Decizia civilă nr. 2209/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2209/R/2013
Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA, și, respectiv de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 362/F din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe reclamantul intimat R. V., și pe pârâtele - chematele în garanție - intimate A. F. P. B., D.
G. A F. P. B. -N., D. G. DE A. A M. C.
D. C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și pârâtelor - chematelor în garanție - intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat R. V. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Moruțan I. n Alin, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente SC O. P. SA.
De asemenea, se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de chemata în garanție - recurentă A. N. de A. F. .
Totodată, se constată că la data de 26 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat R. V. a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar, iar singurul aspect evidențiat în această întâmpinare este acela că dispozițiile din codul fiscal, respectiv art. 55 alin. 3 lit h privind impozitarea plăților compensatorii a intrat în vigoare începând cu luna iulie 2010, astfel că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile pl[‚ilor compensatorii anterioare.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta la cauză și reprezentantul reclamantului intimat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I. și reprezentantul
reclamantului intimat R. V., avocat Moruțan I. n Alin, lipsă fiind celelalte părți.
Curtea comunică un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către SC
O. P. SA reprezentantului reclamantului intimat.
Atât reprezentanta pârâtei recurente, cât și reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC O. P. SA reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat pentru considerentele arătate în motivarea acestui recurs, în principal solcitând modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina să se dispună respingerea acțiunii formulate de către reclamantul intimat.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA opinează că în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea, aceasta în condițiile în care potrivit la normele fiscale incidente în cauză sumele acordate foștilor angajați sunt sume impozabile, astfel că nu se impunea restituirea acestui impozit de către pârâta recurentă și de către chemata în garanție.
De asemenea, arată că a criticat hotărârea recurată și cu privire la acordarea dobânzii legale și apreciază că această dobândă poate fi acordată doar de la data promovării acțiunii și nu de la momentul efectuării acestei plăți.
În ceea ce privește recursul formulat de chemata în garanție - recurentă A.
N. de A. F., reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită respingerea acestuia apreciind corectă soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei recurente SC O. P. SA.
Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei intimate SC O.
P. SA arată că își rezervă dreptul de a le solicita separat pe calea unei acțiunii distincte.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate, considerând că a răspuns prin întâmpinare la toate aspectele.
Referitor la recursul declarat de chemata în garanție - recurentă A. N. de A. F., reprezentantul reclamantului intimat arată că a expus pe larg în întâmpinare motivele pentru care solicită respingerea recursului.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta recurentă SC O. P. SA privitor la excepția termenului de prescripție de 30 de zile invocată, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea acestei excepții, arătând că acest termen de 30 de zile poate fi invocat doar în ceea ce privește măsura concedierii. În ceea ce privește drepturile salariale și pretențiile materiale consideră că acest termen este de cel puțin 3 ani cu toate că ar fi chiar de 5 ani fiind vorba de un impozit.
Privitor la reducerea cheltuielilor de judecată, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea acestei cereri, argumentând că pârâta recurentă SC
P. Sa nu justifică și nu prezintă un interes în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată, având în vedere că drepturile salariale, dobânda și cheltuielile solicitate și încuviințate de către instanță prin admiterea cererii de chemare în judecată sunt recuperate de la chemata în garanție, astfel că pârâta recurentă SC O. P. SA nu este prejudiciată. Mai mult, aceasta va beneficia de cheltuieli de judecată de la chemata în garanție în cuantum de 262,06 lei, fiind într-adevăr un cuantum redus cu 50% datorită faptului că și cererea de chemare în garanție a fost admisă doar parțial. De asemenea, arată că acest cuantum
reprezintă aproximativ jumătate din cuantumul solicitat de reclamantul intimat, astfel că se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Pe fond, reprezentantul reclamantului intimat consideră că cererea reclamantului intimat este întemeiată. Menționează că așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosar la data de 26 aprilie 2013, până în luna iulie 2010 drepturile salariale pretinse nu erau impozitate, impozitarea plăților compensatorii fiind stabilită doar prin OUG nr. 58/2010.
Concluzionează reprezentantul reclamantului intimat că pe fond cererea de chemare în judecată este întemeiată și depune la dosar factura justificativă a cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 362/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. _ *,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F.
B., D. G. a F. P. B. -N., D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. și a A.
N. de A. F. B., în calitate de pârâtă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "O. P. "; SA și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "O.
P. "; SA.
S-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul R. V. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.873 lei reprezentând impozit pe venit aferent plăților compensatorii, reținut necuvenit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, respectiv 8 aprilie 2010 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantei suma de 1.190 lei cheltuieli de
judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva A. N. de A. F. B. și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 5.873 lei, dobânda
legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată în sumă de 1.190 lei.
A fost obligat chematul în garanție A. N. de A. F. B. să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 262,06 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție
A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D.
G. de A. a M. C. .
Pentru a pronunța soluția menționată Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Soluționând acțiunea, în primul ciclu procesual, Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele: D. G. a F. P.
-N. ; A. F. P. a municipiului B. și SC "O. P. "; SA și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/ă față de
acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
și, în consecință: a fost obligată pârâta A. N. de A. F.
- D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 5.873 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Curtea de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, care a fost casată în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant/ă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. de mai sus. Examinând în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137
Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele.
Așa cum anterior s-a arătat, A. F. P. a municipiului B. ,
D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. ,
D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A.
F. B. au dublă calitate în prezentul proces, atât de pârâte-chemate în judecată de reclamant/ta care a solicitat obligarea acestora să plătească direct reclamantului/tei suma reținută de angajator cu titlu de impozit și apoi virată la
cât și de chemate în garanție, chemare în garanție formulată de pârâta - angajator SC "O. P. "; SA, care a solicitat obligarea chematelor în garanție să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA sumele la care aceasta va fi obligată să le plătească reclamantului/tei, în cazul în care acțiunea va fi admisă, acestea invocând excepția lipsei calității procesuale pasive atât în calitate de pârâte cât și
de chemate în garanție, astfel că tribunalul a analizat aceste excepții din perspectiva ambelor calități procesuale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P.
-N. ; a Administrației F. P. a municipiului B., a A. N. de A. F., a Direcției Generale de A. ; a M. C. din cadrul
A. N. de A. F., invocate de aceste instituții fiscale, în calitate de pârâte, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive: a Direcției Generale a F. P. B. -N. ; a Administrației F. P. a municipiului B., a Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul A. N. de A.
F., invocată de aceste instituții fiscale, în calitate de chemate în garanție sunt întemeiate și au fost admise pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, așa cum reclamantul/ta și-a precizat acțiunea astfel că în calitate de pârâte niciunul din organele fiscale chemate în judecată în această calitate nu pot avea calitate procesuală pasivă. Pe de altă parte pârâta D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A. F. B. nu are personalitate juridică astfel că ele nu pot sta în judecată în calitate de pârâte.
În calitate de chemate în garanție singurul organ fiscal dintre toate cele chemate în garanție doar, A. N. de A. F. B., are calitate procesuală pasivă de chemată în garanție, astfel că excepția invocată de această chemată în garanție va fi respinsă.
Aceasta deoarece angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_, ca instituție fără personalitate juridică, potrivit art. III din HG nr. 1171/2007, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/tei în contul bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de
A. .
Cum D. G. de A. a M. C., din cadrul A. N. de A. F. B., este instituție fără personalitate juridică se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și în calitate de chemată în garanție.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N. și a Administrației F. P. a municipiului B., în calitate de chemate în garanție întrucât, în speță, nu se poate reține pentru niciuna dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă, cât timp în contul acestora nu a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit.
Prin urmare, a fost respinsă acțiunea față de pârâtele A. F. P. a municipiului B., D. G. a F. P. B. -N., A. N. de
A. F. B., D. G. de A. a M. C., din cadrul A.
N. de A. F. B. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței și a dispozițiilor obligatorii ale decizie de casare, decizie prin care s-a statuat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și
vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă și totodată văzând și precizarea de acțiune formulată de reclamant/tă în primul ciclu procesual, precizare prin care a solicitat obligarea doar a pârâtei SC "O. P. "; SA la restituirea sumelor reținute nelegal, tribunalul reținând și că pârâta SC "O. P. "; SA a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC "O. P. "; SA, fostul angajator al reclamantului/tei
A fost respinsă, ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC "O. P. "; SA (fost angajator), în speță, nefiind aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii or, în speță, nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de chemata în garanție A. N. de A. F. B., pentru următoarele considerente:
Cât timp litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea procedurii prealabile specifică raporturilor de drept fiscal, în condițiile în care legislația muncii nu prevede în mod expres o astfel de procedură..
De asemenea, deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantului/tei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune,
excepție invocată de pârâta SC "O. P. "; SA, având în vedere considerentele expuse în cale ce urmează:
Reclamantul/a a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul a constatat că instanța de recurs, prin decizia de casare, a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în cauză, sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantului/ei, având în vedere data introducerii acțiunii, a constatat că la data formulării acțiunii termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă nu era împlinit, întrucât termenul curge doar de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă_ ) aceasta fiind data la care reclamantul/ta a luat cunoștință că fostul angajator nu i-a acordat în întregime indemnizația deci data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză nu este incident termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece litigiul fiind calificat ca fiind unul de muncă de către
instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în speță, nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de plata unor sume de bani cuvenite ca urmare a încetării raporturilor de muncă urmare a unei concedieri colective, pretenții care au natura juridică a unor drepturi bănești rezultate din raporturile de muncă neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Având în vedere această situație, reclamantul/a a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, motiv pentru care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA .
Analizând actele și lucrările dosarului privind fondul cauzei, Ttribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 25 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22630 lei (RON).
Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC "O. P. "; SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere (f. 170), rezultă că din
cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta SC "O.
P. "; SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A.
F., suma solicitată de reclamant/tă, adică 5.873 lei, cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită "indemnizație de concediere"; reprezintă o plată compensatorie în sensul Codului fiscal, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, tribunalul a constatat că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
Se reține faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru
concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință va obliga pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantului suma de 5.873 lei, reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
În privința cererii de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamant/ă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000, în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ, iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant/ă prin acțiunea pârâtei angajator de a reține nelegal din indemnizația de concediere impozitul pe venit, motiv pentru care a fost obligată pârâta angajator să plătească și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că pârâta angajator, SC "O. P. "; SA, se află în culpă procesuală raportat la admiterea acțiunii reclamantului/ei, motiv pentru care a fost obligat/ă să plătească reclamantului/ei suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosarul de fond în primul ciclu procesual, în dosarul de recurs și în prezentul dosar.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta angajator, aceasta este întemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de
A. F. potrivit următoarele considerente.
Art. 60 alin.1 C.pr.civ. instituie pentru pârât posibilitatea de a chema în garanție persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta cu o cerere proprie în garanție sau despăgubire în cazul în care ar cădea în pretenții, însă limitat la obiectul acțiunii introductive.
Scopul cererii de chemare în garanție fiind acela de a rezolva, în cadrul aceluiași proces, și pretențiile pe care partea căzută în pretenții le are față de cel chemat în garanție ce are obligația legală de a răspunde în considerarea raporturilor stabilite între ei, soluția pe care o poate pronunța instanța asupra cererii de chemare în garanție este dependentă de caracterul incidental al
acesteia față de acțiunea principală. Aceasta este și limita în care operează prorogarea de competență a instanței investite cu soluționarea acțiunii principale. Angajatorul SC "O. P. "; SA - aflat în administrarea Direcției Generale de
A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007- a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei sumele reținute fiind virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. .
Având în vedere această situație, reținând că pârâta angajator a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, suma cuvenită reclamantului/ei nefiind impozabilă după cum s-a notat anterior, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție
A., tribunalul a reținut că în această situație chematul în garanție A. are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului/ei, motiv pentru care a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva chematei în garanție A.
N. de A. F. și, în consecință a obligat chemata în garanție A. N. de A. F. să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului/tei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că A. N. de A. F., chemată în garanție, se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a fost obligată să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 262,06 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, respectiv jumătate, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere faptul că pârâta angajator a efectuat apărări atât față de acțiunea civilă, cât și față de cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul acordând o sumă stabilită global raportat la poziția pârâtei în proces.
Urmare a faptului că nu au calitate procesuală nici în calitate de chemate în garanție, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție față de celelalte chemate în garanție A. F. P. a municipiului B., D. G. a
F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât pârâta S.C. O. P. S.A., cât și chemata în garanție A. N. DE A. F. .
Prin recursul declarat, pârâta SC O. P. S.A.
a solicitat, în principal, admiterea recursului modificarea hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii promovate, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata la care a fost obligată recurenta.
În motivarea recursului pârâta arată că această hotărârea atacată este netemeinica și data cu încălcarea a legii.
Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității, precizează recurenta că, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma neta acordata ca plata compensatorie, această sumă fiind cunoscută de salariat prin semnarea deciziei, astfel că avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.
Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede, așa cum în mod eronat se retine prin hotărârea atacata, faptul ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar daca se contesta măsura concedierii, astfel că soluția instanței, de respingere a excepției tardivității și de admitere a acțiunii reclamantei, este nelegala, deoarece în acest mod instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate, fără ca partea sa o solicite în termenul legal.
Nelegala și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamant/a.
Așa cum în mod corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamant/a este unul de dreptul muncii.
În aceste condiții, instanța de rejudecare urma să analizeze dacă angajatorul (recurenta) a respectat normele fiscale incidente, și mai ales dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii. Potrivit acestor dispoziții, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aferente aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Câtă vreme s-a stabilit, potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere, este evident ca recurenta nu a făcut altceva decât sa respecte voința părților și normele legale incidente. În acest context, este nelegala și netemeinica soluția instanței de fond de obligare a recurentei la restituirea acestor sume reținute și virate la bugetul de stat.
Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, Patronat și Sindicat, iar acesta prevede în mod clar faptul că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale cuprinse în Planul Social nefiind contrare legislației în vigoare la data concedierii, ci reprezintă tocmai o concretizare a dispozițiilor legale. Astfel recurenta înțelege să facă trimitere la prevederile art. 55 alin. 4 lit. j din codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Precizează recurenta că, potrivit Adresei nr. 91968/_ emisă de A., sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _";.
Mai mult decât atât, în urma cererii Companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial. :
"(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este
reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Prin urmare precizam ca veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d-voastră (n.r. O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.
O alta critica adusa hotărârii recurate vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, recurenta apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.
De asemenea, recurenta înțelege să critice hotărârea primei instanțe și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, subliniind faptul că suma la care a fost obligată reprezintă 1/3 din cuantumul pretențiilor, fiind astfel nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.
Pe de altă parte, precizează faptul că, prin dispozitivul hotărârii, instanța de fond a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de se O. P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecata la care a fost obligată recurenta fata de reclamanta.
Prin recursul propriu, pârâta - chemată în garanție A. N. de A.
F.
a solicitat modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată de către recurentă că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A. N. de A.
F., fără a motiva în niciun fel soluția pronunțata.
Prin urmare, solicită să se retină că, instituția a înțeles să invoce excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimatul/a reclamant/a a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimatul/a reclamant/a și instituția sa nu a existat nici un raport juridic, astfel ca A. N. de A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu această instituție.
Totodată, instituția pârâtă nu poate răspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc..
Mai mult, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu exista nici un raport juridic născut între reclamant/a și organele fiscale, având în vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei parate SC P. SA, menționate anterior, învederează instanței că atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține paratei, deoarece această societate comerciala a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale au fost acordate din fondul de salarii.
În același context, pârâta susține că instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei SC O. P. SA.
În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de către A. N. de A. F., acestea au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
Precizează recurenta că a înțeles să invoce excepția inadmisibilității atât în ceea ce privește acțiunea introductivă de instanță cât și în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.
Având în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit aferent compensațiilor bănești individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, solicită să se rețină că, această instituție era singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările și modificările ulterioare.
Astfel, restituirea ar putea fi posibila numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare și O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Intimatul/a reclamant/a nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către A. N. de A. F. - D. G. de
A. a M. C., și ca atare, consideră recurenta că instanța de fond a fost în eroare atunci când a reținut ca reclamantul/a ar fi respectat aceasta procedura.
Prin urmare, recurenta parata - chemata în garanție - A. - a invocat, prin întâmpinările formulate, atât excepția inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând c[ exista, în ceea ce privește instituția, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art. 117 Cod proc. fiscala și în dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, recurenta consideră că instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin
H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor
și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Referitor la obligarea A. -DGAMC la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, solicită instanței de recurs să constate că soluția primei instanțe este greșită în condițiile în care reclamantul/a nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin
întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ..
Mai mult decât atât, cererea completatoare formulata de către intimatul/a reclamant/a, prin care a solicitat, ulterior, dobânda legala, nu a fost comunicată recurentei, fiind evident că nu a fost respectat principiul contradictorialității.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, solicită instanței de recurs să constate că în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant R. V.
a solicitat respingerea recursului declarat de A. N. de A. F. (A.N.A.F.) si SC
P. SA ca inadmisibil, neîntemeiat si nelegal, soluția instanței de fond fiind legală si temeinică, cu obligarea recurentei parate la plata tuturor cheltuielilor de judecata (onorar avocat, cheltuieli de deplasare etc).
Prin întâmpinarea depusă de pârâta S.C. "O. P. "; S.A. cu privire la recursul declarat de A., (f. 47) s-a solicitat respingerea recursului declarat de A. in ceea ce privește soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare in garanție si de obligare a A. la plata cheltuielilor de judecata in favoarea SC"O.
" SA, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata in favoarea intimatei, reprezentând onorariu de avocat.
Recursurile sunt fondate pentru cele ce succed:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs.
Excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 145/_ (f. 12 fond), privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului/ei, modificată prin Decizia nr. 224/_ (f. 15 fond), cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, însă, în cauza dedusă judecății, după cum corect s-a reținut și de către prima instanță, obiectul litigiului dedus judecății nu îl constituie măsura concedierii reclamantului/ei, astfel că nu este aplicabil termenul de 30 de zile menționat.
Prima instanță, respectând îndrumările date prin decizia de casare, în mod corect a apreciat că obiectul litigiului, astfel cum acesta rezultă potrivit cadrului procesual fixat de reclamant/a prin cererea de chemare în judecată, îl constituie plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă, reclamantul/a contestând practic modul în care angajatorul a aplicat dispozițiile legale cu ocazia determinării cuantumului indemnizației de concediere.
Este adevărat că termenul de contestare a deciziei emisă de angajator a fost prevăzut în conținutul acesteia, fără a se face distincție între măsura concedierii și alte măsuri luate potrivit aceleiași decizii, însă acest fapt nu poate determina crearea unei legături indisolubile, accesorii, între contestarea măsurii concedierii și contestarea cuantumului indemnizației de concediere, doar pentru simplul motiv că acest cuantum a fost menționat în conținutul aceluiași act emis de
angajator. Pentru acest motiv nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora, prin respingerea excepției tardivității, instanța ar fi modificat implicit și dispoziția de încetare a contractului individual de muncă în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.
,
Curtea constată că această instituție a fost chemată în judecată în dublă calitate, aceea de pârâtă, în cererea de chemare în judecată promovată de reclamant și de chemată în garanție, în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
Într-adevăr, în ceea ce privește calitatea sa de pârâtă, sunt fondate criticile aduse de recurenta A. hotărârii atacate, în sensul inexistenței unui raport obligațional față de reclamant, în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care reclamantul nu a formulat o acțiune în contencios fiscal cu respectarea dispozițiilor legale în materie, inclusiv prin urmarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 250 din C.pr.fiscală.
Pe de altă parte însă, referitor la cererea de chemare în garanție a A., Curtea constată că față de aceasta se justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA, derivă din
lege.
După cum de altfel recunoaște și recurenta A. prin motivele de recurs,
pârâta SC O. P. are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004, să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în prezentul litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant/a.
Prin urmare, chiar dacă în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, nu există un raport juridic direct între reclamant și organele fiscale, față de recurentă se justifică participarea sa în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA. De altfel, prin sentința instanței de fond, recurenta nu a fost obligată direct către reclamant/a, ci, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată și în limitele acesteia, a fost obligată să restituie pârâtei sumele reținute cu titlu de impozit pe venit.
Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A. nu poate fi reținută în cauză, în condițiile în care, potrivit considerentelor anterior expuse, reclamantul/a a înțeles să promoveze un litigiu în contradictoriu cu fostul său angajator, nemulțumit fiind de felul în care acesta a înțeles să-i calculeze cuantumul indemnizației de concediere, litigiul fiind supus soluționării potrivit normelor specifice conflictelor de muncă, și nicidecum procedurii de contencios fiscal.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantului/ei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamantul/a nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul/a a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și, nicidecum, în funcție de salariul net, cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere plătite de către pârâta SC O. P. SA din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu
consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant/a.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamantul/a va fi obligat/a să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 786,12 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuielile calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu, mai puțin prezentul recurs în care nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Vor fi menținute restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta S.C. O. P. S.A. și de chemata în garanție A. N. DE A. F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 362/F din_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea
formulată de reclamantul R. V. împotriva pârâtei S.C. O. P. S.A.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
S.C. O. P. S.A. împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F.
- D. G. DE A. A M. C. .
Obligă reclamantul/a la plata în favoarea pârâtei S.C. O. P. S.A. a sumei de 786,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei S.C. O. P. S.A. de a plăti reclamantului suma de 1190 lei, cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația chematei în garanție A. N. DE A. F. - D.
G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei S.C. O. P. S.A. suma de 262,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
D. G. | L. | D. | S. D. C. | M. |
Red.DG/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: R.I.B.