Decizia civilă nr. 2288/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2288/R/2013
Ședința publică din 13 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 1780 din 06 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate D.
S. M. și R. N. A P. R., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. V., avocat Bălăi Iacob, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentanții pârâtelor intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată DS M. a transmis prin fax la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială la care a anexat chitanța justificativă a cheltuielilor de judecată și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului recurent să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. V., avocat Bălăi Iacob, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentanții pârâtelor intimate.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar adresa nr. 465/_ emisă de DS M. - Ocolul Silvic B. prin care se adeverește că reclamantul recurent după desfacerea contractului de muncă din 2009, a desfășurat în continuare activitatea de pădurar la Ocolul Silvic B., conform pontajelor și că veniturile bănești ce i se cuveneau au fost consemnate conform statelor de plată lunare.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține motivele de recurs astfel cum au fost formulate și în urma analizării acestora prin prisma probelor din dosar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, și pe
fond, admiterea cererii formulată de reclamantul recurent așa cum a fost susținută la fondul cauzei. Solicită cheltuieli de judecată în toate instanțele la nivelul sumei de 3700 lei, justificate cu chitanțele și delegațiile depuse la dosar, cheltuieli ce reprezintă exclusiv onorariile avocațiale.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, reprezentantul reclamantului recurent arată că a dezvoltat pe larg aceste motive în memoriul de recurs.
În ceea ce privește fondul cauzei, reprezentantul reclamantului recurent apreciază că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și susține că prin hotărârea recurată se reține că măsura desfacerii contractului de muncă a fost dispusă în baza art. 59 lit. e din Contractul colectiv de muncă pe anul 2008 - 2009, respectiv art. 61 lit. c din Codul muncii care, potrivit opiniei primei instanțe în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011, stipula că "angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard, stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că art. 61 lit. c din codul muncii reglementează "cazul în care prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului fapt ce nu permite acestuia să-și îndeplinească atribuțiunile corespunzătoare locului de muncă ocupat";.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că a invocat aceste aspecte întrucât prima instanță în considerentele soluției reține că decizia nr. 689/N din_ a fost emisă în baza contractului colectiv de muncă și art. 61 lit. c din codul muncii, ori în speță această decizie se raportează la art. 61 lit. e din codul muncii, aceasta fiind o primă contradicție între hotărâre și decizia pe care reclamantul recurent a atacat-o.
Reprezentantul reclamantului recurent consideră că în această situație instanța de fond a greșit în această situație și prin urmare se impune modificarea hotărârii prin admiterea recursului în sensul menționat de reclamantul recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că art. 61 lit. e din Codul muncii, respectiv reglementează concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului; prin urmare nu este o încetare de drept a contractului de muncă pe motivul invocat în decizia atacată. De asemenea, arată că vechiul cod al muncii reglementează cazurile de încetare a contractului de muncă în trei modalități, dintre care încetarea de drept a contractului de muncă este prevăzută de art. 56 lit. a-k, iar lit. d al art. 56 se referă la cazul încetării de drept a contractului de muncă atunci când sunt îndeplinite condițiile de vârstă standard și stagiul minim de cotizare, respectiv data comunicării deciziei de pensionare a salariatului.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că în această situație se face o confuzie între concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului și încetarea de drept și contestă similitudinea reținută de instanța de fond. În opinia sa legiuitorul a făcut distincție prin textele de lege cu privire la aceste aspecte, întrucât efectele sunt diferite de la un caz la altul.
Reprezentantul reclamantului recurent învederează că la data de 7, 10 și 11 iunie 2009 reclamantul recurent a fost reevaluat profesional și s-a dispus ca activitatea acestuia să continue, încheindu-se un act adițional la contractul individual de muncă cu data de_ . Începând cu data de_, reclamantul recurent și-a continuat activitatea și a beneficiat de drepturile salariale care i-au fost plătite și pentru care s-au plătit contribuțiile datorate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1780 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DS M. .
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. Națională a P. R. invocată din oficiu și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta R. Națională a P. R. ca fiind introducă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A fost respinsă contestația formulată și precizată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei DS M. reprezentată legal prin D. DS
M., ca nefondată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul M. V. a fost angajat al pârâtei DS M. - Ocolul silvic B. în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 3674/_ și a actelor adiționale din_ ,_ ,_ ,_ încheiate cu DS B. M. (f. 18-22 dosar nr._ ).
Prin actul adițional încheiat sub nr. 2357/2009, în urma reorganizării Regiei Naționale a P. -R., contractul individual de muncă al reclamantului a fost modificat, cu începere de la data de _, în privința salariului stabilit la suma de 1304 lei salariu de bază, corespunzător clasei salarizare 28, spor de vechime 25%, spor fidelitate 10 lei și indemnizație pentru gradul profesional 133 lei.
Actul adițional s-a încheiat în temeiul Deciziei nr. 203/_ a D. ui Coordonator al DS M. emisă în aplicarea H.G. 229/2009, Ord. 1297/2009 al M.A.P.D.P. și Decizia nr. 814/_ a D. ui General al Regiei Naționale a P. -R. .
Prin Decizia nr. 689/N/_ emisă de DS M. s-a reținut încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului cu data de_, constatându-se că acesta a îndeplinit condițiile de pensionare - vârstă și stagiu de cotizare.
Decizia a fost emisă în temeiul art. 59 lit.";e"; din Contractul Colectiv de Muncă pe 2008-2009 și art. 61 lit. c din Codul muncii .
Potrivit art. 61 lit. c din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii Deciziei 689/N/_, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Reclamantul, născut la data de_ și a îndeplinit condițiile de pensionare în luna septembrie 2008 conform prevederilor art. 41 al. 2 din Legea 19/2000.
Conform art. 41 al. 5 din Legea 19/2000 asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, în condițiile legii .
Însă, dreptul angajatului pentru care s-a născut vocația de a obține dreptul la pensie de a continua munca nu poate aduce atingere dreptului de care se bucura angajatorul de a decide asupra celei mai bune soluții pentru desfășurarea activității sale.
În speță angajatorul nu a dorit continuarea derulării raporturilor de muncă cu reclamantul și a dispus concedierea în baza art. 61 lit. e Codul muncii, deoarece reclamantul nu a formulat cerere de pensionare.
Reclamantul a criticat această decizie pe considerentul că se invocă în preambul, ca temei al încetării contractului individual de muncă, art. 61 lit. e Codul muncii ce stipulează un caz de concediere pe motive ce nu țin de persoana salariatului și nicidecum un caz de încetare de drept, subliniind că încetarea de drept a contractului individual de muncă intervine, conform art. 56 lit. d din Codul muncii, la data comunicării deciziei de pensionare, or o asemenea decizie nu i s-a comunicat.
Însă, în opinia instanței, greșita utilizare a noțiunii " încetează de drept"; nu este în măsură de a atrage anularea deciziei nr. 689/N/_, câtă vreme reclamantul nu a dovedit o vătămare ce i s-a cauzat prin aceasta.
Concedierea reprezintă tot o încetare a contractului individual de muncă, însă din inițiativa angajatorului. În situația prevăzută de art. 61 lit. e Codul muncii concedierea reprezintă, de fapt, manifestarea de voință a angajatorului de a nu mai continua raportul de muncă după ce vocația angajatului de a obține dreptul la pensie s-a născut.
Condițiile de pensionare sunt cele prevăzute de lege, a căror îndeplinire angajatorul doar o constată.
Concedierea întemeiată pe prevederile art. 61 lit. e se apropie foarte mult, ca efecte și condiții, de încetarea de drept a contractului individual de muncă ( și de altfel, modificările aduse art. 56 din Codul muncii prin Legea 40/2011 a confirmat acest punct de vedere) și intervine doar pentru că salariatul nu a formulat o cerere de pensionare.
Or, angajatorul nu poate fi constrâns să continue raportul de muncă cu un angajat care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, dar nu intenționează să se pensioneze, numai pe considerentul că acesta nu dorește să se pensioneze, aspect ce rezultă din interpretarea per a contrario a art. 41 al. 5 din Legea 19/2000.
Efectele concedierii în cazul prevăzut de art. 61 lit. e Codul muncii sunt similare încetării de drept căci în acest caz angajatorul nu trebuie să-i acorde salariatului preaviz și nici să-i ofere loc de muncă vacant în unitate, garanții prevăzute de lege în beneficiul salariatului în alte cazuri de concediere pentru motive neimputabile acestuia.
În ce privește lipsa din cuprinsul deciziei termenului în care poate fi contestată și a instanței judecătorești la care se contestă, instanța a apreciat că atâta timp cât reclamantul a contestat decizia în termen și la instanța competentă, nulitatea absolută a deciziei de concediere nu poate ființa întrucât și incidența nulității absolute înscrise în art. 62 al. 2 Codul muncii este subsumată principiilor generale statornicite în art. 8 al. 1 Codul muncii, respectiv principiul consensualității și al bunei credințe și în art. 3 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice (drepturile civile sunt ocrotite de lege, dar ele pot fi exercitate numai potrivit scopului lor economic și social, așadar, nu pe calea abuzului de drept).
Nu poate fi reținută ca și argument în susținerea netemeiniciei deciziei de concediere nici împrejurarea că prin decizia nr. 203/_, emisă ulterior îndeplinirii de către reclamant a condițiilor de pensionare, s-a dispus reîncadrarea acestuia pe postul de pădurar principal începând cu data de_ deoarece această măsură a fost determinată de reorganizarea Regiei Naționale a
P. - R. prin H.G. nr. 229/2009 care a impus încadrarea în noile structuri organizatorice a personalului existent la data intrării în vigoare a hotărârii (art. 2 al. 4 din H.G. 229/2009), însă la nivelul tuturor unităților subordine, iar nu numai a DS M. .
Mai mult, măsura a vizat toții angajații unităților din structura R., nu doar reclamantul, astfel că ar fi excesiv a se considera că la emiterea deciziei de
reîncadrare pârâta a avut în vedere îndeplinirea de către reclamant a condițiilor de pensionare și și-a dat acordul pentru continuarea activității conform prevederilor art. 41 al. 4 din Legea 19/2000.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că decizia nr. 689/N/_ este legală și temeinică și, în consecință, a respins contestația formulată și precizată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta DS M.
, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M. V. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a criticat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP "R. "; în raport de prevederile art.2 alin.1 al HG nr.229/2009, conform cărora direcțiile silvice județene sunt unități fără personalitate juridice.
În mod eronat s-a reținut că decizia contestată a fost emisă în baza art.61 lit. c Codul muncii (anterior modificării sale prin Legea nr.40/2011) care se referă la concedierea pentru inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului, ceea ce în opinia recurentului, reflectă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății (art.304 pct.8 C.pr.civ.).
Desfacerea contractului de muncă s-a realizat în realitate în baza art.61 lit. e Codul muncii care reprezintă o concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului, neputând fi, prin urmare, asimilată unei încetări de drept a raporturilor de muncă, reglementată de altfel de art.56 lit. a-k Codul muncii.
Art.56 lit. d Codul muncii reglementează în mod expres ipoteza încetării de drept a contractului de muncă în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard de pensionare și de stagiu minim de cotizare, însă nu este aplicabil în cauză, deoarece decizia contestată menționează clar că temeiul emiterii sale este art.61 lit. e Codul muncii, atrăgând prin urmare nulitatea deciziei, conform art.62 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât lipsesc motivele esențiale prevăzute de lege.
Se combate similitudinea reținută de prima instanță între concedierea prevăzută de art.61 lit. e Codul muncii și încetarea de drept prevăzută de art.56 lit. d Codul muncii prin evidențierea diferenței clare între concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului și încetarea de drept a contractului de muncă, fiind instituții juridice distincte.
Se invocă nulitatea deciziei de concediere pentru neindicarea termenului în care poate fi contestată și pentru necomunicarea sa reclamantului.
Pârâta DS M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
, arătând în esență că are calitatea de angajator al reclamantului și că directorul direcției silvice încheie, modifică, suspendă sau desface contractul individual de muncă, cu atât mai mult cu cât are organe proprii de conducere și gestiune separată. Reținerea dispozițiilor art.61 lit. c Codul muncii reprezintă o simplă eroare materială, fiind evident că motivarea hotărârii se bazează pe dispozițiile art.61 lit. e Codul muncii.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente
:
Criticile aduse de reclamant soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RNP "R. "; nu sunt pertinente, deoarece se întemeiază pe lipsa personalității juridice a direcțiilor silvice județene, conform HG nr.229/2009, aspect care însă nu este în legătură cu legitimarea procesuală, ci cu capacitatea procesuală.
Astfel, lipsa personalității juridice nu atrage în mod automat o incapacitate procesuală, fiind complinită în condițiile art.41 alin.2 C.pr.civ., însă nici în acest
din urmă caz nu echivalează cu absența legitimării procesuale, excepție procesuală distinctă de cea a lipsei capacității, având în vedere că sunt condiții separate de exercitare a acțiunii civile.
Prin urmare, fără a examina nici situația organizatorică a RNP "R. "; și nici atribuțiile direcției silvice județene, lipsite în mod expres de personalitate juridică, Curtea de Apel reține că excepția lipsei calității procesuale se sprijină pe motive privind capacitatea procesuală, fără a putea reforma hotărârea sub acest aspect.
În privința fondului, Curtea de Apel reține că în mod corect a stabilit prima instanță natura deciziei de concediere contestată în cauză, constatând că se întemeiază pe prevederile art.61 lit. e Codul muncii.
În acest context, indicarea în mod singular și izolat a dispozițiilor art.61 lit. c în loc de cele ale art.61 lit. e Codul muncii, în condițiile în care acest din urmă temei juridic a fost citat integral și a fost reiterat de câteva ori, reprezintă în mod evident o eroare materială, lipsită atât de semnificație juridică, precum și de posibilitatea de a satisface exigențele art.304 pct.8 C.pr.civ., invocat în recurs.
De asemenea, în mod judicios s-a calificat decizia nr.689N/_ emisă de pârâtă (fila 12 dosar nr._ ) ca fiind de concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului, întemeiată pe prevederile art.61 lit. e Codul muncii, chiar dacă în cuprinsul art.1 este uzitată expresia " încetează de drept";, deoarece se reține îndeplinirea condițiilor de pensionare de către reclamant și se face trimitere la prevederile art.61 lit. e Codul muncii, ceea ce reflectă în mod clar și complet motivul și temeiul concedierii.
În atare situație, nu se poate susține că reclamantul a fost indus în eroare de către pârâtă cu privire la temeiul încetării contractului individual de muncă, având în vedere că încetarea de drept, prevăzută de art.56 lit. d Codul muncii care are loc la comunicarea deciziei de pensionare, implică formularea unei cereri de pensionare de către persoana îndreptățită.
Or, în speță, reclamantul nu a dovedit că a depus cererea de acordare a pensiei pentru a avea o speranță legitimă că va dobândi statutul de pensionar, de care ar putea lega încetarea de drept a contractului de muncă.
În realitate, deși reclamantul îndeplinea condițiile de pensionare de aproape un an, nu a depus cererea de pensionare, astfel încât angajatorul era îndreptățit să dispună concedierea sa în baza art.61 lit. e Codul muncii, care sancționează tocmai refuzul sau întârzierea înscrierii la pensie.
Criticile aduse analogiei dintre încetarea de drept a contractului individual de muncă (art.56 lit. d) și concedierea prevăzută de art.61 lit. e Codul muncii, sunt prin urmare, lipsite de relevanță, având în vedere că temeiul concedierii îl constituie art.61 lit. e Codul muncii, care reprezintă o prerogativă a angajatorului de a sancționa conduita salariatului de a refuza să se supună prevederilor art.56 lit. d, nedepunând o cerere de pensionare, după cum în mod just a subliniat prima instanță că aceste măsuri sunt abordări legale diferite ale aceleiași stări de fapt.
Nu se confirmă nici nulitatea deciziei de concediere pentru neindicarea temeiului concret al concedierii, după cum nu sunt incidente cazurile de nulitate legate de neindicarea termenului de contestare a deciziei, în raport de încadrarea demersului judiciar în termenul legal și de lipsa oricărei vătămări a reclamantului sub acest aspect.
De asemenea, Curtea de Apel reține că împrejurarea necomunicării deciziei de concediere nu afectează decizia în sine, deoarece nulitatea sancționează nerespectarea unor cerințe legale la momentul încheierii actului juridic. În speță, cerința comunicării deciziei de sancționare este ulterioară emiterii deciziei împiedicând prin urmare aplicarea sancțiunii nulității.
În fine, având în vedere că prin recurs nu s-au formulat critici cu privire la reîncadrarea reclamantului și la încheierea unui act adițional după emiterea deciziei de concediere, Curtea de Apel se va pronunța în limitele investirii sale ca expresie a apartenenței acestor aspecte sferei ordinii private, decurgând din natura particulară a intereselor părților, fără a se considera sesizată cu examinarea cauzei sub acest aspect prin concluziile asupra fondului cauzei ale reprezentantului reclamantului, formulată evident în mod extrinsec declarației de recurs.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 1780 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
G.
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.G. B.
