Decizia civilă nr. 177/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/R/2013
Ședința publică din 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O.
T. L. și P. O. T. L. împotriva sentinței civile nr. 1746 din 06 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU CLASELE I-V. G., Ș. CU CLASELE I-V. R. C., G. Ș. T. L., C. LOCAL G., P. C. G., C. LOCAL R. C.
, P. C. R. C., precum și pe chemații în garanție - intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, M. E., C., T. ȘI S. ,
având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 11 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1746 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de C. local G. și P. comunei G. împotriva M. ui F.
P. și M. E., C., T. și S. .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. local al orașului T. L. și P. orașului T. L. . Admite excepția
lipsei calității procesuale pasive invocate de M. ui F. P. și respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.
M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu cls. I-V.
R. C., G. Ș. T. L., P. comunei G., C. Local R. C.
, P. comunei R. C., C. Local T. L., P. orașului T. L. . A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. G., Ș. cu cls. I-V. R. C.
, G. Ș. T. L. să acorde cadrelor didactice F. an L., D. ciu F., Dohi
A., Petrovan Aurelia, Sandor F., F. Ana, R. E., Cuciulan M., Zoicas I.
, P. V., B. -Timbus Milica drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local G., P. comunei G., C. Local
R. C., P. comunei R. C. C. Local T. L. să aloce unităților de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamantul, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în
conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2011, într-un recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. ui F. P. și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al orașului T. L. și P. orașului T. L., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului B. M. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local al orașului T. L. și P. orașului T. L. se respinge ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de C. local G. și P. comunei G. împotriva M. E., C., T. și S. și Ministerul Finanțelor Publice, instanța a respins-o ca nefondată întrucât între părți nu există raporturi juridice, între M. E., C., T. și S. și C. local G. și P. comunei G. nu sunt raporturi juridice de coordonare sau subordonare, la fel nu sunt raporturi juridice de muncă între C. Local G., P. comunei G. și Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fond tribunalul a constatat următoarele:
D. adeverințele depuse la dosar rezultă că membrii de sindicat ai reclamantului au avut raporturi juridice de muncă în anul 2008 și 2009 cu pârâții Ș. cu cls. I-V. G., Ș. cu cls. I-V. R. C. și G. Ș. T.
L. și în anul 2008 și 2009 nu au beneficiat de prevederile Legii 221/2008.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31
decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.
115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora "în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O.-Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu -și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat,
precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că,
"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Astfel, potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie "legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Așadar, pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții C. Local al orașului T. L. și P. orașului T. L. au declarat recurs
solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al orașului T. L., susținându-se de către pârâți că între ei și membrii de sindicat reprezentați de reclamantul SLIMM nu există un raport juridic de tipul angajat-angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că au calitate procesuală pasivă în acest litigiu, neexistând nici o prevedere legală care să îi oblige în acest sens.
Apreciază recurenții că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 14 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și dispozițiile art. III, al. 4 din OG nr. 63/2010 privitoare la plafonul maxim al cheltuielilor de personal.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299-316 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare în data de _ (f. 17),
solicitând respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate.
Acesta, consideră, în esență, că recurenții au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, context în care soluția instanței de fond este una legală și temeinică.
Recursurile sunt nefondate.
Criticile formulate de aceștia nu au vizat fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.
Curtea apreciază că prin raportare la normele legale incidente, excepțiile nu pot fi primite.
Prin prisma obiectului acțiunii, raporturile dintre părți sunt guvernate de Legea învățământului nr. 84/1995.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de
învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile
bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al orașului T. L., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
P. orașului T. L. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv orașul, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ- teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. orașului T. L. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.
Așadar, criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare dintre pârâții recurenți are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant nu are nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat
anterior, au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamantul solicitând obligarea la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O.
T. L. și P. O. T. L. împotriva sentinței civile nr. 1746 din_ a
T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. D. | S. | D. | D. G. |
G.
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.C. M.
