Decizia civilă nr. 145/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 145/A/2013
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâta B.
C. R. SA împotriva sentinței civile nr. 1709 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată B. ANA-M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1709/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea B. Ana M. împotriva Deciziei nr. 740/1 martie 2013 și a Deciziei nr. 944/_, emise de intimata B. C. R. SA B. și, în consecință: s-a anulat decizia nr. 740/1 martie 2013 privind suspendarea contractului individual de muncă, emisă de intimată; s-a anulat parțial decizia nr. 944/_, emisă de intimată, prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă al contestatoarei, în ce privește sancțiunea aplicată în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea "reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni cu 5 %";, prevăzută de art. 248 alin.1 lit. "d"; din Codul muncii; s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă; a fost obligată intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile
indexate și actualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data suspendării contractului de muncă - 1 martie 2013 până la reintegrarea efectivă.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei 750 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Contestatoarea B. Ana M. a fost salariata intimatei B. C. R.
S.A B. - Sucursala Județului B. -Năsăud, pe postul de consilier clienți retail, inițial pe durată determinată conform contractului individual de muncă, înregistrat în registrul de evidență al salariaților la nr.6 din 13 octombrie 2005 și ulterior, pe durată nedeterminată, prin actul adițional nr.2 din 1 octombrie 2006.
Prin Actul adițional nr. 5 din 9 ianuarie 2009, contractul individual de muncă a fost modificat în ce privește locul și felul muncii, contestatoarea fiind numită director executiv la Agenția A. Sever B., funcție pe care a ocupat-o până la emiterea Deciziei nr. 740/_ privind suspendarea contractului
individual de muncă și a Deciziei nr. 944 din 25 martie 2013 prin care s-a dispus concedierea sa, pe motive disciplinare, decizii contestate în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 740/_, contestatoarei i s-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 alin. 1 lit. a din Codul muncii, republicat, avându-se în vedere solicitarea Departamentului de Muncă, Politici și Proceduri, înregistrată sub nr. DRU 4027 din 1 martie 2013 și Ordinul C_ privind limitele de aprobare și semnare documente din B. C. R. SA.
Prin Decizia nr. 944 din 25 martie 2013 contestatoarei i s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă luată prin decizia nr. 740 din 01 martie 2013 ca urmare a finalizării cercetării disciplinare prealabile și s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii coroborat cu dispozițiilor art. 248 alin. 1 lit. e și art. 251 din același cod.
Potrivit deciziei, faptele reținute de angajator, pentru care s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă constau în aceea că în perioada ianuarie 2010 - februarie 2013, contestatoarea a preluat operațiunile de schimb valutar pe care clienții BCR doreau să le efectueze în scopul cumpărării de valută (EUR) la un curs mai mic decât cel existent pe piață, aducând un prejudiciu băncii de aproximativ 1.700 lei.
Se arată că prin faptele imputate s-au încălcat dispozițiile art.14 lit. a, h, art. 48 lit. i, j din Regulamentul intern, art. 4.2.1., 4.2.7, 4.3.1. din Codul de etică, art.9.1.1., 9.1.2 și 4.3.6.3. din Norma C_ .
Apărările și susținerile contestatoarei au fost înlăturate pe motiv că aceasta a recunoscut faptul că a efectuat operațiuni de schimb valutar în interes personal în interiorul băncii, și au fost respinse apărările care menționează că nu a adus prejudicii băncii f.131-verso. Se reține că prejudiciul băncii ar fi că operațiunile de schimb valutar nu s-au realizat prin sistemele băncii, ci în afara acestuia.
Sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu art. 61 lit. a și cu art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 251 din Codul muncii, republicat.
Tribunalul a reținut că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 251 și 252 din Codul muncii, republicat, referitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, ce a fost efectuată de angajator cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 251 din Codul muncii și art. 85 din CCM și la îndeplinirea cerințelor de formă ale deciziei prin care se aplică sancțiunea disciplinară, nefiind dat niciun motiv de nulitate, astfel că susținerile contestatoarei sub acest aspect nu au fost întemeiate.
Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii, republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Data la care angajatorul - B. C. R. SA - a luat cunoștință despre săvârșirea de către contestatoare a abaterii disciplinare este data de 11 martie 2013, dată la care Comisia de Disciplină, abilitată conform art.51 din Regulamentul intern cu efectuarea cercetării disciplinare a depus raportul final al cercetării disciplinare (f.123), dată de la care curge termenul de 30 de zile de emitere a deciziei, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr.16 din 12 noiembrie 2012 într-un recurs în interesul legii.
Decizia de concediere a fost emisă la data de 25 martie 2011, în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință, deci în termenul legal.
Chiar dacă în cuprinsul deciziei s-a reținut săvârșirea abaterii pe perioada 2010-2013, iar activitatea contestatoarei a fost verificată pentru această perioadă, se reține că nu toată această perioadă poate fi luată în calcul la aplicarea sancțiunii întrucât potrivit art. 252 alin. 1, angajatorul dispune
aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei și din acest motiv nu poate fi reținută nici tardivitatea emiterii deciziei.
Verificându-se decizia nr. 944/_, contestată prin prisma conținutului său și a prevederilor art. 252 alin. 1 și 2 din Codul muncii, republicat, tribunalul a constatat că aceasta cuprinde elementele prevăzute la literele a și b și anume: descrierea faptei, respectiv prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de contestatoare, astfel că nu au putut fi reținută constatarea nulității absolute a deciziei.
În ce privește temeinicia deciziei nr. 740 din 1 martie 2013 privind suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare
se reține că această măsură este prevăzută în dispozițiile art. 52 alin.1 lit. a Codul muncii și art. 59 din Regulamentul Intern al BCR.
Din actele depuse la dosar respectiv diplomele și meritele acordate de B.
C. R. contestatoarei f.11-17, rezultă faptul că în anii 2010-2011 și 2012 contestatoarea a fost evidențiată și premiată atât personal cât și cu unitatea pe care o conducea în calitate de director executiv, respectiv Sucursala A. Sever
B. pentru profesionalismul și performanțele obținute în desfășurarea activității, astfel că aceasta nu se afla în niciuna dintre situațiile enumerate pentru a se justifica măsura suspendării contractului individual de muncă.
De altfel, din probele depuse la dosar de către intimată privind operațiunile efectuate în bancă de către contestatoare (f.97-117) în perioada ianuarie 2010- ianuarie 2013 rezultă că intimata avea toate datele, contestatoarea neputând
influența în niciun fel activitatea cercetării disciplinare, cu atât mai mult cu cât în declarația dată cu ocazia cercetării disciplinare (f.118) aceasta nu a negat efectuarea operațiunilor efectuate, numai prejudiciul presupus a fi adus băncii.
În raport cu cele constatate, tribunalul a apreciat că decizia atacată de suspendare a contractului individual de muncă pe durata cercetării a fost luată de intimată neîntemeiat, contestatoarea neîncadrându-se în nicio situație instituită de intimată prin propriul regulament intern.
În ce privește temeinicia deciziei nr. 944 din 25 martie 2013 de desfacere disciplinară a contractului de muncă
, tribunalul a reținut următoarele:
Prin fapta săvârșită intimata a considerat că contestatoarea a încălcat Regulamentul intern art.14 lit. a, h, art.48 lit. i, j, Codul de etică art.4.2.1.; 4.2.7; 4.3.1 f.81 și Norma C_, art.9.1.1,, 9.1.2, 4.3.6.3. (f.88).
Din analiza normelor considerate a fi încălcate de contestatoare din Codul etică respectiv principiul integrității morale 4.2.1., principiul comportamentului profesional 4.2.7. și conflictul de interese 4.3.1.1. și activitatea desfășurată de aceasta în cadrul unității rezultă o necorelare. Dacă aceste principii ar fi fost încălcate în perioada ianuarie 2010 - februarie 2013 atunci contestatoarea nu ar fi putut realiza performanțele recunoscute de intimată în activitatea sa prin diplomele și atestatele eliberate de BCR atât pe numele contestatoarei cât și a unității pe care o conducea, respectiv Agenția A. Sever, județul B. -Năsăud depuse la filele 11-17.
Mai mult, există neconcordanță între perioada monitorizată - octombrie 2012 - februarie 2013 și perioada verificării operațiunilor neautorizate ianuarie 2010- februarie 2013.
În concluzie, contestatoarea nu putea în același timp să performeze în activitatea sa și a unității pe care o conducea încălcând dispozițiile interne ale BCR și săvârșind abateri disciplinare foarte grave, așa cum au fost prezentate de intimată.
De altfel, se poate observa că unele încălcări de norme i se rețin contestatoarei înainte de a fi aprobate, respectiv Norma C_ cu privire la modul de efectuare a operațiunilor bancare 9.1.1. și 9.1.2. Aceste norme au intrat în vigoare în data de 14 iulie 2011 iar perioada pentru care i s-a reținut contestatoarei încălcarea acestora și prejudiciul pretins adus sunt imputate din
ianuarie 2010 iar norma de la pct. 4.3.6.3. pretins încălcată din Norma
C.00076.2 - 2011, nu este stipulată.
Aceasta este stipulată în Codul de etică f.84 dar intimata nu l-a imputat în decizie astfel că nu poate invoca în aplicarea sancțiunii abateri care nu sunt prevăzute în norma indicată în decizie.
Contestatoarea a recunoscut în notele explicative că a efectuat operațiuni în contul său cumpărând valută direct de la cunoștințe sau rude pentru a-și plăti rata la creditul în valută deschis la sucursală, fapt care este interzis prin normele interne însă nu a adus niciun prejudiciu intimatei nici de imagine și nici material.
Potrivit art. 49 alin. 2 din Regulamentul intern f.76, sancțiunea se aplică în raport cu gravitatea faptei și a implicațiilor din punct de vedere al riscului operațional sau pierderi materiale, reputaționale sau de imagine pentru bancă.
De asemenea art. 250 din Codul muncii prevede că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, astfel că tribunalul apreciază că angajatorul nu a dozat corect sancțiunea aplicată astfel că va dispune înlocuirea sancțiunii aplicate - cea mai drastică, a desfacerii contractului individual de muncă prevăzută la art. 248 alin.1 lit. e Cod muncii cu sancțiunea prevăzută la art. 248 alin.1 lit. a Cod muncii
În consecință, reținând că reclamanta a săvârșit o abatere disciplinară prin efectuarea de operațiuni de schimb valutar în interes propriu în sediul băncii, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită această abatere disciplinară, faptul că prin abaterea disciplinară nu s-au produs consecințe grave, chiar dacă abaterea disciplinară este una gravă în aprecierea intimatei, tribunalul a apreciat totuși că sancțiunea aplicată este prea severă, în condițiile în care anterior contestatoarea nu a mai fost sancționată disciplinar.
Pentru a determina îndreptarea contestatoarei și pentru a evita în viitor săvârșirea de astfel de abateri disciplinare, tribunalul a apreciat că sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 5% pe o perioadă de 3 luni, este o sancțiune proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. C. R. SA B.
, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii contestației la decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca al contestatoare.
În motivare arată că instanța de fond a constatat existenta abaterii disciplinare, dar a considerat, în esența ca "angajatorul nu a dozat corect sancțiunea aplicata";, întrucât prin abaterea disciplinara nu s-au produs consecințe grave, astfel ca sancțiunea aplicata este prea severa.
Din considerentele sentinței rezulta, în prealabil, ca instanța apreciază prejudiciul adus băncii ca fiind aproximativ, fără a fi precizat în mod concret și nesolicitat de banca a fi restituit. Mai constata tribunalul ca exista o necorelare intre normele indicate de angajator ca fiind încălcate și activitatea desfășurata de salariata.
Față de aceasta motivare a sentinței tribunalului, solicită ca, rejudecând fondul cauzei, să se constate temeinicia deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca și a celei de suspendare a contractului de munca, pornind de la argumentele pe care le dezvoltă în continuare.
Contrar celor constatate de tribunal, prejudiciul cauzat băncii prin abaterea disciplinara, în suma de 1.749,01 lei, a fost precizat în mod concret prin documentul "Lista cu operațiuni și calcul prejudiciu";, anexa la raportul de investigație, ambele anexate la întâmpinarea depusa la dosarul cauzei.
Faptul ca banca a solicitat sau nu până la aceasta data repararea prejudiciului cauzat de salariata nu are nicio relevanta asupra existentei și gravitații abaterii disciplinare. După cum a arătat și în întâmpinare, prejudiciul material concret suferit de banca a fost stabilit numai pentru operațiunile din care rezulta în mod evident ca aveau finalitatea de achiziție a valutei de către reclamanta în nume personal, dar prin intermediul băncii.
Minimalizând sub acest aspect consecințele abaterii disciplinare, tribunalul nu a luat în considerare împrejurarea ca, deși faptele salariatei nu au produs de moment mari prejudicii materiale, acestea au un efect direct asupra reputației angajatorului în calitatea sa de instituție financiar-bancara. Buna-credința și corectitudinea deplina a salariaților unei astfel de instituții, care în definitiv lucrează cu economiile populației, este elementul esențial prin care se asigura clienților (si întregii societăți), sentimentul de siguranța financiara. Acesta constituie un element de baza pentru buna funcționare a fiecărei banei în parte, ca și a sistemului bancar în general, nefiind de conceput situații în care, din cauza modului de comportare a unor salariați, clienții ori potențialii clienți sa renunțe la serviciile băncii. Astfel ca prejudiciul reputațional poate provoca în timp și prejudicii materiale mult mai mari, care nu pot fi determinate concret la momentul de față.
Reținând o așa zisa "necorelare"; între performantele obținute de salariata și unitatea pe care o conducea, tribunalul ajunge la concluzia ca nu s-ar fi putut realiza performantele recunoscute de banca daca contestatoarea ar fi încălcat Codul de etica și celelalte norme arătate în decizia de sancționare.
Este de observat, în primul rând, cel puțin lipsa de consecventa a instanței, întrucât în final a reținut totuși existenta abaterii disciplinare. În al doilea rând, prin aceleași considerente se retine ca Norma C 0_ - Activitățile cu numerar în unitățile BCR ar fi intrat în vigoare în anul 2011, pe când faptele imputate salariatei sunt și din anul 2010. Aceasta constituie o simpla speculație, întrucât este evident ca norma privind activitatea cu numerar este în vigoare de la înființarea băncii, ca și în cazul tuturor băncilor. Precizarea numerotării actuale a Normei (datorata intervenirii actualizărilor în timp) nu înseamnă ca în anul 2010 ar fi existat un vid de reglementare a uneia din cele mai importante activități ale unei banei.
Atestatele, diplomele și certificatele la care se referiră sentința apelata, reprezintă finalizarea proiectele de marcheting și promovare la care au participat toate unitățile și toți salariații băncii, pe categorii de unități și oferte de produse bancare către clienți. Derularea unor astfel de proiecte reprezintă o activitate curenta a departamentelor de marcheting și vânzări pentru a ajuta și instrui salariații băncii în vederea eficientizării vânzărilor de produse bancare către clienți.
Nu exista niciun motiv de a considera ca o astfel de diploma, acordata pentru participarea la asemenea proiecte de promovare și vânzare, ar putea infirma în vreun fel existenta și gravitatea abaterii disciplinare reținuta în sarcina salariatei. Mai ales ca rezultatele/performantele unei unități bancare nu se datorează activității unui singur salariat, chiar fiind acesta conducătorul respectivei unități
După cum a susținut și în fața primei instanțe, consideră că banca, în calitatea sa de angajator, a apreciat în mod just criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare în raport cu gravitatea abaterii săvârșite.
Deși faptele săvârșite sunt detaliate și întrutotul recunoscute, prima instanța minimalizează gravitatea acestora. Explicația sa ar consta în producerea unui prejudiciu material relativ scăzut pentru banca și neprejudicierea clienților. Or, din perspectiva riscului reputațional la care contestatoarea a expus angajatorul, abaterea săvârșita este extrem de grava, cu atât mat mult cu cat aceasta conducea și reprezenta o unitatea bancara, având chiar rolul de a descoperi, releva și combate eventuale astfel de abateri, pe care le-ar putea comite salariații subordonați.
Mai mult decât atât, contestatoarea si-a folosit autoritatea fata de una din subalternele sale, determinând-o pe aceasta sa confirme operațiunile inițiate de ea în scopul obținerii în mod ilegal a valutei din care sa-si ramburseze creditul personal, contractat cu banca. Respectiva salariata, Mihalachi Emanuela-C. - Marilena, consilier client zona rapida în aceeași unitate bancara, a fost la rândul sau sancționata disciplinar, cu reducerea salariului de baza cu 10 % pe 3 luni, prin Decizia nr. 945 din_, neatacata.
Rezulta astfel ca, fata de sancțiunea aplicata de tribunal contestatoarei (reducerea cu 5 % a salariului), pentru o abatere disciplinara în mod evident mai puțin grava, subalterna sa suferă o sancțiune cu un grad dublu de coerciție.
Prin întâmpinarea înregistrată la 27 septembrie 2013 intimata B. ANA-M.
a solicitat respingerea apelului ca nefondat și păstrarea hotărârii atacate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că apelul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia nr. 740/_, s-a dispus de către angajator suspendarea contractul individual de muncă al contestatoarei în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a din C.muncii, republicat, pe durata cercetării disciplinare.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin.1 lit. a C.muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 59 din Regulamentul Intern al BCR, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului cercetat disciplinar, pe perioada acestei proceduri prealabile poate fi dispusă de către Președintele Comisiei de Disciplină, oricând pe parcursul cercetării disciplinare, în următoarele situații: a. prin menținerea în activitate a salariatului, pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea băncii s-au ar aduce prejudiciu imaginii băncii; b. există indicii temeinice, că salariatul cercetat ar putea să ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate în cauză sau ar putea influența negativ efectuarea cercetărilor; c. faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracțiuni.
Prima instanță a dispus prin hotărârea atacată anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al contestatoarei motivat de faptul că o astfel de măsură este nejustificată, neregăsindu-se în cauză niciuna dintre ipotezele prevăzute la art. 59 din Regulamentul intern al băncii, instanța argumentându-și soluția pe de o parte pe activitatea și pregătirea profesională a contestatoarei, atestată de diplomele și meritele acordate de B. C. R. iar, pe de altă parte, pe considerentul că prezența contestatoarei la locul de muncă nu ar fi putut influența desfășurarea activității de cercetare disciplinară.
Contrar concluziilor primei instanțe, Curtea constată că devin incidente prevederile art. 59 lit. a teza a II-a din Regulamentul Intern al BCR, în sensul că fapta imputată contestatoarei, dată fiind și poziția deținută de aceasta în cadrul băncii prin funcția ce o ocupa, aceea de director executiv, era în măsură să aducă prejudicii de imagine băncii.
Prin urmare, măsura suspendării contractului individual de muncă al contestatoarei pe durata cercetării disciplinare este una justificată, neprezentând relevanță performanțele profesionale anterioare ale contestatoarei și fiind lipsit de importanță faptul că aceasta nu ar fi putut influența negativ ancheta disciplinară.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată, Curtea reține că prin Decizia nr. 944 din 25 martie 2013 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din C.muncii coroborat cu dispozițiilor art. 248 alin. 1 lit. e și art. 251 din același cod.
S-a reținut în decizia emisă de angajator, faptul că în perioada ianuarie 2010 - februarie 2013, contestatoarea a preluat operațiunile de schimb valutar pe care clienții BCR doreau să le efectueze în scopul cumpărării de valută (EUR) la un curs mai mic decât cel existent pe piață, aducând un prejudiciu băncii de aproximativ 1.700 lei.
S-a precizat totodată că prin faptele imputate s-au încălcat dispozițiile art.14 lit. a, h, art. 48 lit. i, j din Regulamentul intern, art. 4.2.1., 4.2.7, 4.3.1. din Codul de etică, art.9.1.1., 9.1.2 și 4.3.6.3. din Norma C_ .
Prima instanță, analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare a concluzionat că aceasta a fost emisă cu respectarea cerințelor legale din punct de vedere al condițiilor de formă prevăzute la art. 252 C.muncii și, procedând la reindividualizarea sancțiunii, a dispus înlocuirea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 5% pe o perioadă de 3 luni.
În acord cu concluziile primei instanțe, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, gravitatea faptei reținută în sarcina contestatoarei intimate, perioada pentru care acesta poate fi luată în considerare raportat la termenul de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 C.muncii, prejudiciul relativ scăzut, atitudinea contestatoarei de recunoaștere a faptei, absența în istoricul profesional al contestatoarei a antecedentelor disciplinare, nu justifică aplicarea celei mai drastice sancțiuni, aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, reindividualizarea sancțiunii într-una mai ușoară fiind corectă.
Curtea are în vedere și argumentele apelantei angajatoare, pe care le apreciază ca fiind pertinente, în sensul că abaterea disciplinară săvârșită de contestatoare este de natură să genereze creșterea riscului operațional și mai ales reputațional al băncii, în condițiile în care contestatoarea, prin funcția ocupată - aceea de director executiv, reprezintă o unitate bancară iar relațiile profesionale în cadrul acesteia trebuie să se bazeze pe încredere, cu atât mai mult cu cât contestatoarea, prin atribuțiile specifice funcției deținute, desfășoară o activitate de control și îndrumare față de angajații din subordine față de care este necesar să reprezinte un model de comportament corect și profesionist.
Totuși, luarea în considerare a tuturor aspectelor menționate, nu justifică în aprecierea Curții, aplicarea celei mai drastice sancțiuni, aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, considerând că sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere, însă într-un procent mai mare de 10%, este mai potrivită.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.pr.civ., vor fi reapreciate cheltuielile de judecată la fondul cauzei și vor fi acordate cheltuieli de judecată în apel, raportat, pe de o parte, la soluția de admitere în parte a acțiunii și, pe de
altă parte, la soluția de admitere în parte a apelului, urmând a fi obligată pârâta apelantă să plătească contestatoarei intimate suma de 300 lei pentru fondul cauzei și suma de 200 lei în apel, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de pârâta B. C. R. SA B. cu sediul în B., B-dul R. E. nr. 5, sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 1709/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr. _
, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea formulată de contestatoarea B. Ana M. domiciliată în
, str. O. G. nr. 3, sc. B, ap. 24 jud. B., având ca obiect anularea Deciziei nr. 740/1 martie 2013 emisă de intimată, privind suspendarea contractului individual de muncă.
Dispune înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă aplicată prin Decizia nr. 944/_ emisă de intimată, cu sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
Obligă intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat începând cu data concedierii -_ și până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimata să plătească contestatoarei 300 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe apelantă să plătească intimatei B. Ana M. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATOR
-R. M. C. M.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: I. C.
GREFIER
G. C.
