Decizia civilă nr. 2875/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2875/R/2013
Ședința publică din data de 5 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. T. -C. împotriva sentinței civile nr. 3967 din 7 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată U. B. B. C. -
N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, av. Sabou Lia, în substituirea av. Costaș Favius și reprezentantul pârâtei intimate, av. L. ciu Nelu, lipsă fiind reclamantul.
P. edura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că la dosar nu au fost depuse facturi și chitanțe care să ateste plata cheltuielilor de judecată și nu s-a făcut dovada că ar fi angajat vreun apărător. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că prezentul recurs nu a fost formulat împotriva hotărârii instanței de fond, ci împotriva avocatului. Reclamantul a cunoscut faptul că s-a judecat în această speță timp de doi ani. Nu s-au opus admiterii acțiunii, însă instanța de fond i-a obligat la cheltuieli de judecată și în faza procesuală în care nu au fost parte în proces. Cu privire la hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a declarat cale de atac strict pe cheltuielile de judecată. În ce privește cuantumul onorariului, prima instanță observând că și-a îndeplinit obligațiile contractuale nu avea de ce să cenzureze onorariul care a fost încasat pentru munca depusă.
Reprezentanta reclamantului recurent, în replică, arată că pârâta ar fi putut să facă dovada achitării onorariului cu un extras de cont. Consideră că onorariul solicitat este nejustificat, complexitatea cauzei fiind una redusă.
Reprezentantul pârâtei intimate, arată că a depus factura emisă în baza încheierii unui contract de asistență juridică și dacă instanța consideră necesar poate să depună extras de cont, nefiind în măsură să depună o chitanță, în cazul pârâtei fiind vorba despre o persoană juridică.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3967 din 7 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a constatat că reclamantul M. T. C. a renunțat la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta U. "B. -B. ";.
Reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul M. T. C. a chemat în judecată pe pârâta U.
"B. -B. "; C. -N. și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.773,50 lei, cu titlu de diferență de drepturi salariale neachitate pentru perioada_ -_, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente acestei sume și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat și cea a prescripției dreptului material la acțiune.
La data de_, reclamantul a renunțat la judecată, motivând că a obținut sumele respective.
În temeiul art. 246 alin. 1 și 3 C.proc.civ. s-a constatat că reclamantul a renunțat la judecata împotriva pârâtei, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. T. -C.
solicitând în principal, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul reducerii onorariului avocațial la suma de 50 lei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat faptul că nu i-a fost comunicată, anterior pronunțării hotărârii judecătorești, vreo întâmpinare însoțită de dovezile privind cheltuielile de judecată solicitate de U. B. -B. din C. -N. . S-a produs o încălcare a dreptului la apărare al reclamantului, astfel încât hotărârea pronunțată de prima instanță este și doar pentru acest motiv nelegală.
Pârâta nu a probat cuantumul cheltuielilor de judecată prin depunerea la dosar și comunicarea cu reclamantul a următoarelor: contractul de asistență juridică încheiat între entitatea pârâtă și avocat; Factura și chitanța în original; Hotărârea Senatului Universității prin care s-a aprobat angajarea unui avocat și remunerația acestuia.
În acest sens, faptul că în sistemul public este interzisă contractarea unor servicii de asistență juridică de către instituțiile publice, atunci când acestea au angajați consilieri juridici.
În subsidiar, solicită să se procedeze la modificarea hotărârii primei instanțe și reducerea onorariului de avocat la suma de 50 RON, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Așa cum reiese din cuprinsul art. 246 alin. 3 C.proc.civ., în situația în care reclamantul a renunțat la judecată după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Dispozițiile legale fixează condițiile de admisibilitate ale cererii de plată a cheltuielilor de judecată, și anume: formularea unei cereri de renunțare la judecată, renunțarea să intervină după comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată și existența unor cheltuieli suportate de către pârât.
În speță, primele două condiții sunt îndeplinite, deoarece cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., prin care reclamantul
2
a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale a fost comunicată acesteia la data de 21 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din dovada de predare- primire aflată la fila 16 din dosarul primei instanțe, iar cererea de renunțare la judecată a fost formulată de către reclamant ulterior acestui moment, respectiv la data de 1 martie 2013, conform rezoluției de primire a cererii.
Cum soluția adoptată de către prima instanță a fost în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată, este de necontestat faptul că reclamantul se afla în culpă procesuală, iar pârâta era îndreptățită să solicite obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
Însă, în ceea ce privește ultima condiție impusă de dispozițiile art. 246 al. 3 C.pr.civ., privitoare la existența unor cheltuieli suportate de către pârâtă, Curtea constată că nu este realizată.
Astfel, cheltuielile, în sensul cerut de legiuitor, reprezintă doar sumele de bani plătite de către parte pe parcursul soluționării unui proces, și ca atare în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța este obligată să verifice în ce măsură acestea sunt dovedite.
În ceea ce privește dovada plății onorariului avocatului, aceasta se realizează potrivit regulilor din procesul civil, și anume prin înscrisuri care să ateste acest act juridic, respectiv chitanță eliberată de avocat - în situația în care plata se face în numerar și ordin de plată sau extras de cont - în situația în care plata se face prin virament bancar. În lipsa acestor documente nu se poate considera că fiind plătit către avocat onorariul convenit cu acesta.
În speță, pentru dovedirea cheltuielilor de judecată, pârâta a înțeles să depună la dosarul cauzei doar factura fiscală nr. 11/_ în valoare de 2.000 lei (fila 29 fond), însă aceasta nu constituie document de plată justificativ pentru acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece nu confirmă plata de către pârâtă a onorariului, ci doar atesta existența unui drept de creanță al avocatului împotriva clientului și obligația clientului de a plăti onorariul, pe care instanța nu o poate transfera în patrimoniul părții adverse din proces.
Cum pârâta intimată nu a făcut dovada plății drepturilor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată în prezentul dosar, neînțelegând să depună în probațiune acte, din care să reiasă cu certitudine plata onorariului convenit anterior între aceasta și avocat, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile care să justifice cererea pârâtei privitoare la cheltuielile de judecată, motiv pentru care nu se mai impune analizarea celorlalte susțineri din recurs.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admire recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte, urmând să respingă cererea formulată de pârâta privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul M. T. -C. împotriva sentinței civile nr. 3967 din 7 martie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr.
_, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea formulată de pârâta U. ";B. B. "; C. -N. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
3
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: P. U.
4
