Decizia civilă nr. 2639/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2639/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTOR: I. -R. M. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantele R. G. și B. ANA M. și de pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 13527 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat L. T.
"N. BNĂLCESCU"; C. -N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 13527/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ și s-a respins acțiunea cu privire la aceste pretenții ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții R. G. și B. ANA-M., în contradictoriu cu pârâții L. T. "N. B. "; și C. LOCAL AL M. C. -N. .
A fost obligat pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator pentru reclamanți, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 iunie 2009, până la data de 31 august 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:
Deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ - _
invocată din oficiu, instanța a reținut că potrivit art. 6 alin.4 Nou cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, fiind așadar aplicabile în speță dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, astfel încât excepția poate fi invocată din oficiu de instanța de judecată.
Potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c Legea 53/2003 (C. muncii),
"cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate pentru perioada_ -_, actualizată cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse (o prescripție distinctă pentru dreptul salarial aferent fiecărei luni), și la data
înregistrării cererii 4 iulie 2012, instanța reține că pentru pretențiile aferente perioadei_ -_ a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate in cauza, instanța a constatat ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ . Pentru acest motiv, in temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lic.c Codul muncii, a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale aferente perioadei_ -_ si, in consecința a respins petitul având ca obiect pretențiile pentru perioada _
-_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
În ceea ce privește fondul, s-a reținut că reclamantele au calitatea de salariate ale pârâtului L. T. "N. B. "; DIN C. -N., ocupând în perioada_ -_ funcția de profesor, astfel cum rezultă din adeverințele emise de angajator (f.3-4).
De asemenea, Tribunalul s-a raportat la decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție și la practica CEDO, concluzionând că reclamantele nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ, context în care a apreciat ca fiind fondată cererea dedusă judecății pentru perioada_ -_, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantele R. G. și B. ANA M., cât și pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. .
1. Prin recursul declarat, reclamantele R. G. și B. Ana-M.
au solicitat admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii pretențiilor deduse judecății pentru întreaga perioadă _
-_ .
Acestea învederează că sunt îndreptățite la acordarea diferențelor de drepturi salariale pentru perioada_ -_, iar nu doar până la data de_, raționamentul acordării acestora fiind similar cu cel avut în vedere de către prima instanță pentru admiterea în parte a acțiunii.
2. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul C. Local al
C. -N.
solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
Consideră recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, câtă vreme nu are calitatea de angajator a reclamantelor.
De asemenea, invocă lipsa fondurilor, subliniind totodată că din interpretarea dispozițiilor art. 101 și art. 104 al. 1,5 din legea nr. 1/2011 rezultă că finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigură prin bugetele unităților administrative și nu din acestea.
Mai arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile deduse judecății.
Deși au fost legal citați, intimații nu au depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Recursul reclamantelor R. G. și B. Ana-M. este fondat.
Prin Decizia nr. 3 din_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din_, pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.";
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Reținând că potrivit deciziei instanței supreme cadrele didactice sunt îndreptățite la majorarea salarială și având în vedere faptul că pretențiile reclamantelor formulate în termen privesc perioada_ -_, Curtea apreciază că nu există o justificare legală pentru admiterea în parte a acțiunii, reclamantele fiind îndreptățite la acordarea diferențelor de drepturi salariale până la data de_, iar nu limitat la_, cum eronat a dispus prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1, 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă Curtea va admite recursul reclamantelor și va modifica în parte sentința atacată, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Recursul pârâtului C. Local al Muncipiului C. este nefondat.
Având în vedere că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2009, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități
finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantelor rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C. -N. este justificată
prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâtul recurent la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâtul recurent, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâtului să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în bugetul pe anul 2012 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamante nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantelor, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul acestui pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele R. G. ȘI B. ANA-M. împotriva sentinței civile nr. 13527 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul L. T. "N. B. "; C. -N. la calcularea și plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordare, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, pentru perioada_ -_, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL
M. C. -N., împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
GREFIER
G. C.
Red.DG/dact.MS; 3 ex./_ ; Jud.fond: R.M.V.
