Sentința civilă nr. 1203/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1203/F/2013
Ședința publică din data de 29 martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. I. S. - judecător GREFIER: M. D.
Cu participarea asistenților judiciari
SA L. M. C. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții F. G. M. și M. N.
D.
împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C. "; M. SA B.
și S.
N. de T. F. de M. "C. "; M. SA - S. T.
, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța a dispus strigarea cauzei la ora 10:30.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, prin concluziile scrise aflate la dosarul cauzei la filele 94-101.
De asemenea, se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, răspunsul la adresa întocmită de instanță la data de_ (f. 148), formulat de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. "; M. SA B., S. T. .
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții F. G. M. și M. N.
D. au chemat în judecată pe pârâții S. N. de T. F. de M. "C. "; M. SA B. și S. N. de T. F. de M. "C. "; M. SA - S. T., solicitând plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada august 2009 - martie 2010, diferențe între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009, salariul suplimentar parțial pe 2010, respectiv prima de vacanță pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit petitului I pct. 1; obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În motivare s-a arătat că
în fapt, reclamanții au fost angajați ai societății pârâtă în baza unor
contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată, până în luna martie 2010 când au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico-financiară dificilă a acesteia.
În drept, pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada august 2009 - martie 2010, reclamanții au susținut că li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de
bază, pentru fiecare dintre reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință supusă analizei (august 2009 - martie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008.
Acest Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut: "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă".
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
După cum s-a observat, salariul minim brut de bază stipulate în CCM Unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități pe perioada august 2009-martie 2010.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. "
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Din coroborarea acestor texte de lege a rezultat că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forța juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă s-au prevăzut anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior s-a stipulat drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Astfel, în cazul de față, s-a considerat că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, pârâta trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urma să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de bază (salariu minim brut de bază de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei).
Având în vedere faptul că primele solicitate de reclamanți s-au acordat prin raportare la salariul minim de bază al fiecăruia în parte, considerând că s-a impus în mod implicit și recalcularea
acestor prime, și obligarea pârâtelor la plata diferențelor rezultate în urma aplicării acestui procedeu, sume actualizate la zi cu rata inflației.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Grup de Unități din T. ul F. nr. 2836/2006 pe anii 2006-2008, valabil până la data de_, "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Mai departe, art. 71 din același CCM prevede: "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare;_ - pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare."
În ceea ce a privit prima de vacanță pentru anul 2009, potrivit art. 61 alin. (2) din CCM Unic la nivel de Ramură T. uri, prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri s-a putut stabili că, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care s-a stabilit în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr. 65/_ pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/_ Codul muncii, respectiv a art. 145 din aceasta: (1)Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă; (2)Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu."
Ținând cont de faptul că de la data la care reclamanții trebuiau să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamanții au susținut că se impune primirea sumelor datorate de pârâtă intr-un cuantum reactualizat în raport de indicele de inflație.
În acest sens, prin acordarea către creditor a unei sume de bani reactualizate, acesta nu primește o valoare mai mare decât acesta avea dreptul, dacă plata s-a efectuat la termen, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unității monetare. În fapt, sumele ce trebuiau plătite la data scadenței și sumele reactualizate ce trebuiau plătite au aceeași valoare economică, în sensul că reclamanții puteau cumpăra aceeași cantitate de bunuri sau servicii.
Prin urmare, s-a considerat că prejudiciul efectiv ar fi acoperit doar în condițiile in care debitul li se restituia în formă reactualizată.
În concluzie, s-a solicitat în mod respectuos admiterea acțiunii cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 130/1996, CCM la Nivel de Ramura T. uri nr. 722/2008, CCM Univ la Nivel de Grup de Unități nr. 2836/2006, și ale Codului Muncii (Legea nr. 53/2003).
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C. "; M. SA - S. T., legal citată, la termenul de judecată din data de_ ,a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare s-a arătat că, referindu-se la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură T. uri pe care reclamanții l-au indicat ca și temei de drept, s-a învederat onoratei instanțe că Asociația Patronală la Nivel de Grup de Unități din T. ul F., al cărei membru fondator este și SNTFM
C. M. SA, nu a fost invitată la negocierea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010, motiv pentru care contractul colectiv de muncă la nivel de ramură T. uri nu a fost semnat și nu a fost recunoscut de societatea pârâtă.
S-a arătat că negocierea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 s-a făcut cu nerespectarea limitelor și condițiilor prevăzute de Legea nr. 130/1996 conform art. 8 alin, (1) și, în baza art. 24 alin. (1) din aceeași lege, iar contractul colectiv de muncă, invocat de către reclamanți ca temei legal în prezenta cauză, este inopozabil societății pârâte.
S-a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților învederând că aceștia au solicitat acordarea retroactivă a unor drepturi ce au izvorât din contractul colectiv de
muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar potrivit art. 268 alin. l lit. e din Codul Muncii republicat," cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. "
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanți în luna iunie 2012 s-a solicitat obligarea societății pârâte la "modificarea tardivă" a unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin. l lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată, care în cazul particular tratat este de un an. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, a fost în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat si prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv "trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM- urile produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, acestea fiind expirate, nu au mai putut produce efecte juridice.
Față de cele menționate, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, a fost necesar să se analizeze în principal izvorul drepturilor solicitate. S-a învederat că reclamanții au solicitat acordarea retroactivă a unor drepturi salariale începând cu iulie 2009, iar având în vedere data la care a fost înregistrată acțiunea ce a format obiectul prezentului dosar pe rolul instanței, respectiv în luna iunie 2012, s-a solicitat constatarea
faptului că dreptul la acțiune al reclamanților era stins prin prescripție.
Având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii, s-a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în raport de data formulării cererii.
Având în vedere faptul că, atât CCM la nivel de unitate, cât si CCM la nivel superior sunt expirate și că, în perioada de valabilitate a acestora nu s-a solicitat și nu s-a modificat Anexa 1 a CCM la nivel de unitate, instanța nu a putut obliga societatea pârâtă la plata unor sume care nu au fost negociate și acceptate de părți.
Pârâta a solicitat admiterea excepției prescrierii dreptului material la acțiune și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, având în vedere faptul că pe perioada în care s-a solicitat diferența de salariu, respectiv iulie 2009 - martie 2010, între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, C. M. SA a avut contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2008/2009, ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților.
S-a învederat instanței că, la încheierea CCM la nivel de unitate negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților (respectiv federațiile sindicale reprezentative: Federația Mecanicilor de Locomotivă, FNFMC, FSRV) și reprezentanții conducerii executive a SNTFM C. M. SA.
Reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative, au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, recunoscând buna credință a patronatelor semnatare, au finalizat negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor Anexelor lui.
Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamanții și-au întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură T. uri, s-a învederat onoratei instanțe că potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde s-a subînțeles că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ și-a încetat valabilitatea la_, astfel cum a rezultat din actul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/_ .
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, au dispus faptul că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă șl al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, s-a considerat că obligarea pârâtei la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este tardivă și neîntemeiată. S-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia ".
S-a precizat că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_, inclusiv 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
În plus, SNTFM C. M. S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG nr. 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții. În aplicarea acestor prevederi legale, pârâta a arătat că i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 și HG 311/2010.
Pârâta a învederat instanței că aceleași federații sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramură T. uri, au negociat și semnat și Contractele colective de Muncă la nivel de SNTFM C. M. SA. Salariul minim brut stabilit de sindicate a fost pentru suma de 570 lei, iar majorarea acestuia urmând să se facă prin introducerea sporurilor în salariul de bază.
Cererea reclamanților a fost nefondată având în vedere convenția părților care s-a referit strict la valoarea de 570 lei, adică exact suma la care s-a raportat acordarea drepturilor solicitate și în plus nu au suferit niciun prejudiciu având în vedere că sporurile nu erau incluse în salar, ci se acordau separat și de care au beneficiat și reclamanții.
Având în vedere cele de mai sus arătate a fost evident că suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr.5 din CCM la nivel de unitate (și care nu au fost prevăzute în CCM Ramura T. uri) a fost mai mare decât diferența între drepturile salariale calculate în funcție de salariul minim de 700 lei și cel de 570 lei. Perioada pentru care reclamanții au solicitat acordarea acestor diferențe salariale de la 570 lei la 700 lei a coincis cu perioada în care salariile bugetarilor au fost micșorate cu 25%. Tot în acea perioadă societatea pârâtă a arătat că s-a confruntat cu mari probleme economice și financiare, anii fiscali încheindu-se cu pierderi.
În plus, a fost de notorietate criza economică pe care a traversat-o, care a dus la reducerea considerabilă a transporturilor pe calea ferată (obiectul principal de activitate al societății), ceea ce a culminat cu intrarea în șomaj tehnic, respectiv cu reorganizarea și restructurarea societății și efectuarea de concedieri colective masive (peste 10.000 de salariați), în scopul eficientizării societății și echilibrării financiare.
]Potrivit art. 24. alin. (2) din Legea nr.130/1996 (act normativ valabil în perioada de aplicabilitate a CCM la nivel de unitate, respectiv perioada 2009/2010) "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă", la cererea părții interesate, iar la alin. (3): " în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective".
Ori, în cazul de față, reclamanții, fie prin reprezentant, fie individual, nu au solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, obligarea C. M. de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că, prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, acesta fiind acordul de voință al părților semnatare.
Având în vedere cele de mai sus pârâta a arătat că a respectat clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate. Astfel, caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă a făcut ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ (Hotărâre de Guvern). Mai mult, potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 "Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale." Acest text de lege s-a aplicat și salariaților din unitățile în care statul este acționar unic, conform principiului de drept "Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet". Referindu-se la
C. M., așa cum a arătat, fondul de salarii a fost limitat la suma aprobată prin Hotărâre de Guvern. Aceste argumente au fost susținute și de art.2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010 care au dispus imperativ următoarele: "Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului T. urilor și Infrastructurii."
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești stabilite prin CCM Unic la nivel de Ramură T. uri, care nu au fost prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al SNTFM C. M. SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, devine aplicabil textul art. 12 (1) din Legea 130/1996.
Cu privire la Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010, încheiat la nivelul C. M., părțile de comun acord, pentru a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 -2010, aprobate prin hotărâri de guvern, au stabilit ca sistem de referință valoarea de 570 de lei pentru clasa 1 de salarizare.
Referitor la dispozițiile art. 4 din HG nr. 1051/2008 conform cărora "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1 și 2", s-a învederat că prin stabilirea clasei 1 de salarizare la valoarea de 570 lei, C. nu a încălcat dispozițiile actului normativ. În plus s-a arătat că, la nivelul societății pârâte nu a existat meserii și funcții care au ca încadrare clasa 1 de salarizare.
S-a considerat că cererea reclamanților din prezenta cauză a fost cel puțin bizară atâta timp cât aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi ar însemna că salariații din cadrul C. M. să aibă venituri mult mai mici, întrucât acest contract nu prevede clasele de salarizare și aplicarea unor coeficienți de ierarhizare .
"Deși există o legislație unitară, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioadă la alta, în funcție de situația sa economică." ( A. Țiclea - Tratat de dreptul muncii-ediția a IV)
S-a învederat că în fapt, o renegociere a salariului la nivel de unitate, comparativ cu CCM la nivel superior, ar fi instituit în sarcina angajatorului o obligație ce nu ar fi putut fi onorată, datorită lipsei fondurilor, știut fiind că, societatea a fost obligată să aplice programe de restructurare, fiind obligată de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în hotărârile de guvern de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
Totodată, s-a arătat că la momentul înregistrării contractelor colectivă de muncă încheiate la nivelul C. M., Direcția de muncă și protecție socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a contractelor colective de muncă.
Mai mult decât atât, nivelul clasei 1 de salarizare din contractele colective de muncă încheiate la nivelul C. M., conform dispozițiilor art. 247 din Codul Muncii, acesta ar putea fi înlocuit, cel mult, cu nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut de Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pentru anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF
- DLM la_ și valabil până la 31 decembrie 2010, întrucât, față de dispozițiile Codului Muncii amintite, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură se puteau aplica dacă nu ar fi existat încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus, s-a solicitat constatarea faptului că, drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă și celui individual de muncă, au fost plătite în mod corespunzător, societatea pârâtă onorându-și obligațiile asumate
întocmai și la timp, nefiind contestate prevederile CCM la nivel de unitate în timpul valabilității acestuia.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, solicitarea reclamanților constând în achitarea diferenței de salariu, rezultată din înlocuirea clasei 1 de salarizare, de la nivelul CCM-ului la nivel de unitate, cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 a fost neîntemeiată, aceste drepturi nefiind solicitate în perioada valabilității CCM-urilor, ( știut fiind că, CCM-urile produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate).
Contractul colectiv de muncă încheiat este legal și opozabil părților, încheiat cu respectarea dispozițiilor Hotărârilor de Guvern emise în perioada 2008-2010.
Cu privire la cererea reclamanților privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere pentru motivele invocate mai sus, iar în cazul în care nu se va admite cererea pârâtei s-a solicitatsă se pună în vedere reclamanților să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate .
În condițiile în care reclamanții nu ar fi precizat acțiunea, s-a solicitat respingerea cererii privind acest capăt de cerere.
În concluzie, s-a solicitat admiterea excepției, astfel cum a fost formulată, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pentru termenul de judecată din data de 26 octombrie 2012, reclamanții F. G. -M. și M. N. D. au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a cauzei, excepția prescripției la acțiune, dar și apărările de fond invocate în întâmpinare și admiterea acțiunii introductive.
S-a precizat că, potrivit art. 38 alin. (1) CCM, prin salariu se înțelege retribuția muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin. (2) prin salariu se înțelege salariu de bază, precum și orice indemnizație, spor sau adaos. Aceleași elemente ale salariului sunt cuprinse și în CIM. Mai departe, art. 43 alin. (1) CCM definește adaosurile la salariul de baza brut negociat al salariatului, astfel:a) adaosul de acord; b) premiile acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporție de minimum 3,0% din fondul de salarii realizat brut lunar sau cumulat pe o perioadă de maxim 6 luni;c) alte adaosuri, cuvenite la nivelul unităților și instituțiilor.
Astfel, nu doar salariul plătit lunar de societate către salariat s-a încadrat în categoria drepturilor salariale ci și primele acordate de Paști, Crăciun sau Ziua F. ului, cu atât mai mult al 13-lea salar ori sumele primite cu titlu de salarii compensatorii.
Conform art. 55 alin. (1) Cod Fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă sau salariile compensatorii.
S-a arătat că, pornind de la această reglementare legală, toate cererile formulate de reclamanți, a reprezentat venituri asimilate salariilor în ceea ce a privit prescripția, fiind aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, și nu lit. e) a aceluiași articol.
Ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă l-a constituit plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor sau de periodicitatea cu care se acorda, o dată pe lună sau o dată pe an sau chiar la încetarea contractului individual de muncă cu titlu de salarii compensatorii, termenul care se aplica este cel de 3 ani.
Pe fondul cauzei s-au făcut următoarele precizări: conform dispozițiilor art. 236 alin. (4) Codul muncii și art. 7 alin 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de munca:
"(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. "
În același sens au fost și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, s-a statuat expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
S-a precizat că, toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat și constituțional prin art. 41 alin 5 din Constituția României conform căruia:"Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate. Având caracter obligatoriu, a rezultat că drepturile salariaților au fost cele stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu au putut renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul o va respinge
, fiindcă aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau
acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada august 2009 - martie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de
muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față, este incident termenul de prescripție de 3 ani ce a început să curgă la data din luna septembrie 2009, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii,_, astfel încât instanța urmează că respingă, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții F. G. M. și M. N. D. ua fost salariații pârâtei
în perioada august 2009-martie 2010 aspect reieșit din copia carnetelor de muncă depuse la dosar (f.13-39). Tribunalul constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s -a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada _
-_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Reclamanții F. G. M. și M. N. D. au invocat faptul că salariul trebuia calculat în funcție de salariul minim reglementat de art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, act în vigoare până la data de_, f.80-83. Conform acestui articol salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Tribunalul reține însă că potrivit art. art.41 alin.5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie. Față de aceste prevederi se poate conchide că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. Tribunalul constată că la nivel de unitate s-a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte. Astfel tribunalul consideră că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil.
Fiind corect calculate drepturile salariale în mod evident că nu se poate obliga la plata de diferențe privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamant în celelalte petite din acțiune, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția inițială de recalculare a salariului, nu se pot acorda diferențe nici pentru aceste drepturi de natură salarială. De asemenea nefiind acordate diferențe salariale nici nu se impune efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă.
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții F. G. M. și M. N. D. în contradictoriu cu pârâtele S.
N. de T. F. de M. "C. "; M. SA B. si S. N. de T. F. de M.
"C. "; M. SA - S. T. .
Având în vedere soluția de respingere a acțiunii formulate, raportat si la dispozțiile art. 274 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii formulate de reclamanți privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S.
N. de T. F. M. "C. M. "; S.A. B. și S. N. de T. F. de M. ,,C.
"; SA - S. T. .
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanții F. G. M. și M. NICOALE D., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat, Maxim A., din C.
, strada 21 Decembrie 1989, nr.62, ap.8, județul C., împotriva pârâtelor S. N. DE T.
F. M. "C. M. "; SA B. , cu sediul în B., bulevardul D. G., nr.38, sector 1 și S.
N. DE T. F. DE M. ,,C. M. "; SA - S. T. , cu sediul în C., P. A. I., nr.17, județul C. .
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. S. M. D.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
Red./Dact. BISz/MD_ / 6. ex.
