Decizia civilă nr. 337/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 337/R/2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, cererea de revizuire formulată de revizuientul N. V. împotriva decizie civile nr. 3576/R din_ Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ ** privind și pe intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F. P. M., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 29 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 787 din 27 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. M., și s-a anulat decizia nr. 234 din data de 11 iulie 2011, emisă de pârât, privind încetarea raportului de muncă al reclamantei.
S-a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior de inspector specialitate gradul II, gradația 1, și pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
respins capătul de cerere privind daunele morale și cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 994 din_ și a deciziei nr. 444 din_, aflate la dosar, reclamantul a fost angajat în funcția de inspector de specialitate debutant.
Ulterior, conform deciziei nr.683 din_, reclamantul a fost promovată în gradul profesional imediat superior debutantului de inspector de specialitate gradul IV la Serviciul trezorerie și contabilitate din cadrul AFP Vișeu de Sus.
Prin decizia nr. 234 din_, s-a dispus ca începând cu data de_ reclamantului, inspector de specialitate gr.II gradația I, îi încetează contractul individual de muncă de drept conform art.55 lit.a corob.cu art.56 alin.1 lit.i C.muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. a Codul muncii :
"Contractul individual de muncă poate înceta astfel:
de drept;";
iar potrivit art. 56 alin. 1 lit. i Codul muncii:
"(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
i. la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;";
Contractul individual de muncă al reclamantului a fost într-adevăr încheiat pe durată determinată, pentru funcția de inspector specialitate debutant, începând cu perioada_ și până la data organizării concursului inclusiv.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta recunoaște că, reclamantul promovează în gradul profesional imediat următor celui de debutant, respectiv inspector de specialitate gradul IV.
Potrivit art. 80 din Codul muncii, în forma în vigoare la data angajării reclamantului, "prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.";
Alin. 2 al aceluiași articol prevede: "contractul individual de muncă pe du- rată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a
duratei pentru care se încheie";.
Apoi, conform art. 82 din Codul muncii "contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular";.
În cuprinsul contractului individual de muncă nr. 994/2007 nu se menționează că reclamantul ar fi fost angajat pe durată determinată pentru a în- locui un salariat al cărui contract individual de muncă era suspendat, incidente fiind, în acest caz, prevederile art. 82 al. 1 Codul Muncii care stabilesc durata maximă a contractului individual de muncă pe durată determinată la 24 luni.
Acest termen de 24 luni s-a împlinit la data de_, dată după care reclamantul a continuat să presteze activitate pentru pârâtă, aspect ce reiese din deciziile ulterioare acestei date emise de pârâtă, ultima fiind cea din_, decizia 127 - fila 48 din dosar. Această decizie atestă faptul că raportul de muncă dintre părți a continuat, precum și voința angajatorului de a-l prelungi, însă, în condițiile în care nu a respectat prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât contractul individual de muncă și-a continuat existența și după expirarea termenului de 24 luni, instanța a apreciat că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, chiar dacă nu s-au încheiat acte adiționale ale contractului individual de muncă, ca urmare a susținerii și promovării concursului organizat pentru promovarea în grad profesional.
În decizia de încetare a contractului individual de muncă funcția deținută de reclamant este cea de inspector specialitate gr. II gradația 1, aceasta fiind o funcție publică și nu cea de inspector specialitate debutant cum este menționată în contractul individual de muncă a cărui încetare s-a dispus.
În această situație, temeiul de drept al încetării raportului de muncă al reclamantului nu este legal și în consecință nici decizia nr. 234 din_ emisă de pârâtă, privind încetarea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul nu este legală și a fost anulată.
Ca urmare a anulării deciziei de concediere, prin prisma dispozițiilor art. 80 Codul muncii, s-a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului privind plata drepturilor salariale și restabilirea situației anterioare în sensul reintegrării reclamantului în funcția deținută la momentul concedierii.
Apărările pârâtei în sensul reorganizării instituției și reducerea numărului angajaților, s-a apreciat că nu se impune a fi analizată, temeiul de drept al încetării raportului individual de muncă al reclamantului fiind ajungerea la termenul pentru care a fost încheiat contractul și nu desființarea posturilor sau lipsa acestora.
În ce privește daunele morale solicitate, instanța a reținut faptul că potrivit art. 253 Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. În speță, se reține de către instanță că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciului moral suferit. Modul de încetare a raportului său de muncă nu este unul de natură a fi apreciat ca generator de o stare de stres, o suferință evidentă, reclamantul nefiind singurul care a fost disponibilizat.
Prin decizia nr. 3576// din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ **
s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M.
împotriva sentinței civile nr. 787 din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._ ** pe care a modificat-o în parte, în sensul că s-a respins în tot acțiunea formulată de reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâtul MINSITERUL F. P. prin D.G.F.P. M. ..
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că astfel cum a reținut și instanța de fond, conform contractului individual de muncă încheiat între părți reclamantul a fost angajat pe perioadă determinată, pe un post temporar vacant, începând cu data de_ și până la data de organizare a concursului, inclusiv.
Potrivit punctului 2.4 din contractul individual de muncă ( fila 9 dosar fond), la expirarea perioadei de stagiu, persona va susține un examen pentru titularizare pe post. La data promovării examenului, contractul de muncă devine contract de muncă pe durată nedeterminată, salariatului urmând a-i fi întocmită și fișa postului.
Prin decizia nr. 683, începând cu data de 4 ianuarie 2010, reclamantul - inspector de specialitate gr.IV - trece la serviciul administrarea și contabilitatea contului curent al trezoreriei.
Toate aceste aspecte sunt necontestate în cauză, după cum este necontestat faptul că reclamantul a continuat să presteze activitate în cadrul instituției pârâte și după data de_, dată considerată de instanța de fond ca fiind ca dată limită până la care a fost încheiat contractul de muncă pe durată determinată (în raport de prevederile art. 82 Codul muncii).
În raport de această situație de fapt a prestării muncii de către reclamant după data de_, instanța de fond a considerat că a fost prelungit implicit contractul de muncă al acesteia, instanța apreciind că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, chiar dacă nu s-au încheiat acte adiționale ale contractului individual de muncă.
Curtea a apreciat aceste statuări ale instanței de fond ca fiind nelegale având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 12 alin. 2 din Codul muncii, prin excepție de la regula încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată,
instituită prin alin. 1 al aceluiași articol, contractul individual de muncă poate fi încheiat și pe durată determinată, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 82 alin. 1 din codul muncii prevede ";Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o durată mai mare de 24 de luni";.
În cauza de față, după Cum a rezultat din situația de fapt expusă mai sus, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada susținerii examenului de titularizare pe post, anterior expirării termenului de 24 de luni. Decizia invocată de acesta, cu nr. de 683, este ulterioară acestei date, în plus ea nu face referire la promovarea vreunui examen, condiție la care face referire articolul din contractul colectiv de muncă al reclamantului, amintit anterior.
Pe de altă parte, Curtea a notat că simpla derulare a raporturilor de muncă între părți după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de muncă nu transformă de drept contractul de muncă cu durată determinată într- un contract de muncă cu durată nedeterminată. Acordul părților - salariat și angajator - în derularea unui raport de muncă reprezintă într-adevăr o primă condiție necesară pentru constatarea existenței unui contract de muncă, însă aceasta nu este și suficientă.
Curtea a reținut că încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un acord de voință, fiind deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
În mod greșit instanța de fond a considerat că din faptul că raporturile de muncă dintre părți au continuat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul pe perioadă determinată, ar rezulta că părțile au convenit transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, fără a avea în vedere specificul raporturilor de muncă dintre părți derivând din statutul de instituție bugetară al angajatorului în cauză și respectiv, legislația specială care reglementează angajarea personalului bugetar.
În acest sens Curtea a reținut că ocuparea posturilor vacante din cadrul instituției pârâte se putea face numai prin concurs, iar prin dispozițiile art. 22 alin. 1 din OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr.
249 din 14 aprilie 2009,
s-a prevăzut că: ";Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă ocuparea prin concurs sau examen
a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice
prevăzute la art. 21";, interdicția fiind așadar aplicabilă și recurentei reclamante, ca instituție publică a cărei finanțare se asigură de la bugetul de stat.
Suspendarea ocupării posturilor vacante a fost menținută și pentru anul 2010, prin OUG nr.109/2010.
Ca atare, instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată. În condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite că ele puteau fi ocupate prin simplu acord de voință al părților. A statua în acest mod înseamnă a permite părților ca, pe o cale ocolită, prin simplul lor acord de voință și cu validarea instanței de judecată, să eludeze dispoziții imperative ale legii, ceea ce nu poate fi admisibil.
În consecință, existând un impediment legal în a constata încheierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată, susținerile reclamantei, precum și reținerile instanței de fond în sens contrar apar ca nefondate.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui
contract sunt incidente prevederile art. 55 lit. a și art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii republicat.
Faptul că pârâta a menționat în preambulul deciziei contestate aspectele referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea acestei decizii, întrucât împrejurările respective sunt relevate de către pârâtă pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioadă determinată.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 C. pr. civilă raportat la art. 304 pct.9 C. pr. civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală a F. P. M. și a modificat în parte sentința atacată în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamantul N. V. .
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuientul N. V.
solicitând comunicarea acesteia împreuna cu dosarul sus menționat Înaltei Curți de C. și Justiție în vederea soluționării, prin care solicită schimbarea în tot a deciziei civile nr.3576/R/_ pronunțata de Curtea de Apel Cluj în dosarul sus menționat, în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția F. P. M. . Cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a arătat că în fapt, a fost angajat al intimatei începând cu_ în baza Deciziei nr. 444 emisa de intimata, pe perioada determinată, însă a continuat activitatea până la data de
04.01.2010, când a fost detașat la AFP Vișeu de Sus, iar ulterior, respectiv la_ a fost detașat ca inspector de specialitate la AFP Dragomirești, unde a lucrat până la_, când în baza Deciziei nr. 234 a fost înștiințat de către intimată că au încetat raporturile de munca cu aceasta, potrivit dispozițiilor art. 55 lit. a coroborat cu dispozițiile art. 56 alin. i lit. a din Codul Muncii.
Consideră că există doua hotărâri potrivnice, având în vedere faptul că aceeași Curte de Apel Cluj, respectiv același complet de judecată, într-un alt dosar, respectiv în dosarul nr._ **, în speța identică a menținut sentința civilă nr. 331/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în același dosar, respingând recursul. De asemenea aceeași Curte de Apel, prin decizia civila nr. 3550/R/2012 pronunțata în dosarul nr._ **, tot
în condiții similare menține sentința civilă nr. 788/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Revine și arătă că cele doua decizii vizau persoane diferite, dar în condiții identice a fost angajat pe durata determinată. Chiar daca cele trei deciziei, respectiv decizia civila nr. 3576/R/2012, decizia civilă nr. 3566/R/2012 și decizia civilă nr. 3550/R/2012 vizează persoane diferite, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru o practica unitara a instanțelor. În speța este vorba de aceeași instanța, respectiv Curtea de Apel Cluj, care în doua spete similare a pronunțat două decizii contradictorii.
Ulterior, revizuientul și-a precizat oral și în scris cererea, arătând că invocă ca și temei al revizuirii art. 333 ind.3 alin.5 C.pr.civilă, indicând ca și înscris nou decizia nr.448/_, decizie prin care a promovat de la stadiul de debutant în gradul profesional superior. Revizuientul a arătat că acesta decizie a lipsit de la dosarul de fond și recurs, din motive ce nu îi sunt imputabile.
Intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a F.
M.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de revizuire și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Din conținutul art.322 punct 5 Cod procedura civila reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea cai extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, deci acest înscris trebuia sa fi existat la data judecații, dar sa nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorita împrejurărilor la care se refera în mod expres chiar art.322 punct 5 cod procedura civila; înscrisul descoperit si invocat în
revizuire sa aibă un caracter determinant, adică sa fi fost apt de a conduce la o alta soluție decât cea pronunțată.
Prima condiție vizează cerința ca înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii în fond, fiind imperios ca existența sa să nu fi fost cunoscută de
instanța de fond. Analizarea actelor din dosarul de fond și recurs relevă îndeplinirea acestei condiții. Astfel, nici una din părți nu face referire la acest înscris, pronunțarea deciziei a cărei revizuire se cere având ca temei alte înscrisuri depuse de părți în probațiune.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, Curtea notează că punctul 5 al art. 322 impune ca înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Ca primă observație, se impune a se nota că cele două situații sunt prevăzute alternativ, și nu cumulativ. Ca atare, reținerea înscrisului de către partea adversă este un fapt suficient prin el însuși, nefiind necesar ca, prin aceasta, să se pretindă părții adverse să facă dovada că nu a putut determina partea ce a deținut înscrisul să îl depună la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, relevant în admisibilitatea revizuirii nu este ca partea să nu fi cunoscut faptul probator - în speță, promovarea unui examen - ci să nu fi cunoscut faptul că există un înscris care dovedește existența sa. Or, atâta vreme cât actul la care face referire este un act unilateral emis de intimată, neexistând în cauză nici un indiciu că acest act a fost comunicat revizuientului reclamant sau că acesta ar fi cunoscut existența sa fizică. Nici una din deciziile emise de intimată și depuse în cauză de aceasta nu cuprind mențiunea comunicării lor către revizuient - cu excepția celei privind angajarea, semnată de primire de către acesta.Ca atare, nu există nici un indiciu care să permită prezumarea că în cazul înscrisului invocat ca temei al revizuirii situația ar fi diferită.
Analizând în continuarea situația de fapt prin raportare la cerințele mai sus citate, Curtea, în opinie majoritară, concluzionează că cerința textului este îndeplinită sub aspectul primei teze invocate: înscrisul să fi fost reținut de parte adversă. Astfel, este cu deosebire relevant faptul că intimata a depus în sprijinul apărării sale o serie de înscrisuri privind evoluția carierei profesionale e reclamantului, toate decizii unilaterale ce au vizat fie trecerea acestuia pe un alt post, fie detașarea sau delegarea sa la alte servicii, cu excepția celei ce privarea promovarea revizuientului de pe postul de debutant pe cel de definitiv, decizie a cărei dată era cu deosebire relevantă pentru soluționarea cauzei.
În opinia majoritară a curții, este irelevant faptul că reținerea înscrisului s-a făcut de către intimată din intenție sau din culpă. Textul legal nu distinge între cele două cele două ipoteze, iar potrivit unui principiu general admis, ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus - unde legea nu distinge, nici noi - judecătorii - nu o putem face.
Ca atare, din împrejurarea că înscrisul se afla în posesia intimatei - fapt incontestabil întrucât este un act unilateral emis de aceasta -, iar aceasta nu l-a depus pe parcursul desfășurării cauzei - se reține ca fiind îndeplinită condiția ca înscrisul să fi fost reținut de partea adversă, în sensul avut în vedere de legiuitor.
În ceea ce privește caracterul relevant al înscrisului, curtea reține că acesta rezultă chiar din considerentele deciziei atacate, unde se arată că :
"reclamantul nu a făcut dovada susținerii examenului de titularizare pe post, anterior expirării termenului de 24 de luni. Decizia invocată de acesta, cu nr. de 683, este ulterioară acestei date, în plus ea nu face referire la promovarea vreunui examen, condiție la care face referire articolul din contractul individual de muncă al reclamantului.";
Or, prin decizia nr. 448/29 august 2008, emisă de intimată se atestă că " având în vedere procesul verbal nr. 17.172/29 august 2008, întocmit de comisia de examinare la concursul organizat pentru promovarea în gradul profesional imediat superior debutantului, în care s-a constat că domnul N. V. a fost admis la concurs (…) s-a decis promovarea sa în gradul profesional imediat superior debutantului";. Iată deci că, în condițiile în care acest înscris ar fi fost depus la dosarul cauzei, concluziile instanței de recurs ar fi fost și ele diferite.
Astfel, reexaminând recursul declarat având în vedere și acest nou înscris, Curtea, în opinie majoritară, reține că acesta este fondat, urmând a fi admis conform considerentelor ce urmează.
Fără a relua argumentele cuprinse în decizia de recurs atacată prin revizuire referitoare la caracterul de excepție al încheierii contractului de muncă pe durată nedeterminată și al consecințelor nerespectării acestora, considerente valabile și din perspectiva administrării noului înscris, Curtea reiterează doar că acordul părților - salariat și angajator - în derularea unui raport de muncă reprezintă o primă condiție necesară pentru constatarea existenței unui contract de muncă, însă aceasta nu este și suficientă.
Se reține așadar că încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un acord de voință, fiind deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
În acest sens Curtea subliniază că interdicția ocupării posturilor prin concurs în aparatul bugetar a fost instituită prin OUG 34/2009, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 14 aprilie 2009.
Or, așa cum s-a reținut mai sus, la acea dată condiția ocupării definitive a postului prin promovare era deja îndeplinită(448/29 august 2008), chiar dacă nu a fost încheiat un act scris în acest sens. Forma scrisă a contractului de muncă este necesară doar ad probationem, lipsa înscrisului nefiind de natură a atrage nulitatea contractului ca act juridic, instanța urmând să constate încheierea sa valabilă.
Faptul că pârâta a menționat în preambulul deciziei contestate aspectele referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante este irelevant, față de temeiul ce a stat la baza încetării raporturilor de muncă prin decizia contestată.
În acest context, Curtea observă și că art.79 Codul muncii interzice angajatorului în cazul unui conflict de muncă să invoce în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce limitează posibilitatea pârâtei de a dezvolta critici în sprijinul legalității și temeiniciei măsurii concedierii, când, așa cum s-a reținut anterior, raporturile de muncă au încetat în baza art. 55 lit. a Codul muncii și nu art. 65 din același act normativ.
Într-o atare situație, analiza motivelor de recurs privitoare la aspectele cauzei ce ține de necesitatea desființării unor posturi apare ca superfluă.
Față de cele de mai sus, fiind îndeplinite condițiile art. 322 pct.5 C.pr.civilă, Curtea, cu opinie majoritară, va admite cererea de revizuire formulată de revizuientul N. V. împotriva deciziei civile nr. 3576 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ ** pe care o schimbă în tot în sensul că
în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civilă va respinge recursul declarat de pârâtul MFP prin D. MM împotriva sentinței civile nr. 787 din_ a Tribunalului MM, pronunțată în dosar_ ** pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul N. V. împotriva deciziei civile nr. 3576 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ ** pe care o schimbă în tot în sensul că respinge recursul declarat de pârâtul MFP prin D. MM împotriva sentinței civile nr. 787 din_ a Tribunalului MM, pronunțată în dosar_ ** pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. C. G. G. -L. T.
Cu opinia separată în sensul respingerii cererii de revizuire formulate de revizuientul N. V.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:Emil Costin
Jud. recurs:I.T. / D. C. G. /G.L.T.
Cu opinia separată a doamnei judecător G. -L. | T. | în sensul | |
respingerii cererii de revizuire formulate de revizuientul N. | V. | . |
Motivarea opiniei separate
Conform art. 322 pct. 5 Cod procedura civilă, revizuirea unei hotărâri date în recurs și care evoca fondul cauzei poate fi cerută, printre altele, și în cazul în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În speță, revizuientul își întemeiază cererea de revizuire pe decizia nr. 448/_, decizie prin care a fost promovat de la stadiul de debutant în gradul profesional imediat superior, respectiv de inspector specialitate gr.IV, revizuientul menționând că această decizie a lipsit de la dosarul cauzei din motive ce nu îi sunt imputabile.
Este de observat astfel că revizuientul nu susține nici faptul că acea decizie ar fi fost reținută de partea potrivnică, după cum nu afirmă nici faptul că a fost în imposibilitate de a depune înscrisul respectiv la dosar, ci se limitează doar la afirmația generică în sensul că această decizie nu se regăsește la dosarul cauzei din motive ce nu îi sunt imputabile.
În consecință, apreciez că, în primul rând, în cauză se impunea verificarea aspectului dacă ulterior promovării acelui concurs organizat pentru promovarea în gradul imediat superior debutantului și emiterii deciziei menționate, această decizie a fost comunicată revizuientului.
Aceasta întrucât, în situația în care s-ar fi dovedit de către intimată că decizia menționată a fost comunicată revizuentului, nu s-ar fi putut pune problema îndeplinirii condiției reglementate prin ipoteza I a art. 322 pct. 5 cod proc. civ., anume aceea ca înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică.
Pe de altă parte, în condițiile în care reclamantul a promovat o cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, consider că acestuia îi revenea obligația de a face dovada certă în sensul că înscrisul invocat nu i-a fost comunicat pe parcursul derulării raporturilor de muncă cu intimata. În lipsa unei asemenea dovezi apreciez că nu există temei pentru a se reține că înscrisul respectiv a fost reținut de partea adversă, chiar dacă decizia în discuție nu a fost anexată de pârâtă la dosar odată cu întâmpinarea.
Totodată, este de reținut și faptul că prin cererea de revizuire revizuientul nu a susținut că pe parcursul judecării contestației sale nu a avut cunoștință de acea decizie.
Însă, chiar acceptând ideea că revizuientul nu ar fi cunoscut că, ulterior susținerii concursului de promovare, angajatorul a emis o decizie prin care a dispus promovarea sa în gradul profesional superior, consider că în cauză este relevant faptul că pe parcursul derulării procesului reclamantul nu a solicitat administrarea unor probe în vederea dovedirii situației afirmate încă din cererea introductivă de instanță, anume aceea a promovării concursului sau examenului de titularizare pe post.
Este de observat în acest sens că chiar prin contestația formulată reclamantul a invocat faptul că a promovat concursul sau examenul organizat de pârâtă, întrucât în caz contrar nu avea cum să fie promovat în postul de specialitate gr. II, gradația 1, subliniind că prin promovarea acestui examen perioada de stagiu se încheie, iar contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată se transformă într-un contract pe perioadă nedeterminată
În consecință, este evident că încă de la momentul formulării contestației revizuientul cunoștea relevanța pe care o prezenta promovarea în gradul superior debutantului, anume aceea că această promovare ar fi condus la aplicarea clauzei din contractul individual de muncă prin care se prevedea că în această situație contractul de muncă devine contract pe perioadă nedeterminată.
Drept urmare, consider că era de datoria și la îndemâna reclamantului să solicite de la angajator, în cursul derulării procesului, în mod direct, eliberarea înscrisurilor doveditoare ale promovării concursului respectiv sau prin intermediul instanței, lămurirea aspectului invocat privind promovarea examenului (concursului) de titularizare pe post.
Rezulta din prevederile art. 322 pct. 5 cod proc. civ. că una din cerințele a căror îndeplinire condiționează admiterea cererii de revizuire este aceea a aflării
părții interesate în imposibilitate, din motive mai presus de voința ei - deci care îi exclud culpa - de a înfățișa înscrisul care, hotărâtor fiind pentru dezlegarea pricinii, întemeiază solicitarea revizuirii.
Cum revizuientul nu a susținut sau dovedit existența unor împrejurări mai presus de voința sa care l-au împiedicat să dobândească dovezile privind promovarea examenului de titularizare și, implicit, a deciziei în discuție și nici nu a solicitat administrarea unor probe pentru dovedirea situației respective pe parcursul derulării litigiului, ceea ce evocă propria sa culpă, consider că în cauză nu se poate reține că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 cod proc. civ., astfel încât apreciez că se impunea respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulate.
Judecător,
G. -L. T.
