Decizia civilă nr. 2218/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2218/R/2013
Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul F. C. A. împotriva sentinței civile nr. 209/F din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe pârâtele intimate S. O. P. SA, A. F. P. A M. B., și pe chematele în garanție - intimate D. G. A F. P. B. -N., A.
N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C. A.
N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 24 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, chemata în garanție - intimată A. N. de A. F. a depus la dosar întâmpinare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 22 aprilie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.538/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F.
P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a F. C. A. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a F.
A. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 3.038lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. -
G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Prin decizia civilă nr.8786/2012 a Curții de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul
declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.538/2012 a Tribunalului B. N.
, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 209/F din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și
A. F. P. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul/a
F. C. A. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
B. .
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
O. P. SA, și-n consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamantul/a F. C. A. împotriva pârâtelor SC O. P. SA și ANAF.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva ANAF, ca neîntemeiată și împotriva chematelor în garanție D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B., pentru lipsă calitate procesuală pasivă..
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1048,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr.23 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului/ei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 19.933 lei (RON).
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P., apreciindu-se că acestea nu au calitate procesuală pasivă, nici ca pârâte și nici ca chemate în garanție, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs, iar impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea
Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ .
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
de A. F. - D. G. de A. a M. C., întrucât angajatorul SC O. P. SA a virat acestei instituții impozitul a cărei restituire se solicită în cauză, iar bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, este administrat de ANAF.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual a fost respinsă de în raport de dezlegările de drept obligatorii date de instanța de casare în legătură cu obiectul litigiului.
Excepția tardivității introducerii acțiunii a fost respinsă întrucât nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de pârâta ANAF ca nefondată deoarece din moment ce litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
P. SA s-a reținut că instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantei, arată că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 30 ianuarie 2006, decizia fiind semnată de reclamant/ă f.14.
Tribunalul a constatat că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 1 aprilie 2010, iar reclamantul/a nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în data de 30 ianuarie 2009.
S-a reținut că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a arătat că nu este
vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Față de respingerea ca prescrisă a acțiunii civile precizate formulate de reclamant/ă, tribunalul a constatat că pârâta angajator nu a căzut în pretenții, situație în care în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva ANAF, ca neîntemeiată, iar cea împotriva chematelor în garanție D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. pentru lipsă calitate procesuală pasivă, întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit, ci impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei după ce a fost reținut s-a virat de către angajatorul O. P. SA către ANAF, angajatorul fiind aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că reclamantul/a se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrise, motiv pentru care a fost obligat/ă să plătească pârâtei SC
P. SA suma de 1048,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță f.173-174, recurs f.91-92 și rejudecare f.11-12.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. C. A.,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta O.
SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004 nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC
O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de
impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG nr. 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat), că nu se impune analiza motivelor de recurs relative la fondul cauzei și urmează ca în temeiul art.
312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. C. A. împotriva sentinței civile nr. 209/F din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
