Decizia civilă nr. 1104/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1104/R/2013
Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D.
JUDECĂTORI: D. G.
: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F.
"C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 2388/F din 05 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat B. D., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 26 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, Uniunea Teritorială "Drum de Fier";, în numele și pentru membrii săi a depus la dosar concluzii scrise.
Totodată, se constată că pârâta recurentă nu și-a exprimat punctul de vedere față de excepția tardivității recursului invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului invocată din oficiu de instanță la termenul anterior de judecată.
După dezbaterea cauzei și epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se constată că în cursul acestei zile de 11 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă C. N. de C. ferate "C. "; SA a transmis prin fax la dosar note de ședință prin care solicită respingerea excepției tardivității recursului, la care a anexat raportul faxului din data de_ și copie comunicare Tribunalul Bistrița Năsăud.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2388 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere din acțiune referitor la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și s-a respins ca prescris acest capăt de cerere.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul/a B. D.
, prin Uniunea Teritorială a Sindicatelor din Ramura Linii "Drum De Fier"; I. împotriva pârâtei C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 și 2011, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun pentru anii 2009, 2010 și 2011, prima de Ziua feroviarului pentru anii 2009, 2010 și 2011, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective. Fără cheltuieli de judecată.
1
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de_, pârâta C.
N. de C. F. "C. "; S.A. B. .
La termenul din_, Curtea a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, excepția tardivității formulării recursului, excepție pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor 215 din Legea nr. 62/2011, termenul de recurs este de 10 zile și curge de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate și având în vedere documentația existentă la dosar, Curtea constată că sentința atacată a fost comunicată societății pârâte la data de 21 decembrie 2012, conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 59 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 08 ianuarie 2013, conform mențiunii de pe plic, de la fila 10 recurs, prin urmare, cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de _ .
De asemenea, reține că la primul termen la care părțile au fost legal citate în cauză, respectiv_, în vederea lămuririi aspectelor legate de termenul de exercitare a recursului de către societatea pârâtă, Curtea a dispus amânarea pentru_, solicitând punctul de vedere al societății printr-o adresă emisă în acest sens (f.13).
Este adevărat că prin notele de ședință depuse la data de_ (f. 19), societatea intimată a susținut netemeinicia excepției tardivității, arătând că recursul a fost formulat "în termenul legal";, subliniind că acesta a fost transmis Tribunalului Bistrița Năsăud la data de_, prin fax. Curtea apreciază însă nefondate aceste susțineri, întrucât nici din dosarul cauzei și nici din copia reportului faxului depusă la dosar de societate (f. 20), nu rezultă că în prezenta cauză recursul ar fi fost transmis prin fax la data de_ .
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 301 alin. 1 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta C. N. de C. F. "C. "; S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 2388 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
S. D. | D. | G. | L. | D. |
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: M. L. B.
GREFIER,
C. M.
2