Decizia civilă nr. 1032/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1032/R/2013
Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C. ,
T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 10282 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați C. M., D. Z., D. M., G. V., K. G. A., M. G. N., M. G., M. M., S. V., N. V. I., C. E., M. E. ,
M. R., S. M. M., B. G., și pe pârâta intimată U. DE Ș.
A. ȘI M. V. C. N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții intimați
C. M. și M. M., asistați de avocat Pușcă A. E. care îi reprezintă și pe reclamanții intimați D. Z., D. M., G. V., K. G. A., M. G. N., M. G., S. V., N. V. I., C. E., M. E., M. R. ,
S. M. M., lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați C. M., D. Z., D. M., G. V., K. G. A., M. G. N., M. G. ,
M. M., S. V., N. V. I., C. E., M. E., M. R., S. M.
au depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta reclamanților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală pentru
motivele expuse în întâmpinare pe care le susține și verbal.
În esență, arată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, având în vedere că în principal acestea vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui E., C., T. și S., excepție pe care instanța de fond în mod corect a respins-o, având în vedere că acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite.
De asemenea, menționează că părțile pe care le reprezintă au solicitat obligarea M. ui E., C., T. și S. la alocarea fondului necesar achitării drepturilor salariale neacordate la timp, această obligație revenindu-i în calitatea sa de ordonator principal de credite al unității de
învățământ superior în cadrul căreia reclamanții și-au desfășurat activitate. Solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța care atestă plata acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 10282/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții C. M., D. Z., D. M.
, G. V., K. G. A., M. G. N., M. G., M. M., S. V. ,
V. -ILENA, C. E., M. E., M. R., S. M. în contradictoriu cu pârâții U. DE Ș. A. ȘI M. V. C. -N. și M. E.
, C., T. ȘI S. și în consecință:
A fost obligată pârâta U. DE Ș. A. ȘI M. V. C. -N., în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății, și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale menționate, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta U. DE Ș. A. ȘI M. V. C. -N., în calitate de angajator, la plata către reclamanți a indemnizației de pensionare neacordată, egală cu echivalentul minim a unui salariu de bază avut în luna anterioară pensionării, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății și la plata dobânzii legale aferente indemnizațiilor de pensionare, calculată de la data scadenței,_, și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul M. E., C., T. ȘI S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, indemnizațiilor de pensionare și dobânzilor obiect al prezentei cauze.
S-a respins ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat la termenul din data de_, acțiunea reclamantului B. G. de obligare a pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B. G. de obligare a pârâților la plata indemnizației de pensionare și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Potrivit înscrisurilor de la filele 57-117, reclamanții C. M., D. Z., D. M., G. V., K. G. A., M. G. N., M. G., M. M.
, S. V., N. V. -ILENA, C. E., M. E., M. R., S. M. au
avut calitatea de angajați ai pârâtei de rândul 1 în perioada pentru care au fost solicitate drepturile, ocupând funcții didactice ori didactice auxiliare.
Privitor la capătul de cerere vizând plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221-2008, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere
a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin
acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din
învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
Mai mult, forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să- l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâtului de rândul 1 față de reclamanți, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se poate reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamanți prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care aceștia au prestat munca, se impune admiterea acțiunii, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Cât privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata indemnizației de pensionare neacordată, egală cu echivalentul minim a unui salariu de bază avut în luna anterioară pensionării, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 49 lit. f din Contractul colectiv de muncă pe anul universitar 2007-2008 (aplicabil la nivel de unitate până în anul 2011), salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu echivalentul a minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Reclamanții C. M., D. Z., D. M., G. V., K. G. A. ,
M. G. N., M. G., M. M., S. V., N. V. -Ilena, C. E.
, M. E., M. R., S. M. s-au pensionat începând cu data de_, moment la care pârâta U. de Ș. A. și M. V. C. -N. le-a achitat acestora doar echivalentul unui salariu de bază avut în luna pensionării.
Ori, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata diferenței indemnizației de pensionare ce nu le-a fost acordată
În consecință, instanța a admis acțiunea, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. Naționale,
solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive cu consecința respingerii acțiunii față de acesta.
În motivare pârâtul a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E. Naționale.
O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. ui E. Naționale, conform prevederilor Legii nr. 1/2011 instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, M. E. Naționale nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit.c din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat
"sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).
Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.
Veniturile acestei instituții de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. (2) din Legea învățământului nr. 1/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul
M. ui E. Naționale, pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 4 din Legea educației, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. E.
, C., T. și S., "prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu și per limbă de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă și competitivă a societății, iar în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia calității acestora, numărul de granturi de studii alocate unui program variind în funcție de poziția programului în această ierarhie";.
Potrivit art. 223 alin. 7 din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E. Naționale și această instituție de învățământ superior.
Din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă cu certitudine că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. E. Naționale să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Între M. E. Naționale și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Reclamanții s-au opus admiterii recursului pentru motivele arătate prin întâmpinare (f. 11).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Prin motivele de recurs formulate de pârât, acesta a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește cadru legal aplicabil, Curtea notează că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 84/1995, iar nu cele ale Legii nr. 1/2011 la care face trimiteri recurentul, câtă vreme pretențiile deduse judecății se limitează la perioada anului 2009.
În acest context, Curtea notează că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. ui E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamanți în calitate de salariați și pârât nu există raporturi de muncă, reclamanții nefiind angajații acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamanți și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți.
În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1995, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta U. de Ș. A. și M. V. C. N. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între pârât și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești.
În cele din urmă, apărarea pârâtului aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinsa nerespectare a procedurii menționate anterior.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.
Ca parte căzută în pretenții, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimaților 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței depuse la dosar(f. 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E. NAȚI. ALE împotriva sentinței civile nr. 10.282 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților C. M., D. Z., D. M., G. V., K. G. A., M. G. N., M. G., M. M.
, S. V., N. V. -I., C. E., M. E., M. R., S. M. M. ,
suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
