Decizia civilă nr. 2201/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2201/R/2013

Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 828/F din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe reclamantul intimat A. C., și pe pârâtele intimate

A. F. P. B., D. G. A F. P. B. -N., precum și pe chemata în garanție - intimată A. - D. G. DE A. A M. C.

, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și pârâtelor - chematelor în garanție - intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat A. C. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Moruțan I. n Alin, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente SC O. P. SA.

De asemenea, se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de chemata în garanție - recurentă A. N. de A. F. .

Totodată, se constată că la data de 26 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat A. C. a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar, iar singurul aspect evidențiat în această întâmpinare este acela că dispozițiile din codul fiscal, respectiv art. 55 alin. 3 lit h intră în vigoare începând cu luna iulie 2010 privind impozitarea plăților compensatorii astfel că apreciază că fiind vorba de o plată compensatorie anterioară nu ar opera aceste dispoziții legale.

Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta la cauză și reprezentantul reclamantului intimat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I., lipsă fiind celelalte părți.

Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Referitor la recursul declarat de pârâta SC O. P. SA reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris pentru considerentele arătate în motivarea acestui recurs, în principal solicită modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina să se dispună respingerea acțiunii formulate de către reclamantul intimat.

Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că în motivare a arătat faptul că în opinia sa în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea formulată deoarece în opinia pârâtei recurente și raportat la normele fiscale incidente în cauză aceste sume acordate foștilor angajați nu sunt sume impozabile pentru acest motiv nici nu se impunea restituirea acestui impozit de către pârâta recurentă și de către chemata în garanție.

De asemenea, arată că a criticat hotărârea recurată și cu privire la acordarea dobânzii legale și apreciază că această dobândă poate fi acordată doar de la data promovării acțiunii și nu de la momentul efectuării acestei plăți.

În ceea ce privește recursul formulat de chemata în garanție - recurentă A.

N. de A. F., reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită respingerea acestuia apreciind corectă soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei recurente SC O. P. SA.

Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei intimate SC O.

P. SA arată că își rezervă dreptul de a le solicita separat pe calea unei acțiunii distincte.

În timpul susținerii recursului de către reprezentanta pârâtei recurente SC

  1. P. SA, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat A. C., avocat Moruțan I. n Alin căruia instanța îi acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

    Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ambelor recursuri ca total neîntemeiate considerând că a răspuns prin întâmpinare la toate aspectele.

    Referitor la recursul declarat de chemata în garanție - recurentă A. N. de A. F., reprezentantul reclamantului intimat arată că a expus pe larg în întâmpinare motivele pentru care solicită respingerea recursului.

    În ceea ce privește recursul declarat de pârâta recurentă SC O. P. SA privitor la excepția termenului de prescripție de 30 de zile invocată, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea acestei excepții arătând că acest termen de 30 de zile poate fi invocat doar în ceea ce privește măsura concedierii, iar în ceea ce privește drepturile salariale și pretențiile materiale consideră că acest termen este de cel puțin 3 ani, cu toate că ar fi chiar de 5 ani fiind vorba de un impozit.

    Privitor la cheltuielile de judecată, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea acestei cereri privind reducerea cheltuielilor de judecată ca total nejustificate, întrucât pârâta recurentă SC O. P. SA nu justifică și nu prezintă un interes în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată, având în vedere că drepturile salariale, adică debitul, dobânda, cheltuielile solicitate și încuviințate de către instanță prin admiterea cererii de chemare în judecată sunt recuperate de la chemata în garanție. Astfel, pârâta recurentă SC O. P. SA nu este prejudiciată, din contră pârâta recurentă SC O. P. SA are și va beneficia de cheltuieli de judecată de la chemata în garanție în cuantum de 491, 18 lei fiind într-adevăr un cuantum redus cu 50% datorită faptului că și cererea de chemare în garanție a fost admisă doar parțial. De asemenea, arată că acest

    cuantum reprezintă aproximativ jumătate din cuantumul solicitat de reclamantul intimat astfel că se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

    Pe fond, reprezentantul reclamantului intimat consideră că cererea reclamantului intimat este întemeiată și, așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosar la data de 26 aprilie 2013, reiese cu certitudine că până în luna iulie 2010 aceste drepturi salariale nu erau impozitate, deoarece doar prin OUG nr. 58/2010 se includ ca fiind impozabile aceste drepturi, respectiv plățile compensatorii.

    În concluzie, reprezentantul reclamantului intimat consideră că pe lângă motivarea expusă pe larg în întâmpinare și precizarea din care reiese cu certitudine faptul că pe fond cererea de chemare în judecată este întemeiată.

    Curtea reține cauza în pronunțare.

    C U R T E A

    Prin sentința civilă nr. 401/2012 a Tribunalului B. N., secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._

    a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.

  2. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .

A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamant împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.

C., și, în consecință: a fost obligată pârâta A. N. de A. F.

- D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de

4.310 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.

F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.

B. -N. și A. F. P. B. .

A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.

Prin decizia civilă nr. 8783/2012 a Curții de Apel C., secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

, a fost admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr. 401/2012 a Tribunalului B. N.

, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. -N., secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.

Prin Sentința civilă nr. 828/F din_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._ , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N., A.

F. P., A. N. de A. F., D. G. de A. a M.

C. și în consecință,

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. C. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -N., A. F. P., A.

N. de A. F. B., D. G. de A. a M. C. B.

, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA B. .

Au fost respinse excepțiile inadmisibilității (acțiunii și chemării în garanție) invocate de A. N. de A. F., D. G. a F. P. B. -

N. .

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție D. G. a F.

P. B. -N. și A. F. P. B. .

A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul A. C.

împotriva pârâtei SC O. P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.

A fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului A. C. suma de 1690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. și în consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată.

A fost obligată chemata în garanție A. N. de A. F. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 523,63 cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art. 137 Cod procedură civilă, următoarele.

În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație ale P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă decizia nr. 26 din_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului (f. 12 dosar inițial).

Conform art. 6 al acestei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22.630 lei (RON).

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.

P. B. -N. și A. F. P.

a fost admisă, întrucât aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă în condițiile în care litigiul a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, calificare ce se impune instanței de rejudecare cu caracter obligatoriu.

Pe de altă parte, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2011 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat doar obligarea pârâtei

S. O. P. S.A. la restituirea impozitului reținut, solicitând constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâte.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A.

F. și D. G. de A. a M. C.

a fost admisă întrucât reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat doar obligarea pârâtei

S. O. P. S.A. la restituirea impozitului reținut, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâte.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA

, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual a fost respinsă în raport de considerentele instanței de recurs din decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii

, în condițiile

în care reclamantul este nemulțumit de modul în care angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal.

Excepția tardivității introducerii acțiunii

, invocată de pârâta angajator, a fost respinsă întrucât în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se contestă măsura

încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.

Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar în ipoteza în care se contesta măsura concedierii, nu cuantumul sumei reținută cu titlu de impozit din suma cuvenită în urma adoptării măsurii concedierii, măsură acceptată de salariat.

Excepția prescripției dreptului la acțiune

întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în forma în vigoare la data invocării excepției, a fost respinsă deoarece prin acțiunea sa reclamantul invocă greșita calculare a sumei nete care i se cuvine în urma concedierii, solicitând practic drepturi asimilate drepturilor salariale, care trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.

Excepțiile inadmisibilității

(acțiunii și cererii de chemare în garanție) invocate în cauză de pârâtele A., DGFP

s-au respins întrucât atât timp cât litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, o asemenea procedură nefiind prevăzută în legislația muncii.

Prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi incidente atâta timp cât reclamantul nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic. În cauză, este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.

Inadmisibilitatea chemării în garanție întemeiată pe considerentul că într-o eventuală ipoteză de admitere a acțiunii reclamantul nu se poate îndrepta decât

împotriva Direcției Generale de A. a M. C., nu a putut fi reținută, aceasta constituind o problemă de temeinicie și nu un fine de neprimire a acțiunii.

Referitor la fondul cauzei s-a reținut

că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 26 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.

Potrivit art. 6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22.630 lei (RON).

Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere (f. 168 - 173 dosar inițial), rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma de 4.310 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.

În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică. Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";. Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.

Tribunalul a constatat că reclamantul a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, astfel că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a. În concluzie, toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea

nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei/ului suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.

S-a admis cererea de acordare a dobânzii legale în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta SC O.

P. SA să plătească reclamantului/ei suma de 1690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale.

În ce privește cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta angajator, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în raport de dispozițiile art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva chematei în garanție A. N. de A.

F. - D. G. de A. a M. C. .

Circumstanțele cauzei fixate prin prisma obiectului concret al acțiunii principale, respectiv al cererii de chemare în garanție limitează cercetarea judecătorească strict la obligația fixată de instanța de judecată în sarcina pârâtei angajatoare, chemarea în garanție fiind întemeiată în raportul dintre angajator și organul de specialitate al administrației publice centrale A. care administrează bugetul general consolidat în care au fost virate sumele reținute cu titlu de impozit pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei, de către angajatorul-mare contribuabil O. P. SA, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cum înainte s-a reținut, potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 de modificare a Hotărârii Guvernului nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili, în a cărei administrare se afla angajatorul, s-a reorganizat ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., in condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare. Prin urmare revine Agenției Naționale de A. F. B. sarcina despăgubirii derivată din nelegala impozitare a compensațiilor de concediere, nicidecum celorlalte chemate în garanție A. F. P. B. și D. G. a F. P. B. -N., în persoana cărora nu poate fi reținută calitatea procesuală pasivă.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că chemata în garanție se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a obligat-o să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 523,63 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariu avocațial

achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, respectiv jumătate, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul a precizat că pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, soluție față de care e în culpă procesuală, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul a acordat o sumă stabilită global și echitabil raportat la poziția pârâtei în proces.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. S.A

., solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată.

În motivarea s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, criticându- se modul de soluționare de către instanța de fond a excepției tardivității, arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma netă acordată ca plată compensatorie și avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.

Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.

Nelegală și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamant.

Așa cum corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii. Ca urmare, trebuia să se analizeze dacă recurenta a respectat normele fiscale incidente, și mai ales dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.

Potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, s-a efectuat reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere.

Obligațiile fiscale se datorează de către salariat în calitate de "beneficiar"; al venitului, care este "subiect"; al impozitului, P. având obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat impozitul aferent.

Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, iar acesta prevede că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale fiind o concretizare a legislației în vigoare la data concedierii, anume, art. 55 alin. 4 lit. j Codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

Potrivit Adresei A. nr. 91968/_, sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat _";.

În urma cererii companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele

Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial. :

"(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d- voastră (n.r. O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.

Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.

O alta critica vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.

Se critică sentința și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, suma la care a fost obligată, ce reprezintă 1/3 din cuantumul pretențiilor, fiind nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.

Tribunalul a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de S.C. O. P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta față de reclamanta.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâta - chemată în garanție A.

N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B.

, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare se arată că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a motiva temeinic soluția pronunțată. Potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finanțata

de la bugetul de stat";.

Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata în subordinea A., potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F. .

A invocat excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimat și

recurentă nu a existat nici un raport juridic, astfel ca nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceasta.

În raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata pârâtă S.C. O. P. SA.

Recurenta nu poate răspunde nici solidar cu intimata pârâtă SC P. SA, raportat la dispozițiile art. 47 C.proc.civ., întrucât nu are aceleași drepturi și obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între această societate și organele fiscale, societatea neformulând o cerere de restituire conform art. 117 C.proc.fisc..

În raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu există nici un raport juridic născut între reclamant și organele fiscale, având în vedere că intimata pârâtă SC

P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.

Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei pârâte S.C. P. SA, atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține pârâtei, deoarece această societate comercială a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele au fost acordate din fondul de salarii.

Excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de recurentă au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.

A invocat excepția inadmisibilității atât în ce privește acțiunea cât și în ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din

O.G. nr. 92/2003, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate și deci singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale

O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.

Intimatul reclamant nu a formulat o plângere prealabilă către organul fiscal competent, în speța către A. - D. G. de A. a M. C., și ca atare, instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.

Pe fond, tribunalul a refuzat aplicarea legii în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.

Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, soluția este greșită în condițiile în care reclamantul nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu

încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ. și care nu a fost comunicată recurentei, fiind încălcat principiul contradictorialității.

În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în mod neîntemeiat s-au considerat întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs:

În mod corect a fost respinsă excepția tardivității

cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA.

Susține recurenta că textul articolului nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului. Reiese în mod clar din formularea textului legal faptul că acest termen se aplică în condițiile în care decizia vizează "încetarea contractului individual de muncă";, astfel încât interpretarea logică a acestui text de lege impune a se considera că termenul se aplică doar în ipoteza în care este contestată chiar măsura încetării contractului individual de muncă, iar nu celelalte aspecte colaterale cuprinse în decizie, cum este cazul sumelor compensatorii acordate cu acest prilej. Deși nu o specifică textul legal invocat, faptul reiese din împrejurarea că acordarea acestor compensații nu este necesar a fi precizată în decizia de concediere (compensațiile se pot acorda pur și simplu, în temeiul Planului Social, anexă la contractul colectiv de muncă), astfel încât legiuitorul nu avea motive pentru a specifica în text o excepție de genul celei a cărei lipsă o subliniază recurenta: nu avea de ce să arate că sunt exceptate de la aplicarea acestui termen (sau nu) litigiile având ca obiect plata sumelor compensatorii. Pentru acest gen de litigii, legiuitorul a stipulat un termen distinct, cum corect a reținut tribunalul.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.

,

Curtea constată că se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.

D. textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.

Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA derivă din

lege.

Recunoaște recurenta A. prin motivele de recurs, că pârâta SC O. P.

are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004 să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant.

Prin urmare, se justifică participarea recurentei în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.

P. SA.

Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., motivată de faptul neformulării unei cereri de restituire de către pârâta intimată S.C. O. P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantei, S.C. O. P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în

final sumele reținute.

Pe fondul cauzei

, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

Astfel, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.

Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantului, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamantul nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.

Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.

Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu

modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.

Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.

Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1047,27 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.

Se va înlătura obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1690 lei, cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.

Se va înlătura obligația chematei în garanție A. N. de A. F.

- D. G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 523,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și de chemata în garanție A. N. de A. F. SA împotriva sentinței civile nr. 828/F din_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul/a ARAM C. împotriva pârâtei SC O. P. SA.

Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P.SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D.

G. DE A. A M. C. .

Obligă reclamantul/a la plata în favoarea pârâtei SC O. P. SA a sumei de 1047,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.

Înlătură obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1690 lei, cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.

Înlătură obligația chematei în garanție A. N. de A. F. - D.

G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 523, 63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. G.

L.

D.

S. D.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ _

Jud.fond: G. C. F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2201/2013. Pretenții. Litigiu de muncă