Decizia civilă nr. 2401/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2401/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. T. S. împotriva sentinței civile nr. 12818 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat P. V.
M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC G. T. S. ; doamna Boca M. în calitate de administrator al pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care în ceea ce privește procedura de citare cu reclamantul intimat P. V. M. instanța constată că acesta a fost citat la adresa indicată prin acțiunea introductivă, iar împrejurarea că și-a schimbat domiciliul fără să anunțe instanța nu face aplicabilitatea dispozițiilor art. 98 C.pr.civ., în atare situație instanța constată că neîncunoștințarea schimbării domiciliului este imputabilă reclamantului care astfel este legal citat.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar statele de plată și arată că nu poate preciza dacă acestea sunt originalele sau copiile statelor de plată fiind primite de la contabilitatea firmei.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că reclamantul intimat a fost prima lună angajat iar pentru că a întârziat la descărcare a prejudiciat firma de 2800 de Euro.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului pentru a nu mai achita toate daunele la care a fost obligată prin sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, având în vedere că la această firmă nu se mai lucrează și cu toate că reclamantul intimat era șofer începător avea permisul de conducere doar de o lună, acesta a fost angajat la societatea pârâtei recurente, iar cei 2800 de Euro, reprezintă prejudiciul suferit de societate pentru întârzierile repetate la descărcarea mărfi.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12.818 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către
reclamantul P. V. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. G. T. S.R.L. și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei de concediere disciplinară nr. 7 emisă de către pârâtă la data de_ .
A fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu data de_ și până la_, precum și la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru aceiași perioadă.
A fost respinsă cererea având ca obiect radierea mențiunilor din evidențele ITM C. și petitul având ca obiect plata daunelor morale.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul P. V. M. a avut calitatea de salariat al societății pârâtei SC G. T. S. în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, în funcția de șofer, nefiind inițial încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă însușit de reclamant. Pârâta a prezentat un contract individual de muncă înregistrat sub nr. 10/_, încheiat pe perioadă nedeterminată, care însă nu poartă semnătura reclamantului. Contractul a fost transmis la ITM C. la o dată care nu poate fi stabilită din probele administrate.
Prin decizia nr. 7/_ emisă de pârâta în calitate de angajator s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, începând cu data de_ în temeiul art. 61 lit.a C.muncii..
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 61 lit. a din, art. 251 alin.1 C.muncii instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada convocării în scris a salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare, deși sarcina probei revenea acesteia în temeiul art. 272 C.muncii.. Astfel, nu au putut fi reținute susținerile pârâtei referitoare la convocarea telefonică a reclamantului pentru a se prezenta la efectuarea cercetării disciplinare, cât timp aceasta nu a făcut dovada comunicării către salariatul reclamant a scriptului depus la fila 24 din dosar. Înscrisurile depuse de pârâtă la filele 51-65 din dosar nu sunt apte a proba comunicarea convocării reclamantului la cercetarea prealabilă.
Art. 251 alin.3 din Codul muncii oferă angajatorului dreptul de a proceda la aplicarea sancțiunii disciplinare fără efectuarea cercetării prealabile în situația în care salariatul legal convocat nu se prezintă, or, în cauza dedusă judecății, nu se poate reține legala convocare a reclamantului. Prin urmare, nu devin incidente dispozițiile art. 251 alin.3 din Codul muncii, astfel încât neefectuarea cercetării prealabile atrage nulitatea absolută a deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor exprese ale art. 251 alin. 1 C.muncii rep.. Instanța nu a mai analizat celelalte motive de nulitate a deciziei de concediere invocate de reclamant, raportat la cele reținute anterior.
Cu privire la perioada pentru care reclamantul a prestat activitate pentru societatea pârâtă, instanța a reținut că astfel cum rezultă din copiile diagramelor tahograf depuse la dosarul cauzei, reclamantul P. V. M. a prestat activitate pentru aceasta în perioada_ -_ . Nu a putut fi reținută data de_ ca dată a începerii prestării activității, astfel cum s-a înscris în contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei pe de o parte întrucât acesta nu este însușit prin semnătură de salariat și, pe de altă parte, întrucât din înregistrările efectuate cu tahograful rezultă data de_, deci o dată anterioară celei menționate în contractul individual de muncă.
S-au apreciat ca fiind nefondate apărările formulate de pârâtă referitoare la refuzul reclamantului de a se prezenta pentru a semna contractul individual de muncă, atât timp cât obligația încheierii acestuia în formă scrisă (prin încheierea contractului înțelegându-se acordul de voință al părților în forma prevăzută de
lege) revenea angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 16 din C.muncii. De altfel, în măsura în care acesta ar fi refuzat semnarea contractului individual de muncă, societatea avea posibilitatea de a nu-l primi la muncă. Însă, din moment ce i-a încredințat autovehiculul proprietatea societății în vederea exercitării activității de șofer, în mod evident de la acea dată au fost stabilite raporturile de muncă.
Asupra datei încetării activității, instanța a constatat că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi până la data de _
, iar pârâta a prezentat un stat de plată întocmit pentru întreaga lună ianuarie 2012, astfel încât instanța a acordat reclamantului drepturile bănești și celelalte drepturi până la data menționată în cuprinsul acțiunii în temeiul principiului disponibilității.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești, instanța a constatat că există neconcordanțe între cuantumul salariului pretins de reclamant, acela de 1800 Euro pe lună) și cuantumul arătat de pârâtă, acela de 804 lei brut cu un spor de vechime de 5%. Întrucât contractul individual de muncă nu este însușit de reclamant prin semnătură sau în alt mod prevăzut de lege, întrucât statele de plată prezentate de pârâtă nu sunt semnate de reclamant, iar pârâta nu a făcut dovada cuantumului salariului asupra căruia părțile au convenit, deși sarcina probei revenea acesteia în temeiul acelorași dispoziții ale art. 272 C.muncii, instanța a apreciat cuantumul acestuia ca fiind de 1800 Euro lunar, ce urmează a fi achitați în echivalent în lei la data plății
Totodată, nu au putut fi reținute susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării cu privire la efectuarea plății către reclamant a drepturilor salariale, atât timp cât dovada nu poate fi făcută, în condițiile art. 168 C.muncii, decât prin semnarea statelor de plată sau cu alte documente justificative, prin urmare numai cu înscrisuri, nu și cu martori. Pârâta nu a produs nicio probă în sensul achitării drepturilor salariale către reclamant.
De asemenea, instanța a obligat pârâta la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada_ -_ .
Cu privire la petitul având ca obiect radierea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă din evidențele ITM C., instanța a apreciat că petitul, astfel cum a fost formulat, în contradictoriu cu societatea pârâtă, apare ca nefiind întemeiat. Se solicită în cauză radierea unor date din baza de date a unei entități care nu a avut calitatea de parte în proces, astfel încât, în lipsa unei prevederi legale exprese, nu pot fi instituite obligații în sarcina acesteia, care să îi fie opozabile. Prin urmare, instanța a respins acest petit.
Sub aspectul celui din urmă petit, având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, instanța a apreciat că recunoașterea nulității absolute a deciziei de concediere însoțită de obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a drepturilor salariale este suficientă pentru a acoperi prejudiciul suferit de acesta. Totodată, din probele administrate nu a rezultat existența unui prejudiciu cauzat reclamantului care să impună acordarea unor astfel de daune.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanțele nr. 306/_ și 322/_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. G. T. S.R.L
., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu respingerea ca neîntemeiată contestația împotriva Deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă emisă de subscrisa societate și exonerarea acesteia de la plata sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale ș.a. în favoarea reclamantului.
În motivarea recursului pârâta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantul se face vinovat de situația creată, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a adus însemnate pagube societății.
S-a precizat că în mod eronat a fost obligată pârâta la un salariu în cuantum de 1800 euro lunar, deși din contractul individual de muncă rezulta că salariul reclamantului este de 804 lei lunar.
Motivele și argumentările menționate în cuprinsul contestației nu corespund realității, vinovat de situația creată se face reclamantul P. V. M.
, care nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, nu a dat dovadă de sârguință și conștiinciozitate în muncă, în timpul curselor nu se încadra în timpul de parcurs, situație în care a cauzat societății prejudicii de peste 10.000 Euro. Acesta era șofer începător, avea permisul doar de câteva luni, a spus că vrea să învețe șoferie, iar la rugămințile unor prieteni l-a angajat.
Cu ocazia unui transport efectuat de reclamant, cu toate că avea suficient timp la dispoziție, a ajuns la destinație cu marfa pe care o transporta, cu foarte mari întârzieri, motiv pentru care societatea a avut pierderi de 3.800 Euro. Nu i s-a cerut reclamantului să facă imposibilul, dar acesta desfășura activitatea cu mare stângăcie, cu dispreț. I-a dat suficienți bani cu ocazia deplasărilor dar de multe ori trimitea banii mamei sale din țară și astfel rămânea fără bani.
Referitor la decizia de desfacere a contractului de muncă, precizează că a luat de nenumărate ori legătura cu P. V. A., i-a adus acestuia la cunoștință motivele care au dus la crearea situației existente, aspecte pe care le cunoștea prea bine, personal a afirmat că nu mai vrea să desfășoare activitatea la societate, a promis în mai multe rânduri că va veni să semneze actele referitoare la munca prestată, dar în final s-a tot sustras și nu a dus la îndeplinire obligațiile pe care le avea.
Ulterior acesta a accidentat un autocamion proprietatea pârâtei, solicitând să i se dea drepturile salariale că va face reparațiile necesare la camion. După ce i-a achitat toate drepturile bănești, acesta nu a mai venit nici să semneze actele nici să repare autocamionul
În această situație, văzând că numitul P. V. M. nu se mai prezintă la societate, nu putea aștepta la infinit, fiind obligați a acționa în consecință.
Precizează că numitul P. V. M. a primit remunerațiile aferente perioadei lucrate, a primit salariul mai mare decât i se cuvenea, a primit diurna, aspecte care se pot dovedi prin mai multe mijloace de probă, inclusiv prin declarații de martori, susținerile reclamantului nu corespund realității, a fost remunerat pentru munca depusă, mai mult decât i se cuvenea, a adus numeroase pagube societății noastre, cauzate din culpa acestuia.
Pârâta consideră de cuviință că nu mai avea nici o datorie față de reclamant, dimpotrivă acesta trebuia să repare prejudiciile cauzate societății pârâte.
În probațiune
s-au administrat înscrisuri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
În mod judicios a constatat instanța de fond că întrucât în cauză pârâta nu a făcut dovada efectuării cercetării prealabile a faptei care se impută reclamantului în condițiile art. 251 din Codul muncii, decizia de sancționare disciplinară a acestuia este nulă absolut.
Susținerile din memoriul de recurs în sensul "că reclamantului i s-a adus la cunoștință motivele care au dus la crearea situației existente"; nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada
convocării la cercetarea disciplinară conform dispozițiilor art. 251 alin. 3 Cod procedură civilă.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut, nu se vor analiza susținerile recurentei legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare, respectiv de conduita pe care pârâta susține că reclamantul a avut-o pe parcursul desfășurării raportului de muncă.
Contrar celor invocate în recurs, Curtea constată, la fel ca instanța de fond, că întrucât Contractul individual de muncă nr. 10/2011 (filele 27-28 dosar fond) nu a fost semnat de reclamant, acesta nu face dovada cu privire la cuantumul salariului menționat în înscris, respectiv 804 lei brut.
De asemenea, conform art. 168 alin. 1 din Codul muncii "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit";.
În condițiile în care legea prevede în mod expres doar două modalități prin care se poate proba plata salariului, respectiv semnarea statelor de plată sau documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, în lipsa unor astfel de înscrisuri doveditoare, în mod legal instanța de fond a obligat pârâta la plata salariului reclamantului. Statele de plată depuse în recurs (filele 19-20) nu sunt semnate de reclamant, astfel încât nu constituie o probă utilă pentru dovedirea plății salariului acestuia.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. T. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 12.818 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: R. -M. V.
