Decizia civilă nr. 190/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F. P. B.
M. împotriva deciziei civile nr. 4691/R din_ a Curții de Apel Cluj, privind și pe intimatul P. N. A., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul P. N.
A. personal și asistat de avocat Ion Tudor Felezeu din cadrul Baroului M., lipsind reprezentantul contestatorului.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatului depune la dosar delegația sa de reprezentare, concluzii scrise și factura privind cheltuielile de judecată și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea acordă cuvântul asupra contestației în anulare formulate.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată arătând în esență că nu sunt incidente în speță motivele invocate de contestator acesta încercând de fapt o nouă reanalizare a pretențiilor sale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4691/R din_ pronunțată în dosarul nr._ ** al Curții de Apel Cluj
, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.
M. împotriva sentinței civile nr. 938 din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._ **, care a fost menținută.
Recurentul a fost obligat să plătească intimatului P. N. A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că prin contractul individual de muncă nr. 1023/_, recurenta a dispus încadrarea intimatului pe funcția de inspector de specialitate debutant începând cu data de_, pe durată determinată, până la organizarea concursului.
Conform punctului 2.4 din același contract, la expirarea perioadei de stagiu, persoana va susține un examen de titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată.
Prin decizia nr.616/_ emisă de recurentă, intimatul P. N. A. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul
profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de _
, acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV.
Curtea a reținut că legiuitorul, reglementând cele două tipuri de contracte individuale de muncă, respectiv cel pe durată nedeterminată și cel pe durată determinată, a avut în vedere desigur ocrotirea drepturilor, necesităților și intereselor ambelor părți ale unui raport de muncă, plecând de la premisa că un angajator poate avea nevoie de două categorii de forță de muncă: nevoi permanente, ce trebuie satisfăcute prin contracte pe durată nedeterminată și nevoi precare, conjuncturale, pe care și le poate acoperi prin contracte de muncă pe durată determinată.
Pentru protecția drepturilor salariaților și prevenirea abuzului de drept din partea angajatorului, legiuitorul român a procedat la reglementarea contractului de muncă pe durată determinată armonizând treptat legislația națională cu aquis-ul comunitar, astfel cum a rezultat chiar din preambulul O.U.G. nr.65/2005, ce a modificat art.82 alin.1 și art.84 alin.1 din Codul muncii și cel al O.U.G. nr.55/2006, ce a modificat și completat art.84 alin.2 din Codul muncii, având în vedere deosebitele consecințele economice, psihologice și sociale ale precarității acestor raporturi de muncă pentru salariați, determinate de incertitudinea care apasă asupra locului de muncă.
S-a reținut astfel că, prin Directiva 1999/70/CE a Consiliului din_ privind Acordul-cadru CES, UNICE și CEEP asupra muncii cu durată determinată, avută în mod special în vedere la armonizarea legislației muncii din România cu cea comunitară, s-a prevăzut că, pentru a preveni abuzul ce poate rezulta din utilizarea contractelor sau relațiilor de muncă cu durată determinată succesive, statele membre pot introduce una sau mai multe măsuri prevăzute la Clauza 5 din acordul-cadru și anume: rațiuni obiective care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte sau relații de muncă, durata maximă a contractelor sau relațiilor de muncă succesive și numărul de reînnoiri ale unor astfel de contracte sau relații de muncă.
Alineatul 2 al acestei clauze prevede că statele membre, după consultarea partenerilor sociali stabilesc în ce condiții: a)contractele sau raporturile de muncă sunt considerate "succesive";; b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.
În elaborarea acestui acord-c adru, p ărț ile au lu at în cons ider ar e ur măto arele:
con tr ac tele ind iv idu ale de munc ă pe dur ată nede ter min ată reprez in tă f or ma
gener al ă pe n tru r apor tur ile de munc ă, con tr ibu ie l a c al itate a v ieț ii lucr ător ilo r
imp l ic aț i ș i î mbun ătățesc perf or manț a, iar f olo sirea, doar din motive obiective, a
con tr ac telor pe dur ată de ter min ată cons titu ie un mod de a î mp ied ic a abuzur ile.
Se mai prevede că Statele membre pot menține și /sau partenerii sociali pot menține sau introduce dispoziții mai favorabile pentru muncitorii avuți în vedere în acord( Clauza 8).
Conform jurisprudenței CJCE (Hotărârile M. ld, Adeneler și alții
) beneficiul
stabilității locului de muncă este co nsiderat un elemen t major al protec ției
acordate lucrătorilor. Curtea a dedus din aceasta că Acordul-cadru vizează să limiteze recurgerea succesivă la contractele de muncă pe durată determinată, considerată drept o sursă potențială de abuz în detrimentul lucrătorilor, prevăzând o serie de dispoziții minime de protecție destinate să evite incertitudinea situației salariaților.
S-a mai reținut prin aceste hotărâri că o dispozi ție care nu j ustifică în mod
specific folosirea co ntractelor de munc ă pe durată determ inată succesive pri n existența unor factori obiectivi legați de particularitățile activității respective și de
condițiile exercitării sale, implică un risc real de a determina o recurgere abuzivă
la acest tip de contr acte și nu este, prin urmare, compatibil ă cu obiectivul și cu
efectul util al Acordului-cadru
.
În speță, prin contractul individual de muncă nr.1023/_ depus la dosar, s-a menționat că acesta a fost încheiat într-o situație de excepție prevăzută de disp.art.81 din Codul muncii, pe durată determinată, până la "organizarea concursului";, precizându-se însă că în cazul promovării examenului de titularizare pe post, contractul de muncă devine contract pe durată nedeterminată. Ori, astfel cum a rezultat din decizia nr.616/_ emisă de recurentă, intimatul P. N. A. a fost declarat admis la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, astfel încât, începând cu data de_, acesta a promovat în gradul profesional de inspector de specialitate grad IV, în consecință nu mai subzista motivul pentru care contractul de muncă a fost încheiat pe durată determinată.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că durata îndelungată a acestui contract, începând cu data de_ și până la_, pe lângă faptul că încalcă prevederile art.82 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni, dovedește pe deplin că activitatea prestată de către reclamant a corespuns unei nevoi permanente a instituției recurente, motiv pentru care acesta era îndreptățit la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
S-a mai reținut că, deși alin.1 al art.84 din Codul muncii prevede regula că la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, prevăzut de art.80 alin.4, sau la expirarea termenului prevăzut la art.82 alin.1, dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, alin.2 lit.c) și c1) stipulează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care încheierea unui nou contract de muncă pe durată determinată se impune datorită unor
motive obiective prevăzute expres
în legi speciale sau a unor motive obiective
cuprinse
în contractul colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură,
pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe
.
În consecință, ceea ce se impune a fi analizat în speță este dacă angajatorul a avut în situația reclamantului o nevoie permanentă de personal, sau una de natură precară, conjuncturală și dacă legea specială sau contractele colective de muncă aplicabile prevăd în cazul activității desfășurate de către acesta motive obiective care să impună
încheierea unor contracte pe durată determinată.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de specialitate și practica judiciară, în măsura în care un angajator apelează de mai multe ori, în intervale scurte de timp, la aceeași persoană cu care încheie contract pe durată determinată pentru aceeași activitate este de presupus că, în realitate, angajatorul în cauză are nevoie în mod permanent de un post de tipul celui ocupat de acel salariat, caracterul temporalității fiind practic simulat.
De altfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin hotărârea din_, pronunțată în cauzele conexate C-378/07-C-380/07, în cererea privind pronunțarea unei hotărâri preliminare - Monomeles Protodikeio Rethymnis - privind interpretarea clauzei 5 si a clauzei 8 punctele 1 si 3 din anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP, a statuat că Clauza 5 punctul 1 trebuie interpretată în sensul că nu se opune adoptării de către un stat membru a unei reglementări naționale, în măsura în care totuși reglementarea menționată, pe de o parte, nu afectează caracterul efectiv al prevenirii folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată astfel cum a rezultat acesta din măsura legală echivalentă
menționată și, pe de altă parte, respectă dreptul comunitar și, mai ales clauza 8 alin.3 din acord.
Clauza 5 punctul 1 litera a) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că se opune posibilității ca o reglementare națională să fie aplicată de autoritățile statului membru respectiv astfel încât reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public să fie considerată justificată de "motive obiective"; în sensul clauzei menționate, pentru simplul motiv că aceste contracte sunt întemeiate pe dispoziții legale care permit reînnoirea lor pentru a satisface anumite nevoi provizorii, în condițiile în care, în realitate, respectivele nevoi sunt permanente și durabile.
Curtea a mai reținut, prin aceeași hotărâre, că, în special respectarea clauzei 5 punctul 1 din Acordul-cadru impune ca o nouă reglementare națională să prevadă, în ceea ce privește folosirea abuzivă de contracte de muncă pe durată determinată succesive, măsuri eficace și obligatorii de prevenire a unei astfel de folosiri abuzive, precum și sancțiuni care au un caracter suficient de eficace și disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a acestor măsuri de prevenire. Prin urmare, s-a stabilit că este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite.
Analizând evoluția în timp a relațiilor de muncă dintre părți, timp de aproape trei ani și jumătate, nu se poate reține decât faptul că DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M. a avut nevoie în permanență de munca prestată de către intimat, iar abuzul de drept săvârșit de către acest angajator prin neelucidarea, neprevederea expresă în contract a duratei nedeterminate a acestuia, conform dispozițiilor legale mai sus menționate nu poate fi folosit de către recurentă pentru a înceta de drept acest contract de muncă, invocând faptul că postul ocupat de către reclamant ar fi fost de fapt unul vacant, căruia i- ar fi aplicabilă Nota nr. 938551/_ a Direcției de Organizare și Resurse Umane din cadrul ANAF București.
S-a mai reținut nelegalitatea deciziei contestate și pentru motivul că, deși s-a invocat dispozițiile art.56 alin.1 lit. i) din Codul muncii republicat, respectiv încetarea de drept a contractului de muncă la data expirării termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și prin cererea de recurs, recurenta invocă alte motive de fapt și de drept, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant, ca urmare a reorganizării instituției, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii.
Ori, conform art.79 din Codul muncii republicat, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
De altfel, dacă se consideră că încetarea contractului de muncă al reclamantului s-ar fi dispus în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, se recunoaște implicit că acesta ocupa în mod legal un loc de muncă, care a fost desființat, fiind astfel contradictorii susținerile recurentei în sensul că postul de execuție al intimatului ar fi fost vacant la data primirii Notei nr. 938551/_ a Direcției de Organizare și Resurse Umane din cadrul ANAF București.
Pentru aceste considerente privind nelegalitatea deciziei contestate, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul disp.art.80 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat, atât reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii acestui act unilateral, cât și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F. P. M.
solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr.4691
/R/_ a Curții de Apel Cluj si admiterea recursului astfel cum a fost formulat împotriva sentinței civile nr.938/_ a Tribunalului M., în sensul respingerii acțiunii formulata de P. A. N., menținerea ca legala si temeinica a Deciziei nr.240/_ a D.G.F.P. M. .
În motivarea contestație, contestatorul a arătat că în fapt, prin cererea de chemare în judecata reclamanta a solicitat, anularea Deciziei nr.240/_ a
D.G.F.P. M., reintegrarea acesteia pe postul deținut anterior încetării raportului de munca de inspector specialitate gr. II, gradația 1, pe perioada nedeterminata, obligarea D.G.F.P. M. la plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat de la data încetării contractului individual de munca si până la reintegrare, acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 Euro si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civila nr. 938/_ Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr.240/_ a D.G.F.P. M., a dispus reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior încetării contractului de munca si a obligat D.G.F.P. M. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de_ si pana la reintegrarea efectiva.
Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr.4691/R/_ pronunțata în dosarul nr.6946/_ ** a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. M. .
În motivarea hotărârii instanța de recurs a reținut ca beneficiul stabilității locului de munca este considerat un element major al protecției acordate lucrătorilor, durata îndelungata a contractului de munca încheiat între parți începând cu data de_ si până la_ dovedește pe deplin ca activitatea prestata de către intimata a corespuns unei nevoi permanente a instituției, motiv pentru care aceasta era îndreptățita la incheierea unui contract individual de munca pe durata nedeterminata.
In fapt, intimatul - reclamant a fost angajat în funcția de inspector specialitate debutant, pe perioada determinata, conform Deciziei nr.140/_, încheindu-se Contractul individual de munca nr.1023/_ .
Conform contractului de munca reclamantul a fost angajat pe perioada determinata începând cu data de_ pana la organizarea concursului.
Având în vedere deficitul de personal din cadrul D.G.F.P M., generat de încetarea raporturilor de munca ale unor salariata, s-a dispus încadrarea reclamantului pe perioada determinata în funcția de inspector specialitate debutant la Serviciul de monitorizare a colectării veniturilor bugetare din cadrul
D.G.F.P. M., conform Deciziei nr.143/_ .
Ulterior prin Decizia nr.616/_ reclamantul promovează în gradul profesional imediat superior debutantului de inspector specialitate gr. IV, în urma concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 (comunicat la data de_ ) s-a modificat Ordinul nr.375/2009 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structura organizatorica intrând în vigoare la data de_, ulterior acest termen fiind prorogat prin O.P.A.N.A.F. nr.2289/_ pana la data de_ .
Potrivit art. III din O.P.A.N.A.F. nr.2180/2011, modificat prin O.P.A.N.A.F. nr.2365/2011: "Dispozițiile art.99 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), (6) si (7) din Legea nr. 188/1999, republicata (2), cu modificările si completările ulterioare si, respective, ale ari.65-67 si ale art.75-77 din Legea nr.53/2003, cu modificările si
completările ulterioare, sunt direct aplicabile unităților subordonate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene care își încetează activitatea si nu se mai regăsesc în anexa menționata la art.1,O.P.A.N.A.F. nr.2180/2011 prevede obligația comunicării de către conducerile direcțiilor generale județene a statelor noi de funcții care urmează a fi aprobat de către conducerea A.N.A.F.
In aplicarea prevederilor O.P.A.N.A.F. nr.2180/2011 Direcția Generala de Organizare si Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr.938.551/_ prin care se precizează faptul ca la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu pana la data de_ nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea data, posturile de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Rațiunea pentru care nu mai pot fi luate în considerare este aceea ca nu sunt bugetare si ca au fost reduse prin proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea si completarea H.G. nr.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, cu modificările si completările ulterioare.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr.2262/_ s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile repartizate si aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse si posturile vacante, ocupate pe perioada determinata de personal contractual.
Astfel, D.G.F.P. M., neavând posturile vacante în statul de funcții aprobat, acestea nefiind bugetate, nu mai are posibilitatea de a angaja personal (posturi inexistente în statul de funcții), constatându-se încetarea contractelor de munca încheiate pe durata determinata existente la acea data.
Concedierea reclamantului s-a făcut urmare reorganizării instituției, ocupând un post pe perioada determinata (post vacant), neavând calitate de funcționar public, post vacant care nu a mai fost cuprins în noul stat de funcții, lista posturilor vacante fiind puse doar la dispoziția funcționarilor publici nu si a persoanelor încadrate pe perioada determinata conform prevederilor Codului muncii.
Astfel, având în vedere reorganizarea instituției, faptul ca reclamanta a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinata, acesta fiind desființat prin O.P.A.N.A.F. nr.2262/_, modificat ulterior prin O.P.A.N.A.F. nr.230S/_, contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea acesteia.
Faptul ca instituția recurentă a menționat în preambulul deciziei contestate aceste aspecte referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea deciziei, întrucât aceste împrejurări sunt arătate pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de munca pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinata.
Consideră că simpla derulare a raporturilor de munca între parți, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transforma însa de drept contractul de munca cu durata determinata intr-un contract de munca cu durata nedeterminata. Acordul parților - salariat, angajat - în derularea unui raport de munca este intr-adevăr o prima condiție necesara pentru constatarea existentei unui contract de munca, aceasta nu este insa si suficienta.
Instanța, în mod eronat s-a limitat a constata continuarea raporturilor de munca după expirarea termenului de 24 luni, apreciind aceasta condiție ca suficienta pentru a aprecia ca porțile au convenit la transformarea contractului de munca pe durata determinata intr-un contract de munca pe durata nedeterminata.
Incheierea contractului de munca în mod legal presupune mai mult decât un acord de voința, este deopotrivă necesar ca acest acord sa fie legal, adică sa nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Art.22 alin.1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale a dispus ca: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile si instituțiile publice prevăzute la arl.21", interdicția fiind aplicabila si instituției noastre, ca instituție publica a cărei finanțare se asigura de la bugetul de stat.
Numărul maxim de posturi în administrația publica este stabilit prin lege, iar prin art. III alin.2 din OUG nr.229/200B privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice s-a dispus ca: "autoritățile si instituțiile publice din administrația publica centrala si locala au obligația de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorica si în statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere si de execuție, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor P. i, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta."
Astfel, instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata ca, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit incheierea unui contract de munca pe durata nedeterminata. în condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite ca ele puteau fi ocupate prin simplul acord de voința al parților.
Existând un impediment legal în a constata incheierea unui contract de munca pe durata nedeterminata reținerile instanței apar ca nefondate.
În condițiile în care între parți s-a încheiat un contract de munca pe durata determinata, este evident ca sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art.55 lit. a) si
art.56 alin.1 lit. i) din Codul muncii.
Analizând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin "eroare materială";, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art.
318 Cod procedură civilă se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Drept urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.
Prin memoriul depus la dosar contestatorul expune pe larg starea de fapt și face trimiteri la norme legale, în raport de care apreciază că decizia pronunțată de către instanța de recurs este rezultatul unei "greșeli materiale";, în contextul în care validează raționamentul potrivit căruia un contract încheiat pe perioadă determinată poate fi convertit într-un contract pe perioadă nedeterminată.
Referitor la decizia nr. 240/_ emisă de D. MM, menționează că aceasta corespunde cerințelor legale, sens în care subliniază că indicarea in preambulul acestei decizii a aspectelor referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât aceste împrejurări au fost evidențiate tocmai pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de munca pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinata.
De asemenea, invocă omisiunea instanței de fond de a avea în vedere existența unui impediment legal - OG nr. 34/2009, prin care s-a instituit interdicția ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice, impediment care, în opinia contestatorului, justifică pe deplin măsura încetării contractului individual de muncă al intimatei, aceasta cu atât mai mult cu cât în urma reorganizării instituției prin ordine succesive ale Președintelui ANAF s-a hotărât desființarea posturilor vacante din cadrul D. MM, inclusiv a celui ocupat de intimată.
Drept urmare, motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior și reiterează motivele expuse în întâmpinarea din recurs, scopul urmărit fiind acela de a se obține o nouă examinare a cauzei sale soluționate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securității juridice și dreptul la o instanță, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra R. Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul
1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenție, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării";.
În consecință, Curtea apreciază că susținerile contestatorului necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în noțiunea de greșeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă., în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga contestatorul, aflat în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 13).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M.
împotriva deciziei civile nr. 4691/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ ** pe care o menține.
Obligă pe numitul contestatorul să plătească intimatului P. N. A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: M. Haidu-Tribunalul Maramureș Jud. recurs:S.C.B. /I.R. M. /C. M.
