Sentința civilă nr. 3339/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3339/F/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție GREFIER
: M. -M. E.
Cu participarea asistenților judiciari
S. P. L. Zăpârțan
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea civilă formulată de reclamantul M. S. -G. în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. - D.
S. B. -N.,
având ca obiect calcul drepturi salariale.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 decembrie 2013 în prezența reprezentantului reclamantului - avocat Bora Ieronim și cel al pârâtei - consilier juridic Timoce G. -V., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul M.
S. -G.
a chemat în judecată pe pârâta R. N. a P. R., prin DS B.
-N.,
solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada cât a avut calitatea de angajat al acesteia; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând compensația în bani, calculată potrivit art. 76 din contractul colectiv de muncă, în cuantum net stabilit în funcție de vechimea în unități silvice și salariul brut din contractul individual de muncă în vigoare la data încetării acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a fost angajatul pârâtei. Potrivit art. 127 din Codul silvic, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, spor care nu a fost plătit de către pârâtă pe întreaga perioadă cât reclamantul a fost salariatul acesteia.
În luna decembrie 2012, deoarece s-a desființat ocolul silvic unde lucra reclamantul și singura posibilitate oferită de a rămâne angajat al pârâtei era de a se muta în altă localitate cu locul de muncă, reclamantul a convenit cu pârâta să înceteze contractul individual de muncă prin acordul părților. În consecință, potrivit art. 76 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă pârâta trebuia să achite reclamantului o compensație în bani, însă nu a făcut acest lucru, deși reclamantul i-a adresat solicitări în acest sens.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 37 și urm., art. 229 și urm., art. 253 și urm, art.
266, art. 270 și urm. Codul muncii, art. 127 din Codul silvic, contractul colectiv de muncă.
Acțiunea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 NCPC (f. 13) a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea sporului de risc de 25% pentru perioada anterioară datei de_, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția prescripției invocate s-a arătat că ținând cont de data introducerii acțiunii în_, raportat la obiectul acțiunii operează termenul de prescripție de 3 ani, motiv pentru care se impune admiterea excepției și respingerea ca prescris a primului petit pentru perioada anterioară celor trei ani de la data formulării cererii.
Sub aspectul fondului cauzei, pârâta a susținut că primul petit nu este întemeiat, dat fiind faptul că prin însăși sintagma "spor de risc"; se înțelege că acest spor se acordă personalului silvic a căror atribuții specifice prezintă risc, iar ulterior nici legiuitorul și nici alte organe abilitate nu au prevăzut modalitatea de stabilire a personalului ce trebuie să beneficieze efectiv de acest spor, în lipsa unor asemenea reglementări, prestațiile respective nu se acordă automat, ci trebuie stabilite prin negocierea părților și înscrise în contractul individual de muncă.
Pentru a se putea acorda sporul de risc este necesară reglementarea noțiunii de risc, a condițiilor specifice ce trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui spor și categoriile de personal care pot beneficia de acest spor.
În subsidiar, s-a relevat că în ipoteza în care se va stabili că sporul este datorat, acesta trebuie acordat nu de la data angajării reclamantului, ci din momentul legiferării lui.
Referitor la cel de-al doilea petit, pârâta a arătat că reclamantul a solicitat expres să se aprobe desfacerea contractului de muncă prin acordul părților, sens în care a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 108/2012, prin care contractul individual de muncă al acestuia a încetat începând cu data de_ .
Contractul individual de muncă a încetat urmare a solicitării exprese a reclamantului și nu datorită refuzului acestuia de a urma unitatea.
Reclamantul însuși menționează în motivarea cererii sale că a convenit cu pârâta să înceteze contractul de muncă prin acordul părților.
S-a relevat faptul că există o diferență clară între desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile salariatului și încetarea contractului de muncă ca urmare a acordului părților. Pârâta nu și-a mutat sediul în altă localitate, ci a suferit o reorganizare, prin restrângerea activității la finalul anului 2012, iar reclamantul a fost inițial parte a procedurilor de concediere colectivă, inițial a optat pentru postul disponibil de pădurar în cadrul subunității Ocolul Silvic B.
, sens în care a fost și încheiat actul adițional nr. 4490/_, dar ulterior, la data de_, a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 76 alin. 3 lit. d din Codul muncii.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamant în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 NCPC (f. 56), s-a arătat că reclamantul înțelege să își precizeze acțiunea în sensul că solicită acordarea sporului de risc doar pentru cei 3 ani anterior introducerii acțiunii.
În ceea ce privește sporul de risc, s-a arătat că art. 127 Codul silvic prevede imperativ obligația pârâtei de a achita acest spor atât timp cât salariatul a făcut parte din personalul silvic, așa cum este și cazul acestuia, nefiind întemeiată apărarea pârâtei că sporul trebuia inclus în contractul individual de muncă, deoarece printr-un asemenea contract nu se pot încălca norme legale imperative.
În privința compensației în bani, reclamantul a susținut că încetarea contractului în baza acordului părților a fost determinată de imposibilitatea acestuia de a-și desfășura activitatea în localitatea B., contractul de administrare încheiat de pârâta cu comuna R. a încetat în decembrie 2012, iar el nu putea să-și desfășoare activitatea la B. la peste 70 km. depărtare de domiciliu, astfel încât sunt aplicabile și în cazul său prevederile art. 76 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă, iar pârâta trebuia să-i achite o compensație în bani.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1, 2, 7 și urm. din OUG nr. 59/2000.
Prin notele de ședință depuse de pârâtă la dosar la data de 29 mai 2013 (f. 63) s-a invocat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind obligarea la plata sporului de risc. În acest sens, s-a arătat că în dosarul nr._ al Curții de Apel București a avut loc un proces între Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva și pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 2229/2008 a fost respinsă acțiunea reclamantei, soluție menținută prin decizia nr. 3496/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul din acest dosar fiind membru de sindicat în Federația sindicatelor din silvicultură Silva.
Prin notele de ședință depuse la dosar de reclamant la data de 20 iunie 2013 (f. 73) s-a susținut că nu există identitate de părți, obiect și cauză între cele două pricini, obiectul acțiunii în dosarul nr._ al Curții de Apel București fiind obligația de a face, în timp ce obiectul acestui dosar este obligația de a da, respectiv de a plăti reclamantului sporul de risc. Totodată, temeiul juridic a fost diferit, în dosarul menționat s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004, iar în acest dosar, reclamantul a invocat prevederile Codului muncii. Acțiunea formulată în acel dosar nu a fost introdusă în calitate de reprezentant al reclamantului, ci în calitate de organism social interesat conform art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Ambele părți au depus la dosar note scrise, conform art. 244 NCPC.
Prin notele scrise depuse de reclamant (f. 134) s-a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune având în vedere faptul că s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sporului de risc începând cu data de_ până la data de_ .
Totodată, s-a solicitat respingerea excepției puterii de lucru judecat, pe considerentul că nu există identitate de părți, obiect și cauză între pricini. Astfel, în dosarul nr._ al Curții de Apel București, calitatea de reclamantă a avut-o federația sindicală, care a invocat ca temei de drept procesual al pretenției sale Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în timp ce în prezenta cauză calitatea de reclamant aparține reclamantului salariat, care și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului muncii. De altfel, inexistența identității juridice între Federația sindicală și membrul de sindicat rezultă și din considerentele sentinței civile nr. 2229/_, Curtea de Apel
București reținând în motivarea soluției sale că "reclamanta nu a detaliat categoriile de salariați care constituie sindicatele".
Acțiunea intentată la Curtea de Apel București a fost formulată de federația sindicală nu în calitate de reprezentant al reclamantului, ci în calitate de organism social interesat, potrivit art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004, astfel cum se reține în considerentele hotărârilor judecătorești.
Mai mult, obiect al acțiunii intentate la Curtea de Apel București a fost obligația de a face, respectiv obligarea pârâtei de a-și îndeplini obligațiile legale, de a plăti pe viitor sporul de risc, acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Curtea de Apel București a reținut tocmai că "în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantei". De altfel cauza s-a judecat pe rolul secțiilor de contencios administrativ ale acestor instanțe.
Obiect al prezentei acțiuni este însă obligația de a da, respectiv de a se achita sporul de risc pe perioada cât reclamantul a fost angajat al pârâtei.
Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit art. 127 din Codul silvic (care a intrat în vigoare la data de_ ), personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, iar acest spor nu a fost achitat pe întreaga perioadă în care reclamantul a fost angajat al pârâtei.
Art. 1 alin 1 și 2 din Ordonanța de urgență nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, care prevede că personalul silvic este "format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silviculturii. Domeniul silviculturii cuprinde activitățile care au ca obiective gospodărirea fondului forestier național, gestionarea durabilă a pădurilor și a fondului cinegetic și salmonicol, precum și cele de cercetare științifică și proiectare silvică, la nivel central și teritorial".
Rezultă din înscrisuri îndeplinirea condiției privind pregătirea profesională, iar postul ocupat este unul cu caracter silvic (pădurar), potrivit actului adițional la contractul individual de muncă.
Beneficiul puterii de lucru judecat în temeiul hotărârilor judecătorești depuse de pârâtă nu poate fi aplicabil.
Autoritățile executive nu pot amâna sau împiedica aplicarea unei norme legale prin neadoptarea unor regulamente de aplicare a legii. Mai mult, art. 27 din Codul silvic se coroborează cu art. 1 alin 1 și 2 din Ordonanța de urgență nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.
În luna decembrie 2012, deoarece s-a desființat ocolul silvic unde reclamantul își desfășura activitatea și singura posibilitate oferită pentru a rămâne angajat al pârâtei era aceea de a se muta în altă localitate cu locul de muncă, reclamantul a convenit cu pârâta să înceteze contractul individual de muncă prin acordul părților.
Rezultă din procesul-verbal de predare primire că reclamantul a îndeplinit activități pe raza localității R. și că pârâta a încetat activitățile pe raza acelei localități.
Nu este lipsit de importanță că pârâta a notificat încetarea contractului de muncă determinată de încetarea activității, însă s-a răzgândit, urmând să dispună ca reclamantul să își desfășoare activitatea în altă localitate, aspect cu care reclamantul nu a putut fi de acord.
În consecință, potrivit art. 76 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă, pârâta trebuie să achite reclamantului o compensație în bani, în cuantum net stabilit în funcție de vechimea în unități silvice și salariul brut prevăzut în contractul individual de muncă în vigoare la data încetării acestuia. Formula de calcul este prevăzută de art. 76 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Prin notele scrise depuse de pârâtă (f. 129) s-a solicitat respingerea acțiunii.
Cu privire la excepția invocată de pârâtă s-a arătat că acțiunea intentată în contencios administrativ la Curtea de Apel București de către Sindicatul din Silvicultură - Silva, prin care aceasta din urmă s-a judecat cu RNP R. în dosarul nr._ pentru acordarea sporului de risc în cuantum de 25% prevăzut de Legea nr. 46/2008, a fost respinsă de Curtea de Apel București, iar după recurarea ei de către reclamantă, a fost respinsă și de Înalta Curte de Casație și Justiție. E adevărat că s-a cerut acordarea sporului respectiv dar nu s-a precizat de către reclamantă, în acțiunea de la Curtea de Apel București, a perioadei pentru care s-a solicitat sporul. Doar s-a cerut acordarea lui. Acțiunea a fost promovată în numele membrilor de sindicat ce au împuternicit acest organism să-i reprezinte, conform cererii și tabelului anexat la dosarul cauzei, astfel că hotărârile Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt opozabile tuturor membrilor de sindicat, inclusiv celor înscriși în sindicat după soluționarea litigiului.
Aceasta deoarece conform art. 430 NCPC, hotărârile judecătorești care soluționează în tot sau în parte, fondul procesului, au de la pronunțare autoritate de lucru judecat.
Mai mult, art. 431 NCPC prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Reclamantul făcând parte din sindicatul Ocolului Silvic R., acestuia îi revin toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate. De asemenea, îi sunt opozabile toate actele și hotărârile ce privesc sindicatul respectiv.
Trebuie reținută motivarea atât a Curții de Apel București, dar mai ales a Înaltei Curți de Casație și Justiție (hotărârile date sunt opozabile părților în integralitatea lor si nu doar fragmentat), motivare prin care Curtea, după ce reține prevederile art. 127 (1) alin. 5 din Legea nr. 46/2008, scoate în evidență art. 122 din Codul Silvic, articol prin care se stabilește o perioadă de 12 luni de la data intrării în vigoare a Codului Silvic pentru elaborarea normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bună practică. De asemenea, reține Curtea, întrucât nu au fost elaborate încă aceste metodologii prin care să se stabilească atât categoriile de personal care beneficiază de acordarea sporului de risc, cât și condițiile ce trebuie îndeplinite de acesta, în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantei Sindicatul din silvicultură - Silva; se recunoaște un spor virtual, dar care în lipsa unei reglementări a modului de calcul, pune instanța în dificultate în încercarea de a cuantifica după anumite criterii sumele de bani, acest fapt reprezentând și o nesocotire a deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale. Cu privire la fondul cauzei s-a relevat că primul petit din cererea introductivă - sporul de risc a fost introdus de legiuitor prin Codul Silvic (Legea nr. 46/2008), intrat în vigoare la_ . Legiuitorul avea o perioadă de 12 luni de la data intrării în vigoare a Codului Silvic pentru elaborarea normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bună practică. Nu au fost elaborate încă aceste metodologii prin care să se stabilească atât categoriile de personal care beneficiază de acordarea sporului de risc, cât și condițiile ce trebuie îndeplinite de acesta (cum de altfel reține și Înalta Curte de Casație și Justiție). Cum toate aceste problematice nu au fost reglementate, acestea nu
au f ost int r od us e nici în cont r act ul c ole ctiv de muncă
. De aceea nu se poate acorda acest spor.
Al doilea petit - compensație în bani pentru reclamant, este neîntemeiat deoarece prevederile art. 76, alin. 3, lit. d din contractul colectiv de muncă nu se aplică speței în cauză. Reclamantul a solicitat, prin cererea nr. 5785/_ încetarea "... cu acordul părților" a contractului de muncă încheiat cu pârâta.
Pârâta a procedat, conform prevederilor legale, la emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă respectiv.
Pârâta nu și-a mutat sediul în altă localitate, așa cum susține reclamantul, ci a suferit o reorganizare și o restrângere a activității la finalul anului 2012. Cu această ocazie, reclamantul a fost parte a procedurii de concediere colectivă, sens în care i s-a comunicat preavizul nr. 4485/_ însoțit de lista posturilor disponibile în unitate, iar reclamantul, potrivit adresei nr. 4487/21 din_ a optat pentru un post disponibil la Ocolul Silvic B. .
Ulterior, la data de_, când se cunoștea faptul că UAT R. a înființat structuri proprii cu activități de silvicultură, a solicitat încetarea contractului individual de muncă "... cu acordul părților...", solicitare consemnată în cererea nr. 5786/_, scrisă și semnată de reclamant, personal. Astfel, încetarea contractului de muncă nu se mai încadrează în dispozițiile art. 76 alin. 3 din contractul colectiv de muncă, motiv pentru care acesta nu mai este îndreptățit la drepturile bănești solicitate.
Documentele anexate de pârâtă la dosarul cauzei, dovedesc faptul că la data la care reclamantul a solicitat încetarea contractului de muncă, societatea pârâtă mai avea contracte de prestări servicii în desfășurare cu comuna R., Parohia romano-catolică R., persoane fizice. Plecarea reclamantului a fost premeditată, deoarece știa dinainte că unitatea administrativ- teritorială R. va înființa structuri proprii de administrare și pază, dovadă că începând cu data de_ s-a angajat la structura respectivă. Acesta avea nevoie de personal calificat din zonă, altfel nu și-ar fi putut desfășura activitatea.
După plecarea reclamantului și celelalte entități și-au reziliat contractele de prestării servicii și administrare încheiate cu pârâta.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 244, art. 309 alin. (5), art. 430 și art. 431 NCPC, art. 76 contractul colectiv de muncă pe anul 2012.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată potrivit notei de cheltuieli depusă la dosar (f. 133).
Excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 9 decembrie 2013.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate tribunalul reține faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Această excepție a fost ridicată de pârâtă prin întâmpinare pe considerentul că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat plata sporului de 25% pe întreaga perioadă în care acesta a avut calitatea de angajat al pârâtei.
Față de această solicitare pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 4 martie 2010.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamant (f. 56) s-a arătat că sporul de 25% se solicită pe 3 ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Așa cum rezultă din copia contractului individual de muncă (f. 17) și din adeverința nr. 4808/15.112.013 emisă de pârâtă (f. 87) reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de
1 august 2010
, această dată fiind indicată de pârâtă și în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
Conform art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, cererile care au ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Sporul de risc de 25% constituie un drept salarial, solicitat de reclamant de la data angajării sale.
Cum angajarea reclamantului a avut loc la data de 1 august 2010, dreptul la acțiunea în plata sporului a luat naștere de la acest moment.
Întrucât acțiunea s-a promovat la data de 4 martie 2013, deci înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată.
Excepția puterii de lucru judecat nu poate fi reținută, lipsind condiția triplei identității de părți, obiect, cauză.
Potrivit art. 431 NCPC, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru aceleași obiect, iar conform art. 430 din același cod, are autoritate de lucru judecat hotărârea judecătorească ce soluționează în totul sau în parte fondul procesului. Din aceste dispoziții legale incidente în cauză reiese faptul că puterea de lucru judecat presupune întrunirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză.
În speță, pârâta a invocat această excepție raportat la sentința civilă nr. 2229/_ a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._ (f. 65), prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. . Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă prin decizia nr. 3496/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f. 68).
Așa cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri federația sindicală a acționat în calitate de organism social interesat, în temeiul art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Nu rezultă din cuprinsul hotărârii faptul că federația a acționat în numele vreunui membru de sindicat, ca reprezentant al acestuia, ci dimpotrivă ea a acționat în nume personal, în temeiul atribuțiilor sale, ca organism social interesat. Lipsește așadar identitatea de părți.
În acest sens, Curtea de Apel București reține explicit în considerentele sentinței civile nr. 2229/_ faptul că federația sindicală n u a d etaliat cat eg or iile de salar iaț i c are c onst it ui e
sindicatele
, astfel încât rezultă că federația nu a acționat în numele vreunui sindicat sau al vreunui membru de sindicat.
Totodată, tribunalul reține că lipsește și identitatea de obiect. În prezenta cauză obiectul îl constituie plata sporului de risc solicitat de un fost salariat, în timp ce în dosarul nr._ al Curții de Apel București obiectul l-a constituit o acțiune în contencios administrativ formulată de o federație sindicală împotriva unei pârâte în calitate de autoritate publică.
Nu poate fi reținută nici identitatea de cauză, deoarece acțiunea din dosarul nr._ a fost una în contencios administrativ promovată de un organism social împotriva unei autorități publice. Temeiul l-a constituit refuzul autorității publice de a soluționa favorabil o cerere (înregistrată sub nr. 2742/_ ) privitoare la un drept, refuz apreciat de reclamantă ca vătămând grav drepturile personalului silvic din cadrul autorității publice pârâte.
Prezenta cauză vizează pretenții întemeiate pe legislația muncii, ce decurg din relația angajat - angajator.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul dreptului dedus judecății
, tribunalul reține faptul că reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de muncitor necalificat, apoi de pădurar, începând din data de 1 august 2000, raporturile de muncă încetând la data de 15 decembrie 2012.
În anul 2012 în cadrul pârâtei a avut loc o reorganizare a activității determinată de desființarea Ocolului Silvic Valea Vinului, fiind declanșată procedura concedierii colective, reclamantul primind un preaviz de 20 de zile începând din data de 30 noiembrie 2012 (f. 21).
Prin cererea nr. 4487 din data de 1 octombrie 2012 reclamantul acceptă postul de pădurar la Ocolul Silvic B. (f. 22), sens în care între părți s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 4490/_ (f. 23).
Ulterior, prin cererea nr. 5786/_ (f. 24) reclamantul solicită încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților.
În urma cererii depuse pârâta emite decizia nr. 108/_ (f. 25) de încetare a raporturilor de muncă dintre părți prin acordul părților, cu începere din data de_, temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 55 lit. b din Codul muncii.
Reclamantul a investit instanța cu două cereri distincte și anume:
plata sporului de risc de 25% pe perioada în care a desfășurat activitate în cadrul pârâtei;
plata sumei reprezentând compensația în bani, calculată potrivit art. 76 din contractul colectiv de muncă, în cuantum net stabilit în funcție de vechimea în unități silvice și salariul brut din contractul individual de muncă în vigoare la data încetării acestuia.
În ceea ce privește prima solicitare privitoare la plata sporului de risc, tribunalul reține că prin art. 127 alin. 5 din Codul silvic, act normativ intrat în vigoare la data de_, s-a prevăzut dreptul personalului silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a P. - R. la un spor de risc de 25% din salariul de bază.
Textul este imperativ, statuând că personalul silvic beneficiază
de sporul de risc. Nu au fost prevăzute alte condiții decât aceea ca beneficiarul să facă parte din categoria personalului silvic.
În lipsa impunerii prin lege a unor anumite condiții pentru beneficiul unui drept nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că beneficiul dreptului este recunoscut numai personalului silvic a cărui atribuție prezintă un risc.
Atât timp cât legiuitorul nu face vreo distincție, ci se referă generic la categoria personalului silvic, norma nu poate fi interpretată restrictiv, numai în favoarea unui anumit personal silvic.
În lipsa stipulării prin lege a vreunei condiții privitoare la categoria personalului silvic, tribunalul reține că art. 127 alin. 5 din Codul silvic trebuie interpretat în sensul că se referă la orice salariat care a făcut parte din personalul silvic și a activat în cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a P. - R. .
Totodată, se observă că legiuitorul însuși este cel care cuantifică acest spor, stabilind că acesta reprezintă "25% din salariul de bază";.
Conform art. 1 alin. 1 și art. 4 din OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, personalul silvic este format din p ersoanele c are au pr eg ătir e de s pe ciali t ate silv ică
atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silviculturii.
Personalul silvic se diferențiază, în funcție de nivelul pregătirii profesionale, în următoarele categorii:
personal silvic cu pregătire superioară, format din absolvenți ai facultății de silvicultură și ai cursurilor de scurtă durată;
personal silvic cu pregătire medie, format din absolvenți ai liceului silvic și ai școlii tehnice silvice postliceale;
personal silvic cu pregătire de bază, format din absolvenți ai școlii profesionale silvice.
Cerința pregătirii de specialitate silvică atestată prin act de absolvire a unei forme de învățământ în scopul de a beneficia de sporul de risc este prevăzută și pct. 14 din anexa 4 la actul adițional la contractul individual de muncă valabil până la_ (f. 46).
Reclamantul intră în această categorie, acesta ocupând postul de pădurar din 1 septembrie 2010, dată la care era deja în vigoare OUG nr. 59/2000, ce prevedea încadrarea pe postul de pădurar prin concurs, respectiv promovarea în grade profesionale prin examen (art. 8).
Având în vedere faptul că reclamantul se încadrează în categoria largă a beneficiarilor sporului de risc expres enunțată de art. 127 alin. 5 din Codul silvică, că legea însăși prevede cuantumul sporului și reglementează dreptul la acest beneficiu începând cu data intrării în vigoare a Codului silvic, tribunalul constată că reclamantul trebuia să beneficieze de sporul de risc în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de la care a ocupat funcția de pădurar - 1 septembrie 2010 și până la data încetării raporturilor de muncă 15 decembrie 2012.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei întemeiată pe considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 2229/_ a Curții de Apel București, respectiv a deciziei civile nr. 3496/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, depuse la dosar.
Aceasta nu numai pentru faptul că practica judiciară nu constituie izvor de drept, ci pentru că acea hotărâre nu poate fi opusă reclamantului atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus dovada că federația sindicală reclamantă în dosarul Curții de Apel București a acționat în
numele reclamantului din prezenta cauză, că organizația sindicală din care făcea parte reclamantul a împuternicit federația sindicală reclamantă să acționeze în numele membrilor săi.
Dimpotrivă, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 2229/_, federația reclamantă nu a detaliat categoriile de salariați care constituie sindicatele.
Obligația de a depune la dosar dovada împuternicirii federației reclamante de organismul sindical din care făcea parte reclamantul pentru a acționa în numele membrilor săi în vederea obținerii dreptului la sporul de risc revenea pârâtei și aceasta trebuia realizată până la momentul închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, conform art. 394 alin. 3 NCPC, sub s ancț iun ea nel uări i
în seamă
în ipoteza unei depuneri ulterioare acestui moment limită.
Atât timp cât sentința mai sus amintită nu poate fi opusă reclamantului, considerentele instanței nu sunt obligatorii în prezenta cauză.
Prezumția puterii de lucru judecat față de un terț (așa cum este reclamantul) nu are caracter absolut, ci relativ, putând fi combătută prin proba contrară.
Reclamantul, ca terț, poate combate cele statuate jurisdicțional întrucât neparticipând la acea judecată a nu-i recunoaște o asemenea posibilitate ar însemna încălcarea dreptului său la apărare și principiul contradictorialității.
Or, dovada contrară celor statuate de Curtea de Apel București s-a făcut de reclamant prin probarea întrunirii în persoana sa a condițiilor prevăzute de art. 127 alin. 5 din Codul silvic.
Instanța nu poate avea în vedere soluția adoptată de Curtea de Apel București și de instanța supremă într-o decizie de speță, strict limitată la cadrul procesual fixat de federația sindicală reclamantă în acea cauză, atât timp cât textul art. 127 alin. 5 din Codul silvic prevede imperativ beneficiul sporului de risc pentru personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice, așa cum este reclamantul, necondiționat de existența vreunei reglementări care să circumstanțieze condițiile de acordare sau categoriile de personal silvic beneficiare.
Împrejurarea că legiuitorul nu a adoptat o metodologie care să prevadă beneficiarii sporului de risc, condițiile pentru acordarea acestuia nu se poate repercuta negativ asupra reclamantului și nu poate determina interpretarea restrictivă a prevederilor art. 127 alin. 5 din Codul silvic.
Atât timp cât legiuitorul nu a distins între diferitele categorii de personal silvic, nu a prevăzut anumite condiții pentru beneficiul dreptului, instanța de judecată nu poate face asemenea distincții.
Prin cuantificarea sporului de risc de către instanță nu se încalcă Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale, întrucât, în cauza dedusă judecății legiuitorul, iar nu instanța de judecată, este cel care a cuantificat acest spor, prevăzând expres că acesta reprezintă "25% din salariul de bază";.
De altfel, aspectul a fost analizat în cauze similare, exemplificativ amintind decizia nr. 4194/R/1 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ .
În ceea ce privește cea de a doua pretenție, tribunalul reține că potrivit art. 76 alin. 1 și alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă (f. 33, 34) compensația în bani în cuantum net în funcție de vechimea avută în unități silvice și de salariul din contractul individual de muncă în vigoare la data concedierii se acordă numai la desf acere a con tr ac tul ui de m u nc ă din motiveneimputabile
.
Prin urmare, acest drept nu poate fi recunoscut în cazul încetării contractului individual de muncă prin acordul părților.
Desfacerea contractului individual de muncă dispusă de angajator pentru motive care nu țin de persoana salariatului este reglementată de art. 65 și urm. din Codul muncii, republicat, în timp ce încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, la data convenită de acestea, este prevăzută de art. 55 lit. b din același cod.
Fiind vorba de instituții juridice diferite, acestea produc consecințe diferite sub aspectul beneficiilor bănești de care trebuie să se bucure salariații, în primul caz fiind prevăzută acordarea de compensații bănești, în timp ce în al doilea caz un asemenea drept nu este reglementat, soluție firească atât timp cât salariatul a fost de acord cu încetarea raporturilor de muncă.
În cauză, inițial reclamantul a acceptat un alt loc de muncă, cel de pădurar la Ocolul Silvic
B., pe care a fost angajat la data de 1 octombrie 2012, însă două luni mai târziu, la data de 13 decembrie 2012, din acest post a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților.
Nu prezintă relevanță motivele concrete care l-au determinat pe reclamant să solicite încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților.
Aspectul esențial în soluționarea acestui petit este faptul că reclamantul nu a fost concediat de către pârâtă.
În baza considerentelor relevate și făcând aplicarea dispozițiilor art. 430, art. 431 NCPC, 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, art. 127 alin. 5 din Codul silvic, art. 1 alin. 1 și art. 4 din OUG nr. 59/2000, tribunalul va respinge ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului
material la acțiune și puterii de lucru judecat, invocate de pârâtă; va admite în parte acțiunea civilă formulată și în consecință va obliga pârâta să plătească reclamantului un spor de risc de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 septembrie 2010 - 15 decembrie 2012, respingând ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata compensației în bani prevăzută de art. 76 din contractul colectiv de muncă.
În temeiul art. 453 alin. 2 NCPC, reținând culpa procesuală a pârâtei căzută parțial în pretenții, tribunalul o va obliga să plătească reclamantului suma 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând ½ părți din onorariul de avocat achitat potrivit chitanței nr. 40/_ depusă în original la dosar (f. 138), cealaltă parte de 1/2 urmând să rămână în sarcina reclamantului, acesta fiind în culpă procesuală în ce privește cererea respinsă.
În favoarea pârâtei, pentru capătul de cerere respins din acțiunea principală, nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, solicitate conform notei depuse la dosar (f. 133), întrucât în ce privește cheltuielile de xerocopiere a documentelor la dosar nu s-a depus vreun document justificativ care să ateste plata unor asemenea servicii, iar în ce privește cheltuielile cu resursa umană acestea nu pot fi acordate în condițiile în care consilierul juridic este angajat al pârâtei cu contract individual de muncă, sarcina reprezentării în instanță a pârâtei, a redactării de acte pentru apărare făcând parte din atribuțiile postului, consilierul juridic primind salariu pentru îndeplinirea acestor atribuții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și puterii de lucru judecat invocate de pârâtă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. S. -G. , CNP 1.
, domiciliat în R., str. I. nr. 1136, județul B. N. în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. prin DS B. -N. , cu sediul B., str. General G. B., nr. 21, județul B. -N., Cod fiscal 5., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cont bancar_ R_ 6731 deschis la Raiffeisen Bank B. și în consecință:
- obligă pârâta să plătească reclamantului un spor de risc de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 septembrie 2010 - 15 decembrie 2012.
Respinge ca nefondat celălalt capăt de cerere din acțiune.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând cota parte de ½ din onorariul de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -N. .
Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
G. | C. F. | M. -M. | E. |
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare _
