Sentința civilă nr. 356/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚ A CIV IL Ă Nr.356 /F/2013 Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B.

R.

I., judecător

GREFIER: N.

G.

Cu participarea asistenților judiciari:

Z. L. - P. S.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta A. L.

L. împotriva pârâților P. orașului N., I. Ș. J. B. -N., Ș. G.

,,M. E. "; N., având ca obiect pretenții.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 23 ianuarie 2013.

T R I B U N A L U L,

Deliberând constată:

Prin acț iunea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus A. L. L. a chemat în judecată pe pârâț ii P. orașului N., I. Ș. J. B. -N., Ș. G. ,,M.

E. "; N., , solicitând instanț ei ca prin sentinț a ce o va pronunț a să oblige pârâț ii plata ce reprezintă echivalentul a două salarii de bază, cu titlu de indemnizaț ie de

În motivare, reclamanta a arătat că a fost încadrată pe postul de profesor la Ș. G. ,,M. E. "; N. , fiind pensionată pentru limită de vârstă de la data de_, conform deciziei nr. 119218/2010, că la data pensionării avea un salariu de bază conform adeverinț elor eliberate de școală și că fostul angajator nu i-a achitat indemnizaț ia de pensionare la care este îndreptăț it, potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naț ional pentru anii 2007-2010.

Potrivit acestui contract angajatorului îi incumbă obligaț ia acordării, cu ocazia pensionării, a unei îndemnizaț ii egale cu cel puț in 2 salarii de bază avute în luna pensionării. Obligaț ia este prevăzută în art. 50 din Contractul colectiv de muncă nr._ și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, text conform căruia salariaț ii au dreptul la toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil, contract care potrivit art. 236 alin. 1, 4 este legea părț ilor, executarea sa fiind obligatorie.

Drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă trebuie respectate de contractele de nivel inferior însă angajatorul i-a acordat doar echivalentul unui salariu de bază.

În drept s-au invocat dispoziț iile art. 269 alin.1 litera "c";, art. 283-291 din codul muncii.

Acț iunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 285 din Codul muncii.

Unitatea de învăț ământ, prin întâmpinarea depusă(f.16) a arătat că nu se opune admiterii acț iunii.

Ceilalț i pârâț i, legal citaț i,nu și-au delegat reprezentanț i în instanță și nici nu au formulat apărări în scris astfel:

Potrivit art.104 alin.2 din Legea nr.1/2011, legea educaț iei naț ionale, finanț area cheltuielilor legate de plata salariilor și a altor indemnizaț ii se realizează prin bugetele locale ale unităț ilor administrativ teritoriale de care aparț in unităț ile de învăț ământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaț ia iar Primarul unităț ii administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Tribunalul, în ședința publică din 16 ianuarie 2013, din oficiu, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. orașului N. și I. Ș. județean

B. -N., excepții întemeiate având în vedere următoarele:

În ce privește P. orașului N. , potrivit art. 77 din Legea nr.215/2001, primăria comunei, orașului sau municipiului, este o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, fără personalitate juridică , astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.

Referitor la I. Ș. județean B. -N., tribunalul reține că raporturile de muncă s-au derulat cu unitatea de învățământ care are personalitate juridică iar obligația de plată a drepturilor bănești ce decurg din raporturile de muncă revine angajatorului, IȘJ BN neavând nicio atribuție în acest sens.

Potrivit art.104 alin.2 din Legea nr.1/2011, legea educaț iei naț ionale, finanț area cheltuielilor legate de plata salariilor și a altor indemnizaț ii se realizează prin bugetele locale ale unităț ilor administrativ teritoriale de care aparț in unităț ile de învăț ământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Potrivit art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local al unităț ii administrativ teritoriale aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaț ia .

Așa fiind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. Ș. J. B.

-N. , și P. orașului N. și va fi respinsă acțiunea formulată față de acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive

Analizând pe fond pretenț iile formulate față de unitatea de învăț ământ tribunalul reț ine faptul că reclamanta a fost angajata pârâtului angajator la Ș. G. ,,M. E. "; N. , fiind pensionată pentru limită de vârstă de la data de_, conform deciziei nr. 119218/2010 și la data pensionării avea un salariu de bază de 1896 lei, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă(f.5) .

Urmare a pensionării reclamantului nu i s-a acordat indemnizaț ia de pensionare, pârâtul arătând că Legea nr.118/2010 nu-i permite acest lucru(3).

Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naț ional pe anii 2007 - 2010 nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, salariaț ii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaț ie egală cu cel puț in două salarii de bază avute în luna pensionării.

Reclamanta nu a beneficiat de o asemenea indemnizaț ie, deși, potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul Muncii, angajatorului îi revine obligaț ia de a acorda reclamantei toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, cât timp a avut încheiat un contract de muncă cu pârâtul care s-a derulat până la data pensionării, reclamanta fiind pensionată anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, incidentă începând cu 3 iulie 2010 (lege care în art.9 prevedea că, în anul 2010,începând cu data de 3 iulie 2010, nu se acordă ajutoare sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă).

Prin urmare reclamanta este îndreptăț ită la plata indemnizaț iei de pensionare reglementată în cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivel naț ional pe anii 2007-2010, contract ce constituie legea părț ilor și care poate cuprinde clauze privitoare și la alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, în afara condiț iilor de muncă și a salariului, conform art. 236 alin. 1 și 4 din Codul muncii în forma în vigoare în anul 2010.

Executarea contractului colectiv de muncă are caracter obligatoriu, sancț iunea neexecutării fiind angajarea răspunderii persoanelor cărora le incumbă obligaț ia plăț ii indemnizaț iei de pensionare, potrivit art. 243 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

Așa cum rezultă din dispoziț iile fostului art. 238 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conț ine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În același timp, contractele individuale de muncă nu pot conț ine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaț ilor au un caracter minimal.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naț ional constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.

În consecinț ă, în temeiul dispoziț iilor legale mai sus enunț ate, tribunalul reț ine că reclamantul este îndreptăț ită să primească cu titlu de indemnizaț ie de pensionare pentru limită de vârstă echivalentul a două salarii de bază avute în luna pensionării sale( 2 x 2881 lei, adică suma brută de 5762 lei.

Prin urmare, acț iunea va fi admisă și pârâta Ș. GIMNAZIALĂ ( fostă G. ) "M. E. "; N.

va fi obligată să plătească reclamantei suma brută de 3792 lei (sumă din care se vor deduce contribuț iile și impozitul datorate), cu titlu de indemnizaț ie pentru pensionare.

Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. Ș. J. B.

-N. , cu sediul în B., str. 1 D., nr.5, județul B. -N. și P. orașului N. , cu sediul în N., P. L., nr.15, județul B. -N., excepții invocate din oficiu, și, în consecință respinge acțiunea formulată față de acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. L. L., domiciliată în B., str.Aleea P., nr.1, sc.A, et.II, ap.12, județul B. N. împotriva pârâtei Ș. GIMNAZIALĂ ( fostă G. ) "M. E. "; N. și, în consecință:

- obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3792 lei, reprezentând echivalentul a două salarii de bază avute în luna pensionării, cu titlu de indemnizație pentru pensionare.

Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. R. -I. G. N.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

P. S. Z. L.

Redactat/tehnoredactat/BRI/_ /4 ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 356/2013. Pretenții. Litigiu de muncă