Decizia civilă nr. 127/2013. Drepturi salariale ale personalului din justitie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 127/R/2013
Ședința publică din data de 15 IANUARIE 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, respectiv
recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 11982 din 12 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă A. L. M. și pe intimatul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F. P. a Jud. C., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentului P. de pe lângă C. de A. C. - consilier juridic V. -A. Mohanu, lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentului P. de pe lângă C. de A. C. depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursurilor conform motivelor expuse în scris.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11982 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ pentru perioada_ - 12 septembrie 2009.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A. L. M., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar și
diferențele salariale dintre indemnizația sa și cea a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, pentru perioada 13 septembrie 2009 - 12 noiembrie 2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la scadență până la data plății efective .
S-a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată și perioada pentru care se solicită drepturile bănești și prevederile art. 268 alin.1 lit. c) din Codul Muncii republicat care prevede că posibilitatea formulării cererii de chemare în judecată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, excepția invocată de către pârâți va fi admisă pentru perioada 29.06.
-_ .
În ce privește solicitarea reclamantei cu privire la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar și despăgubirile egale cu diferențele salariale dintre indemnizația dânsei și cele ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, pentru perioada 13.09.
_ sunt întemeiate și au fost admise cu consecința obligării pârâților, cu excepția M. ui F. P., să le acorde reclamantei, actualizate potrivit
indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective, întrucât potrivit prevederilor Deciziei nr.21/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, potrivit Deciziei nr.46/2008 a Înaltei Curți de C. și J. procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară și potrivit Deciziei nr. VI/2007 a Înaltei Curți de C. și J. drepturile salariale prevăzute în OUG nr.43/2002 modificată prin OUG nr.24/2004 se cuvin tuturor magistraților.
Având în vedere faptul că reclamanta nu are nici un fel de raporturi de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice, cererea acesteia formulată în contradictoriu cu acest pârât a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, respectiv
recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ.
Pârâții P. de pe L. C. de A. C. ,P. de pe L. Tribunalul Cluj și Ministerul Public -P. de pe lângă înalta Curte de C. și J. au solicitat
admiterea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 11982/2012, iar pe fond respingerea acțiunii formulată de A. L. M. ca neîntemeiată.
În motivarea recursurilor - ce conțin argumente identice sau similare -, recurenții au arătat că, pentru a admite acțiunea în ceea ce privește obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei_ -_, instanța a dat o interpretare greșită textelor de lege ce- și găsesc aplicabilitatea în speță, precum și efectelor produse de Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008.
Reclamanta - intimată a solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, invocând în susținerea acțiunii Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite pronunțată în dosarul cu numărul 5/2008.
Prin decizie s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru
risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Din studiul deciziei se desprinde concluzia că raționamentul în baza căruia se solicită sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este aplicabil numai pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare OG 8/2007, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege 50/1996, deci și art. 47.
În condițiile în care Legea 50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
Prin urmare, nu se poate susține că art. 47 din Legea nr. 50/1996 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată.
De altfel art. 30 alin. 1 lit. a din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, prevede că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 563 din 18.noiembrie 1999, cu modificările și completări le ulterioare."
În Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu precizează întinderea în timp a aplicării art. 47 din Legea 50/1996 și după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000. Pe de altă parte, instanța supremă tratează problema eventualei abrogări a art. 47 de către Ordonanța de Guvern nr. 83/2000, fără a face referiri la prevederile Ordonanței de Guvern nr. 8/2007.
În concluzie, Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite în dosarul nr. 5/2008 trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii 50/1996 prin Ordonanța de Guvern nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007.
Pentru a admite petitul privind sporul de confidențialitate, instanța a dat o interpretarea greșită efectelor produse de Decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 27/2008;
Decizia nr. 46/2008, privind acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor si personalului auxiliar de specialitate a fost publicată in Monitorul Oficial, nr. 495 din_ .
Prin Decizia pronunțată a fost admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al P. ui de pe lângă Î. Curte de C. si J.: ";În interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) si (2) din Codul deontologie al magistraților, si ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din Codul deontologie al acestora, constată ca judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de
confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar. "
Reclamanta - intimată își întemeiază cererea pe acte normative care nu îi sunt aplicabile. Sporul de confidențialitate este reglementat de acte normative aplicabile funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, personalului CNSAS, cel al Consiliului Național privind discriminarea și altor categorii de personal sau, după caz, cadrelor militare.
Situația acestor categorii de personal nu este compatibilă cu cea a magistraților și personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, al căror statut și sistem de salarizare este reglementat prin legi de sine stătătoare, neputându-se invoca discriminarea între diferite categorii de personal.
Dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au format obiectul unor excepții de neconstituționalitate. Relevantă pentru soluționarea prezentei cauze, este Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din_ excepția de neconstituționa1itate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (l), (3) și (II) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Față de cele expuse anterior, solicită instanței să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie ".
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare. Acordarea sporuri lor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Prin urmare, este evidentă voința legiuitorului de a acorda acest spor doar anumitor categorii de personal, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
Față de cele expuse, pentru a admite acest petit, instanța a dat o interpretare greșită actelor normative ce-și găsesc aplicabilitatea în speță.
Pentru a admite petitul privind plata diferențelor între salariul unui magistrat și cel al unui procuror ce își desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T., instanța nu a dat o interpretare corespunzătoare actelor normative ce-și găsesc aplicabilitatea în speță.
Pentru a admite cererea de chemare în judecată, instanța a considerat ca aplicabile tuturor procurorilor dispoziții legale instituite doar pentru anumite categorii de procurori, respectiv pentru cei care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Din definiția dată de art. 75 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 - rezultă că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea se efectuează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție procurorul trebuie să întrunească condiția de vechime și totodată să participe la interviul special organizat. Or, reclamanta - intimată nu a efectuat demersurile necesare pentru desfășura activitatea în cadrul structurilor speciale
ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție.
Salarizarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are în vedere nivelul parchetului în cadrul
ui P. .
Dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (l) din OG 137/2000, pe care își întemeiază acțiunea reclamanta - intimată, au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme nou create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
In susținerea cererii, recurenta invocă deciziile Curții Constituționale nr.
821 din 3 iulie 2008, nr. 1325 din_, nr. 838/2009.
Sentința este lipsită de temei legal și în ceea ce privește plata sumelor bănești solicitate actualizate cu rata inflației.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este instituție bugetară și nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără a avea bază legală pentru cheltuiala respectivă.
Fondurile ce urmează a fi alocate M. ui P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru anul 2012 au fost cuprinse în bugetul aprobat prin Legea bugetului de stat.
Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2005 - privind finanțele publice "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială."
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, prin urmare plata sumelor reprezentând actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală se poate efectua doar în situația în care acestea sunt cuprinse într-un act normativ.
Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata unor sume cu titlu de actualizare conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În drept: art. 299 și urm. codul de procedură civilă .
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, C. reține următoarele:
Cu privire la sporul de 50%, C. notează că în mod greșit susțin recurenții că dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de C. și J. sunt aplicabile doar pentru perioada 01 octombrie 2000 - 03 februarie 2007, atâta vreme cât din considerentele deciziei invocate nu se desprinde în nici un fel concluzia recurentei că această dispoziție ar fi limitată în timp Dimpotrivă, efectele acesteia se produc în timp până la intervenția legiuitorului în materia salarizării personalului din justiție, lucru care nu s-a întâmplat până la data introducerii acțiunii. Daca concluzia recurentei ar fi fost corectă, acest lucru ar fi fost menționat chiar în cuprinsul deciziei în interesul legii, aceasta fiind ulterioară adoptării actelor normative indicate de recurentă. Este astfel evident că la pronunțarea decizie în interesul legii că au fost apreciate toate normele
incidente și existente de la data publicării O.G. nr. 83/2000 și până la data pronunțării deciziei nr. XXI din_ .
Prin urmare, C. constată că susținerile recurenților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
2.
În ceea ce privește dreptul reclamanților la sporul de confidențialitate, așa cum a reținut și prima instanță, acest drept a fost consacrat prin Decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei obligativitate este impusă de dispozițiile art. 329 C.pr.civ, având în vedere că, așa cum a reținut și prima instanță, dezlegarea problemelor de drept judecate de I.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Așadar privește critica formulată de pârât privind greșita reținere a dreptului la sporul de confidențialitate, nu poate fi primită, întrucât prin Decizia nr. 46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit dreptul procurorilor, calitate pe care o are reclamanta față de care s-a admis acțiunea, la sporul de confidențialitate.
Cât privește argumentul privind neconstituționalitatea unor prevederi ale
O.G. nr. 137/2000, se constată caracterul nepertinent al acestuia, având în vedere că dreptul reclamanților la plata sporului pentru a fost stabilit cu valoare de principiu prin Decizia nr. 46 din 2008 a Înaltei Curți de C. și J., iar la baza acesteia nu au stat prevederile O.G. nr. 137/2000, ci alte dispoziții și raționamente legale.
Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
Este adevărat că, prin Decizia 838/27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 C.pr.civ.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de Curtea Constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamantă și acordată prin sentința atacată, C. apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a
prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
În raport de cele mai sus reținute, criticile formulate de recurenții pârâți în legătură cu lipsa de temei legal a acțiunii și a depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, apar a fi nefondate, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C.proc.civ.
3. În ceea ce privește însă obligarea recurenților pârâți la plata diferențelor salariale dintre îndemnizația acesteia și cea a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT pentru perioada_ -_, C. reține că, conformitate cu prevederile art. 75 alin. 4 și 5 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
"(4) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduita morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani in
funcția de procuror sau judecător și să f i fost declarați admiși în urma interviului
organizat de comisia constituită în acest scop
.
(5) La interviu poat e participa orice pr ocuror care îndeplinește condiț iile
prevăzute la alin. (4)
.";
De asemenea, potrivit art. 87 alin. 2 și 3 din același act normativ:
"(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost
declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest
scop.
(3) La interviu poat e participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (2
).";
Prin urmare, cum reclamanta îndeplinea condiția de vechime minimă de 6 ani ca procuror, avea posibilitatea de a se prezenta la interviu pentru ocuparea unui post în structura DNA sau DIICOT, beneficiind de un sistem de salarizare mai avantajos.
Or, reclamanta nu a uzat de această posibilitate, astfel încât nu este îndreptățită să beneficieze de o altă încadrare salarială decât cea corespunzătoare gradului profesional deținut și a instanței la care își desfășoară activitatea, prin invocarea unei diferențe de tratament în raport de procurorii încadrați la DNA și DIICOT.
În acest sens, C. de A. reține că prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin.
(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.";
Pentru a statua astfel, s-au reținut următoarele aspecte:
"Astfel, după ce în art. 1 al ordonanței se enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și se enumeră
principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.";
În raport de aceste dezlegări date de legiuitorul constituțional și având în vedere că în mod constant C. Europeană a drepturilor omului a stabilit ca reper jurisprudențial că "o diferență de tratament este discriminatorie în sensul art. 14 din convenție, în cazul în care nu avea nici o justificare obiectivă și rezonabilă";, precum și că politica salarială a statului ține de marja sa de apreciere, C. de A., reținând, așa cum s-a arătat anterior, și că reclamanta nu a întreprins vreun demers pentru dobândirea statutului care îi conferă o salarizare superioară, va admite recursurile, va modifica în parte hotărârea în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE ELEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva
sentinței civile nr.11982 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. L. M. privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre îndemnizația acesteia și cea a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT pentru perioada_ -_ .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond P. U.
