasta nu înseamnă că diminuarea drepturilor salariale este definitivă ci aceasta și-a menținut caracterul temporar, în condițiile în care L. nr.285/2010 se aplică doar în anul
2011, scopul aplicării limitate în timp fiind acela al neafectării substanței dreptului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele șipentru membrul de sindicat B. M.-R. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale H. de G. nr. 2..
Membrul de sindicat B. M.-R. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/(...), respectiv in data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L..
1..
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția R., republicata, „. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
În același sens sunt si dispozițiile art. 1 din C. civil, „. dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva";.
În acest sens consideră ca nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuata cu 25%.
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții audiminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1.. Învederează instanței că, potrivit art. 78 din Constituție, L. nr. 1. a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie
2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
Reclamanta mai învederează instanței și faptul că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or, aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Mai apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod gravele măsura eliminării cu 25% a veniturilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din C. M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr. 128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 2., ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. si ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-
2010.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamana a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privindsalarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-
2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr.
2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că
„această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă începând cu data de 18 iunie 2010, așadar anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25%.
Aplicarea dispozițiilor L. nr. 1., pentru diminuarea indemnizației de concediu pentru zilele de concediu de odihnă efectuate până în data de 2 iulie
2010 inclusiv este lipsită de temei legal, întrucât fiind publicată în Monitorul
Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ca atare, raportarea prevederilor inserate prin L. nr. 1., care instituie diminuarea cu 25 % a indemnizațiilor, la situații născute înainte de intrarea acesteia în vigoare ar semnifica încălcarea principiului neretroactivității.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților G. Ș. T., C. Local al C. T. și P. C. T.
Va obligă pârâtul G. Ș. T. să plătească reclamantului diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin
L. nr. 1. și cea efectiv încasată.
Va obliga pârâții C. Local al C. T. și P. C. T. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate.
În ce privește cererea formulată împotriva pârâților C. Local T. și P. comunei T., Curtea reține că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea, conform dispozițiile art. 16 din HG nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. esteordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin.
4 lit. a din L. 215/2001.
Se reține astfel că, pârâților C. local și P. le revin atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ și în consecință, aceștia vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de indemnizație.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta B. M. R. împotriva sentinței civile nr. 1524 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților G.
Ș. T., C. LOCAL AL C. T. și P. C. T.
Obligă pârâtul G. Ș. T. să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada de concediu anterioară datei de 3 iulie 2010 calculată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin
L. nr. 1. și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. Local T. și P. comunei T. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. C. B. I. R. M.
Cu opinie separată
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: R.I. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
G. C.
GREFIER
Consider că în mod greșit prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ
este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizați a de concediu de odihnă
este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară"; , s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea șiaplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completărileulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii,
republicată, art. 10 3 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S .utul personalulu i
didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";
Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se reține că Î nalta Curte
de Casație și Just iție nu a fost sesi zată și cu interpet area și aplicarea
Ordinului nr.3251 din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobareaconcediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunța te de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexatecererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul
3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.1..
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de drept ce nu a fost analizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au
pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, pri n urmare, nici de
către Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constituie faptul că art.145 alin.2 din
C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul
2003, nu numai di spoziție generală, ci chiar singura dis poziție în vigoare
privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrarecodului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptat ă H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatiiau dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care seefectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă
privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai
poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se stabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998
pentru aprobarea concediului de odihnă al person alulu i d id ac tic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.17 d in H.G. nr.2., c are, la art.21, cuprindea
reglementări ce pr ivesc stabilirea in demnizației de co ncediu de odihnă ,
identice în conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., dar care
nu pu te au "supr av ie țu i"; ac telor nor mativ e în te me iul c ăror a au f ost adop tate,
respec tiv L. nr.6/199 2 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2., abrog ate pr in n oul Cod al munc ii.
Identitatea de conținut a acestor prevederi legale ce priveau
stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în cazul tuturor bugetarilor, denotă că
niciodată cadrele didactice nu au avut prevederi speciale, derogatorii de
la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de
odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul
Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:";
Pe durata concediului de odihnă sa lariații vor primi o indem nizație ce
reprezintă media zil nică a veniturilor d in luna/lunile în c are este efectuat
concediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că
indemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu.
Prin urmare, până în anul 2005, stabilirea indemnizației de concediu
de odihnă pe baza media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicata cu nu mărul de zile de co ncediu, nu era o
prevedere specială aplicabilă doar pe rsonalului bugetar, sau personalului didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sect orul public, cât și
din sectorul privat , chiar dacă era in clusă, de fapt prel uată, din cadrul
normativ general, și în acte normative speciale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat
probleme deosebite până în anul 2005 î ntrucât, până la dat a intrării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice
cu cele prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cuanul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în pr iv inț a modu lu i de s tab il ire a
inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii
angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul
13 " Ocupare și politici sociale" , d e armonizare a legislației naționale cu
acquis-ul comunitar";, ca o ". cuprinsă în Programul legislativ prioritar
pentru integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost
modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilo r în vigoare privind
calculul indemnizației de concediu d e odihnă, aceasta reprezintă media
zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile
și sporurile cu cara cter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Chiar dacă s -ar a precia că dispozițiil e H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă, ar fi supraviețuit abrogării L. nr.6/1992,
în organizarea și apl icarea căreia a fost adoptată, d ispozițiile sale preluate din
cadrul normativ general de la data intră rii sale în vigoare și până la adoptarea
O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005,
dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord anț ă cu leg isl aț ia
co mun itar ă în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L. nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă
ac tu alul Cod al mun c ii nu pre ia prevede r ile d irec tivelor în mater ie ale U. E. ș i,
mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic ile d in ț ăr i le me mb re ale U. E.";.
„În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a
negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i
modificarea prevederilor privind „Stabilirea și plata concediilor de odihnă"; ,
me nț ion ând u-se c ă: „Integrarea europeană înseamnă reglementări
europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește relațiile de
muncă";.
Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igur, con tr ar in tenț ie i leg iu itorulu i, ce a
cons ider at în anul 2 005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr iv inț a
mo dulu i de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare europe an ă, c a în r apor tur ile de munc ă ale perso n alulu i d in sec torul
publ ic, respec tiv ale person alulu i d id ac tic , s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in
anul 1992, e mis ă în te me iul une i leg i ab rog ate înc ă d in anul 2003 de c ătre C.
mu nc ii, c are a pre v ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul de c alcul al aces te i
inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit art.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o reglemen tare spec ial ă, derog ator ie, în acee aș i mater ie, ar trebu i prev ăzu tă printru-un act normativ cel puț in de acel aș i n ivel cu regle me n tare a gener al ă în materie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar conform
art.17 din același act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual
din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr.
1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și aindemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009 , nu se puteau repune
în vigoare dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privindnormele de tehnică legislativă, în situația modificării, completării și abrogării
dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau
abrogare trebuia avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.
Mai mult, nicio reglementare ulterioară modificării C. muncii O. nr.65/2005, de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază , nu a
prevăzut, cu respect area dispoziilor art. 6 3 din L. nr.2. că, prin derogare de la
dispozițiile C. munci i, astfel cum a fost modificat și compl etet în 2005, pentruîntregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ,
indemnizația de concediu de odihnă se calculează diferit, respectiv potrivit
cadrului general în care aceasta se calcula anterior pentru toți salariații, indiferent de sectorul în care aceștia prestează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile
privitoare la calculul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenite personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât
acestea nu constitui au prevederi special e, ci preluau doar di spozițiile generale
aplicabile tuturor salariaților acestei țări, prevederi care însă începand cu anul
2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării
L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P.
d id ac tic de l a to ate nivelur ile înv ăț ămân tu lu i are drep tur i ș i obl ig aț ii care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i
d in preveder ile con tr ac tulu i colec tiv de munc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă,în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația deconcediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de către reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că, pe durata concediului de odihnă, s alariații vor primi o
indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei
luni anterioare lu nii în care este e fectuat concediul, multiplicată cu
numărul de zile de concediu. I. de c oncediu nu poate fi mai mică decât
salariul de bază, s porul de vechime și indemnizația pentru funcție de
conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de
concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în co ncordanță cu art.2 38 din C. muncii, ce prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederi le legale privind
drepturile salariaților au caracter minimal , Contractul C. de M. U. la N. N.
pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnatară, din pa rtea instituțiilor
bugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de
mu nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de
od ihn ă cuven ite, ap l ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentrutoți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de formade capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să respecte
în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministe r ul Educației și
Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vederea
încheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în
totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind le gea părților, se
reține că, de la d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respec tiv de l a
d ata de (...), de când aces t con tr ac t colec tiv de munc ă ș i -a produs efectele, modul
de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person alulu i d id ac tic a f ost
stabilit prin preveder ile con tr ac tu ale conv en ite de c ătre p ar ten er ii soc ial i, c are au considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, î n ace as tă pr iv inț ă, art.145 alin.2 din C. muncii, modificat prin O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat
și și -ar fi asuma t răspunderea să respecte preved eri aplicabile în
instituțiile subordonate, ce contravi n unui ordin emis de către același
minister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deși nu cupr inde în
mo d expres modul de c alcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6 alin.1, c ă drepturil e salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel
național.
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispozițiilor L. nr.1. privind cu an tu mul inde mn iz aț iilor de conced iu
de od ihn ă cuve n ite person alulu i d i d ac tic d in înv ăț ămân t, orice autoritate
publică, respectiv angajator, avea în vedere un c adru legislativ și
convențional gener al, reprezentat de C. muncii și Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadr u legislativ și conv ențional special,
care, în mod normal, trebuia să fie L. nr.128/1997 privind statutul
personalului didactic și L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, contractul colectiv de muncă la
nivel de ramură și cele la nivel de grupuri de un ități.
În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.128/1997, lege
specială care regle mentează unitar d repturile personal ului didactic din
învățământ, se reține că aceasta nu cuprindea nicio prevedere cu privire
la calculul indemnizației de conce diu de odihnă cuvenit acestei categorii
de personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și la
prevederile contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L. nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui
sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în ceea ce privește
salarizarea pentru personalul bugetar, conform art.1 și 3 lit.a) și d) din
lege, respectiv crearea de oportunități egale și remunerație egală pe
baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea
salariului și a cel orlalte drepturi de natură salarială ale personalului
din sectorul bugetar, nu cuprinde nicio mențiune cu privire la stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă a acestei categorii de personal, cu
toate că și aceasta constituie propriu -zis tot un drept de natură
salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat negocieri în vederea încheierii C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010,
l-a semnat și s-a obligat să respecte în totalitate preveder ile C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest con tract fiind legea pă rților, de la data
înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la data de (...),
stabilind prin art.59 alin.1, c ă, pe dur ata conced iulu i de o d ihn ă, s al ar iaț ii vor
pr imi o inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i
an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de z ile de
concediu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
această privință, a rt.145 alin.2 din C . muncii prin O. nr.65/2005, M. E.,
C., T. și S., prin S. său de S., a consi derat necesar să s olicite "…punctulde vedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Prin urmare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu itoru l a ur măr it
concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice p use în s itu aț ia de a execu ta leg ile, cons ider ă neces ar a f i
apl ic ate în con tinu ar e regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispe rs ate în leg isl aț ia
considerată în v igo are, respec tiv a H. G. nr.2. ș i a O. nr.1 0/2008 , ordon anț ă
c are pr iv e a, as tf el cu m rez ul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău to t s al ar iz are a
person alulu i buge tar , abrog ată expres apro ape în to tal itate de preveder ile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a trei articole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a ce
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ș i a
con tr ac telor colec tive de munc ă înche iate l a n ivel inf erior, î n cee a ce p r iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de odihn ă ce trebu ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată osoluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a probat în cauză, cu adeverința depusă la dosar, cele 62de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate, începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația de
concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar,
trebuia plătită anterior acestei datei intrării în concediul de odihnă,
potrivit următoarelor r eglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea înconcediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de
plecarea în concediu de odihnă.
În consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul școlar
2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea
retroactiva și afecta, prin diminuare, cuant umul indemnizației de
concediu de odihnă la care era îndreptățită reclamanta pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și
plătit anticipat pl ecării în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente decât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic
aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după i ntrarea în vigoare a L. nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu
putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna
înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a
salariatului, chiar și în ipoteza în care i ndemnizația de con cediu s -ar fi plătit
salariatei în fapt, la o dată ulterioară, cu lpa angajatorului î n acest sens, pentru
nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult
situația creată acest uia, contribuind la d iminuarea indemniz ației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi
băneș ti erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiunea reclamantei privind obligarea unității
școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație i de concediu de odihnă
pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cerere formul at de către
reclamanți pr ivind obligarea C. Local T. și P.ui comunei T. la asigurarea
finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. local T. și P.ui comunei T. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarealegilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.
Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta B. M.
R., modificarea în tot a sentinței primei instanțe și admiterea în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
3 ex.- (...).
| ← Decizia nr. 3935/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3364/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
