Decizia civilă nr. 2922/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2922/R/2013
Ședința publică din 03 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 11226 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată I. B. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 mai 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de 27 mai 2013, apoi pentru data de azi, încheierii care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea formulată de reclamantul C. A.
, înregistrată la instanță în data de_, în contradictoriu cu pârâta S.C. I.
S.R.L., se solicită instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză, să anuleze decizia de concediere nr. 441/_, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reprezentând drepturile salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate, precum și toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la momentul concedierii și până la reîncadrarea efectivă, obligarea pârâtei la plata sumei de 13.599,16 lei reprezentând sporul aferent a 288 de ore lucrate suplimentar, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 77.479 Euro, echivalentul a 337.258,34 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat de reclamant ca urmare a nerealizării cifrei de afaceri minime la punctul de lucru condus de acesta, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 11226/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
A., în contradictoriu cu pârâta SC I. B. S., ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea pârâtei privitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și, în consecință, a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1142,86 de lei.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În fapt, astfel cum reiese din contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 7303/_ la ITM B. și actele adiționale la acesta (f. 120-128, 130-131),
între reclamantul C. A. și pârâta SC I. B. S. s-au derulat raporturi de muncă, contractul individual de muncă fiind încheiat pe durată nedeterminată, reclamantul ocupând funcția de inginer și desfășurând activitate de informatică și comercializare produse IT.
Reclamantul a semnat fișa postului și anexa la fișa postului din data de _
.
Astfel cum reiese din decizia nr. 429/_, reclamantul a fost sancționat
disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru lunile iunie, iulie, august 2011, reținându-se în sarcina sa săvârșirea următoarelor fapte disciplinare: nerespectarea dispozițiilor date de șeful ierarhic superior, lăsarea în locul său în magazin, în data de_, a unui om străin de firmă fără a anunța și cere acordul conducerii companiei, acesta din urmă având acces total la documentele firmei din punctul de lucru, produsele și banii aflați în gestiune, refuzul de a coordona echipa din subordine, refuzul de a comunica problemele din magazinul din C. și de a le rezolva conform deciziilor directorului general al companiei, refuzul de a ține permanent deschis telefonul de firmă, repetate greșeli în comunicarea cu clienții.
Potrivit deciziei nr. 434/_, pârâta SC I. B. S. a procedat la revocarea deciziei de sancționare nr. 429/_ .
Prin decizia nr. 441/_, s-a dispus de către angajator încetarea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, reținându-se suplimentar față de decizia nr. 429/_ drept abateri disciplinare următoarele: plecarea în concediu de odihnă fără depunerea în prealabil a unei cereri și așteptarea aprobării acesteia, nerespectarea programului de lucru propus de către conducerea unității și aprobarea unor cereri pentru concediu de odihnă a echipei din subordine, fără consultarea în prealabil a conducerii societății.
În cuprinsul acestei decizii se reține că faptele au fost aduse la cunoștința reclamantului prin decizia nr. 429/_, acesta refuzând să o ia la cunoștință și să justifice în apărarea sa faptele comise.
În primul rând, referitor la apărările reclamantului privitoare la împrejurarea că decizia nr. 441/_ (f.57) se raportează la două temeiuri diferite și ireconciliabile, respectiv art. 61 lit. d din Codul Muncii privind necorespunderea profesională și art. 61 lit. a din Codul Muncii privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă, instanța reține, astfel cum reiese din chiar titulatura acestei decizii care menționează expres cuvântul "disciplinar";, că acesta a fost emisă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, la art. 1 din decizie fiind precizat acest temei legal.
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei se face referire, într-o enumerare de texte legale, și la art. 61 lit. d din Codul Muncii nu este de natură a conduce la o altă concluzie și nici de a invalida decizia nr. 441/_, o eventuală eroare materială în sensul reținerii și a altor texte legale, alături de cele aplicabile, neputând conduce la nulitatea acestui act unilateral emis de către angajator.
Potrivit art. 61 lit. a din Codul Muncii, angajatorul dispune concedierea pentru motive care țin de persona angajatului și anume în cazul când acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Conform doctrinei de specialitate, contractul individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente: prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator (patron), neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente.
Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să
respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție.
Potrivit prevederilor art. 38 alin. 2 din Codul muncii, salariatului îi revin anumite obligații principale, odată cu încheierea unui contract individual de muncă, printre care cea de a îndeplini obligațiile ce îi revin potrivit fișei postului, obligația de a respecta disciplina muncă și prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă și obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
În conformitate cu art. 247 alin.1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Codul muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă, în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici (art.247 alin.2 din Codul muncii). În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Decizia de concediere contestată prevede că, la data de_ a fost întocmit de conducerea societății un referat cu nr. 428 (f.149), din care reiese că reclamantul nu a respectat dispozițiile date de șeful ierarhic superior, că în data de_, reclamantul a lăsat în locul său în magazin un om străin de firmă, fără a solicita acordul conducerii societății, refuzul de coordona echipa din subordine, refuzul de a comunica problemele de la magazinul din C. și de a le rezolva conform deciziilor conducerii, refuz de a ține permanent deschis telefonul de firmă, greșeli repetate în comunicarea cu clienții, plecarea în concediul de odihnă fără depunerea în prealabil a unei cereri și așteptarea aprobării acesteia, nerespectarea programului de lucru propus de conducerea societății și aprobarea unor cereri pentru concediu de odihnă a echipei din subordine, fără consultarea în prealabil a conducerii.
Cu privire la temeinicia măsurii luate de pârâtă, instanța reține din actele dosarului dar și din declarațiile de martor luate în cauză că reclamantului i s-a atribuit funcția de "store manager";, avându-se în vedere vechimea sa, fără însă a avea atribuții de reprezentare a punctului de lucru și atribuții de conducere sau de management.
Pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu și mai ales pentru comunicarea directă cu directorul general al societății, reclamantului i s-a pus la dispoziție un telefon mobil, iar punctului de lucru i se comunicau actele de dispoziție ale conducerii și ordinele scrise prin e-mail, angajații având acces la e-mail-uri și mai mult chiar, deschiderea și recepționarea e-mailurilor fiind o obligație de serviciu.
De altfel, chiar reclamantul recunoaște, răspunzând la întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat acestuia (f. 363-374), că modalitățile de comunicare cu conducerea societății constau în comunicare prin e-mail și prin intermediul telefonului.
Referitor la aspectele disciplinare reținute în decizia nr. 429/_, instanța reține că acestea sunt temeinice și denotă faptul că reclamantul nu a respectat dispozițiile date de șeful ierarhic superior, dovada fiind e-mailurile trimise de conducerea societății (f. 203-204, 210-211).
Mai mult chiar, cu toate că prin e-mailul datat_ (f.165, 167), toți angajații punctului de lucru C. au fost convocați să fie prezenți la magazin începând cu ora 15,30, în data de_, aspect pe care îl recunoaște și reclamantul în răspunsul oferit întrebării nr. 2 din interogatoriu, acesta a plecat din C. și și-a închis telefonul, comunicând conducerii societății prin mail că se va întoarce ulterior (f. 166), astfel că în loc să supervizeze un eveniment important ca lansarea Ipad 2, reclamantul a părăsit magazinul și a lăsat în locul său în magazin un om străin de firmă, fără a solicita acordul conducerii societății.
Cu privire la greșeli repetate în comunicarea cu clienții, instanța reține că la dosar există o plângere a unui client (f.155-157) din care rezultă că acestuia i s-a livrat un produs care nu corespundea caracteristicilor solicitate, fiind necesară intervenția d-lui C. U. ean pentru a remedia situația conflictuală, situație care se completează cu plângerea unui alt client nemulțumit (f.206-207). Mai mult, astfel cum reiese din conținutul mail-urilor depus la dosar (f. 152-154), reclamantul a operat reduceri ale unor produse fără a avea acordul reprezentanților legali ai societății și a emis în mod greșit facturi proforme.
Și celelalte aspecte disciplinare menționate în decizia de concediere, respectiv plecarea în concediul de odihnă fără depunerea în prealabil a unei cereri și așteptarea aprobării acesteia, nerespectarea programului de lucru propus de conducerea societății și aprobarea unor cereri pentru concediu de odihnă a echipei din subordine, fără consultarea în prealabil a conducerii (f.185- 192), sunt abateri disciplinare care trebuie sancționate corespunzător.
Cu privire la decizia nr. 429/_, instanța reține că acesta nu poartă semnătura de comunicare cu reclamantul și mai ales că deși această decizie a fost pusă în aplicare prin reținerea pentru luna iulie 2011, suma de bani reținută a fost returnată reclamantului la lichidarea pe luna iulie 2011 (f.108,109).
Referitor la cercetarea disciplinară prealabilă, instanța reține că acesta a avut la bază Referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr. 428/_ (f.149).
Pârâta a numit o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, respectând prevederile art. 247 - 252 din Codul muncii, reclamantul fiind convocat în scris la data de_ (f.250) și la data de_ (prin e-mail), dată la care a avut loc cercetarea disciplinară a reclamantului, la care acesta nu a participat; comisia a propus măsura disciplinară de luat în cauză și apoi conducerea societății a emis decizia de concediere.
Cu privire la convocarea din data de_, instanța reține din declarația martorei Pană Meda Lăcrămioara (f.359) și a martorului Pipaș M. O. (f.360) că acest convocator a fost trimis prin adresa de e-mail a punctului de lucru, martora fiind cea care verifica zilnic e-mailurile primite și că la acestea aveau acces tot personalul punctului de lucru, consultarea mail-ului fiind o obligație de serviciu, aceasta fiind, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, una dintre modalitățile importante de comunicare cu conducerea societății fiind pe cale electronică.
Cât privește susținerile reclamantului vizând împrejurarea că decizia de încetare a contractului individual de muncă nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de acesta, instanța a reținut că, în raport de împrejurarea că reclamantul nu a înțeles să se prezinte la cercetarea disciplinară, este de natura evidenței că nu existau apărări pe care să le analizeze, să le aprobe sau să le înlăture comisia de cercetare disciplinară, astfel că alegațiile reclamantului privitoare la nulitatea deciziei ca urmare a acestei omisiuni sunt neîntemeiate.
Referitor la alegațiile reclamantului vizând prezumtiva aplicare în mod cumulativ a două sancțiuni disciplinare pentru aceleași fapte, instanța a reținut
că decizia inițială de sancționare a fost revocată de către angajator, astfel că sancțiunea stabilită prin aceasta nu a mai rămas în ființă, abaterile disciplinare fiind sancționate în final doar cu sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește orele suplimentare efectuate de reclamant, instanța a reținut din declarațiile martorilor luate în cauză (f.358-362) că angajații de la punctul de lucru din C. -N. și-au creat propriul program de lucru, fără consultarea conducerii societății, aspect care reiese și din răspunsul reclamantului la întrebarea 8 din interogatoriu, pârâta ținând însă o evidență strictă a orelor de lucru, existând o condică de prezență care menționa doar ora sosirii și ora plecării, iar plata orelor suplimentare se făcea corespunzător, contabila societății solicitând lunar numărul de ore suplimentare efectuate la punctul de lucru, astfel că dacă existau ore suplimentare efectuate de reclamant acesta putea să le dovedească și să le solicite imediat după momentul efectuării acestora. În acest sens stau dovadă copiile e-mailului de la f.170 prin care o angajată solicita adăugarea la pontaj a unor ore suplimentare.
Având în vedere aspectele legale reținute și prevederile art. 247-252 din Codul muncii, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. I. B. S.R.L.
În aplicarea art. 274 C.pr.civ., reclamantul fiind în culpă procesuală, iar pârâta solicitând obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, instanța a admis în parte solicitarea acesteia din urmă și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1142,86 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că se impune admiterea în parte a acestei cereri, în raport de înscrisurile depuse în probațiune sub acest aspect, care, în marea lor majoritate constau în facturi fiscale ce atestă doar împrejurarea că anumite sume de bani au fost facturate către pârâtă, nu și faptul că acestea au fost plătite efectiv (prin chitanțe sau bonuri fiscale), pentru a se proba în cauză condiția necesară privitoare la diminuarea patrimoniului pârâtei cu cheltuielile efectuate pentru susținerea prezentului litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. A. ,
solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate.
Se susține incidența nulității deciziei de concediere față de aplicarea în mod cumulativ a două sancțiuni disciplinare pentru aceleași fapte.
În acest sens, se menționează că există o identitate totală a primelor 6 fapte pentru care inițial s-a aplicat sancțiunea reducerii salariului, iar ulterior cea a concedierii.
Se consideră că nu este vorba despre o revocare a primei decizii de sancționare, ci de o imposibilitate obiectiva ca aceasta sa își mai producă efectele ulterior încetării raportului de munca dintre părți, ca urmare a emiterii deciziei de concediere.
Decizia de sancționare disciplinara produce efecte de la momentul in care aceasta a fost comunicată destinatarului. Or, in speța, intre cele doua decizii a existat un interval de o luna, in care reclamantul a suportat consecințele sancțiunii inițial aplicate, iar dupa aceea consecințele celei de-a doua sancțiuni. Prima decizie de sancționare disciplinara și-a produs efectele la momentul concedierii. În concret, reclamantul a primit salariul aferent lunii iunie diminuat cu 10%. Pana la data de_ (data emiterii Deciziei de concediere) reclamantului nu i-a fost restituita suma reținuta. Emiterea unui inscris revocatoriu (Decizia nr. 434/_ ) este lipsita de importanta in condițiile in care la o zi dupa aceasta decizie se da curs sancțiunii si reclamantului ii este redus salariul. In măsura in care intenția angajatorului era ca prima decizie sa nu isi
producă efectele, aceasta avea obligația de a nu mai retine acea suma, chiar ulterior teoreticei revocări a sancțiunii disciplinare de reducere a salariului.
Prin reținerea salariului ulterior emiterii deciziei de revocare a primei decizii sancționatoare se poate considera ca în ziua următoare (_ ) a fost revocata si aceasta decizie de revocare, sancțiunea fiind aplicata ulterior.
Legea nu permite cumulul de sancțiuni nici in ipoteza in care sancțiunea ulterioara este mai drastica (concedierea) si o lipsește pe prima de efecte. A admite aceasta ipoteza ar însemna sa se adauge la lege.
Intimata nu a fost in măsura sa aducă probe relevante in ceea ce privește o eventuala restituire a sumei reținute din salariu ulterior concedierii, in condițiile in care statul de plata aferent lunii iulie depus de către parata contrazice fluturașul de salariu aferent lunii iulie primit de către recurent, ambele înscrisuri provenind de la angajator.
Practic, potrivit înscrisului emis de angajator anterior demarării prezentului litigiu (fluturașul de salariu) reiese ca suma de 3.701 lei, ce i-a mai fost plătită ulterior concedierii reprezintă "PLATA CO NEEF". Cu toate acestea, in cursul desfășurării litigiului intimata emite un nou înscris in care defalchează suma in:
3.323 tei - inscrisa in coloana " PLATA CO NEEF" si 378 lei in coloana "Restituire penaliz. Sal. Înscrisurile reprezentând state de plata aferente lunii iunie 2011 constituie simple înscrisuri unilaterale, care in aceasta forma - nu au fost înregistrate la ITM, sunt diferite de la un termen de judecata la altul (ex: statul de plata aferent lunii iunie 2011 depus la termenul din_ diferă de statul de plata aferent aceleiași luni depus la termenul din_ ) contrazic alte înscrisuri emanând de la aceiași angajator, nefiind confirmate si de alte mijloace probatorii; prin urmare acestea nu fac dovada restituirii acelei sume reținute din salariu.
Se invocă nulitatea deciziei de concediere fata de lipsa convocării la cercetarea disciplinara.
Referitor la acest aspect, se apreciază că în cauză operează în favoarea reclamantului o prezumție a necomunicării vreunui convocator la cercetarea disciplinara prealabila, în contextul în care, prin întâmpinare si referatul din_ se susține comunicarea prin înmânare a convocatorului, ca mai apoi instanța să îmbrățișeze teza trimiterii unui e-mail pe mailul de firma si a unui colet.
În ciuda existenței unui dubiu cu privire la comunicarea convocatorului, prima instanță nu a înțeles să analizeze acest aspect. Mai mult, aceasta a reținut eronat împrejurările afirmate de către martorul Pipas privitoare la comunicarea convocatorului. Cu toate că acest martor a declarat că nu există un convocator trimis pe e-mailul comun aparținând societății, instanța a reținut contrariul.
Se apreciază că prima instanță a interpretat eronat probele de la dosar, concluzionând greșit că reclamantului i-a fost comunicat convocatorul.
Se mai arată că prima instanță nu a analizat încălcarea prevederilor art. 251 Codul muncii si posibilitatea de a comunica unui salariat un convocator la cercetare disciplinara prin e-mail, la adresa de mail a societății, iar nu personal sau prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau reședința comunicata de acesta.
Deși instanța admite aceasta modalitate de comunicare, nu se precizează in cuprinsul sentinței care este temeiul admiterii acestei posibilități de comunicare, care are, practic, un alt destinatar decât salariatul.
Formular de curier reținut de către instanța fondului constituie o încercare tardiva de a acoperi lipsa unui convocator comunicat cu recurentul, in condițiile in care acesta nu a fost recepționat, neexistând vreo semnătura sau stampila in acest sens; acesta a fost trimis firmei I. C., iar nu reclamantului, iar din înscrisurile de pe formular rezulta ca, conținutul sau era de 8 kg si era asigurat la valoarea de 1500 lei; mai mult acesta nu poarta data completa a expedierii.
Convocarea în vederea cercetării disciplinare a vizat doar 6 fapte din cele 9 reținute prin decizia de concediere, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării disciplinare cu privire la 3 dintre acestea respectiv - plecarea în concediu de odihna fara depunerea in prealabil a unei cereri si așteptarea aprobării acesteia; aprobarea unor cereri pentru concediu de odihna a echipei din subordine, fara consultarea in prealabil a conducerii societății; nerespectarea programului de lucru propus de către conducerea societății. De altfel, nici referatul nr. 428/_ nu face referiri la vreuna din cele trei fapte amintite.
Nici partea adversă nu a susținut că aceste trei fapte ar fi făcut obiectul vreunui convocator, dar în ciuda acestei situații prima instanță a reținut, în mod nelegal, că și acestea au făcut obiectul cercetării disciplinare.
In măsura in care prima instanța a apreciat ca a existat totuși un convocator la cercetarea disciplinara se impunea ca aceasta sa analizeze incidența art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii si sa sancționeze ca atare viciul deciziei de concediere, constând in lipsa motivelor pentru care in condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea.
Se invocă, de asemenea, nulitatea deciziei de concediere ca urmare a încălcării art. 252 al. 2 din Codul Muncii, privitor la descrierea faptelor ce au constituit obiectul cercetării disciplinare.
Se mai susține că în considerentele sentinței nu se regăsește o analiză a fiecărei fapte prin raportare la probele administrate, hotărârea nu cuprinde analiza temeinicei sau proporționalității vreuneia dintre faptele reținute în decizia de concediere.
În ceea ce privește orele suplimentare
, se învederează că raportat la ultimii trei ani de activitate reclamantul a prestat un număr de 288 ore suplimentare (2 ore x 4 săptămâni x 36 luni) pentru care nu a primit nici zile libere si nici sporul cuvenit.
Datorită specificului activității, programul de lucru presupunea prezenta permanenta a doua persoane (din totalul de 4) in punctul comercial pe întreaga durata de funcționare. Pe parcursul unei săptămâni, echipa lucra trei zile a cate sase ore, doua zile libere si alte doua zile a cate 12 ore (in turele cu 12 ore având liber cealaltă echipa).
Pontajele depuse de către societatea pârâtă la dosar sunt contrare realității, conținutul acestora fiind infirmat de probațiunea administrată. De asemenea, aceasta nu a făcut dovada plății orelor suplimentare.
Referitor la lipsa unei solicitări a societății pârâte privitoare efectuarea de către reclamant a unor ore suplimentare se arată că aceasta nu poate constitui o justificare temeinică pentru neplata orelor suplimentare de către societate pârâtă, câtă vreme societatea a cunoscut programul efectiv de lucru al reclamantului, respectiv împrejurarea că acesta presupunea efectuarea în mod constant de ore suplimentare, acceptând ca atare consecințele inerente, fiind prin urmare obligată la plata drepturilor salariale corespunzătoare duratei de timp efectiv prestate de către reclamant.
În drept, se invocă art. 299, art. 303, art. 3041, art. 312 Cod de procedură
civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 29-34), intimata I. B. S.
a
solicitat, respingerea recursului formulat de către recurent ca fiind netemeinic și nelegal, iar pe fond, menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de judecată ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată potrivit documentelor financiar contabile depuse.
Se învederează că Decizia nr. 429 din data de 28 iunie 2011 a fost revocată prin decizia nr. 434 din 06 iulie 2011, astfel că nu se poate reține că reclamantul a fost sancționat de două ori pentru aceleași fapte.
Se susține temeinicia faptelor reținute în sarcina reclamantului, fiind evidențiate punctual abaterile disciplinare săvârșite de către acesta.
În privința cercetării disciplinare, se arată că aceasta răspunde cerințelor de legalitate impuse. Astfel, se menționează că societatea a procedat la convocarea reclamantului în vederea cercetării disciplinare, sens în care i-a fost remisă acestuia, la data de 8 iulie 2011, convocarea înregistrată sub nr. 93 - filele
420 e-mail și fila 421, prin curierat, cu mențiunea livrată sâmbătă pe tura recurentului C. - prin care se preciza documentul care sesiza săvârșirea de abateri disciplinare - referatul șefului ierarhic superior, respectiv directorul general al socității, înregistrat sub nr. 428 din 27 iunie 2011, filele nr. 149 - descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare în raport de prevederile Regulamentului intern și al contractului de muncă împreună cu fișa postului, precizându-i-se recurentului data, ora și locul întrevederii, respectiv data de 19 iulie 2011, orele 11.00, la sediul subscrisei intimate din B., b-dul N. U. nr.4, bl. 107A, paner, Sector 5- fila nr. 250.
Cu toate acestea la data, ora si locația precizată prin convocator, fără un motiv remis comisiei, fie verbal, fie în scris, reclamantul nu a dat curs convocării, (deși aceasta s-a făcut cu 10 zile înainte de data la care urma să se desfășoare cercetarea disciplinară), context în care a fost emisă decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prevăzută la art. 61 lit. a) Codul muncii, motivat de repetabilitatea abaterilor săvârșite, de gravitatea abaterilor și a prejudiciilor materiale și de imagine aduse angajatorului, decizie ce a fost comunicată reclamantului în termen de 5 (cinci) zile de la data emiterii sale și care întrunește cerințele legale de formă și fond.
Se subliniază ca fiind corecte reținerile instanței de fond privitoare la concediul de odihnă.
În fine, în privința orelor suplimentare se susține că reclamantul confundă programul de lucru al unui angajat cu programul de lucru al unui magazin, precum și faptul că acesta a omis să aibă în vedere timpul alocat pauzelor de masă și cele aferente satisfacerii unor nevoi fiziologice, perioadele aferente concediului de odihnă, învoirile etc.
Programul de lucru al angajaților societății este stabilit în ture cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art. 114 și urm. din Codul muncii, republicat, conform cu regula că durata maximă legal a timpului de muncă nu poate depăși 48 ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, iar prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.
Reclamantul confirmă că a lucrat pe intervalul de referință de patru luni doar 616 ore, cu tot cu pauze de masă și cele aferente nevoilor fiziologice, în loc de 672 ore cum corect ar fi fost, însă primind salariul integral, fără a i se reține contravaloarea diferenței de 56 ore nelucrate
Prin extrapolarea calculului de mai sus, rezultă indubitabil, că modelul de calcul al recurentului privitor la un număr de 288 de ore suplimentare se dovedește nefondat și netemeinic.
Pontajele depuse în probațiune de către societate exprimă situația reală a programului de lucru, criticile reclamantului sub acest aspect fiind nefondate.
La calculul numărului de ore suplimentare pretins efectuate de către reclamant nu au fost avute în vedere cele cinci zile de concediu efectuate lunar de către acesta (deși nu exista acordul societății în acest sens - întrebarea nr. 30 de
la pagina 373) și nici ziua de_ în care aceasta a absentat de la serviciu, fără a înștiința în prealabil angajatorul.
În fine, se subliniază că situațiile financiare ale societății, care reflecta totalul operațiunilor contabile, inclusiv înregistrarea statelor de plata, plata drepturilor salariale, plata taxelor către bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale si bugetelor locale, depunerea declarațiilor privind contribuțiile, existenta si aplicarea procedurilor, au fost auditate in anul 2010 de către SC KPMG Audit
S., iar in anul 2011 de către SC Deloitte audit S., ia în rapoartele de audit întocmite de aceste societăți nu exista nici o opinie negativa referitoare la aceste aspect.
Prin concluziile scrise depuse la data de_, intimata I. B. S. a solicitat respingerea recursului, reiterând apărările invocate prin întâmpinare.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este fondat pentru cele ce succed:
Decizia de sancționare
Prin prevederile art. 251 din Codul muncii, legiuitorul instituie în sarcina angajatorului obligația de a efectua cercetarea disciplinară anterior sancționării disciplinare a unui angajat, lipsa cercetării prealabile atrăgând nulitatea absolută a măsurii dispuse. Ca o garanție a dreptului la apărare, alineatul 2 al aceluiași articol prevede necesitatea convocării în scris a salariatului anterior începerii cercetării disciplinare, cu arătarea obiectului, datei, orei si locului întrevederii .
Curtea apreciază că decizia nr.441/_ emisă de societatea intimată este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispozițiilor evocate, în contextul în care convocarea acestuia în vederea efectuării cercetării disciplinare nu respectă normele mai sus expuse.
În concret, reține că probațiunea administrată confirmă întocmirea convocatorului (f. 250 fond), dar nu și comunicarea acestuia reclamantului.
Deși, conform art. 272 din Codul muncii, sarcina probei revenea societății intimate, această nu a făcut dovada că a comunicat personal reclamantului convocatorul în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Potrivit art. 79 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept, decât cele precizate în decizia de concediere. Norma legală menționată limitează examinarea legalității și temeiniciei deciziei de concediere, respectiv mijloacele procedurale pe care le pot folosi părțile în dovedirea susținerilor lor, justificarea acestei prevederi întemeindu-se pe argumentul că orice alte motive de fapt sau de drept invocate ulterior nu pot influența legalitatea sau temeinica deciziei contestate care se raportează la momentul emiterii ei.
Prin urmare, analiza legalității și temeiniciei unei decizii de concediere, deci inclusiv cea din speță, trebuie să se circumscrie acestui cadru legal.
Deși textul legal amintit se referă expres la decizia de concediere, Curtea opinează că același raționament este aplicabil și în ceea ce privește cercetarea disciplinară și, implicit, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia actelor de cercetare disciplinară.
Prin urmare, aspectele reținute de către angajator în cursul cercetării disciplinare și materializate prin actele întocmite în această fază prealabilă nu pot fi combătute prin invocarea altor împrejurări, de fapt sau de drept, decât cele avute efectiv în vedere la acel moment.
Deși în cuprinsul decizie de concediere nr. 441/_ nu se fac referiri la aspectele legate de convocarea reclamantului în vederea cercetării disciplinare, acestea sunt individualizate în cuprinsul procesului verbal nr. 440/_ (f. 325) în care se reține expres că adresa de convocare a fost "înmânată personal"; reclamantului.
Câtă vreme din procesul verbal de cercetare rezultă ipoteza comunicării convocatorului prin "înmânarea"; acestuia, ceea ce presupune comunicarea personal reclamantului, iar acest act emană tocmai de la societatea angajatoare, fiindu-i opozabil, în concordanță cu raționamentul evocat, orice susținere ulterioară a acesteia privitoare la o eventuală comunicare a convocatorului prin e- mail sau prin curierat nu poate fi primită.
Chiar dacă s-ar admite ca fiind reală ipoteza expedierii prin e-mail a convocatorului, aceasta nu conduce la concluzia implicită că, convocatorul a fost primit de către reclamant, așa cum impune norma legală menționată anterior, câtă vreme e-mail-ul nu a fost expediat pe adresa personală a reclamantului, ci pe adresa societății(f. 420).
Se susține că reclamantul avea ca sarcină de serviciu verificarea zilnică a mail-urilor și prin urmare acesta trebuia să ia cunoștință despre convocatorul care-l privea și care a fost trimis pe adresa societății. Această afirmație, chiar dacă ar fi considerată reală, nu duce neapărat la concluzia că reclamantul a și luat cunoștință de mail, dovada în acest sens fiind exclusiv în sarcina societății intimate.
De altfel și cu privire la expedierea mail-ului planează dubiul, în contextul în care nu există concordanțe între cuprinsul concret al atașamentului - 88 Kb -
f. 420 fond) și captația căsuței de email - 128 Kb - f. 422 fond.
Mai mult, reclamantul a formulat o cerere de concediu pentru perioada 18 iulie-_, deci inclusiv pentru ziua în care a fost programată cercetarea disciplinară și, cu toate acestea, prin răspunsul lui, directorul general - Dora P. eneciu, (audiată ca martor în cauză și care este expeditoarea mail-ului prin care s-a pretins că a fost comunicat convocatorul reclamantului) nu face nici o mențiune la o eventuală imposibilitatea de aprobare sau la cercetarea disciplinară declanșată împotriva reclamantului, deși cunoștea demararea acesteia, răspunzând doar că pentru a fi aprobată, cererea trebuie corelată cu celelalte zile de concediu deja efectuate(f. 185-187).
Nu poate fi primită nici ipoteza transmiterii convocatorului prin curierat, atât pentru argumentele anterior expuse, cât și datorită faptului că în măsura în care această formă de comunicare a convocatorului ar fi fost menționată în vreunul din actele întocmite în cursul cercetării disciplinare, aceasta nu este confirmată de probațiune.
Reținând că formularul de curier nu a fost recepționat, neexistând vreo semnătură sau ștampilă în acest sens, că expedierea s-a făcut către societatea, iar nu reclamantului, că din înscrierile de pe formular rezultă că aceasta avea un conținut de 8 kg și era asigurat la valoarea de 1500 lei, că acesta nu poartă data completă a expedierii(f. 421) nu se poate concluziona că în acel colet se regăsea și convocatorul în discuție(nefiind cu conținut declarat) și că, implicit, acesta a fost primit personal de către reclamant.
Prin urmare, față de lipsa convocării reclamantului la cercetarea disciplinară, în conformitate cu art. 251 din Codul Muncii, Curtea apreciază că decizia contestată este nelegală.
Constatând nulitatea absolută a deciziei contestate din perspectiva lipsei convocatorului, Curtea apreciază că nu se mai impune a fi analizate celelalte motive de recurs invocate privitoare la legalitatea și temeinicia decizie de concediere.
Orele suplimentare
Art.108 din Codul muncii, în forma în vigoare în perioada de referință, prevede că "timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și
atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și /sau ale legislației în vigoare";.
Timpul de muncă, astfel cum este definit prin prevederile legale evocate, are în vedere atât perioada în care un salariat prestează activitatea cu depășirea duratei normale a timpului de muncă (reglementat de art. 109 din Codul Muncii) în cadrul unui orar de funcționare stabilit de angajator
, precum și ipoteza prestării activității peste un orar stabilit
cu respectarea duratei normale de lucru.
Prin urmare, norma legală amintită acoperă atât situația în care un salariat își desfășoară activitatea doar pe durata programului stabilit de angajator, program care însă implică prestarea activității pentru un număr de ore ce depășește durata normală a timpului de muncă, cât și situația în care programul stabilit de angajator se circumscrie duratei normale a timpului de muncă, iar salariatul își desfășoară activitatea peste acest program.
Curtea reține că în cauza dedusă judecății este incidentă prima ipoteză, în contextul în care programul normal de funcționare a magazinului I. din Centrul Comercial Polus C. în cadrul căruia își desfășura activitatea reclamantul depășea norma de muncă de 8 ore/zi, stabilită prin contractul individual de muncă și reglementată de prevederile Codului muncii.
În acest sens, consemnează că prin contractul individual de muncă nr. 22/2007(f. 15 fond) părțile au convenit ca durata timpului de lucru să fie de 8 ore/zi, respectiv 40 ore pe săptămână. Din probațiunea administrată rezultă că, contractul individual de muncă a fost modificat pe parcursul raportului de muncă, însă doar în privința altor elemente, dar nu în ceea ce privește durata timpului de lucru(f. 18).
Deși părțile au stabilit ca durata timpului de lucru să fie de 8 ore, respectiv 40 ore/săptămână, programul de funcționare al magazinului I. din Centrul Comercial Polus impus de societatea angajatoare viza intervalul orar 10-22, aspect recunoscut chiar de către societatea pârâtă prin răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriu (f. 369 fond ).
Potrivit susținerilor reclamantului, confirmate prin răspunsul la întrebarea nr. 13 din interogatoriu pârâtei, angajații magazinului lucrau în ture de 6 și 12 ore, câte 2 angajați pe tură, în condițiile în care numărul total de angajați la acest punct de lucru era de 4.
Coroborând programul de funcționare al magazinului de la ora 10 la ora 22, 7 zile pe săptămână, cu numărul de angajați și turele efectuate de către aceștia(3 zile program de 6 ore pentru fiecare tură, 2 zile program de 12 ore pentru fiecare din ture, interval în care angajații din tura opusă erau liberi, 2 zile program de 6 ore pentru fiecare tură, rezultă un număr 42 ore lucrate săptămânal de fiecare angajat), Curtea concluzionează că pretențiile formulate de reclamant privind efectuarea de 2 ore suplimentare/săptămână, respectiv 8 ore pe lună este una fondată.
Cu alte cuvinte, programul impus de societatea pârâtă - acoperirea celor 12 ore zilnice și cele 7 zile dintr-o săptămână de către 4 oameni, care să fie prezenți în echipe de câte 2 - generează, indiferent de modul de stabilire, un necesar de 42 ore ce trebuiau lucrate de fiecare persoană într-o săptămână.
Susține societatea pârâtă că nu a solicitat niciodată reclamantului să efectueze ore suplimentare, susținere pe care însă Curtea o va înlătura, motivat de faptul că aceasta nu poate constitui o justificare temeinică pentru neplata orelor suplimentare, în condițiile în care aceasta a fost cea care a stabilit programul de la punctul de lucru, cunoscând și acceptând consecințele acestei decizii cu privire la programul efectiv de lucru a reclamantului.
De asemenea, aceasta se prevalează de conținutul unor pontaje despre care afirmă că reliefează situația reală a duratei efective de lucru a salariaților de la
punctul de lucru din C. (f.271-324). Curtea constată însă că aceste pontaje nu se coroborează cu nici una din probele de la dosar, astfel că apreciază că nu pot fi avute în vedere.
În concret, observă că aceste pontaje confirmă prezența la serviciu a reclamantului în data de_ (f. 283 fond), deși din ansamblul probator rezultă că acesta era plecat la B., fapt care a și determinat cercetarea disciplinară ulterioară a acestuia.
Deși prin interogatoriu, societatea pârâtă a recunoscut că programul de lucru la punctul de lucru din C. era și în ture de 12 ore, aspect confirmat și de către martorii audiați în cauză(f. 376 întrebările 11-13; f. 358, 360), în pontajele evocate este evidențiată exclusiv o durată a timpului de lucru zilnic de 8 ore.
Acest evidențe vin în contradicție și cu susținerile societății pârâte privitoare la plata de către aceasta a orelor suplimentare în măsura în care acestea erau solicitate de către salariați. Or, din pontaje nu rezultă că se efectuau ore suplimentare, dar cu toate acestea, din mail-ul atașat la dosar, reprezentând cererea salariatei D. ci S. (f. 393 fond), reiese acordul conducerii privitor la pontarea a 6 ore suplimentare pentru ziua de_, care însă nu se regăsesc în pontaj.
Mai mult, numita Pana Meda figurează în unele zile atât cu o prezenta de 8 ore, cat si libera (10,18,19, 23, 24, 25, 26 februarie si zilele de 1, 2, 3,4,8,910,11,15,17,18, etc martie - ).
În raport de aceste inadvertențe, Curtea apreciază că pontajele menționate au fost întocmite pro cauza, astfel că va dispune înlăturarea lor.
Cu privire la întinderea pretențiilor reclamantului, se constată că pentru intervalul de 3 ani de la data promovării acțiunii, acesta a efectuat un număr de 284 ore suplimentare, cuantificate la suma de 13435,04 lei, care însă nu i-au fost achitate de către societatea pârâtă.
La determinarea numărului de ore suplimentare, Curtea a avut în vedere atât aspectele anterior evocate(2 ore suplimentare/ săptămână), cât și faptul că probatoriul administrat confirmă că acesta nu a fost prezent la serviciu la data de_, respectiv a fost în concediu de odihnă în perioadele_ -_, _
-_ (f. 188, 189 fond; 4 ore suplimentare).
În cea ce privește cuantumul pretențiilor, Curtea reține că algoritmul de calcul prezentat de către reclamant este unul corect, inclusiv în raport de salariile individualizate, care nu au fost contestate de către societatea pârâtă.
Astfel, reține că potrivit dispozițiilor art. 41 lit. c) din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010, reclamantul era îndreptățit la un spor pentru munca suplimentara in cuantum de 100% din salariul de baza, iar ulterior denunțării Contractului colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010 (valabil pana la data de_ ), la un spor în cuantum de 75% din salariul de baza.
Pentru fiecare ora suplimentara prestata reclamantul era îndreptățit la un spor de 200%, respectiv 175% (pe perioada_ -_ ) din valoarea unei ore lucrate in cadrul programului normal de lucru.
În concret, pentru perioada_ -_ ( salariul 3.878 lei, durata normala a timpului de munca 40 ore/săptămâna, 160 ore/luna) o ora de munca se plătea cu 24,24 lei - 3878:160 = 24,24; o ora de munca suplimentara ar fi trebuit plătită cu 48,48 lei (spor 100%) (24,24 x2 = 48,48)
În perioada_ -_, reclamantul a lucrat un număr de 236 ore suplimentare (29 luni x 8 ore+ 2 săptămâni x 2 ore = 236)
Orele suplimentare din perioada_ -_ valorează 11.441,28 lei [236 x 48,48 = 11441,28 lei]
În perioada_ -_ (salariul 3.878 lei si durata normala a timpului de munca 40 ore/săptămâna, 160 ore/luna); o ora de munca se plătea cu 24,24 lei (3878:160 = 24,24); o ora de munca suplimentara ar fi trebuit plătită cu 42,42 lei (spor 75%) (24,24 x l.75 = 42,42)
In perioada_ -_ reclamantul a efectuat un număr de 8 ore suplimentare, ce valorează 339,36 lei (8 x 42,42 = 339,36 lei).
In intervalul_ -_ (salariul 3.779 lei, durata normala a timpului de munca 40 ore/săptămâna, 160 ore/luna) o ora de munca se plătea cu 23,62 lei (3779:160 = 23,62); o ora de munca suplimentara ar fi trebuit plătită cu 41,33 lei (spor 75%) (23,62 xl.75 = 41,3.3).
In perioada_ -_ reclamantul a efectuat un număr de 40 ore suplimentare (5 luni x8 ore+ 2 săptămâni x2 ore= 44, din care se scad cele 4 ore suplimentare aferente perioadelor de concediu de odihnă_ -_, respectiv,_ -_, echivalentul sumei de 164,12 lei), care valorează 1.654,4 lei (40 x41.36 =1.654,4 lei).
Însumând valorile anterior menționate rezultă o valoarea totală de 13.435,04 lei.
În fine, Curtea reține că nu se poate compensa efectuarea unei zile de concediu de odihnă(chiar neaprobat) cu timpul suplimentar de muncă, ce rezultă din însăși modul de funcționare a magazinului. Pentru același raționament va fi înlăturată și apărarea privitoare la începerea programului de lucru doar la ora 1010, în loc de ora 10.
Curtea de Apel concluzionează că prin impunerea de către pârâtă a unui program de funcționare superior timpului de muncă de 8 ore pe zi, reclamantul a fost obligat pentru realizarea normei de muncă să efectueze ore suplimentare, deoarece în viziunea legiuitorului, intervalul de timp ce depășește timpul de muncă reprezintă muncă suplimentară chiar dacă se încadrează într-un orar de activitate sau program cu publicul.
Prin urmare, societatea pârâtă care nu i-a acordat reclamantului zile libere în compensare pentru orele suplimentare efectuate, este obligată să-i plătească acestuia contravaloarea lor, în limita sumei de 13.435,04 lei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în întregime sentința atacată, în sensul că va anula decizia de concediere nr. 441/_ emisă de pârâta S.C. STYLE B. S.R.L. și va obliga pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deținut anterior concedierii, respectiv inginer.
În baza art. 80 al. 2 din Codul Muncii, va obliga pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
De asemenea, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 13435,04 lei, reprezentând contravaloarea a 284 ore suplimentare.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 4092 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar(f. 178 recurs, 454 fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 11226 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în întregime și, în consecință, admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. STYLE B.
S.R.L. și, în consecință:
Anulează decizia de concediere nr. 441/_ emisă de pârâta S.C. STYLE
B. S.R.L. și obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deținut anterior concedierii, respectiv inginer.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 13435,04 lei, reprezentând contravaloarea a 284 ore suplimentare.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4092 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | D. D. | G. | L. | D. | C. M. |
Red.DG/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
