Decizia civilă nr. 1507/2013. Alte cereri. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 1507/R/2013
Ședința publică din data de 27 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele D. M. M. și Ș. D. L. împotriva sentinței civile nr. 585 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul în dosar nr._ *, privind și pe reclamanta intimată L. R. și pe pârâtul intimat T. M. T., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantelor recurente av. Remus Vlasiu și D. M. personal, reprezentantul pârâtului intimat av. Mihai Giurgea, lipsă fiind reclamanta recurentă Ș. D. L. și reclamanta intimată L. R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanții părților arată că nu au salte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantelor recurente, la solicitarea instanței, precizează că reclamantelor recurente le-au fost încălcate două drepturi, respectiv nu au fost consultate în calitate de membre de sindicat în procesul de elaborare a noului regulament și li s-a încălcat dreptul la informare. La data introducerii acțiunii exista un regulament de ordine interioară nou, la care reclamantele nu au putut accede, întrucât a fost afișat pe holul teatrului la o înălțime care nu permite lecturarea acestuia. Noul regulament a fost aplicat din data de_, de când a fost afișat, nefiind vorba despre un proiect și prevedea norme derogatorii de la vechiul regulament în ceea ce privește impunerea anumitor rigori de natură profesională și schimbarea programului de muncă.
Reprezentantul pârâtei intimate precizează că d-nul Dordai M. în calitate de reprezentant al salariaților, a fost convocat și a semnat cu privire la acest regulament cu sintagma "de acord";. Regulamentul era supus consultării și a intrat în vigoare începând cu data de 1 iunie 2010. Pune în discuție dacă sindicatul este sau nu reprezentativ la nivel de unitate.
Reprezentantul reclamantelor recurente, față de susținerea că d-nul Dordai
M. era reprezentantul salariaților arată că nu cunoaște acest fapt, el făcând vorbire despre un reprezentant al sindicatului, care înglobează și membrii de la T. din T. .
Reprezentantul reclamantelor recurente, în susținerea recursului solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în
memoriul de recurs, arătând în esență că la data de 19 aprilie 2010 la sediul teatrului a fost afișat noul regulament de ordine interioară și nu un proiect al acesta, așa cum susțin reprezentanții pârâtei. Reclamantele recurente, constatând că în noul regulament s-au făcut prevederi derogatorii de la vechiul regulament, au solicitat conducerii să le fie aduse la cunoștință. Văzând că există angajați nemulțumiți care au depus mai multe solicitări și dându-și seama că nu a respectat prevederile legale în materia elaborării și comunicării regulamentului și având convingerea că salariații nu cunosc conținutul Hotărârii nr. 15/_, conducerea a recurs la adoptarea unor decizii din data de 31 mai 2010, dată la care în instituție exista și se aplica noul regulament, care nu a fost atacat de reclamante prin prezenta acțiune. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând că noul regulament a fost adoptat la data de 1 iunie 2010 prin decizia managerului instituției dată ca urmare a Hotărârii Consiliului Local T. nr. 71/_ . În prezentul dosar a fost atacată Hotărârea nr. 15 din 4 februarie 2010, prin care se arată că se va desemna o comisie de redactare, așa cum rezultă din toate probele administrate în dosar, ulterior casării. La data de 19 aprilie 2010 s-a afișat un proiect de regulament, care are numărul de înregistrare 285 în registrul de intrări al instituției și un titlul, respectiv "Proiect de ROI";. Din adresa Consiliului Local T. aflată la dosar, rezultă că în perioada_ -_ nu s-a emis nici o hotărâre de înființare a vreunui regulament de ordine interioară. Cu privire la excepția lipsei de obiect arată că, așa cum rezultă din depoziția martorului C. R., în luna aprilie s-a afișat doar un proiect de regulament și că noul ROI a intrat în vigoare la 1 iunie 2010. Prin hotărârea atacată s-a desemnat doar persoana împuternicită cu stabilirea procedurii de adoptare a unui nou regulament. Pretenții reclamantelor privind încălcarea unor drepturi, au fost formulate doar în a două fază a procesului, astfel că nu pot fi luate în considerare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 585 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, s-a luat act de renunțare la judecată a acțiunii formulată de către reclamantul C. Vintilă G. .
A fost admisă excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârât.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele D. M. M., L.
R. și S. D. L. în contradictoriu cu pârâtul T. M. T. și au fost obligate reclamatele în solidar la plata sumei de 1.000 lei în favoarea pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
La data de_ reclamantul C. Vintilă G. a depus o cerere prin care arată că renunță la acțiunea formulată, fapt pentru care instanța a luat act de această solicitare.
Prin Sentința civilă nr. 1209/_, tribunalul a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamantul C. Vintilă G., a admis excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă, a respins acțiunea formulată de reclamante, a respins excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes și a obligat reclamantele în solidar la plata sumei de 100 lei în favoarea pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această sentință a fost casată prin Decizia civilă nr. 2428/R/_ a Curții de Apel C. și cauza a fost trimisă tribunalului spre rejudecare.
În rejudecare, conform îndrumărilor cuprinse în decizie, instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 15/_ a Consiliului de Administrație al T. ui M.
T. s-a stabilit că managerul instituției va desemna prin decizie membrii comisiei de redactare a Regulamentului intern, precum și a Regulamentului de organizare și funcționare care să cuprindă și organigrama instituției.
La data de_, managerul pârâtului a emis Decizia nr.107 prin care au fost desemnați membrii comisiei de redactare a celor două regulamente.
Conform răspunsului de la întrebarea nr. 4 din interogatoriul pârâtului, la data de_ a fost afișat un proiect al noului Regulament intern, la loc vizibil, pentru informare. Acest aspect este confirmat și de către martorul Vișan R. Cosmin.
Acest proiect al noului Regulament intern urma să fie supusă aprobării Consiliului Local al Municipiului T. .
Consiliul Local al Municipiului T. a aprobat Regulamentul de ordine interioară prin Hotărârea nr. 71/_ .
Ca urmare a emiterii a acestei hotărâri, managerul T. ui M. T. a decis la data de_ aducerea la cunoștința întregului personal al instituției a noului Regulament de ordine interioară, care a fost afișat la loc vizibil, în clubul teatrului, de la sediul acestuia.
Din analiza interogatoriului luat pârâtului, a declarațiilor martorului și a actelor administrative existente la dosar, instanța a reținut că la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul a inițiat procedura elaborării a unui nou proiect al Regulamentului de ordine interioară care a fost adusă la cunoștința angajaților instituției, inclusiv a reclamantelor prin afișare la loc vizibil, a supus spre aprobare acest nou regulament Consiliului Local al Municipiului T., l-a afișat la loc vizibil după aprobare, urmând ca acesta să-și producă efectele începând cu data de_ .
Reclamantele sunt nemulțumite că prin noul Regulament li s-au impus anumite rigori de natură profesională și în cea ce privește programul de muncă derogatorii de la vechiul regulament.
Potrivit prevederilor art.40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității. Această organizare și funcționare a unității este stabilită prin Regulamentul intern.
Conform prevederilor art. 257 din același cod, regulamentul intern se întocmește de către angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz. Conducerea pârâtului a hotărât în baza prevederi legale desemnarea Comisiei de redactare a noului Regulament de ordine interioară și apoi a adus la cunoștința angajaților noul proiect.
Potrivit prevederilor art. 261 alin.1 și 2 din Codul muncii, orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile Regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său. Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în Regulamentul intern este de competența instanțelor judecătorești care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate potrivit alin.1.
În cazul de față, reclamantelor li s-a adus la cunoștință un proiect al noului Regulament de ordine interioară, regulament care a intrat în vigoare la data de_, dată ulterioară formulării cererii de chemare în judecată.
Reclamantele au avut posibilitatea să sesizeze angajatorul pârât cu privire la dispozițiile noului Regulament de la data afișării până la data aprobării
acestuia în cadrul Consiliului Local al Municipiului T. . După intrarea în vigoare a noului Regulament, în temeiul art. 261 arătat anterior, aveau posibilitatea de a sesiza din nou angajatorul dacă ar fi făcut dovada încălcării unui drept.
În fața instanței, reclamantele nu vorbesc despre încălcarea unui drept, ci doar de existența unor anumitor rigori de natură profesională și în ce privește programul de muncă.
Având în vedere faptul că reclamantele au contestat un proiect al noului Regulament de ordine interioară și că acțiunea lor nu se încadrează în prevederile legale arătate anterior, instanța a apreciat că excepția lipsei de obiect invocată de către pârât prin întâmpinare este întemeiată și a fost admisă, iar acțiunea reclamantelor s-a respins ca urmare a admiterii a acestei excepții.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele D. M. M. și
S. D. L.
, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii așa cum a
fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și
9 C.pr.civ., menționând că solicitarea de a se casa hotărârea de la fond se fundamentează pe considerentul ca aceasta a soluționat cererea prin admiterea excepției prematurității acțiunii invocate de parata-intimata, fără a intra în analiza fondului cauzei.
Consideră că analizarea argumentelor de fond era obligatorie, iar instanța de fond s-a aflat în eroare reținând că "cererile reclamanților sunt prematur formulate, aceștia recunoscând prin răspunsurile la interogatoriu ca au fost informați, prin afișare, de vechiul regulament de ordine interioara".
Menționează recurentele că dacă ar fi fost informate asupra conținutului ROI atunci nu mai solicitau obligarea paratei sa le aducă la cunoștința, nominal, conținutul noului (si nu a vechiului) regulament. Tocmai din pricina faptului ca nu au fost informate și nu au cunoscut ce cuprinde acel nou regulament afișat pe holul intimatei la o înălțime care nu permitea lecturarea lui, le-a determinat sa se adreseze justiției.
Arată recurentele că sunt angajate la T. M. din T., în funcția de actor, iar activitatea desfășurata pana în luna februarie 2010 era reglementata printr-un Regulament de ordine interioara (ROI) al cărui conținut îl cunoșteau foarte bine deoarece le-a fost prelucrat și comunicat.
Ulterior zilei de 4 februarie 2010, au aflat ca conducerea paratei a solicitat Consiliului de administrație sa aprobe un nou regulament, astfel ca prin hotărârea nr. 15 din data de 4 februarie 2010 s-a dat curs acestei solicitări. Arată că nu au solicitat sa li se comunice un exemplar al acestei hotărâri deoarece, pe de o parte, nu aveau calitatea de a-l solicita, iar pe de alta parte era de notorietate în instituție ca se dorea adoptarea unui nou ROI. Abia la data de 19 aprilie 2010, un exemplar al acestui nou regulament a fost afișat în sediul
instituției, fara o prealabila informare a angajaților teatrului și intr-un loc care făcea imposibila citirea sa. Afișarea s-a făcut pe un perete interior al holului instituției, la câțiva metri înălțime, fiind vorba de 15 foi, astfel că le era imposibil sa citească conținutul regulamentului din pricina modului și locului de afișare.
Susțin că acele 15 pagini afișate în acel loc erau, cu siguranta, noul ROI întrucât au reușit sa citească pe ultima fila ca ""prezentul constituie nou ROI al instituției".
Subliniază recurentele ca solicitările lor din prezenta acțiune, care a fost înregistrata la data de 10 mai 2010, se refera exclusiv la acel ROI care se găsea afișat în ziua de 19 aprilie 2010 la sediul paratei-intimate. Ca este așa o confirma toate cererile înaintate conducerii paratei în luna aprilie și aceea purtând nr. 371 din data de 11 mai 2010. În mod evident conținutul acestor cereri au legătura cu
acel ROI afișat în ziua de 19 aprilie 2010 deoarece ele fac referire la faptul ca reclamantele nu cunoșteau conținutul acestuia și ca parata-intimata este obligata sa îl aducă la cunoștința.
Dincolo de faptul ca solicitarea Consiliului de administrație al paratei în elaborarea și adoptarea noului ROI este străina de textele legale conținute în Codul muncii și în contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură cultura, prevederile art. 275 alin. 1 din același act normativ arata ca "regulamentul intern se întocmește de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz".
Înscrisul intitulat "declarație" din data de 12 mai 2010 eliberat de președintele "SINDARTA", dl. Petran Emanuel, confirma faptul ca "niciodată sindicatul nu a fost convocat de către conducerea T. ui M. T. la redactarea Regulamentului de ordine interioara al instituției teatrale turdene". Niciunul dintre angajații instituției nu a fost consultat sau solicitat în procesul de elaborare a noului Regulament de ordine interioara.
Reclamantele-recurente precizează că au și calitatea de membri de sindicat. Interesul pe care l-au justificat și îl justifica și în prezent promovând aceasta acțiune consta în faptul ca după adoptarea noului Regulament de ordine interioara (acela din 19 aprilie 2010) li s-au impus anumite rigori de natura profesionala, precum și în ceea ce privește programul de munca, derogatorii de la vechiul regulament. Evident ca au dorit sa ia la cunoștința atât despre noile prevederi adoptate, cat și despre justificarea, respectiv argumentarea avuta în
vedere în procesul decizional.
Recurentele au invocat prevederile art. 260 din Codul muncii conform cărora "orice modificare ce intervine în conținutul regulamentului intern este supusa procedurilor de informare prevăzute la art. 259", subliniind că art. 259 stabilește în mod imperativ ca "obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinita de angajator".
Raportându-se la prevederile art. 261, recurentele susțin că încălcarea reala și efectiva de către parata a drepturilor lor era tocmai imposibilitatea luării la cunoștința a prevederilor conținutului noului Regulament de ordine interioara, determinata de refuzul paratei de a le informa.
Au mai arătat recurentele că ulterior zilei de 19 aprilie 2010 pârâta intimată, dându-si seama ca nu a respectat prevederile legale în materia elaborării și comunicării ROI și având convingerea ca reclamantele nu cunosc conținutul Hotărârii nr.15 din data de 4 februarie 2010, a recurs la adoptarea unor decizii din data de 31 mai 2010, data de la care în instituție exista noul ROI.
Subliniază că nu au atacat regulamentul din data de 31 mai 2010 pentru ca parata si-a respectat obligațiile legale de comunicare pe seama angajaților săi. De aceea nu aveau de ce sa își precizeze acțiunea la fond așa cum a solicitat reprezentanta paratei de mai multe ori în sala de judecata.
Tocmai pentru a nu fi prejudiciați de norme interne pe care au dreptul prin lege sa le cunoască, pana la intrarea în legalitate a paratei, au cerut în primul petit al acțiunii suspendarea de îndată a aplicării noului Regulament de ordine interioara adoptat de parata prin Hotărârea nr.15 a Consiliului de administrație din data de 4 februarie 2010, iar prin cel de-al doilea petit au cerut obligarea paratei sa le aducă la cunoștința în orice mod prevăzut de lege textul noului regulament, pentru ca abia pe urma sa poată formula opinii legate de fondul și conținutul acestuia.
Parata-intimata a dorit sa inducă și să mențină tot timpul starea de confuzie în instanța arătând ca reclamanții nu au putut vedea afișat în ziua de 19 aprilie 2010 noul ROI care abia în data de 31 mai 2010 s-a adoptat. Or, este
logic ca nu demarau o acțiune în justiție daca pe pereții instituției unde lucrau era afișat orice altceva decât un nou ROI, altul decât cel din 31 mai 2010.
Prin întâmpinarea formulată (f. 15-21), pârâtul T. M. T.
a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 mai 2010, reclamantele au solicitat să se dispună suspendarea aplicării noului Regulament de ordine interioară, adoptat de pârâtă prin Hotărârea nr. 15 din 4 februarie 2010 a Consiliului de administrație și afișat la sediul acesteia la data de_ ; să fie obligată pârâta să le aducă la cunoștință, nominal, conținutul noului regulament în sensul remiterii sale sub semnătură sau a expedierii acestuia într- o altă formă prevăzută de lege.
Prima instanță, în rejudecare, respectând îndrumările instanței de recurs, date prin Decizia nr. 2428/R/2011, în mod corect a concluzionat în sensul că ceea ce s-a afișat la data de 19 aprilie 2010 la sediul pârâtei a fost proiectul noului Regulament de ordine interioară și nicidecum noul Regulament, acțiunea reclamantelor fiind astfel lipsită de obiect.
Într-adevăr, astfel cum rezultă din ansamblul materialului probator administrat în fața primei instanțe în cele două cicluri procesuale, prin Hotărârea nr. 15 din 4 februarie 2010, a fost abilitat managerul instituției pârâte să desemneze membrii comisiei de redactare a noului Regulament de Organizare și Funcționare a T. ui T., fiind emisă Decizia nr. 107/_ de desemnare a membrilor comisiei.
Noul Regulament a fost aprobat prin Hotărârea nr. 71/_ a Consiliului Local al Municipiului T. iar prin Decizia nr. 61/_ a managerului T. ui Municipiului T. s-a stabilit că acesta produce efecte începând cu data de _
.
Potrivit dispozițiilor art. 259 C.muncii " (1) Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele fata de salariați din momentul încunoștințării acestora. (2) Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator. (3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabilește prin contractul colectiv de munca aplicabil sau, după caz, prin conținutul regulamentului intern. (4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.";
Pârâta, în calitate de angajator și-a îndeplinit obligația de a aduce la cunoștința salariaților a prevederilor noului Regulament, cum de altfel recunosc chiar recurentele, noul Regulament fiind, contrar susținerilor acestora, cel aprobat prin Hotărârea nr. 71/_ a Consiliului Local al Municipiului T. și care a început să producă efecte începând cu data de_ .
Ceea ce s-a afișat la sediul pârâtei la data de 19 aprilie 2010 a fost proiectul noului regulament, aspect ce se confirmă și prin depoziția martorului C.
Cosmin, audiat în fața primei instanțe în rejudecare, din nicio probă administrată în cauză nereieșind ipoteza susținută de recurentele reclamante în sensul că la această dată a fost afișat noul Regulament și acesta a început să producă efecte începând cu data menționată.
Deși se susține de către recurente că noul Regulament prevedea norme derogatorii de la vechiul regulament, în ceea ce privește impunerea anumitor rigori de natură profesională și schimbarea programului de muncă, acestea nu
au dovedit că ar fi trebuit să se supună dispozițiilor derogatorii cuprinse în noul Regulament care nu le-au fost aduse la cunoștință.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele D. M. M. și
D. L. împotriva Sentinței civile nr. 585 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. B. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: P. U.